Iosif Țon:
Cum a devenit rabinul Saul apostolul bunătăţii!
O noua creatie
Cand ne concentram privirile pe fata Domnului Isus, suntem schimbati in acelasi chip cu al Lui, in mod treptat, din treapta de slava in treapta de slava.
Rabinul Saul era hotărât să impună tuturor evreilor modul lui personal de a înţelege credinţa iudaică. Şi o făcea prin bătaie, prin tortură şi prin ameninţarea cu moartea. Puteai oare să te aştepţi ca acest duşman feroce al creştinismului să devină cel mai pasionat propagator al acestei credinţe? Când vedeai ce lucruri face împotriva creştinilor, erai îndreptăţit să zici: Iată un om plin de cumplită răutate! Puteai să-ţi imaginezi că acest om rău va deveni un om bun şi un dascăl al bunătăţii?
Transformarea, atât de radicală, încât acest rabin însuşi o va numi „o nouă creaţie,” s-a întâmplat pe drumul spre Damasc, când i-a ieşit în cale Cel pe care el Îl credea un fals Mesia, Isus. Când L-a văzut viu, el şi-a dat seama că este de fapt ceea ce a zis că este: Fiul lui Dumnezeu, acum înălţat în glorie şi la dreapta lui Dumnezeu! Într-o clipă, rabinul Saul i-a spus „Doamne”, un termen cu care el se adresa numai lui Dumnezeu! („Adonai”, dacă vorbea în ebraică şi „Kyrios”, dacă vorbea în greacă).
Implicaţiile faptului că Isus, tâmplarul din Nazaret, era o Fiinţă cerească, erau copleşitor de mari. Rabinul Saul s-a retras undeva în Arabia, unde a stat trei ani ca să mediteze şi să înţeleagă toate cele care decurgeau logic din această enormă descoperire. Apoi a mai petrecut timp de ani buni în Siria şi Cilicia, până când l-a găsit Barnaba şi l-a adus la biserica nou înfiinţată din Antiohia Siriei. De acolo, trimişi de Duhul Sfânt, au pornit împreună cu Barnaba în misiune şi astfel rabinul Saul a devenit Apostolul Pavel.
Rezultatele meditaţiilor lui Pavel despre implicaţiile faptului că Isus din Nazaret era de fapt întruparea Fiului lui Dumnezeu apar în toate epistolele pe care le scrie el, dar cele mai profunde şi mai extinse se află în 2 Corinteni, în special în cap.3-5. Uitându-ne cu atenţie la ce scrie Pavel în aceste locuri, ajungem să înţelegem noua gândire a lui Pavel, precum şi natura transformării lui.
Credinţa lui Pavel, când era rabin, se baza înainte de toate pe scrierile lui Moise, mai exact, pe legământul încheiat de Dumnezeu la Sinai prin Moise. În 2 Corinteni 3, Pavel începe cu o comparaţie între legământul încheiat prin Moise şi legământul încheiat prin Cristos. Fiindcă ambele legăminte veneau de la Dumnezeu, ambele aveau „slavă”. Când Moise se cobora de pe munte, faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu. Dar slava aceasta era trecătoare. Iată însă cum descrie Pavel slava din noul legământ: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18). Ca să înţelegem despre a cui faţă este vorba, citim în continuare din 4:6: „Căci Dumnezeu…ne-a luminat inimile ca să facem să strălucească lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos”. Când ne concentrăm privirile pe faţa Domnului Isus, „suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui”, în mod treptat, din treaptă de slavă în treaptă de slavă.
Să reţinem expresia: „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu”. Acesta este elementul care produce schimbarea noastră. Şi Pavel îl numeşte, în continuare, „comoara aceasta” şi „această putere nemaipomenită” .
Pavel a primit de la Dumnezeu misiunea de a duce această comoară la toate naţiunile. Şi el a pornit în călătoriile lui misioare pentru a îmbogăţii pe toţi oamenii cu această comoară, făcându-i să vadă „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos”.
Misiunea aceasta îi aduce persecuţii, suferinţe şi stări asemănătoare cu moartea: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii suntem daţi întotdeauna la moarte din cauza lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Cor.4:8-11).
Dar, fiindcă el acceptă acest fel de viaţă, care este ca un fel de moarte ambulantă, comoara cunoaşterii slavei lui Dumnezeu se răspândeşte pe mai multe continente! Concluzia lui Pavel: „Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa” (v.12).
Acestea sunt cele mai altruiste cuvinte scrise vreodată! Ele reflectă şi exprimă cea mai nobilă gândire de pe această planetă!
Observaţi saltul de la un om care bătea şi ucidea oameni ca să-şi impună credinţa, la omul care sufere bătăi şi îşi cheltuieşte viaţa pentru a demonstra oamenilor frumuşeţea slavei lui Dumnezeu!
Cum explică Pavel însuşi transformarea aceasta? Iată explicaţia lui: „În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. Căci dragostea lui Cristos ne strânge; fiindcă socotim că dacă Unul singur a murit pentru noi toţi, toţi au murit. Şi El a murit pentru noi toţi pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (5:13-15).
În anii îndelungatelor lui meditaţii, Pavel a vrut să înţeleagă motivul cel mai profund al unirii Fiului lui Dumnezeu cu noi toţi şi al morţii Lui în locul nostru. Şi iată ce răspuns profund a căpătat el: Cristos a murit pentru noi ca să realizeze în noi cea mai radicală transformare: „pentru ca oamenii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”. Prin neascultarea primilor oameni, aceştia L-au îndepărtat pe Dumnezeu din gândirea lor şi astfel s-au curbat înspre ei înşişi – au devenit egoişti şi răi. Scopul morţii Fiului lui Dumnezeu a fost să reverseze această stare, adică, să desfiinţeze egoismul nostru. Când noi decidem să trăim pentru Cel ce a murit în locul nostru, El ne spune de fapt: Trăiţi pentru ceilalţi oameni, fiindcă ori de câte ori le faceţi lor ceva, Mie îmi faceţi!
Şi Pavel comentează că cine se uneşte astfel cu Cristos „este o nouă creaţie” (v.17). „O nouă creaţie” poate fi tradus şi prin „o nouă specie umană”. Caracteristica acestui nou fel de oameni este că nu mai sunt egoişti, ci totalmente dăruiţi pentru binele altora. Din oameni răi, au devenit oameni buni!
Aşa a devenit rabinul Saul apostolul bunătăţii!
Photo de la Christian Dragomir cu mesajul: „M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu !” – Iona 2:6 Magda Popescu si Daniel Popescu – SUNTEM ALATURI DE VOI !
Photo Adevarul.ro
Photo credit 
agnus dei - english + romanian blog 