Lazar Gog – Isus, cel mai frumos dintre oameni

birth Christ Jesus

Matei 1:1, 18-25

1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s’a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.
19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s’o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s’o lase pe ascuns.
20 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.„
22 Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:
23 ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil„, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi„.
24 Cînd s’a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
25 Dar n’a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

Gog 2Lazar Gog: Ce istorie frumoasa, ce istorie profunda. In Cuvantul Domnului, am gasit scris in Psalmul 45:2 ca ‘Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te -a binecuvîntat Dumnezeu pe vecie.’ De aceea, permiteti-mi sa va spun cu multa modestie si isnceritate: Cum sa vorbesti despre cel mai frumos dintre oameni? Ce cuvinte sa alegi? Ce sa spui despre El? Nu s-a nascut inca om sub soare, sa poata vorbi despre Isus in toata profunzimea personalitatii Fiului lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca, meditati la urmatoarele lucruri:

  1. El este cel etern, deci vesnic, fara inceput si fara sfarsit- intrat in timp. Luca 2:11 ‘astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.’ Cel etern intrat in timp.
  2. El este cel nevazut, 1 Timotei 1:17 ‘A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.’  Devenit vizibil prin nasterea fecioarei Maria.
  3. El este Creatorul, Ioan 1:3, devenit parte din Creatie, luand un trup ca al nostru, potrivit Evrei 10:6.
  4. El este nemuritorul. 1 Timotei 1:17, partea b, care totusi a murit pentru pacatele noastre.
  5. El este cel desfigurat de ura, bataile si tratamentul criminal al contemporanilor Sai. Daca noi eram acolo, faceam acelasi lucru. Asa spune Isaia 53:1. Si totusi este cel mai frumos dintre oameni. Mcar ca spune Isaia, „N-avea nimic care sa ne atraga, atunci cand s-a uitat la El si l-a vazut, prin Duhul Domnului, in timpul suferintei, inaintea Golgotei si din Golgota.
  6. El este cel neinteles de oameni. Dar este singurul care intelege pe toti oamenii. Este glorios acest Domn si Mantuitor.

A venit in lumea noastra ca sa ne transmute credinta in El din moarte in eternitate, din pacat in sfintenie, din putrezire in glorie, din pierduti pe pamantul acesta si sub stapanirea diavolului, potrivit cuvintelor Duhului Sfant prin ap. Pavel, Efeseni 2:1-4, sa ne stramute in cerul Sau, in mostenirea Sa.

A venit sa ne faca din niste infranti de pacat, de diavolul, de firea pamanteasca, in coregenti impreuna cu El pe scaunul Sau de domnie, potrivit Apocalipsa 3:21. Isus, de care vorbeste Scriptura, in care credem noi este un Dumnezeu glorios. De aceea vrem sa-L inaltam, sa-I dam lauda, cinstea si inchinarea noastra, nu numai acum la sarbatoare, ci in fiecare zi, pentru ca o merita.

Cum este El cel mai frumos dintre oameni? Cum am spus, este greu sa vorbesti. Insa, din pasajul din care am citit, ne vom uita in aceasta seara de ajun a nasterii Domnului la 3 adevaruri, la 3 ganduri profundesi bineinteles, fiecare sprijinit de sub-idei, asa cum apar ele in textele sfintele Scripturi. (Din primele 6 minute, mai sunt 44 minute din mesaj)

Pentru comunitatea Romana, as vrea sa specific din nou acest aspect: Craciun este un termen pe care nu-l gasim in Biblie. Insa, Craciunul este termenul care s-a impamantenit, adoptat in cultura Romaneasca, cum este in limba engleza Christmas, ca sa reprezinte sarbatoarea nasterii Mantuitorului. Nu se stie exact originea cuvantului craciun, insa unii specialisti spun si  probabil ca este drept, ca in Limba Romana, fiind o limba latina, Craciun vine de la doi termeni latini, co oratio- Sa-L laudam impreuna. Si s-a romanizat termenul ‘haideti sa-L laudam’ si a devenit Craciun.

Limba Romana, de fapt, mai are un termen pentru sarbatoarea penticostala- Rusalii. Nu este un termen biblic. Rusalii este un termen latin, de asemenea, sarbatoarea rozelor ce coincidea cu pogorarea Duhului Sfant si care pentru cultura Romana s-a transformat in Rusalii, sau ‘Pogorarea Duhului Sfant’.

De fapt, nici trinitate, cuvantul acesta nu exista in sfanta Scriptura, ci termenul a fost construit de unul dintre primii aparatori ai credintei crestine, apologetul sau aparatorul, avocatul de profesie, Tertulian, care convertindu-se in jurul anului 220 dupa Hristos, a aparat crestinismul in fata senatului Roman si a infiintat acest nume: Trinitate- incercand sa-i faca pe contemporanii lui si pe noi, de astazi, sa intelegem ca Dumnezeu este unul singur, dar in 2 persoane distincte.

Sa ne intoarcem acum, din nou, la cuvantul din aceasta seara. Sunt 3 mari adevaruri:

1. Adevar #1 Descendenta pamanteasca a lui Isus Hristos

Evanghelistul Matei ne spune 4 lucruri mari:

  1. Pre-eminenta lui Isus Hristos- intaietate in toate lucrurile
  2. Regalitatea lui Isus Hristos
  3. Nationalitatea lui Isus Hristos este iudaica
  4. Umanitatea lui Isus Hristos

2. Adevar # 2 Drumul minunilor si binecuvantarilor

  1. O criza neasteptata (Mat 1:18-19)
  2. Un adevar inaltator (Mat. 1:20-23)

3. Adevar # 3 Maria si Isus

  1. Maria este unul dintre noi (Luca 1:47)
  2. Maria a nascut supranatural (Isaia 7:14)
  3. Maria vorbeste de 8 ori in Scriptura –

Ce frumoasa e lucrarea Lui. Cand intra in lume, toata lumea L-a respins. Cand pleaca din lume, spune, „Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.‘ El nu ne paraseste niciodata; El nu ne intoarce spatele.

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

Sarbatori fericite si multumiri fie aduse lui Dumnezeu!

Photo credit Biserica Maranata Suceava Facebook

2 Corinteni 5

18 Şi toate lucrurile acestea sînt dela Dumnezeu, care ne -a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne -a încredinţat slujba împăcării;
19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

Luca 2:14

,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.„

Dumnezeu sa va binecuvanteze, pe toti cititorii blogului nostru. Va apreciem, ne rugam pentru voi si va dorim o viata cu multa biruinta si  o apropiere de Dumnezeu in anul nou – 2014! Dati cinste marelui nostru Dumnezeu in tot ce faceti! Sarbatori Fericite!

Iehova, Dumnezeu

1. Ești necuprins de timp și spațiu, de-orice gândire mai presus
Ești pretutindenea în toate și totuși cât de nepătruns
Deasupra tuturor o Doamne, cu măreție strălucești
Cu-nțelepciunea-Ți fără margini, în orice clipă mă uimești.

Din veșnicie ești același, Iehova e numele Tău
Splendori cerești Te înconjoară,
Din veșnicie-n veșnicie ești mereu
Iehova Dumnezeu!

2. Ești Dumnezeu din veșnicie, izvorul tainice-i lumini
În cer Ți-e tronul de domnie, înconjurat de heruvimi
Ești Tatăl nostru bun și mare, ce ne dai pâine zi de zi
Și adunarea-n sărbătoare Îți cântă sfinte melodii.

3. În fața măreției Tale, se-nchină orice muritor
Ți se înalță osanale, Atotputernic Creator
În toate voia Ta să fie, sfințească-se Numele Tău
Vie a Ta împărăție Preasfânt și mare Dumnezeu!

Versuri de la http://www.resursecrestine.ro
VIDEO by inventivstudio

Craciun in Bagdad – 3 atentate cu bomba, 34 de morti, 24 ucisi iesind de la slujba bisericii de Craciun

Photo credit Reuters

IRAK, Ziua de Craciun: Unul din cele 3 atacuri astazi a fost comis în apropierea unei biserici situate în cartierul Doura, din sudul Bagdadului, la finalul slujbei, când credincioşii ieşeau din biserica, omorând cel puţin 24 de persoane.

Surse: New York Times, & Reuters via Activenews:

Două atentate cu bombă au vizat azi zone creștine din Bagdad, cel puțin 34 de persoane fiind ucise și alte 50 fiind rănite, informează Reuters.

O bombă a explodat în apropierea unei biserici situate în cartierul Doura, din sudul Bagdadului, la finalul slujbei, când credincioșii ieșeau din sfântul lăcaș, omorând cel puțin 24 de persoane.

Alte două bombe au explodat într-o piață din Doura, ucigând 10 persone.

Ziarul Crainicul raporteaza:

O mașină capcană a explodat lângă o biserică din cartierului Dora din sudul Bagdadului în timpul slujbei din dimineața Crăciunului. În urma acestui atentat au murit 26 de oameni și 38 au fost răniți. Câteva ore mai devreme, o piață din cartierul creștin Athorien a fost ținta unui alt atentat cu bombă, în urma căruia au murit 11 creștini și alte 21 de persoane au fost rănite.

Nicio organizație nu și-a ”asumat meritele” pentru aceste atacuri, dar comunitatea creștină din Irak, ce numără între 400 și 600 de mii de oameni a fost de multe ori ținta al-Qaeda sau a altor insurgenți fundamentaliști islamici.

Atacurile de miercuri vin pe fondul unei escaladări a violenței în Irak, asemănătoare ca nivel cu cea din 2008. Atacurile din ziua de Crăciun duc numărul victimelor din decembrie în Irak la 426. Conform unor estimări ONU, peste 8.000 de oameni au fost omorâți în 2013 în același stat.

 

Florin Ianovici – (Atunci cand) Dumnezeu spune DA – Mesaj Seara de Ajun 24.12.2013

Photo credit Matthias_Stomer-Annunciazione_wikimedia

Fragmente din predica, transcrise Blogul Agnus Dei-

FLORIN IANOVICI: Toate fagaduintele Domnului sunt Da si Amin!

Avem tendinta de a gandi in felul urmator: Toate fagaduintele Lui sunt Da. Si atunci, o mare bucurie ne apuca, pentru ca confundam ce inseamna fagaduintele Lui cu dorintele noastre. Biblia nu spune ca toate dorintele noastre in El sunt DA. Ci, toate fagaduintele Lui sunt DA. Amin. Asta inseamna ca El fagduieste in aceasta seara, mai intai de toate, ca va veni la cei pregatiti. Dintre toate fecioarele Israelului, Dumnezeu a ales-o pe Maria. De ce? Pentru ca era pregatita…..

  1. Exista un DA, pe care Dumnezeu il spune la cei cu inima curata.
  2. Exista un DA, pe care Dumnezeu il spune celor ce isi invata lectiile.
  3. Si mai exista un DA, pe care-l spune Cuvantul lui Dumnezeu

Singura cheie a biruintei, care o vad in aceasta viata e „DA-ul” lui Dumnezeu. Painea care o avem pe masa, sanatatea care o avem, sa stiti ca nu e aceea decat „DA-ul” lui Dumnezeu. Gandeste-te in aceasta seara daca nu cumva trebuie sa faci o schimbare.

„Doamne, vreau sa invat lectiile, ca n-as vrea sa ma duc in ziua aceea si sa primesc din partea ta un nu, ci sa primesc un da.” Va veni ceasul, poate, cand te vei uita si va fii linia trasa si-ti va parea rau ca nu ai putut sa-ti inveti lectiile la timp.

Fratii mei, surorile mele, vreau sa va propun ceva in aceasta seara. Dumneavoastra observati ca locul acesta care este fotografiat este un loc unde de obicei erau gunoaie si este o ruina. Este un loc din India. Doi profesori s-au gandit in felul urmator: sa puna doua table pe ruina acelui zid. Si in partea stanga, cum va uitati la fotografii sunt copii. Au zis, „Pe ruinele acestui zid, noi o sa punem doua table si o sa invatam copiii care n-au avut profesori.”

Pentru ca exista ceva de facut in viata, sa nu stai sa-ti plangi de mila, privind la molozul sufletului tau. Ci, ai putea sa te ridici in aceasta seara zicand, „Am invatat, Doamne, lectiile si am vrea din ceea ce am daramat, sa pot sa construiesc in asa fel, incat altii sa nu mai trebuiasca sa treaca pe unde am trecut eu. Fratii mei si surorile mele, as vrea sa gestionati umbrele din viata, As vrea sa gestionati zona aceea pe care n-ati mai vrea s-o treceti niciodata si sa devenim intelepti. Sa devenim profunzi in relatia unii cu altii si sa spunem, „Din ceea ce eu am stricat si din ceea ce nu mi-a iesit, as putea sa pun pe tabla si sa invete si altii.

Pentru aceasta, va invit la un lucru greu. Stiti care este lucrul greu? Haideti sa nu mai vorbim doar despre biruinta. Ce ati zice, daca am marturisi si lucrurile slabe. Nu prea am auzit de la amvon. Nie si frica ca predicatori. Adica, daca as spune eu, „M-am maniat astazi,” o sa ziceti, ‘Bun, si ce mai cauti la amvon?” La amvon, vin sa va spun ca pot si eu sa fiu iertat, cum si voi puteti sa fiti iertati. Ca si eu caut mila lui Dumnezeu.

Poate ca ar trebui, fratii mei si surorile mele, sa capatam putin realism in marturisirea noastra. Cred ca ar trebui sa vorbim de aceste ruine, dar sa nu le lasam acolo ascunse, ci sa inaltam pe ele steagul biruintei lui Isus. Sa gestionam esecuri, sa gestionam durerea si sa facem din aceasta durere pe care am avut-o, un lucru bun.

~~~

Exista un DA, pe care Dumnezeu il spune la cei cu inima curata. Exista un DA, pe care Dumnezeu il spune celor ce isi invata lectiile. Si mai exista un DA, pe care-l spune Cuvantul lui Dumnezeu in Apocalipsa 4:13 ‘Şi am auzit un glas din cer, care zicea: ,,Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!„ -,,Da„, zice Duhul; ,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!`

Fratii mei, surorile mele, exista un DA, pe care Dumnezeu il spune, dar nu asa cum poate ne-am dori noi. Dumnezeu are o maniera aparte cand lucreaza cu omul. Adica, am lucrurile pe care mi le doresc in viata. Ma duc, ma rog lui Dumnezeu si de cele mai multe ori, Dumnezeu tace. Si vin si ma rog iara, si Dumnezeu tace, tace, si Dumnezeu lucreaza in felul Lui. Asa… parca foarte incet, dupa parerea mea. La dumneavoastra cum este? Diferit? Vine Dumnezeu si zice, „Gata, acuma pe loc rezolv. Gata, stai putin,” nici nu te-ai rugat si Dumnezeu ti-a rezolvat problema. La mine nu lucreaza asa.

Si atunci, exista un DA, pe care nu stii- la un moment dat, dupa ce te-ai rugat, nu stii: Dumnezeu a zis da? Dumnezeu a zis nu? Dumnezeu din cer o sa faca? Si tot te framanti cu privire la lucru asta. Nu vi se intampla si dumenavoastra lucrul acesta? Cererea-i buna, cererea=i intemeiata, cauti sa fie in toate lucrurile bine, si parca n-auzi DA-ul lui Dumnezeu. Ce mi-ar placea sa aud asa, „Florine, DA!” Extraordinar ar fi si as pleca linistit, ca o face Dumnezeu cand vrea El. Numai sa aud acest „DA”.

Ei, asta spune Domnul Dumnezeu in aceasta seara, ca exista un DA, pe care va trebui sa invatam cum sa-l obtinem din Dumnezeu. Nu ca nu ne-ar da, dar ca ne este noua de folos. Ati auzit legea de sur al cersetorului? Legea de aur al cersetorului e scrisa. Cuvantul lui Dumnezeu spune asa, ca, in momentul in care vrei sa obtii ceva, mai intai trebuie sa ceri. „Cere,” zice Cuvantul lui Dumnezeu. Daca ai cerut si ti s-a dat, marit sa fie Dumnezeu, tu esti din ala special, care ai cerut si Dumnezeu a zis „DA” pe moment. Dar daca esti ca noi, toti ceilalti, care nu primim imediat, atunci Cuvantul lui Dumnezeu spune, „Cauta”. Ce se intampla? Momentul in care cersetorul cerea de la cineva si acel cineva nu-l baga in seama, cersetorul se ridica si pleca dupa el. „Cauta-l”. Vedea dupa ce-a intrat si dupa ce-a intrat, cersetorul batea, „Tot eu sunt.” Si atunci, cersetorul, ajungand acasa, mai de rusine, mai de faptul ca era casa ta- de obicei ii dadea. Si Dumnezeu ii spune in felul urmator, „Eu ma un dar pregatit pentru voi, daca veti starui. Am un dar pregatit pentru voi, daca nu veti obosi in a cere si a starui inaintea lui Dumnezeu.”

Va intreb in aceasta seara, un lucru extraordinar, un lucru fara care eu cred ca nu putem face fata. Duhul Sfant, cum se obtine? Cu staruinta. Daca Duhul lui Dumnezeu se obtine cu staruinta, vreau sa va intreb, „Credeti ca ucenicii Domnului Isus Hristos, apostolii erau pregatiti? Si Dumnezeu le-a spus, eu cred ca din punct de vedere sufleteste, El a spus, „Voi sunteti curati.” Erau curati, n-aveau ce sa reproseze, si totusi Duhul lui Dumnezeu le-a spus, „Asteptati si staruiti, pana veti primi Duhul Sfant. Si au stat zece zile in staruinta. Fratii mei, surorile mele, va spun in aceasta seara un lucru: mai staruie o rugaciune in seara asta, mai du-te un pas cu Dumnezeu, mai ia o zi de post, mai sta inca o zi in inchinare cu Dumnezeu, ca nu stii vremea si ceasul pe care Dumnezeu a hotarat-o.

Si as vrea din toata inima, fratii mei si surorile mele, vreau sa va fac o urare. Urarea pe care vreau sa v-o fac este urmatoarea: Stiu, nu intotdeauna este usor, dar va indemn din toata inima sa nu va obositi. Nu obositi in facerea binelui, , nu obositi in priveghere, nu obositi in a sta indemna lui Dumnezeu, nu obositi in rugaciunile voastre, ci, Dumnezeu sa ne ajute sa ne putem uni in rugaciune si Dumnezeu sa ne ajute.

La un moment dat, Maria a auzit ce spune arhanghelul. Prima data a fost ceva uluitr, „Plecaciune tie, celei care i s-a facut mare har. Biblia spune un lucru mare: tulburata de aceste cuvinte. Nu stiu pe cine mai tulbura astazi lauda. Sa vina arhanghelul sa te laude si tu sa fi tulburata. Probabil ca noi eram, „Ha, ha, Aleluia! Ma lauda cerul, ma lauda Domnul!” Ieseam prin vecini, „A venit un arhanghel, mi-a spus: ‘Plecaciune tie.'” Nu stiu cum reactionam. Dar ea era tulburata, smerita, un om cu suflet ales. Si a ascultat. Dupa ce-i spune, „Plecaciune tie, acelei care i s-a facut mare har,” ii vorbeste despre har. Ce har. Oameni buni, Ganditi-va la aceasta fata, la 14 ani, cat a avut ea, „Vei ramanea insarcinata de la Duhul Sfant.” Greu lucru. Cand stai si te gandesti, cum va fi? Ce va fi? Stai si te gandesti ce lucru greu zice Domnul Dumnezeu. Sa ne gandim un pic. Deci, „Vei naste un Fiu, ii vei pune numele Emanuel, adica in talmacire, „Dumnezeu este cu noi.”

„Dar cum se va face lucrul acesta, intreaba ea, „pentru ca eu n-am cunoscut barbat, eu sunt fecioara.” „Duhul Sfant este acela care te va umbri.” Spuneti dumneavoastra, e usor de inteles? Dar eu vreau sa va intreb un lucru: E usor de inteles faptul ca tre sa fi pocait intr-o lume nebuna? Ca oamenii zilelor noastre beau nelegiuirea ca apa si s-a stricat lumea aceasta. Si a fi astazi credincios pare un lucru ciudat si un lucru atat de nepotrivit pentru cei a carui lume e draga distractia. Asprimea noastra, disciplina noastra spirituala, faptul ca suntem lipiti de Dumnezeu, ca nu ne permitem lucruri pe care oameni si le permit. Cum par lucrurile acestea? Par lucruri ciudate.

Si noi vorbim despre cer, despre rai, despre Hristos, despre faptul ca intr-o zi vom fi rasplatiti. Vorbim despre o intalnire cu mirele nostru! Cine poate pricepe? Numai cel luminat de Dumnezeu. Si Biblia spune, „Chiar daca vi se pare greu, chiar daca nu deslusiti lucrurile, chiar daca intelegerea voastra este limitata, , chiar daca ne este greu sa vorbim mai multe decat 3 cuvinte, despre ce inseamna rai, nu obositi in ostenelile voastre. Luptati in continuare si mergeti pana la capat. Aleluia! Savit si binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeu!

Maria, cand termina acest dialog pe care l-a avut, Maria exclama, „Iata roaba Ta, facami-se dupa voia Ta.”

VIDEO by http://www.fiti-oameni.ro

Nelu Brie (Imnurile nasterii lui Isus) – 25 decembrie 2013

Music

Predica incepe la minutul 1:07:00 (67:00}

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Cantata Corurile Bisericii Poarta Cerului & Speranta Timisoara

CantataDin 2011 VIDEO by bisericapc Photo credit uustpete.org

Christmas song…peace on earth – Christmas Bells by Henry Wadsworth

heart shaped world via Weird Awesomw Atuffs

with the celebration of the birth of Jesus upon us here is a song celebrating the coming of the Prince of Peace:

Isaiah 9:6 (KJV)

For unto us a child is born, unto us a son is given: and the government shall be upon his shoulder: and his name shall be called Wonderful, Counsellor, The mighty God, The everlasting Father, The Prince of Peace.

Christmas Bells by Henry Wadsworth

I heard the bells on Christmas Day
Their old, familiar carols play,
And wild and sweet
The words repeat
Of peace on earth, good-will to men!

And thought how, as the day had come,
The belfries of all Christendom
Had rolled along
The unbroken song
Of peace on earth, good-will to men!

Till, ringing, singing on its way
The world revolved from night to day,
A voice, a chime,
A chant sublime
Of peace on earth, good-will to men!

Then from each black, accursed mouth
The cannon thundered in the South,
And with the sound
The Carols drowned
Of peace on earth, good-will to men!

And in despair I bowed my head;
‘There is no peace on earth,’ I said;
‘For hate is strong,
And mocks the song
Of peace on earth, good-will to men!’

Then pealed the bells more loud and deep:
‘God is not dead; nor doth he sleep!
The Wrong shall fail,
The Right prevail,
With peace on earth, good-will to men!’

 

The Deity of Jesus Christ

This is an article we first posted, on the first day that we began this blog’s journey, and we have reposted it again around Christmas time, every year. So here it is again:
Once when Jesus was traveling with His disciples He asked them ‘Who do people say that I am?’ Wherever Jesus went, large crowds of people followed Him and they witnessed the miracles He performed and they observed the words He spoke in His sermons. Many of the people probably wondered who Jesus was.  But then in Luke 9:18-20 Jesus asks Peter, His disciple, ‘Who do you say that I am?’ and Peter answers ‘God’s Messiah’! Peter spoke with lots of conviction, yet his faith had a long way to go, there would even come a point in his life later where he would deny that he even knew Jesus. Peter and the disciples would become men of faith after they saw the resurrected Christ and it was then they could profess that Jesus was truly the Son of God.

In every age since the first followers of Jesus made their profession of faith in him, men and women of faith have had to come to terms with who Jesus is and what he means for them.As we go into the Christmas season, celebrating the birth of the Messiah, take a little time to reflect on these passages that the Scriptures heralds about the deity of the Messiah. Who is Jesus Christ to you?

(The following list is excerpted from Tyndale’s Wilmington guide to the Bible pp.346-348, 616-618)

The Deity of Jesus Christ the Savior of the world-

  1. His deity was declared by angels
  • by Gabriel to Mary (Luke 1:26-33)
  • by Gabriel to Joseph (Matthew 1:20-23)
  • by Gabriel (?) to some shepherds (Luke 2:8-11)
  • by Gabriel (?) to some women (Matthew 28:5-6)

2. His deity was declared by the Father

  • at his baptism (Matthew 3:16-17)
  • at his transfiguration (Matthew 17:5)
  • shortly before his passion (John 12:27-28)

3. His deity was declared by his mighty miracles (John 20:30,31: 21:25)

4. His deity was declared by his powerful sermons ((Luke 4:32; John 7:46)

5. His deity was declared by his accurate prophecies (Matthew 26:32)

6. His deity was declared by his sinless life

  • as attested by Pilate (John 19:4)
  • by Pilate’s wife (Matthew 27:19
  • by Judas (Matthew 27:4)
  • by the dying thief (Luke 23:41)
  • by the Roman centurion (Luke 23:47)

7. His deity was declared by demons

  • as he healed a maniac (Matthew 8:28-29)
  • as he healed a man in Capernaum (Luke 4:33-34)
  • as he healed many in Capernaum (Luke 4:41, Mark 3:11)

8. His deity was declared by those who worshipped him

  • the shepherds (Luke 2:15)
  • the wise men (Matthew 2:2,11)
  • a leper (Matthew 8:2)
  • a ruler (Matthew 9:18)
  • a Gentile mother (Matthew 15:25)
  • a Hebrew mother (Matthew 20:20)
  • a maniac (Mark 5:6)
  • a blind man (John 9:38)
  • an apostle (Thomas) (John 20:28)
  • all apostles (Matthew 14:38; 28:9)

9. His deity was declared by Satan (Matthew 4:3, 6)

10. His deity was declared by himself

  • He referred to himself as the Son of God (John 9:35; 10:36; 11:4)
  • He forgave sins (Mark 2:5, 10)
  • He is man’s judge (John 5:22, 27)
  • He is the author of life (John 5:24, 28, 29)
  • He is to be honored like the Father (John 5:23)
  • He alone can save (John 10:28; Luke 19:10; John 14:6

Martyn Lloyd Jones Christmas Sermon

lloyd-jones

If you were not aware, there is a wonderful website – www.oneplace.com,  where you can listen to many of Martyn Lloyd Jones sermons. Here are the last four audio sermons from the archive. And, you can also subscribe to receive the weekly link to the newest sermon available on the website.

  1. The Supernatural Power of GodChristmas SermonSunday, Dec 22, 2013
  2. The Body of Christ EphesiansSunday, Dec 15, 2013
  3. Keeping the Unity of the Spirit EphesiansSunday, Dec 8, 2013
  4. Worthy of Our Calling EphesiansSunday, Dec 1, 2013

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari