Vladimir Pustan la Biserica Greco-Catolică Șimand, jud. Arad (VIDEO)

FOTO Ciresarii

Serbare Cireșarii Șimand 17 aprilie 2017

CITESTE comentariul fratelui Daniel Cristian Florea (fost preot ortodocs) aici – Daniel Cristian Florea: Prezenta fratelui pastor Vladimir Pustan in biserica parohiei greco-catolice din loc.Simand-Arad a fost de bun augur. Duminica voi fi prezent si eu.

Mesajul Pastorului Vladimir Pustan la minutul 27 (sau la – 55)

Polițist: Larisa și Felix, proaspăt logodiţi, au murit ţinându-se de mână

felix-si-larisa-foto-specialarad

Se pregăteau de nuntă. Felix chiar îi ceruse recent mâna Larisei, s-au logodit și urmau să își unească destinele. Erau tineri, el 23 de ani, ea 21… O manevră greșită în a doua seară a Crăciunului și, în loc de nuntă, familiile celor doi se pregătesc de înnmormântare.

Mai ales familia Larisei, pentru că mama lui Felix este în continuare în stare gravă la spital, așteptând să fie ajutată cu sânge, iar tatăl și fratele lui Felix au suferit și ei în urma accidentului de la ieșirea din Șicula. Tatăl său a participat la slujba de priveghi de aseară, dar fratele este în continuare în stare gravă la spital.

Un detaliu cutremurător legat de moartea celor doi tineri arădeni, Felix fiind din Sebiș, iar Larisa din Arad, a fost postat pe Facebook de polițistul rutier Nicolae Crainic.

„Aseară mi-a fost dat să văd la accidentul de la Șicula cu doi morți și șase răniți ceva absolut marcant! Cei doi tineri morți în accident, un tânăr de 23 ani și o tânără de 21 ani, logodiți recent, erau decedați în autoturism, ținându-se de mână! Rețineți, au primit sărutul morții ținându-se de mână!

Nu dramatizez și nu inventez scenarii, a fost ultimul lor gest de tandrețe după impact, cu ultimele lor puteri… Este foarte trist!” (Nicolae Crainic – Facebook/Radar Arad)

Afla mai mult aici – http://specialarad.ro/

Frumoși și luminoși. Așa vor rămâne în amintirea cunoscuților Larisa și Felix, cei doi tineri care au murit în accidentul petrecut, luni seara, la Șicula. Se logodiseră de Crăciun și se pregăteau să facă nunta anul viitor. Erau mai fericiți ca niciodată. Nici măcar moartea nu i-a putut despărți! Nemiloasă, i-a luat pe amândoi într-o clipită. Larisa şi Felix au rămas împreună. Sufletele lor s-au înălţat la Cer.

Pregătit să-L vadă pe Dumnezeu

Trupurile celor doi tineri au fost depuse la Biserica Baptistă Maranata din Arad. Larisa era membră a acestei biserici. Logodnicul ei, Felix, aparţinea de Biserica Baptistă Sf. Treime din Sebiş. Pastorul Lucian Rauca îşi aminteşte de el ca fiind „un tânăr serios, responsabil, permanent senin, sârguincios, ascultător, sociabil, deschis şi, nu în cele din urmă, era un tânăr spiritual.

Au murit ţinându-se de mână

Poate că, în ultimele momente ale vieţii lor pământeşti, Felix a vrut să-i transmită şi Larisei acest sentiment de… „a fi pregătit să Îl vadă pe Dumnezeu”. Ar putea fi o explicaţie a faptului că cei doi tineri proaspăt logodiţi au murit ţinându-se de mână. Confirmă această imagine delicată şi brutală în acelaşi timp, Nicolae Crainic, comisar la Serviciul Rutier Arad, prezent la locul accidentului. „Imaginaţi-vă ce privelişte… să găseşti doi tineri proaspăt logodiţi, morţi, ţinându-se de mână. A fost foarte marcant! Fata a murit, practic, în momentul impactului, băiatul a mai avut semne vitale după accident, dar şi-a dat ultima suflare în vehicul, înainte să poată fi descarcerat şi scos din maşină” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, comisarul Nicolae Crainic.

Acesta e sfârşitul tragic al unei poveşti de iubire care a început frumos. Dar e doar sfârşitul pământesc. În Ceruri veşnicia poveştii e de nezdruncinat.

Afla mai mult – http://www.aradon.ro/larisa-si-felix-tinerii-morti-in-accidentul-de-la-sicula-fac-nunta-printre-ingeri/1757697

Grupul „Speranța și Prietenii” vă invită să vă bucurați de Sărbătoarea Nașterii Domnului participând la concertele de colinde susținute între 16 – 20 decembrie, în cadrul CARAVANEI COLINDELOR!

caravana-colindelor-cu-speranta-2016

Primiţi cu colindul?

Grupul „Speranța și Prietenii” vă invită să vă bucurați de Sărbătoarea Nașterii Domnului participând la concertele de colinde susținute între 16 – 20 decembrie, în cadrul CARAVANEI COLINDELOR!

Traseul Caravanei Colindelor va fi următorul:
*** VINERI, 16 decembrie ***
13:15 – 14:00 || TURDA, CJ – PARCUL TEILOR (MICRO)
16:45 – 17:30 || TÂRGU MUREŞ, MS – PIAŢA TRANDAFIRILOR (CENTRU)
21:00 – 22:00 || CLUJ NAPOCA, CJ – PIAŢA UNIRII

*** SÂMBĂTĂ, 17 decembrie ***
11:30 – 12:15 || HUEDIN, CJ – LA TROIŢĂ (CENTRU)
14:00 – 14:45 || ALEŞD, BH – LA TRIUNGHI
18:00 – 20:00 || SÂRBI, BH – BISERICA PENTICOSTALĂ

*** DUMINICĂ, 18 decembrie ***
17:00 – 20:00 || ORADEA, BH – SALA SPORTURILOR „ANTONIO ALEXE”

*** LUNI, 19 decembrie ***
13:00 – 14:00 || ARAD, AR – PIAŢA AVRAM IANCU (în spatele Teatrului „Ioan Slavici”)
16:00 – 16:45 || TIMIŞOARA, TM – PIAȚA LIBERTĂȚII
20:00 – 20:45 || DEVA, HD – PIAȚA UNIRII

***MARŢI, 20 decembrie ***
12:30 – 13:30 || BECLEAN, BN – PARCUL CENTRAL
15:45 – 16:45 || BISTRIŢA, BN – ZONA PIETONALĂ (CENTRU)
18:30 – 19:30 || RODNA, BN – CURTEA ŞCOLII

Vă vor colinda:
Gabriel și Genoveva Gorcea, Cristi și Emma Repede, Ionuț și Adela Crăciun, Andrei și Denisa Țibrea, Andrei și Camelia Ciurdaș, Alin și Florina Jivan, Alina Călina, Alin şi Emima Timofte (Oradea)

Mesaj de sărbătoare: pastorul Gabi Zăgrean

E vremea colindelor! Vă aşteptăm să dăm tonul bucuriei împreună cu îngerii care au adus odinioară vestea bună în câmpia Bethleemului!

Al doilea Protest la ARAD in Sustinerea Familiilor Separate de Barnevernet

protest Arad

Mulțumesc sutelor de arădeni care astazi au stat in frig la -7 grade pentru a fi alături de familiile Bodnariu, Nan, Rădulescu si a tuturor care sunt victimile sistemul crud norvegian de protectie a copilului.
Mulțumesc celor care sau implicat in organizare si care au luat cuvântul pentru a sprijini acest protest, care sa încheiat cu mai multe scrisori de protest înmânate domnului prefect, pentru a fi înmânate guvernului, președintelui României si ambasadei Norvegiei la Bucuresti.
Chiar daca acest protest a fost organizat din pacate NUMAI cu ajutorul ong-urilor si a unor prieteni, totuși Dumnezeu ne-a ajutat si a fost reușit iar oamenii au venit si au suportat frigul, de dragul copiilor abuzați de acest sistem, mulțumim !!!
In curând vom prezenta si materialele video de la acest protest. Fiti binecuvântați !

Cazul Bodnariu: Mii de romani au iesit din nou in strada, inclusiv un primar si doi senatori

Aradul, alaturi de fam. Bodnariu 4 Gheorghe Falca,Moise Ardelean,Viorel Iuga

Primarul Aradului Gheorghe Falca, Presedintele Cultului Penticostal Moise Ardelean, Presedintele Uniunii Baptiste Viorel Iuga

Mii de romani au iesit, sambata, in strada, la Suceava si la Arad, pentru a-si arata solidaritatea cu sotii Ruth si Marius Bodnariu, ai caror copii au fost preluati de autoritatile norvegiene in luna noiembrie a anului trecut.

La Suceava au participat la manifestare circa 5.000 de persoane, care au fost mobilizate pe o retea de socializare de tatal celor 5 copii preluati de statul norvegian, informeaza Mediafax. Printre manifestanti s-a aflat si presedintele grupului parlamentar de prietenie cu Norvegia, senatorul PSD Ovidiu Dontu. Actiunea a inceput cu intonarea imnului, participantii avand pancarte cu mesaje precum „Norvegia, opreste rapirea copiilor” sau „Opriti Barnevernet”.

Organizatorul mitingului a fost David Regus, coleg de facultate cu Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, acesta spunand ca este „strigator la cer” ce s-a intamplat cu copiii sotilor Bodnariu.De asemenea, la actiune a participat si senatorul PNL de Suceava Steliana Miron, care a venit impreuna cu fiica sa.

Tot sambata, circa 1.500 de persoane au marsaluit prin Arad (foto) in semn de solidaritate cu familia Bodnariu, printre cei prezenti la actiune numarandu-se si primarul orasului, Gheorghe Falca. Ca si la Suceava, manifestantii au fost insotiti de o fanfara, care a cantat diverse cantece religioase.

Gheorghe Falca a declarat ca este alaturi de familia Bodnariu, iar organizatorii protestului, care a durat circa doua ore, i-au solicitat presedintelui Klaus Iohannis sa intervina in favoarea familiei Bodnariu.

CITESTE mai MULT aici – http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/cazul-bodnariu-mii-de-romani-au-iesit-din-nou-in-strada-inclusiv-un-primar-si-doi-senatori-1404571

Florin Ianovici – Incuie-te in odaita (21 noiembrie 2015) Biserica Baptista Sega, Arad

Florin Ianovici Biserica Baptista Sega Arad

TEXT Isaia 26:20

„Du-te, poporul meu, intră* în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te** câteva clipe, până va trece mânia!

In aceasta seara ma rog ca Domnul Dumnezeu sa ne binecuvanteze cu un raspuns.  Sunt framantari care probabil pe multi dintre noi ne-a atins in zilele acestea. Ma tot uit la ultimele saptamani si la felul cum evolueaza lucrurile si va spun ca intr-un mod personal am inceput sa  sa stau de vorba cu Dumnezeu ca sa inteleg ce se petrece. Unul dintre lucrurile extraordinare este ca avem un Dumnezeu care in dragostea Lui nu tace. Un Dumnezeu care ne vorbeste  si are bucurie sa stea de vorba cu noi. De la zi ce trece, vestile sunt din ce in ce mai dificil de auzit si grele. Noi traim, cel putin noi cei din Bucuresti, traim momente dramatice si in fel si chip  am auzit tot felul de pareri si comentarii, spuneam colegilor pastori ca e diferit sa judeci lucrurile de la Arad, fata de Bucuresti. Cinci dintre tinerii care au murit in Clubul Colectiv au fost colegi de serviciu cu una dintre tinerile care sunt la noi in biserica. Cand problemele devin personale si cand modul de a privi e personal, totul se schimba in viata.

De multe ori teoretizam pentru ca suntem neimplicati in fenomenele respective. Dar cand esti tu implicat, unghiu se schimba si cateodata parerile se schimba. Am stat de vorba cu o parte din parintii acestor tineri. Unii dintre ei imi spuneau cu lacrimi in ochi: „Nici n-am stiut unde merg, pastore. Nu noi i-am trimis ca parinti acolo.” Sa stiti ca parintii o viata intreaga se trudesc sa dea copiilor lor ce e mai bun. Copiii fac alegerile care le fac. Si uneori n-ai ce sa faci, trebuie sa accepti ca acestea sunt alegerile facute. Am vazut oameni care-si framantau mainile pe holurile spitalelor si pentru ei n-am avut decat un singur gand: Dumnezeu din cer sa-i ajute si sa-i binecuvanteze. Nici nu s-au stins bine si inca nu s-au stins ecourile acestor framantari care pana la nivel national  au ajuns, ca traim vremuri de prefacere. Oamenii au iesit in strada. Au iesit foarte multi tineri in strada, oameni care isi doresc ceva, cauta ceva, oameni care nu se mai multumesc cu ceea ce au. Urmaream unele dintre comentariile  analistilor si se remarca faptul ca in afara de dorinta de a schimba ceva, aproape ca nici nu mai stii ce sa formulezi. Cand erau intrebati cei ce demonstrau, ce doriti, erau impartiti. Pentru ca ceea ce ne dorim in mod real este ca ceva sa se schimbe.

Si eu, in aceasta seara, sunt aici in biserica cu dorinta ca ceva sa se schimbe, ca ceva sa faca Dumnezeu cu sufletul meu si ceva sa faca Dumnezeu cu sufletul tau. Avem nevoie de multa lumina pentru ca s-au lasat umbre peste tot pamantul. Ati vazut, nu stiu daca sunteti la curent, dar si la noi in tara chiar astazi era o stire, doi sau trei teroristi, doi venind din marea Britanie, doi incercand sa vina din Moldova cu explosive asupra lor, cu arme, au incercat sa tranziteze teritoriu. Se vor intampla fel si fel de lucruri si vor fi fel de fel de pareri. Oamenii sunt atat de incinsi. Oamenii, sunt unii virulenti, altii inspaimantati. Unii sunt tematori, nelinistiti, cei mai multi dintre noi si in toate aceste lucruri, iubitii Domnului, am stat inaintea lui Dumnezeu, m-am rugat inaintea lui Dumnezeu si am zis: „Doamne, da-ne si noua un punct de vedere care sa nu apartina mass mediei, nici politicienilor, ci Bibliei. Si in aceasta seara, cu ajutorul lui Dumnezeu as vrea sa ma apropii de sufletul dvs. pentru vremurile dificile prin care trecem cu un cuvant din partea lui Dumnezeu.

Cand Dumnezeu a vorbit cu poporul si i s-a adresat cu cuvintele din Isaia 26, tocmai pret de 20 de capitole avea sa le vorbeasca despre vremurile intunecate ce vor urma. Prima parte din Isaia este alocata proorociilor si descoperirilor cu privire la robia pe care poporul o va suferi. Erau si ei inspaimantati, erau nelinistiti. Dumnezeu tocmai spusese ca datorita neascultarii vor avea un viitor sumbru. Si stiti, iubitii Domnului, in aceasta seara, vreau sa va spun un lucru si sa-l subliniez cu toata puterea sufletului meu. Veti face distinctie intre Satana si Dumnezeu prin faptul ca Dumnezeu desi e aspru cu noi si spune lucruri pe nume, niciodata Dumnezeu nu termina spunand: Vai de capul tau si pe Mine nu Ma mai intereseaza. Ci, Dumnezeu, chiar daca ne spune adevarul in fata, dupa ce ne vorbeste lucrurile care ne dor, Dumnezeu vine si spune asa: Dar sunt aici sa-ti spun ca ai un viitor si o nadejde. Intotdeauna, Dumnezeu, Il vei cunoaste pentru ca aduce o nadejde si Dumnezeu intotdeauna aduce o speranta. Si dupa ce le vorbeste pret de 20 de capitole, spunandu-le despre robie si lant,  si spunandu-le ca vor fi stapaniti de alti oameni pentru ca n-au vrut sa aiba imparat pe Regele care era Dumnezeu. Vine si le spune ca toate lucrurile aceste ase vor schimba intr-un viitor. Toate lucrurile acestea vor fi diferite.

Si in aceasta seara, as vrea inaintea lui Dumnezeu sa va spun despre unul dintre lucrurile pe care le-am inteles ca il putem avea in clipe dificile. Dumnezeu ii vorbeste poporului, nu unui om. In Isaia 26:20 Dumnezeu se adreseaza poporului. Nu-i spune unui om, ii spune: poporule… Si-i face o recomandare. Ciudat, ca intr-o vreme de mare tulburare, recomandarea lui Dumnezeu este: Intra in odaie si incui-o! Va rog sa subliniati in inima dvs. ceea ce Dumnezeu vorbeste in aceasta seara: Intra in odaia ta si incui-o. Cand te uiti la acest verset, pare mai mult o metafora. Pare mai mult ca un mod de a vorbi care  nu este foarte inteles, foarte limpede. Si totusi, Dumnezeu, le spune in tot acest capitol, ca si o lumina la capatul tunelului, intra in odaie, incuie usa si asteapta sa treaca mania. Cateva clipe de manie. Si aceasta este recomandarea pe care Dumnezeu o face. Si pe marginea acestui cuvant, in aceasta seara, vom sta in fata Cuvantului lui Dumnezeu ca sa inteleg eu, Florin Ianovici, ce am de facut in aceste vremuri ce vor urma.Si am sa va spun cateva lucruri Biblice.  (din primele 9 minute, mai sunt aprox 84 minute din mesaj)

VIDEO by Biserica Sega Arad

Mesaje de la Priveghi Familia Flavius Chis, Ioana, Cezar si Maria Hent, Arad

Photo credit vedeteblog.com

Ioana, Cezar si Flavius Chis, Biserica Betania Arad-Gradiste – Photo credit vedeteblog.com

CITESTE si:

TEXTUL BIBLIC citit la Seara de PRIVEGHI pentru Familia Chis, 16 iulie 21015 :

Eclesiastul 12:1,7-8,12-14

1 Dar adu-ţi* aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
7 până nu se* întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi** până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care† l-a dat.
8 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune!
12 Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă* învăţătură oboseşte trupul.
13 Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te* de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
14 Căci Dumnezeu va aduce orice* faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

Pastorul Oti Tipei, prieten apropiat al familie Chis povesteste despre premonitia sotiei lui Flavius, Ioana Chis:

Pastorul Oti Tipei a povestit ca intr-o duminica dimineata, inainte de slujba, Ioana Chis a venit la el si i-a spus că a avut un vis urat. A visat ca a avut un accident. Si i-a mai spus pastorului ca are o singura dorinta: „daca ar fi sa plecam din lumea aceasta, vreau sa plecam toti impreuna”. „Dumnezeu i-a iubit pană la capat, Dumnezeu le-a ascultat dorintele. Dumnezeu ii imbratiseaza in momentele acestea” – a concluzionat pastorul Oti Tipei.

Pastorul Pavel Rivis Tipei:

Pavel Rivis TipeiIn cartea Eclesiastulcel mai intelept om care a trait pe pamant, in capitolul 8:8 spune: Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii;. In lupta aceasta nu exista biruinta. In Psalmul 139:16 scrie: 13 Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.. Toate zilele noastre au fost scrise in cartea lui Dumnezeu inainte de a fi fost vreuna din ele. Si daca astazi suntem aici si pentru prima data in Biserica Betania avem patru sicrie in fata, ajungem la concluzia ca noi nu suntem stapani pe suflarea noastra. Nu suntem stapani pe viata noastra. Nu suntem stapani pe ziua de maine si suntem asa de vulnerabili. Inca odata, mai mult ca oricand, astazi, aici, ii dau dreptate poetului crestin Traian Dorz care intreba zicand:

Ce suntem, Doamne, umbra si parere, un suspin de o clipa si apoi, tacere. Ce usor ne creste si ne ia pamantul, izvorand ca apa, dar zburand ca vantul

Asta sunt eu si asta esti tu, iubitul meu ascultator. In aceasta sarbatoare indurerata, in aceasta sarbatoare indoliata, va salut pe toti cei prezenti in Biserica Betania si doresc pe fiecare in parte, Dumnezeu sa va mangaie. Alaturi de mangaierile Sale divine, care-L rugam sa le toarne peste cele doua familii, sa mangaie Dumnezeu rudele de aproape si de departe.Sa mangaie Domnul prietenii acestei familii. Sa mangaie Domnul colegii de servici.

Flavius Chis. In urma cu 10 ani, poate chiar 11, l-am cunoscut. A venit la mine in birou si mi-a spus ce decizie a luat el, ca a hotarat sa-L urmeze pe Domnul Isus Hristos si ca vrea sa ia legamantul prim botezul in apa cu Dumnezeu. Si ca toata viata vrea sa o dedice Domnului.

Flavius si Ioana Chis Aradon.ro

Flavius si Ioana Chis Aradon.ro

Apoi a fost o alta zicand ne-a comunicat ca are intentii deosebite si vrea sa-si uneasca destinele cu o tanara din biserica noastra, cu absolventa facultatii de teologie penticostala, o fosta studenta pe care am avut-o aici si despre care am avut totdeauna pareri numai la superlativ- Ioana Hent. Tin minte ziua cand l-am botezat pe Flavius si mi-aduc aminte cu totul deosebit de momentul acela sarbatoresc, cand pe un lac, pe un podet de barci, ce n-am facut niciodata pana atunci, am avut o slujba cu totul deosebita si era momentul acela sarbatoresc a casatoriei lui Flavius si Ioana. Mi-aduc aminte de momentul cand mi-au spus cu bucurie ca s-a nascut Cezar. Si am avut o bucurie dubla, ca s-a nascut si nepotelul meu atunci, Richard. Cei doi copii au fost colegi la gradinita. Au fost colegi la scoala duminicala. Si cu ocazia aceasta o salut si pe educatoarea si invatatoarea lor, sora Simona Cojita, ca este aici. N-am crezut ca intr-un timp asa de scurt va trebui sa participam la slujba de inmormantare.

Mi-aduc aminte cand am cunoscut-o pe sora Maria (Soacra lui Flavius Chis, decedata in acelasi accident). Si tot asa, intr-o duminica la terminare a venit la mine si mi-a spus: „Frate, sunt asa de legata de biserica aceasta. Ma simt aproape de dvs. Ma simt aproape de biserica si va simt aproape de mine.” Am fost aproape, noi toti, unii de altii. Dar e foarte important sa fim toti aproape de Dumnezeu. Astazi si aici, salut colegii de serviciu, pe cei ce au venit din partea judecatoriei, a Tribunalului Judetean. Judecatori, procurori, avocati, notari am vazut aici, pe toti cei ce intr-un fel sau altul impartasiti durerea acestor familii, prin prezenta noastra aici, cred ca atenuam putin durerea lor. Dar, prin prezenta noastra aici, cred ca in aceasta seara si la serviciile urmatoare, il determinam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca ceva cu totul deosebit. Ma rog Domnului si in seara aceasta, prin slujitorii Sai, sa dea Domnul un cuvant de mangaiere. Sa dea Domnul un cuvant de mantuire. Sa dea Domnul un cuvant de incurajare. Si sa dea Dumnezeu raspuns la multe dintre intrebarile pe care noi le ridicam in zilele acestea. (32:20)

Pastorul prof. dr. Ghiocel Mot, Decanul facultatii in timp ce Ioana era studenta la Teologie Penticostala:

Ghiocel MotIn al doilea an al existentei Facultatii de Teologie Penticostala Betania, la proba de interviu, in fata comisiei a venit o tanara care tocmai terminase liceul, o fata foarte frumoasa. Avea o problema. Tatal ei, nu de mult, a avut un accident, si-a sfarsit viata printr-un accident. Anii au trecut. Ioana a terminat facultatea si asa cum Pastorul Tipei spunea, a intalnit pe fratele Flavius, s-au casatorit si i-am remarcat in biserica. Si in aceasta dupa masa, as vrea sa ne uitam la lectia  postmortem a prim procurorului Flavius Chis.

Intr-o dupa masa am stat de vorba cu ei. Si i-am spus lui, „Frate Flavius, vad ca de atatea ori vii la biserica. Iti place sa frecventezi biserica. Dar modul nostru de inchinare neoprotestant face ca sa ne implicam cumva mai mult. Si procurorul Flavius Chis mi-a spus cuvinte care n-am sa le uit niciodata: „Frate Mot, aleg sa fiu un consumator si nu un slujitor public.” Cand mi-a spus lucrula acesta, parca am fost socat. Si a zis: cuvintele acestea vin de la un procuror. Si sigur, sigur, trebuie sa aiba continut si sens. Si i-am zis: „Frate Flavius, vrei ca sa-mi explici?”

Si fratele Flavius mi-a raspuns: inhatisul lumii acesteia, cand am de a face cu zeci de procese, cu sute de articole de legi, cu atatea persoane, avocati si judecatori si inculpati samd.. abia astept sa vina ziua de Duminica, sa-mi iau sotia, sa-mi iau copilul, eventual sa vin si cu prietenii la biserica, sa ma asez in biserica. Si multumesc lui Dumnezeu pentru ca am gasit Biserica Betania in Arad si apoi am inteles, Biserica Ekklesia, prin care pot sa ma bucur atunci cand aud cantarea de fanfara, de cor, de grup barbatesc, de grupul de fete,, de orchestra, atunci cand se canta individual sau in grupuri, atunci cand cantam cu totii, cand ne rugam in comun, cand se predica Cuvantul lui Dumnezeu si PARTICIP ACTIV si sunt ATAT DE IMPLICAT la TOT CEEA CE SE INTAMPLA in BISERICA si ma deconectez si-L slavesc pe Dumnezeu si sunt un consumator ideal. Si imi place atat de mult ca sa vin in biserica. […..]

In fraza lui era o a doua propozitie: aleg sa nu slujesc in public. In general, crestinii evanghelici neoprotestanti fac aceasta slujire de obicei in public. Insa Flavius, familia lui, au incercat sa fie mai discreti. Sa vina la biserica, sa se bucure de tot ceea ce se intampla la biserica si sa aiba un alt fel de slujire. In Eclesiastul 5, Cuvantul lui Dumnezeu spune: ‘Pazeste-ti piciorul cand intri in casa lui Dumnezeu.” Mai intram, cu diferite ocazii in Casa lui Dumnezeu. Mai vin alegerile. Cateodata ne palce ca de bine sa mai intri in Casa lui Dumnezeu. Dar Cuvantul spune: pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu. Mai departe, versetul continua: si apropie-te mai bine sa asculti, decat sa aduci jertfa nebunilor. Flavius avea inca o baza biblica de ce alege mai mult sa asculte si sa taca. [….]

Asadar, in seara aceasta de priveghi, ne aducem aminte de Flavius, care a spus: Aleg sa fiu un consumator si aleg sa fiu un slujitor discret. El a consumat din plin si a venit in Casa lui Dumnezeu. Dar eu? Dar tu? Si apoi, vizavi de slujire, ce fel de slujitor esti? Sa te vada oamenii ca vii la biserica doar? Sau cu adevarat vrei sa-L slujesti pe Dumnezeu? Doresc tuturor care simt aceasta durere a despartirii, ca Dumnezeu sa ne mangaie pe toti si ca Dumnezeu sa dea mangaiere familiilor indoliate si tuturor celor prezenti. Amin. (44:40)

Pastorul Oti Tipei, prieten apropiat al familiei Chis:

Oti TipeiSuntem intr-o zi trista pentru noi toti. O zi pe care nu ne-am programat-o niciunul dintre noi. Si cu o saptamana in urma nu am fi crezut ca vom fi in locul acesta. A fost o zi de luni in care vietile multora dintre noi s-a schimbat de la un simplu telefon care ne-a anuntat aceasta tragedie, plecarea celor din familia Chis in vesnicie, a prietenilor, a celor apropiati noua. Exista momente in viata cand ne lovim de o realitate vesnica. Ne traim viata asa cum vrem. Vocea lumii ne cheama si pornim de dimineata la ale noastre. Venim seara tarziu. Si vine Dumnezeu si ne mai trezeste cateodata, din cand in cand.

Unul din autorii preferati zicea ca Dumnezeu sopteste in constiinta, vorbeste prin Cuvant si STRIGA prin EVENIMENTE. Luni, Dumnezeu ne-a strigat fiecaruia dintre noi, ca nu suntem prea tineri sa plecam din lumea aceasta. Luni, Dumnezeu ne-a strigat ca oricat de bine ne-ar fi aici, exista un mai bine dincolo. Am pretuit mult familia aceasta. Am fost prieteni apropiati. Am petrecut zile frumoase impreuna. La 1 iunie am fost cu copiii impreuna la picnic, cu colinda, impreuna cu copiii. In fiecare duminica dimineata stateam si vorbeam cu ei patru.

Incepand de luni pana astazi, cu familia noastra, de cate ori ne-am gandit la tragedia aceasta, n-am putut sa nu plangem. E omenesc sa plangi. E omenesc sa te doara si e omenesc sa te intrebi: De ce, Doamne? Am stat ca si voi si am intrebat pe Dumnezeu, de ce s-a intamplat lucrul acesta. I-am cerut lui Dumnezeu sa vindece suflete. Sa vindece si sufletul meu si sufletul celor ce nu inteleg. E greu sa ne asumam, in momentele astea, niste lucruri clare si sa spunem: Dumnezeu a hotarat sa faca asa, deoarece…  De aceea, in seara aceasta vreau sa ne lasam, sa ne vorbeasca Dumnezeu. Oricat am vorbi din intelepciune, din cunostinte, cuvintele n-au valoare sa ajunga la sufletDar exista un cuvant din partea lui Dumnezeu care poate sa mangaie. Care poate sa aline si sa aduca speranta. In seara aceasta, mai mult decat orice, aici este nevoie de speranta, speranta invierii lui Isus Hristos si a invierii lor. De o nadejde vie a unei lumi mai bune.

Am pus cele doua intrebari la care vreau sa-l lasam pe Dumnezeu prin Biblie, cuvantul infailibilsa ne raspunda. Si prima intrebare este aceasta: De ce ai ingaduit, Doamne sa se intample tragedia aceasta? Iar, a doua intrebare este: Cum trebuie sa ma raportez eu la ceea ce vad astazi, la realitate?  Nu putem face abstractii, sa plecam ca si cum am venit. Realitatea asta a ingaduit-o Dumnezeu si este un semnal de alarma pentru noi.

De ce s-a intamplat aceasta tragedie? Exista in stiinta, in filosofia religiei si in celelalte stiinte dublete conceptuale. Ca sa intelegem ce-i lumina, trebuie sa stim ce-i intunericul. Ca sa intelegem caldura, trebuie sa stim ce-i frigul. Sa stim ce-i binele, trebuie sa inteegem ce-i raul. Ca sa intelegem viata, trebuie sa intelegem ce-i moartea. Pana nu intelegem ce-i viata, nu intelegem ce-i moartea. Daca pornim de la premiza omeneasca, Dumnezeu este nedrept. Se vad patru sicrie ale prietenilor mei, a sorei Maria pe care am respectat-o. Care venea duminica de duminica si ma intreba de mesajele de saptamana viitoare a lui Cezar, care se juca cu copilul meu. Ma uit omeneste si Dumnezeu nu [mi se pare]-i drept. Dar ma uit duhovniceste  si zice Pavel ca lucrurile lui Dumnezeu trebuie privite duhovniceste. Si in seara asta, va rog, lasati-va sufletul si credinta sa va fie activa si Dumnezeu sa va vorbeasca. Sa-l intelegeti pe Dumnezeu, ce este viata, ce este moartea. […..]

ELi Wiesl spune: „Cand nu mai intelegi lucrarile lui Dumnezeu, trebuie sa continui sa crezi in promisiunile Lui.” Cand nu mai intelegem lucrarile lui Dumnezeu, trebuie sa continuam sa credem in promisiunile lui Dumnezeu. Cea mai puternica promisiune pentru mine este aceasta: 2 Tesaloniceni 4:16 „Caci insasi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu se va pogori din cer si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi, cei  care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh. Si astfel, vom fi totdeauna cu Domnul.

Stiti care-i promisiunea lui Dumnezeu? Promisiunea lui Dumnezeu e ca va fi o zi a invierii mortilor. Si de asta, noi nu trebuie sa ne disperam. De asta, noi nu trebuie sa ne pierdem nadejdea. Noi nu suntem fara nadejde. Daca bate inima noastra in piept pentru Dumnezeu, sa bata si pentru ei. Avem oameni plecati prea de vreme dintre noi. Avem iubiti plecati acasa la Domnul. Avem copii, avem, altii, parinti. Aveti, altii, frati si surori. Va fi o zi, dragii mei, in care ei vor invia. Va fi ziua aceea speciala. Sa nu disperati. Bazati-va pe promisiunea invierii, pe promisiunea momentului ca mortii vor invia.

Dar stiti care e a doua promisiune frumoasa din acest text? Ne spune, nu doar ca vor invia, apoi, noi cei vii, cei care am fi ramas, vom fi rapiti la cer sa fim impreuna cu ei. Nu vor invia in neant si sa fie undeva in vazduh, undeva in cer. Va fi o reuniune pe bolta cerului. Sa va mangaiati cu promisiunea aceasta.  Si a treia promisiune puternica, pe care Pavel o spune aici este ca vom fi totdeauna cu Domnul. Nu va mai fi o limita de cinci ani, de 46 de ani, de 35, va fi un pentru totdeauna. In momentul in care nu mai intelegeti/inelegem lucrarile lui Dumnezeu, trebuie sa ne bazam pe promisiunile Lui. Si promisiunile Lui sunt acestea: ca va veni Hristos, ca mortii in Hristos vor invia, ca noi vom fi luati sa gim impreuna cu ei si nimic nu ne va desparti niciodata. Vreau, dragii mei, sa le privim lucrurile asa cum le doreste Dumnezeu. Sa lasam speranta in vietile noastre, sa nu deznadajduim. Sa traim cu credinta.

Pastorul Oti Tipei a povestit ca intr-o duminica dimineata, inainte de slujba, Ioana Chis a venit la el si i-a spus că a avut un vis urat. A visat ca a avut un accident. Si i-a mai spus pastorului ca are o singura dorinta: „daca ar fi sa plecam din lumea aceasta, vreau sa plecam toti impreuna”. „Dumnezeu i-a iubit pană la capat, Dumnezeu le-a ascultat dorintele. Dumnezeu ii imbratiseaza in momentele acestea” – a concluzionat pastorul Oti Tipei.

Am sa va citesc doua strofe din o poezie a poetului Traian Dorz. Auziti ce zice Dorz despre momentul mortii:

Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;
Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!….

Asta sa ne fie nadejdea, intaia inviere, cand ne vom intalni cu toti cei care L-au iubit pe Isus si cu ei [familia Chis]. Dumnezeu sa ne mangaie. Amin. (1:04:40)

Pastorul Danut Crisan:

Pastor CrisanIntr-una dintre cele mai vechi carti ale Bibliei, in cartea Iov, un barbat cu numele Elihu spunea ca Dumnezeu vorbeste omului  cand intr-un fel, cand intr-altul. La cateva sute de ani dupa omul acesta, s-a ridicat un barbat cu numele Asaf, care in Psalmul 50 scria cuvintele urmatoare: Dumnezeu da, Dumnezeu Domnul vorbeste.

Vineri seara la Vladimirescu, la un cerc de rugaciune au participat mai multi tineri. Erau dornici ca prin rugaciune sa se apropie de Dumnezeu si au cerut in acea seara lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa le vorbeasca. Dumnezeu le-a vorbit multor tineri la acea seara de rugaciune, dar la ultima rugaciune, a venit un cuvant special de la Dumnezeu. Spre surprinderea tuturora, s-a auzit glasul lui Dumnezeu, care a zis: Asa vorbeste Domnul, voi intra intr-o familie si voi lucra intr-o familie. In urma lucrarii care am sa o fac, se va zgudui orasul Arad si cetatile din jurul Aradului se vor zgudui. Nu m-am gandit atunci ca la noi in biserica vor fi patru sicrie.

Anul trecut, in luna iunie, am avut trei sicrie la Vladimirescu. Si atunci, Dumnezeu a vorbit cum spune Asaf. Intr-o joi seara, la sarbatoarea inaltarii Domnului Isus Hristos. Dumnezeu ne-a spus atunci si acolo, de doua ori, ca ingerul mortiieste in Vladimirescu. Si o sora, care ca niciodata, in acea seara de Joi a avut doua cantari pe care le-a cantat. Ia spus unei surori cu care se invecina pe banca: Daca Domnul, maine, vrea sa ma duca acasa, eu sunt gata. Au trecut trei zile. Doar dupa trei zile, intr-o duminica dimineata, pe valea Muresului, Ghita Tomodan, Maria Tomodan si Costi Bontau s-au intalnit cu ingerul mortii.

Cel mai mare parinte al bisericii de apus, fericitul Augustin, spunea: Nestiind locul si timpul cand ne vom intalni cu moartea, o vom astepta in orice loc si in orice timp. Prin cele patru sicrie care sunt aici, Dumnezeu ne vorbeste. Si inteleptul Solomon ne spune ca-i mai bine sa fi intr-o casa de jale deca intr-o casa de petrecere. Ca intr-o casa de jale cand esti prezent, iti aduci aminte de sfarsitul oricarui om. […..] (1:50:00)

„Noi suntem intristati, dar nu descurajati, pentru ca noi credem in invierea mortilor” – a incheiat Pavel Rivis Tipei.

Pastor Ovidiu Horga – bilant la 10 ani de slujire

Photo credit R. Oprea

Photo credit R. Oprea

In data de 6 feb.2015 , fratele pastor Ovidiu Horga a implinit 10 ani de slujire pastorala. Nascut in 26 februarie 1979 intr-o familie de credinciosi baptisti din Arad (Teodor si Margareta), Ovidiu il primeste pe Domnul Isus Hristos ca Mantuitor si Salvator personal in vara anului 1995 iar in ziua de 5 noiembrie a aceluiasi an urmeaza actul botezului la Biserica MARANATA din Arad.

In 17 august 2003, se casatoreste cu sora Daiana avand in prezent 2 copii,Iannis si Lucas. In urma absolvirii Liceului Industrial

„Aurel Vlaicu” din Arad , urmeaza cursurile Facultatii de Educatie Fizica si Sport in cadrul Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad. (promotia 2003).

Ulterior urmeaza cursurile Institutului Teologic Holywood din Florida, filiala Arad. In anul 2009 obtine ” Master of Arts in Theology and Master of Divinity” la Central Baptist Theological Seminary of Minneapolis, promotia 2009, extensia Arad. In prezent urmeaza un curs de doctorat la IBCS Phoenix,Arizona.

Dupa cum insusi marturiseste, fratele Ovidiu Horga a fost chemat in lucrare in vara anului 1995 prin versetul din Romani 1:16

„Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Christos,fiinca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea  fiecaruia care crede”

Sub indrumarea nemijlocita a fratelui pastor Nelu Aliman, intre anii 1999-2004 se implica ca slujitor cu Evanghelia dar si cu partea muzicala in mai multe biserici din zona judetului Arad.

La data de 18 februarie 2007 este ordinat de catre fratii pastori Mihai Chiu si Beniamin Costea in slujba de pastor al Bisericii Baptiste din comuna Draut, jud.Arad . Din anul 2008  pastoreste si  Biserica Baptista din localitatea Araneag.

In anul 2011,in urma unor anumite evenimente  prin care a trecut Biserica Baptista romana din Phoenix-AZ si la hotararea majoritatii membrilor aceste comunitati, fratele Ovidiu Horga primeste invitatia de a pastorii aceasta biserica.

Astfel, dupa un timp de post si rugaciune privind planul lui Dumnezeu, in primavara anului 2012 se stabileste impreuna cu familia in Phoenix iar  la data de 16 septembrie 2012 este ordinat  in slujba de pastor.

Activitatea binecuvantata desfasurata timp de  10 ani  in lucrarea evanghelica a tanarului frate pastor Horga este concretizata printr-un bilant care exprima cat se poate de evident trasaturile unui adevarat om pus in totalitate  la dispozitia lui Dumnezeu.(1252 predici rostite, 19 botezati, 9 promovari in lucrare, 3 ordinati,7 binecuvantari,20 inmormantari,4 cununii religioase).

Indemnul Apostolului Pavel adresat filipenilor constitue o incurajare  potrivita cu dorinta de dedicarea nemijlocita a  fratelui Ovidiu Horga in lucrarea de promovare a valorilor crestine in mediul romanesc din diaspora.

” Sant incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravii pana in ziua lui Isus Hristos” –Filipeni 1:6

VIDEO – Cea de-a 3-a Ediţie – Festivalul de muzică religioasă corală Ioan Chișmorie la Biserica Penticostală ”Gloria” Bujac, Arad 11 octombrie 2014

VEZI BIOGRAFIA lui Ioan Chișmorie, scrisa de fiul sau St. Clair, aici

Cantari de Ioan Chismorie (originar din Maderat, jud. Arad). Prezinta fiul lui Ioan Chismorie – Saint Claire Chismorie si Moise Ardelean, Pastor Biserica Gloria Bujac, Arad.

Ioan Chismorie, nascut 29 ianuarie 1904 – d. 25 aprilie 1973

Programul din 11 octombrie 2014 la Biserica Gloria Arad-Bujac:

IOAN CHISMORIE

IOAN CHISMORIE

  1. Introducere de Program – Moise Ardelean, Pastorul Bisericii Penticostale Gloria (Bujac) Arad face introducerea evenimentului
  2. min. 35 – Corul Bisericii Călacea, Bihor
  3. min. 49 – Corul Bisericii Baptiste Maranata Arad
  4. min. 69 – Corul Bisericii Baptiste din Pâncota
  5. min. 83 – Mesaj fiul fratelui Ioan Chișmorie – Saint Claire Chișmorie
  6. min. 95 – Corul Bisericii Baptiste Renașterea Arad
  7. min. 104:30  – Cuvant Nelu Redis – recunoscut dirijor de cor din Arad a venit in locul Corului Bisericii Baptiste Speranta Arad, care va repeta acest program Duminica la Biserica Speranta. Urmareste aici, LIVE – http://www.speranta.net/multimedia/live
  8. min. 118:00 – Corul Bisericii Penticostale Gloria-Bujac Arad – Cate Daruri Minunate si Aud un cor de mii de pasarele
  9. min  130:00 – Corurile reunite din bisericile de mai sus, conduse de Nelu Redis – „Isus iubit, venim cu dor”(Slavit sa fii o Doamne),
  10. min 148:00 Corurile  reunite din bisericile de mai sus, conduse de Nelu Redis – „Tristul Pastor.”
  11. min 170:00 – Corurile reunite din bisericile de mai sus, conduse de Nelu Redis – „Cobori la noi, o Duhule Sfinte”

Fa click aici pe poza pentru program, durata = 3 ore –

Ioan Chismorie muzica corala Biserica Gloria Bujac 2014

Saint Claire Chișmorie :

Pace si bucurie, fratilor din Arad, Aradenilor si tuturor celorlalti care ati venit in seara asta sa va bucurati  cu noi la aceasta festivitate. In primul rand, as vrea sa felicit biserica gazda pentru frumosul locas de rugaciune care l-ati realizat si care l-ati facut. Multi dintre cei din Statele Unite ar dori sa  aiba asa o biserica cum aveti voi. Legaturile cu biserica din Bujac dureaza de multi ani inainte. Cand eram in anii ’70, il aveam ca coleg de liceu aici pe fratele Andra Aurel, pe fratele Ardelean, fratele lui fratele Moise Ardelean, fugeam seara de la serat si veneam la biserica. Anii au trecut, am plecat in State. Toti suntem acolo. Dar pentru mine, cat si pentru familia Chismorie si pentru Maderatanii mei de-aicea este o cinste si-o onoare ca-n seara aceasta sa putem sa luam parte la o asa festivitate.

Cand am intrat in biserica m-am pus in genunchi si am multumit Domnului pentru voi toti care in seara aceasta sunteti  prezenti aicea si care din dragoste pentru lucrarea Domnului si pentru compozitiile lui Chismorie ati venit sa ne bucuram in seara asta impreuna. As vrea sa aduc un cuvant de multumire, in primul rand, orchestrantilor, celor care au organizat si initiat acest festival sau sa spunem asa: concert muzical. Dupa cate am notat, acesta este al treilea eveniment ca acesta. Primul a avut loc in 2004 cand s-a implinit 100 de ani de la nastere, in Chicago, la Biserica Baptista pastorita de fratele Valentin Popovici. Si orchestrantii au fost fratele Laurean Popovici si fratele Florea Burca care a venit din Florida la noi in Chicago si a fost o seara de neuitat, un festival frumos. Al doilea a avut loc, asa cum a spus fratele Moise, in parcul din Maderat si acesta este al treilea concert muzical de genul acesta. Nu as vrea ca in seara aceasta sa creada cineva ca am facut, s-a initiat aceasta seara de concert muzical pentru a lauda numele nimanui. Numele Domnului sa fie laudat in totul. Amin.

Nu sunt nici predicator, nu sunt nici muzicant. Am fost al treilea baiat in familia Chismorie, cel mai mic dintre copii. In urma noastra a venit o sora. Si poate cand traia tatal meu, nu s-a gandit vreodata ca eu o sa fiu cel care o sa pot sa duc la capat lucrarea care a inceput-o el. Prin harul, ajutorul si mila Domnului am aici cartea Cantarile Armoniei, 99.9% e terminata. Chiar cand am plecat inainte, Marti am plecat din Chicago, m-am intalnit cu d-na de la tipografie de-acolo si a venit si ultimele retusari mai trebuiau si sper ca in doua, trei luni sa poata sa iasa de sub tipar mult dorita carte de cantari a lui taica-meu.

Prima editie a aparut in 1933 cand tatal meu avea 29 de ani. A venit vremea comunista, a tot incercat sa tipareasca cartea. N-a mai putut. Intre timp a tot compus, a tot compus, a inceput razboiul. Anii de razboi  a fost o periaoda grea pentru el, fiind ajuns pana in Crimea, la Odessa. Si si razboiul a fost un cadru in care el nu a incercat sa compuna. Acolo a compus cantarile, pe front. A compus cantarile: „Spre Tine, Doamne, prin nori de fum, prin guri de foc..” asta a fost compusa la Sevastopol. Sau: „Mare-i Domnul”… toate cantarile compuse in clipele de durere si de incercare a vietii lui.

Mi-aduc aminte ca eram mic, 16 ani am avut cand tatal meu a fost chemat acasa de Domnul. Si in lucrarea aceasta pe care am facut-o cu cantarile, adunand toate cantarile, am incercat sa le adun si multe le-am pierdut. Multe, n-am mai avut acces la ele. Visez de-atatea ori noaptea si zic: „Tati, ce bine ca te intalnesc. Cand ai facut cantarea asta? Cum ai facut-o?”
Si cand ma trezesc si vad ca-i numai un vis, asa dezamagit sunt.
Maica-mea ducea tot greul familiei in casa la noi. El tot timpul scria.
„Da, mai Ionica,” zicea, „vino afara, uita cata treaba avem.”
„Draga, lasa sa scriu. Nu vezi cum schimba astia cantarile? Cine stie cum s-or canta cantarile peste 30-40 de ani,” zicea el.
„Cobori, cobori” a fost scrisa in 1933. Pe atunci, tatal meu avea 27 de ani si a compus o cantare, care imnul, cununa compozitiilor lui, cantare care se canta si dupa 80 de ani. Si poate o sa se mai cante 20 de ani. Cine stie, Domnul stie cat o sa se mai cante, daca nu se schimba muzica mai tare de cum e acuma.

Mi-aduc aminte din povestirile pe care imi spunea mama si cum zic, am avut 16 ani cand taica-meu a fost chemat acasa. In anul 1951, tata a luat-o pe mama si a dus-o la Sinaia, sa-i arate Castelul Peles. Si plimbanduse prin parcul din fata castelului, vede o fanfara militara cantand acolo. Si taica-meu, cu haina lui taraneasca, care o are si in poza, s-a apropiat de fanfara. Vazand ca fanfara, fiind fanfara militara, canta bine si lumea-i aplauda pe fanfaristi.
Se duce la dirijor si zice: „Imi dati si mie voie sa bat bateria cu voi?”
Se uita la el, asa, zice: „Dar tu stii s-o bati bateria?”
Si-a luat taica-meu toba si toti au ramas uimiti, pana si fanfaristii. La un moment dat, el tragea fanfara dupa el prin toba.
La urma, vine dirijorul la el si zice: „Cine esti? Cum te cheama?”
Ii spune: „Sunt Ioan Chismorie, Maderateanul,” ca el atat de mult si-a iubit satenii si locurile unde s-a nascut, ca pe compozitiile lui nu ezita sa scrie ‘Maderateanul’.
Si zice taica-meu, la dirijor: „Pana dimineata o sa va fac un mars militar.”
S-a uitat dirijorul la el, asa. Dimineata, a venit tatal meu la cu marsul militar, le-a dat fanfaristilor si a inceput si a si dirijat. Vine dirijorul la el si-i zice: „N-ai vrea sa fii secundul meu, sa dirijezi pentru…”
Zice: „Eu am un alt Stapan pentru care lucrez,” si a gesticulat catre cer.

Tatal meu n-a incercat sa laude numele nimanui, nici in vremea comunista. A fost omul care (poate) a fost, din cultul baptist, cel mai persecutat si cel mai marginalizat. Nu cred ca a fost biserica baptista sau penticostala in Ardeal sau unde a auzit el si prin Suceava si prin Braila, si prin Constanta, in care sa nu fi fost el. Cand intra, primul lucru care intreba intr-un sat era: „Unde sta un pocait?”
„De care?”
„Baptist sau Penticostal,” ii spunea persoana respectiva.
„Nu te-am intrebat de care. Pocait, am zis.”
El a avut aceeasi placere sa cante, atat in bisericile penticostale, cat si in cele baptiste. Pentru el n-a fost, ca- asta-i baptist sau penticostal. La el, toti au fost una.

Cand fratele Galis a venit la festivalul care a fost in Chicago, a venit si a spus: „Am fost fratilor la Ierusalim,” a spus cum la cunoscut pe Chismorie si cand a fost la Ierusalim si acolo se canta cantarile lui Chismorie prin bisericile romane din Ierusalim. Primesc emailuri de la frati din Italia, din Spania, din Australia [spunand]: Ne-ar interesa cantarile lui Chismorie.
Le spun: „Mai asteptati putin si in curand va fi cartea finisata.”

Mai in vara trecuta, am primit un email de la Presedintele Confederatiei Baptiste din Moscova- Presedinte a Federatiei Ruse. Si-mi spune: „Nu stiu daca am contactat persoana potrivita, dar ne-ar interesa cantarile fratelui Chismorie, vrem sa le traducem in limba rusa.” M-am bucurat cand am vazut lucrurile [astea]. Le-am spus sa mai astepte o luna, doua si am placerea sa le-o trimit si lor in Rusia. Mai in vara, m-am pus pe internet si am cautat si am gasit „Doamne bun, asculta”, cantarea lui taica meu, tradusa si cantata in limba rusa. Tatal meu avea asa o oroare pentru rusi pentru ca a fost in razboi, a luptat impotriva lor si a vazut toate suferintele care le-a indurat acolo. Nu ne puteam noi gandi bine despre rusi. Cand fratele meu Felix, cand a fost chemat acasa la Domnul, s-a inscris la limba rusa si a facut tata un scandal: „Du-te, mai, si inscrie-te la limba engleza. Toata lumea gandeste spre Americani, tu gandesti spre Rusi.” A trebuit ca fratele meu sa mearga si sa se schimbe la engleza. Ce s-ar bucura el, acuma, ca sa stie ca cei la care s-a uitat atat de urat la ei ii canta cantarea lui in limba rusa acuma. Si cum zicea si fratele Galis si zic si eu acuma: „Vladivostoc, de la celalalt capat al Rusiei- psalmistul David spune: De la rasaritul soarelui si pana la apusul lui, numele Tatalui sa fie slavit, numele Domnului sa fie salvit!” Asa ma gandesc, ca si princ antarile lui, de la Vladivostoc pana la Perth, in Australia, pana la Portland american, in Arizona, cantarile lui Chismorie, oriunde in comunitatea americana, cantarile lui Chismorie se canta. Nu se canta cum se cantau mai de mult, dar se mai canta.

Copiii mei imi povestesc, cand merg prin Texas, prin Florida, cu corurile bisericilor: „Nu mi-am putut niciodata imagina ca asa faimos a fost bunicul nica.”  Toata lumea si cei mai in varsta vin si zic: „O, l-am cunoscut pe bunicul tau, l-am cunoscut asa si asa.” Pentru mine, seara aceasta e o cinste si o onoare, cum am mai spus. Alaturi de mine e nepotul lui Chismorie, Cristi si Amadeus. Ei sunt baietii fratelui meu, cel pe care Domnul l-a chemat acasa acum 10 ani. Cumnata mea e acolo si cei din fata sunt neamuri de-ale noastre, toti din prima banca de-acolo. Doresc ca Domnul sa va binecuvanteze si Domnul sa ne binecuvanteze pe noi si numele Domnului sa fie laudat. Amin.

Fanfara Jubilate la Biserica Sega, Arad 7 Septembrie 2014

Fanfara Jubilate – Crown of Conquest

7 Septembrie 2014 PM

VIDEO by Biserica Sega Arad

Fanfara Jubilate – Great Celebration

Fanfara Jubilate – Speranta mea e in Isus

In Christ Alone

PROGRAMUL INTEGRAL

7 Septembrie 2014 PM

Daniel Cojiță – Necrolog Dorel Popa

Doru PopaDorel  Popa s-a născut în Arad, într-o familie de credincioși baptiști, la 29 august 1954, având ca părinți pe Iosif și Domnica Popa. Mai târziu, Dumnezeu l-a binecuvântat cu un frate, Ovidiu, care i-a stat aproape tot timpul. A fost licențiat al Facultății ”Tehnologia Construcțiilor de Mașini” Timisoara, în cadru căreia și-a susținut și teza de doctorat. În 1991 i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Bob Jones University, o prestigioasă universitate creștină din Greenville, South Carolina.

În anul 1979 s-a căsătorit cu sora Lidia și în anul 1981 au fost binecuvântați cu un băiat, Emanuel Horațiu.
Încă din anii studenției a simțit chemarea de a-L sluji pe Dumnezeu ca vestitor al Evangheliei, împreună cu studenții din Timișoara. După absolvirea facultății, fiind membru la Biserica Baptistă Speranța, a început o lucrare printre tineri, slujire apreciată de mulți tineri din oraș, care participau într-un număr impresionant (peste 300) la întâlnirile pe care le organiza. Această activitate a fost dezavuată de autoritățile comuniste și a întâmpinat tot felul de piedici.
În 1985 a fost ales membru în comitetul bisericii, ca reprezentant al tinerilor. În anul 1987, a fost ales ca pastor al Bisericii Speranța, urmând să fie ordinat peste 6 luni. Datorită opoziției din partea autorităților comuniste, nu a mai fost ordinat ca pastor și a fost exclus din cult. În anul 1988 a fost reprimit în cult, la presiunile fraților din străinatate. Cu toate acestea, el nu a încetat să predice Evanghelia acolo unde a fost primit. În aceste misiuni a fost însoțit de un cor de aproximativ 60 de persoane.

În anul 1989, cu ocazia sărbătorii Floriilor, Biserica Baptistă din Pâncota l-a ales pastor și a fost ordinat. A fost urmărit de securitate, i s-a întocmit un dosar penal, urmând ca în luna decembrie să fie judecat și condamnat, dar Dumnezeu a schimbat istoria și a fost scăpat de o condamnare nedreaptă.

În data de 3 februarie 1990 a fost fondată Biserica Baptistă  Maranata, împreună cu un grup de 136 credincioși. În toamna aceluiași an au inceput lucrările pentru construcția edificiului în care ne aflăm acum, iar în 6 august 1995 a fost inaugurat. Fiind hăruit de Dumnezeu cu darul de evanghelist, pe măsură ce se înalțau zidurile, biserica creștea spiritual și numeric, astfel că în anul 2000 biserica numara peste 1000 de membri.

Doru Popa a studiat cu BEE (Biblical Extensive Education), o școală teologică “subterană” în vremea Comunismului, într-un grup de 7 laici. La inițiativa fratelui Nicolae Gheorghiță, acesta a fost  primul grup de laici din țară care a studiat în acest fel. Din cei șapte, cinci au devenit păstori.  Ce a fost special la acest grup este că fiecare din cei șapte implicați în direct cu profesorii americani, au condus alte grupuri (generatia a-II-a). S-a produs astfel o multiplicare care a cuprins în mare parte vestul țării.

Fiind o persoană sensibilă la nevoile semenilor și dornică să ajute, Dumnezeu i-a dat înțelepciunea și capacitatea de a fonda o clinică creștină și un orfelinat. De asemenea, Dumnezeu i-a scos în cale oameni cu potențial financiar din SUA și Marea Britanie, care i-au sprijinit proiectele și l-au susținut continuu, moral și financiar.

Tot din dorința de a ajuta, a avut o contribuție majoră în cadrul Comunității Bisericilor Baptiste “Valea Crișului Alb” și a sprijinit Liceul Baptist “Alexa Popovici”, mai ales, în perioada construcției.

Fiind cunoscut în oraș, a fost solicitat să candideze ca primar al orașului Arad, ocupând această funcție în perioada 2000-2004. Având un spirit altruist a fost gata să ajute, în limita posibilităților, pe toti cei ce l-au solicitat. Prin Asociația de Caritate ”Maranata” a ajutat copiii orfani, iar prin clinica creștină ”Soteria” a ajutat bolnavii cu medicamente.

A fost implicat în lucrarea de vestire a Evangheliei în multe biserici din țară, iar după revoluție, și în străinatate. A predicat, cu pasiune și eficiență, până în ultima zi a vieții.

În data de 21 februarie, la slujba de înmormântare a fratelui Dorel Popa, clădirea bisericii Maranata s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Credincioși din toate confesiunile, reprezentanți din diverse domenii de activitate, oficiali din administrația locală cât și înalți demnitari au umplut până la refuz sanctuarul, culoarele și chiar holurile generoase ale bisericii. Se estimează faptul că în zilelele de priveghi și înmormântare au trecut pe lângă catafalcul fratelui Doru peste 6000 de persoane, și cam tot atâția utilizatori au urmărit transmisiunile online.

Serviciul de înmormântare a fost oficiat de Otniel Bunaciu (președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și președinte al Federației Europene Baptiste), Ionel Tuțac (secretar general al Uniunii BCB din România), Pavel Riviș Tipei (președintele Uniunii Bisericilor Penticostale din România), Ilie Țundrea (pastor al Universității Emanuel din Oradea), pastorul irlandez, Tom Lewis, prieten intim al familiei Popa încă din anii ’70, Romică Iuga (președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Arad), Ben Oni Ardelean (senator în parlamentul României, care a fost purtătorul de cuvânt al tuturor politicienilor prezenți), Sandu Popa (unul dintre cei mai apropiați prieteni ai familei), Petru Vidu (președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Bihor). Mesajul principal a fost proclamat, în mod ireproșabil, de Onisim Mladin, pastor al Bisericii Dragostea din Arad.

Daniel Cojiță, pastor Biserica Creștină Baptistă Maranata Arad

SURSA: CBCB Timisoara (Comunitatea Bisericilor Crestine Baptiste Timisoara

Iosif Ton – Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite

Text biblic: Exod 14:8-14; Isaia 30:15-18; Ieremia 32; Ezechiel 4
Loc/data: Arad, Micalaca, 16 decembrie 1977
.
Iosif Ton carteDuhul lui Dumnezeu mă îndeamnă în dimineaţa aceasta să iau o serie deîntâmplări din Vechiul Testament, să vi le descriu şi să vi le înfăţişez ca o pildă, şi din toate aceste întâmplări să scoatem o învăţătură pentru viaţa noastră. Un şirag de întâmplări cu câţiva oameni mari ai lui Dumnezeu, care au fost în inima acestor întâmplări. Cum s-au comportat oamenii aceştia în aceste întâmplări? întâmplările acestea sunt toate întâmplări deznădăjduite. Sunt întâmplări în care oamenii se aflau în situaţii absolut fără speranţă. Era vizibil că de acum e gata cu ei. Nu mai era nădejde de scăpare. Cum s-au comportat oamenii lui Dumnezeu în acele situaţii? Şi care a fost soluţia dată de ei, soluţia dată de Dumnezeu prin ei poporului?
.
Mi-am intitulat predica aceasta:

Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite. Situaţii deznădăjduite şi soluţii cu totul şi cu totul ieşite din comun, soluţii cu totul neaşteptate, soluţii neobişnuite şi nemai auzite.

.
Prima situaţie este cea din Exodul, capitolul 14. Poporul evreu, după multă lămurire din partea lui Moise, în sfârşit e convins să lase robia în urmă şi să plece în libertate, nu înainte de a fi încercat să-l convingă pe Moise să-i lase acolo în robie. „Nu ţi-am spus noi când eram în Egipt: «Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor că vrem mai bine să slujim ca robi»”( v. 12). Auzi, un popor care era chemat la libertate şi care-i spune celui care vrea să-i elibereze: „Da’, lasă-ne mai bine aici! Noi ne-am obişnuit cu robia!” în sfârşit, după multă lămurire, după multe semne din partea lui Dumnezeu, că ei nu-i voie să stea acolo, că ei trebuie să iasă, să plece spre libertate, în sfârşit cu chiu cu vai, cu cârr, mârr, cu murmure, dar pleacă. Şi ajung în faţa Mării Roşii, dar… e de netrecut! Iar în spate, dintr-o dată, se aude, huruit de care, toată oastea lui Faraon! Acestea se întâmplau la anul 1490 înainte de Domnul Isus, deci cam acum 3500 de ani. în faţă Marea Roşie, în spate venea oastea lui Faraon, pornită spre nimicire, pornită spre a-i face praf. Cea mai bine înzestrată armată a acelei vremi. Ei erau nişte bieţi robi, care au ieşit cu calabalâcurile lor, cu ce-au avut ei, pe nişte măgari şi pe alte animale şi „Hai să mergem şi noi spre libertate!” Fără arme, fără nimic. Şi, dintr-o dată, spaimă, panică. „Gata, e moarte! înainte nu poţi merge că e marea, înapoi e armata aceasta. Situaţie deznădăjduită! S-a zis cu noi! Nu ţi-am spus noi, Moise? Nu ţi-am spus noi să ne laşi acolo?” Iar omul lui Dumnezeu, Moise, în faţa acestei primejdii, în faţa acestui dezastru de moarte, ce minunat e omul lui Dumnezeu! Auziţi soluţia lui: „Moise a răspuns poporului: «Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi»” (Ex. 14:13-14). „Moise, e împotriva naturii umane, e marea în faţă, e oastea duşmană în spate. Noi să stăm liniştiţi aşa? Asta ar trebui să fie ceva inuman… Nouă ne e frică, Moise!” „Asta-i soluţia! Voi nu faceţi nimic. Lucrarea aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Lupta aceasta este lupta lui Dumnezeu. Voi doar staţi la posturile voastre. Staţi la datoria voastră. Şi staţi liniştiţi, plini de pace şi lăsaţi-L pe Dumnezeu.” E împotriva oricărui bun simţ, e împotriva oricărei raţiuni sănătoase să stai liniştit în situaţia aceea, dar lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna aşa. Minunile Lui sunt întotdeauna aşa. Când toţi oamenii zic: „Aici nu mai este scăpare”, voi staţi numai liniştiţi! Aceasta este prima întâmplare deznădăjduită şi o soluţie total neaşteptată.
.
Dar ştiţi ce s-a întâmplat. A doua zi, egiptenii au fost înghiţi de apă. Poporul luiDumnezeu a trecut ca pe uscat.

.

A doua întâmplare s-a petrecut în anul 705 înainte de Domnul Isus. Pe vremea aceea, cea mai mare armată din lume era armata asiriană. Forţa mondială a acelei vremi era Asiria. Citiţi cartea intitulată ‘Cărţile de lut’  şi veţi citi acolo că n-a existat niciodată în istorie până atunci şi nici de atunci înainte o armată mai crudă ca armata asiriană. N-a existat o armată mai stricătoare, mai devastatoare, mai pustiitoare ca armata Asiriei. Citiţi acolo extrase din tăbliţele de lut, descoperite în capitala Asiriei, la Ninive, laudele împăraţilor Asiriei care spuneau ce-au făcut cu cetăţile cucerite, cum le-au ars, cum au pus belciuge şi cârlige în nas prinşilor de război, cum le-au pus cârlige în gât şi aşa îi duceau, cum i-au însângerat, cum i-au ars, cum i-au zdrobit, toate cruzimile posibile făcute cu prinşii de război. Citiţi cartea.
.

Armata aceasta a Asiriei în anul 722 î.Cr. pustiise partea de nord a Palestinei şi cele zece triburi ale lui Israel au fost rase de pe pământ şi duse în robia asiriană. Acum, în anul 705, Iuda este şi el pustiit şi mai rămânea necucerit Ierusalimul. Ierusalimul este asediat de această armată, cea mai puternică şi cea mai crudă care a existat vreodată. Panică, spaimă, groază! „Ce facem? Strigăm către Egipt! Să vină egiptenii să ne ajute!” Aceea era armata rivală a Asiriei în vremea aceea. Panică, spaimă, groază, teroare, ţipete, planşete, urlet!
.
Printre toate acestea, un om, omul lui Dumnezeu, Isaia. Toţi sunt în panică; unul singur stă liniştit. Şi el le ţine o predică: „Nu vă duceţi în Egipt. Egiptul e simbolul robiei şi al păcatului. Nu faceţi târg cu păcatul. Lupta aceasta este a lui Dumnezeu. Nu vă aliaţi cu păcatul în lupta lui Dumnezeu. Tăria voastră nu stă în care de război, în numărul lor, fraţilor, şi nici în numărul cailor şi al arcurilor.” Şi auziţi, cea mai frumoasă, cea mai sublimă soluţie la o întâmplare absolut, absolut fără speranţă; pentru că era clar că speranţă de la oastea aceasta asiriană nu exista. Dar auziţi ce zice Isaia 30:15: „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.»” Pustie în jurul vostru, ruină, dar voi staţi în linişte şi în odihnă! însă cum pot eu să fiu în odihnă în asemenea situaţii? Este împotriva tuturor aşteptărilor mele de om! Seninătate pe faţă, zâmbet pe faţă, încredere – aceasta e tăria voastră. Aceasta este soluţia omului lui Dumnezeu. Nu tăria carelor de război, nu tăria armatei; linişte şi odihnă, seninătate şi încredere. Staţi voi liniştiţi şi veţi vedea ce face Domnul.
.
Citiţi în Cartea a doua a împăraţilor, la capitolul 19, ce s-a întâmplat noaptea următoare: „în noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors, şi a locuit la Ninive” (v. 35-36).
.
întâmplarea aceasta nu e o legendă. întâmplarea aceasta este scrisă în cartea istoricului Herodot, dar acum s-a găsit povestită şi pe o tăbliţă de lut, descoperită la Ninive. în noaptea aceea, explică Herodot, au venit nişte şobolani infectaţi de o boală infecţioasă, care, pur şi simplu, a nimicit tabăra aceasta. A doua zi era numai moarte peste tot. Câţi au mai scăpat au luat-o la fugă şi nu s-au mai oprit până acasă la ei. întregul Ierusalim n-a făcut altceva decât să deschidă porţile şi să iasă la libertate.„Dumnezeu Se va lupta pentru voi!”
.
A treia întâmplare este şi mai deznădăjduită. Aceasta s-a întâmplat cam pe la anul 589 î.Cr. Ce s-a întâmplat? în anul 705 Î.G., armata aceea a Asiriei, şi toată Asiriaa fost nimicită de o nouă putere care s-a ridicat, puterea Babilonului. Babilonienii i-au nimicit pe asirieni în anul 705 î.Cr. La anul 597 î.Cr., această armată a Babilonului avenit şi a cucerit Iuda şi a dus în robie floarea poporului din Iuda. Atunci au plecat în robie Daniel şi prietenii lui. Atunci a plecat în robie Ezechiel, cel despre care voi vorbi în al patrulea rând. în Ierusalim au mai rămas câţiva. Ierusalimul nu a fost cucerit. Afost cucerită numai ţara. Capitala a rămas intactă.
.
în Ierusalim a rămas un mare om al lui Dumnezeu, pe nume Ieremia. Ieremia, pentru că a vorbit pentru Dumnezeu, pentru că I-a mustrat pe împărat şi pe toţi ceilalţi pentru păcatele lor şi pentru că el vestea nimicirea Ierusalimului de către Dumnezeu, Ieremia a fost aruncat în închisoare. Ieremia era în lanţuri. Dar într-o zi Dumnezeu i-a spus: „Ieremia, peste doi ani va cădea Ierusalimul. Tot poporul va fi dus atunci în robie. Nu mai este milă, nu mai este scăpare. Ieremia, uite tu ai un văr la Anatot, iar vărul tău este un om deştept. El simte că vine primejdia. Având o avere mare, pământuri multe, moşiile voastre părinteşti sunt toate ale lui, el s-a gândit acum că e mai bine să le schimbe în argint. Sunt vremuri nesigure şi a avea pământ în vremea aceasta nu e un lucru bun. Şi vărul tău vrea să vândă. Dar el, după Lege, trebuie să ofere moşia următorului după neam şi acela eşti tu. Mâine vărul tău va veni la tine să-ţi ofere moşia s-o cumperi. Şi să ştii că n-are rost să cumperi, pentru că tu ştii că peste doi ani pământurile în ţara aceasta nu vor mai avea valoare. Ieremia, când vine vărul tău mâine, să aduci martori, să trimiţi să-ţi aducă toţi banii pe care îi ai, o sumă enormă în argint, şi să ceri să ţi se aducă o balanţă să masori argintul. Pune acolo toţi banii tăi, cumpără moşia şi fă contractul de vânzare-cumpărare, dar să-i faci în dublu exemplar.” întâmplarea o veţi găsi în Ieremia, capitolul 32. „Şi când ai făcut contractul cu martori, chemi pe robul tău, pe Baruc, pe slujitorul tău, pe elevul tău, şi-i dai cele două contracte. Şi îi spui aşa: «Baruc, ia două vase de pământ şi te duci unde ştii tu şi îngropi oalele acestea în pământ într-un loc unde să nu le găsească nimeni şi unde să nu piară şi să rămână mărturie peste veacuri că atâta vreme cât va fi pământul acesta, în ţara asta se vor cumpăra şi se vor vinde ogoare, căci Dumnezeu va mai avea de lucru cu ţara aceasta şi cu poporul acesta cât va fi istorie. El nu va părăsi pe poporul Său.»”
.
Fraţilor, încă acele două oale de pământ nu s-au găsit. Sunt undeva în pământul Palestinei. Două contracte de vânzare-cumpărare, prin care Ieremia a cumpărat moşia de la vărul său ca simbol, ca semn dat de Dumnezeu că în ţara aceea, cât va fi istorie, se va vinde şi se va cumpăra. Din punct de vedere uman, era o acţiune total absurdă. De ce să mai cumperi când şi aşa va veni prăpădul? De ce? „Pentru că îmi spune Domnul. Pentru că eu, deşi sunt legat în lanţuri, deşi ştiu că va veni pustiirea, eu totuşi trebuie să arăt că cred în Dumnezeu şi acum, spune el, chiar dacă din punct de vedere uman asta pare absurd!” Minunat om acest Ieremia şi minunată încrederea lui în Dumnezeu!
.
Al patrulea om şi a patra situaţie, cea mai neagră dintre toate, dar cel mai minunat dintre cei patru este Ezechiel şi situaţia lui. S-a spus că robia babiloniană a început la anul 597 î.Cr., când a fost dusă în robie floarea tinerimii. Ezechiel avea 25 de ani atunci când el şi nevasta lui au fost duşi în robie. Doi tineri căsătoriţi duşi în robie şi puşi să facă cărămizi toată viaţa lor. Locuitorii Ierusalimului erau în robie şi toţi profeţii care erau acolo, la râul Chebar – un canal pe care îl săpau robii pentru ascoate de acolo pământ ca să facă cărămizi – spuneau: „Fiţi liniştiţi, că va veni Egiptul peste Babilon şi va fi eliberat tot poporul Domnului, şi ne vom întoarce acasă. Nu vă lăsaţi!” Au trecut cinci ani în care Ezechiel şi nevasta lui au săpat în noroi şi au frământat în noroi de dimineaţa până seara.
.
In ziua în care a împlinit vârsta de treizeci de ani, vârsta la care în Israel ajungeai preot, dacă erai din tribul lui Levi, Ezechiel a auzit chemarea Domnului ca el să fie profetul Domnului. Şi în ziua aceea, Cuvântul i-a spus: „Ezechiel, te voi trimite la poporul acesta, dar spre deosebire de toţi profeţii aceia pe care nu i-am trimis Eu, care le dau încredere că va fi o eliberare imediată, Eu te trimit la ei ca să le spui că nu există speranţă. Eu te trimit la ei să le spui că toţi veţi muri.” Când a ajuns la popor, n-a putut vorbi şapte zile. A stat acolo culcat. Şi, după aceea, când să deschidă gura să vorbească, s-a trezit că e mut. Şi cinci ani de zile, Ezechiel a trebuit să vorbească poporului doar prin gesturi.
.
Numai una dintre predici v-o spun. Trebuia să demonstreze poporului că Dumnezeu a avut răbdare cu ei patru sute treizeci de ani. Trei sute nouăzeci de ani cu tot poporul şi apoi patruzeci de ani cu Iuda. Dar acum s-a terminat şi Ierusalimul va fi distrus. Ştiţi ce i-a spus Dumnezeu să predice? „Ezechiel, fă o machetă a Ierusalimului, drept dovada că vorbesc despre Ierusalim. Şi apoi, Ezechiel, trei sute nouăzeci de nopţi să te culci pe partea stângă lângă macheta asta şi mănânci porţia ta măsurată şi coaptă la foc pe balegă de animale ca să arăţi cât de necurat a fost poporul în toţi anii aceştia. După trei sute nouăzeci de nopţi, te vei întoarce pe partea cealaltă şi te vei culca patruzeci de nopţi pe partea dreaptă.” Predica aşa, iar după patru sute treizeci de zile şi nopţi, a trebuit să le facă alte semne ca să le arate cum va fi sfârşitul.
.

Cine dintre noi ar ţine o predică care să dureze patru sute treizeci de zile şi nopţi, în care să dormi legat cu funii? Trei sute nouăzeci de nopţi pe partea stângă şi patruzeci pe partea dreaptă! Cine ar avea răbdarea asta a lui Ezechiel?

.
Şi, în sfârşit, trec cinci ani în felul acesta, în care el predică numai prin gesturi, iar apoi Dumnezeu îi spune: „Ezechiel, în noaptea asta cade Ierusalimul. Dar în noaptea aceasta ţie îţi răpesc bucuria ochilor tăi; în noaptea aceasta îţi omor soţia.” în noaptea în care a căzut Ierusalimul, în noaptea aceea lui Ezechiel i-a murit aceea care era lumina ochilor săi. Atunci Dumnezeu i-a spus: „Să nu plângi, să nu te îmbraci în doliu. Să arăţi poporului că nici măcar n-au dreptul la plâns. Nici la acesta n-au dreptul. Nici la jale. Şi, Ezechiel, dintre cei din Ierusalim vor scăpa câţiva, iar unul va reuşi să fugă până la voi să vă spună că a căzut Ierusalimul, să vă confirme. Ezechiel, în ziua în care solul acela îţi va spune că a căzut Ierusalimul, în ziua aceeaîţi vei recăpăta graiul. Şi, din ziua aceea, Ezechiel, tu să vorbeşti poporului cu nădejde, acestui popor care va muri făcând cărămizi în noroi, şi să le spui că Domnul nu-Şi va părăsi poporul, că şi dacă poporul arată ca o vale de oase, Dumnezeu va sufla odată în oasele acestea şi Duhul lui Dumnezeu va scoate poporul Lui, îl va reînvia, îl va transforma, îl va restabili.”
.
Doamne, minunată promisiune! Dar au trecut douăzeci şi cinci de ani de robie, douăzeci şi cinci de ani în care Ezechiel a făcut cărămizi, douăzeci şi cinci de ani de muncă silnică şi, după douăzeci şi cinci de ani, citiţi aceasta de la capitolul 24, Domnul îi vorbeşte iarăşi: „Ezechiel, ia lut şi fă o machetă a Templului.” L-a dusDomnul pe un munte şi i-a arătat noul Templu, Templul adevărat al lui Dumnezeu. „Ezechiel, fă-i macheta aşa cum ai văzut. Adună poporul şi arată-le cum e slujba lui Dumnezeu în adevăratul Lui Templu. Ezechiel, li se va umple faţa de ruşine când ei se vor vedea în noroi şi când vor vedea minunăţia aceea de Templu. Ezechiel, arată-le însă că slava lui Dumnezeu umple Templul, că slava lui Dumnezeu îi dă strălucire!” Şi robul, făcătorul de cărămizi pe o viaţă întreagă a făcut aşa şi a arătat poporului cât de minunat e Templul lui Dumnezeu, pe care ei n-aveau să-i vadă niciodată pe pământul acesta. Ce inutil din punct de vedere uman! Ce fără speranţă! Şi totuşi ce minunat din punct de vedere dumnezeiesc e actul acesta al lui Ezechiel!
.
Moise, Isaia, Ieremia, Ezechiel… Moise care a scos poporul din robie. Moise însă n-a intrat în Canaan. Moise doar a văzut ţara de departe şi Dumnezeu i-a spus: „Tu nu intri!”
.
Isaia, omul care s-a încrezut în Dumnezeu în cea mai grea situaţie, Isaia a ajuns de-a fost tăiat în două cu ferăstrăul sub domnia regelui Mânase – un rege necredincios şi păgân – pentru că a vorbit în numele lui Dumnezeu. A fost întins, afost pus pe o masă şi acolo a fost tăiat cu ferăstrăul. Aşa a murit cel care s-a încrezut în Dumnezeu.
.
Ieremia, care a arătat cât se încrede în Dumnezeu, el cumpără şi atunci când ţara piere. Ieremia a fost dus rob în Egipt şi a murit în exil în Egipt.

.

Ezechiel a murit făcând cărămizi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani până la adânci bătrâneţe a tot făcut cărămizi.
.
Toţi au sfârşit din punct de vedere omenesc în dezastru. Ce pot să vă mai spun despre ei, judecând omeneşte? Nu v-aş putea spune altceva decât că e fără speranţă, că e degeaba totul atunci. Dar să citim ce ne spune Cuvântul luiDumnezeu despre oamenii aceştia în Epistola către evrei, capitolul 11, de la versetul 24 înainte:
„Prin credinţă, Moise când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu,decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Pastele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. […]
.

Şi ce vom mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroc (adică de Isaia, de Ieremia, de Ezechiel). Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă ostile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lo înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţurişi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit.
.
„Moise n-a intrat în Canaan; Isaia a fost tăiat în două; Ieremia nu s-a bucurat de ogorul pe care I-a cumpărat; Ezechiel n-a ajuns să vadă Templul reclădit, aşa cum I-a făcut el machetă. „N-au primit ce le fusese făgăduit…” De ce? „Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”
.
Ei şi noi n-avem aici o cetate stătătoare. Ei şi noi suntem aici doar străini şi călători şi trebuie să ştim ca nu aici ajungem la desăvârşire, nu aici ne găsim împlinirea adevărată. Şi noi, ca şi ei, să privim la făgăduinţele de sus, de la Tata. Acolo împreună noi şi ei ne vom împlini idealul, ne vom împlini fiinţa, ne vom fi ajuns scopul suprem. Acesta este planul lui Dumnezeu. Aceasta a avut El în vedere: ca aici noi să creştem, prin toate aceste dificultăţi, prin toate aceste necazuri, având ochii pironiţi spre răsplătirea adevărată, spre ţelul nostru suprem. Pentru ce îi laudă Biblia pe oamenii aceştia? Aţi auzit, ei au fost lăudaţi pentru credinţa lor. Aceasta i-a făcut pe ei să stea în picioare. O credinţă în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice, în ciuda tuturor aparenţelor.
.
Exemplul descris aici este cel al lui Moise. Lui i s-a dat să aleagă. Era deja prinţ, fiul adoptiv al lui Faraon. Plăcerile de o clipă ale păcatului îi erau toate deschise. El însă a preferat ocara lui Cristos. Vedeţi, dragii mei, Domnul Isus era viu şi atunci pe vremea lui Moise. Iar când Moise a spus: „Nu stau în palat; eu mă duc la cei care fac cărămizi”, el de fapt a spus: „Prefer ocara Fiului lui Dumnezeu; prefer şi eu să stau acolo în suferinţă, decât să mă bucur de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Era o alegere superbă, o alegere pe baza credinţei. Prin credinţă el nu atârnă de Faraon. Prin credinţă el I-a înfruntat. De ce? Pentru el Cel nevăzut era ca şi văzut. Pentru el Dumnezeu era real. Asta înseamnă că el îl considera ca şi văzut pe Cel nevăzut. Pentru că el avea o părtăşie vie cu Dumnezeu, Dumnezeu era concret şi real şi obiectiv pentru el. Şi, prin această credinţă, născută din părtăşia cu Dumnezeu, prin aceasta a îndrăznit el.
.
Acelaşi lucru îl explică şi Isaia în primul capitol al profeţiei sale, chiar la începutul profeţiei, când iarăşi a fost un atac împotriva Israelului. El le spune israeliţilor în capitolul 7, versetul 4: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic şi să nu ţi se moaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă.” Aici e însă şi versetul 9, partea a doua: „Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” „Dacă nu credeţi,vă voi prăpădi, dar dacă credeţi veţi rezista în faţa duşmanului.”
.
Aceştia au fost lăudaţi pentru credinţa lor şi, fraţilor, uitaţi-vă că în versetul 35 din Evrei 11 ni se spune că lor li s-a oferit izbăvirea. Ei însă aurefuzat să primească izbăvirea pe care o ofereau oamenii. Lui Isaia, înainte de a fi tăiat cu ferăstrăul, i s-a spus: „Poţi să-L negi pe Dumnezeu şi scapi. Poţi să te închini şi tu la un dumnezeu păgân şi scapi!” El a refuzat şi a fost tăiat cu ferăstrăul.
.

Lui Ieremia i s-a spus: „Taci şi să nu mai vorbeşti!”  El a răspuns: „Nu!” Şi a fos taruncat în groapa cu noroi, unde era mai, mai să moară.Ei n-au primit izbăvirea oamenilor. Au refuzat-o. Consecinţa a fost pierirea. De ce? Pentru că ei aveau ochii pironiţi spre ceruri, spre ceea ce era înainte.
.
Fraţii mei, ceea ce ne învaţă oamenii aceştia este că oricum nu există scuze să abandonezi credinţa în Dumnezeu şi nu există scuze să faci pact cu Diavolul. V-am mai spus cât mă indignează pe mine vorba aceea pe care am auzit că ar fi spus-o un predicator cândva: „Dă mâna şi cu dracu până treci puntea.” Şi eu am spus că este cea mai scârnavă vorbă care s-a putut rosti vreodată în poporul lui Dumnezeu. Atunci când eşti la o apă şi eşti pe punte şi acolo este dracu şi îţi zice: „Hai să-ţi daueu mâna să te trec.” Şi îi dau mâna. Dar dacă Dumnezeu vrea să te îneci acolo? Dacă e voia Lui să nu treci râul acela? Şi de unde ştii că la capătul celălalt te mai aşteaptă Dumnezeu? Şi de unde ştii că Diavolul te mai lasă de mână odată ce i-ai dat mâna? Eu îţi spun că el îţi va cere simbrie. Eu îţi spun că el îţi zice: „Odată ce-ai apucat pe mâna mea, eu nu te mai las din mâna mea”, „pentru că nu puteţi sluji ladoi stăpâni: şi lui Dumnezeu, şi Diavolului”, spune Domnul Isus. Nu, Dumnezeu vă vrea cu gelozie pentru Sine. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu vrea să-Şi împartă dragostea Lui cu nimeni. El spune: „Ori îmi dai toată dragostea ta, ori îmi dai toată credincioşia ta, ori nu-Mi dai nimic. Dacă îi dai şi celuilalt o parte, atunci Eu nu te mai vreau! Doar cu o dragoste curată şi întreagă, doar în felul acesta te vreau!”
.
Şi acum, dragii mei, care este concluzia tuturor acestor lucruri? Fraţii mei, nu este concluzia mea. Vi i-am arătat pe aceşti oameni minunaţi, aceşti oameni pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-i numeşte martori, pentru că oamenii aceştia ne stau mărturie şi oamenii aceştia ne confruntă. Dumnezeu ne spune: „Să nu zici că n-ai avut înainte-mergători, să nu zici că n-ai avut mărturie, să nu zici că n-ai avut exemple. Iată ţi le-am dat în faţă. Aceştia sunt martorii Mei în faţa ta, că ai avut exemple, că ai ştiut cum poţi să mergi şi tu pe calea Mea.”
.
„Şi noi dar, spune apostolul în Evrei 12, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori [pe care ni-i pune Dumnezeu în centru ca mărturie] să dăm la o parte orice piedică şi păcatul.” Acesta este primul lucru pe care ni-1 cere Cuvântul lui Dumnezeu: să dăm la o parte păcatul. Nu mai face compromis cupăcatul. Trăieşte la nivelul la care crezi, ai curajul să trăieşti crezul tău în toată plinătatea lui. Când îi vezi pe martorii lui Dumnezeu, când îi vezi pe aceştia pe careţi-i dă exemplu, primul lucru pe care ţi-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este: „Dezbracă-te de orice nelegiuire, de orice păcat!” Dumnezeu te vrea curat. Dumnezeu te vrea să trăieşti pentru El. Nu mai face compromis cu păcatul. Nu mai trăi în păcat. Asta e prima chemare: să ai curajul, să ai bărbăţia să trăieşti frumos ca în timpul zilei, ne spune Pavel.
.
Şi al doilea lucru pe care ni-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este „să ne uităm ţintă la Capătenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel cea suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” Ni s-au dat atâtea exemple, atâţia martori. Dar acum ni se dă exemplul desăvârşit! Uitaţi-vă bine la Domnul Isus! Sunteţi chemaţi la aceeaşi luptă ca şi Domnul Isus. Şi noi, spune Pavel, în capitolul 6, nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui. Adică noi nu luptăm cu oamenii din lume, noi nu ne revoltăm, noi nu luăm armele să luptăm; noi suntem într-o luptă spirituală împotriva forţelor întunericului, împotriva demonilor care supun oamenii şi le întunecă mintea. Aceasta este lupta! Să ne uităm ţintă la Domnul Isus, cum a luptat El.
.

în Luca, în capitolul 13, avem exemplul de luptă al Domnului Isus. Poporul lui Israel era sub stăpânire romană. Visul tuturor era să pornească o luptă, un război de eliberare naţională împotriva romanilor şi toţi îl aşteptau pe Domnul Isus acum să fie liderul, conducătorul revoltei. îl tot sâcâiau şi îl tot îmboldeau să pornească odată şi, în sfârşit, într-o zi, vine clipa potrivită. Şi acum oamenii zic: „Acum nu mai are ce face. Acum L-am prins!” Pentru că Domnul Isus era din Galileea şi un grup de galileeni s-a dus la Ierusalim să aducă jertfă, iar Pilat i-a măcelărit în timp ceaduceau jertfa, au venit unii la Domnul Isus şi l-au spus: „Aceştia sunt compatrioţii Tăi din Galileea, măcelăriţi de Pilat. Acum Tu ce zici? Acum sau niciodată! Acum pune-te în fruntea luptei noastre. Du-ne la luptă!” Domnul Isus le spune: „Uitaţi, voi toţi visaţi lupta împotriva romanilor. Dar Eu vă spun: Dacă nu vă pocăiţi, adică dacă nu vă schimbaţi felul de a gândi (aceasta înseamnă pocăinţă: a-ţi schimba gândirea)şi dacă mergeţi pe calea aceasta a luptei fizice, toţi veţi pieri la fel.” Şi ştiţi că s-a  împlinit profeţia Domnului Isus la patruzeci de ani după aceea, când tot Ierusalimul şi tot Israelul a fost nimicit de romani, trecuţi prin foc şi sabie în anul 71 sub domnia lui Titus? „Dacă nu vă veţi schimba felul de a gândi, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri aşa. Eu n-am venit să lupt împotriva cărnii şi a sângelui, Eu nu mă duc să lupt împotriva lui Pilat. Eu Mă duc la Pilat, dar Mă voi duce ca să fiu condamnat, atunci Mă voi duce la Pilat. Mă duc la Pilat să Mă biciuiască. Mă duc la Pilat să-şi bată jocde Mine. Mă duc la Pilat să-Mi pună o coroană de spini pe cap. Mă duc la el să-mi pună crucea în spate şi merg la el ca să Mă ducă la Golgota şi să Mă răstignească. De asta Mă duc Eu la el. Aşa am să lupt Eu, oferindu-Mă ca jertfă.”

.
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.” Aşa credem noi şi aşa trăim noi, după Cuvântul lui Dumnezeu: pentru El şi cu El trăim şi suntem gata de jertfă! Mergem cu El unde ne e chemarea – „merg cu El la judecată”, spune cântarea – mergem cu El la Calvar, mergem cu El oriunde ar merge.
.

Mergem sau la prima adiere de vânt ne ascundem să nu ne găsească, dăm bircu fugiţii? Mergem? Am visat de atâtea ori că mergem pe calea aceasta a Domnului Isus! Mergem? La lucrul acesta ne cheamă Domnul Isus!

Şi concluzia chemării Cuvântului e în capitolul 13:12-14 din Evrei: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Săieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Noi ne bucurăm de viaţa aceasta,nouă ne place să trăim cu toată inima. Domnul Isus a spus că „Eu am venit ca oileMele să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10) încă aici în viaţa aceasta, dar noi nu ne legăm de lucrurile acestea, pentru că noi ştim că aceasta nu este o cetate stătătoare. Noi le părăsim pe toate pentru Domnul Isus şi ieşim cu El afară ca să suferim ocara, pentru că cetatea noastră şi a lui Moise, şi a lui Isaia, şi a lui Ieremia, şi a lui Ezechiel, şi a Domnului Isus este sus, în Noul Ierusalim.
.

Fratele meu, te cheamă Cuvântul lui Dumnezeu să stai tare pentru credinţa ta,să trăieşti frumos şi să trăieşti ca Domnul Isus, să fii gata să suferi ca Domnul Isus şi să-L urmezi pe El până la moarte.
.
Prietenii mei dragi, aş vrea să am un cuvânt şi pentru voi. Nu v-a încântat ceeace v-am povestit în dimineaţa aceasta? Nu este grozav să vezi oastea duşmană în faţa ta şi tu să stai liniştit? în Psalmul 27 se spune: chiar dacă o oaste întreagă ar veni împotriva mea, nu mi se înspăimântă inima. Nu e extraordinar să fii aşa? Nu e extraordinar să vezi că ţara întreagă se duce în robie şi tu eşti liniştit? Nu e extraordinar că deşi Ezechiel a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, să facă o viaţă întreagă cărămizi, totuşi el a scris una dintre cele mai frumoase, mai profunde şi mai grele cărţi din Biblie, cartea care-i poartă numele? O carte atât de plină de optimism în finalul ei, atât de minunată. Cartea cu cele mai minunate viziuni ale renaşterii poporului lui Dumnezeu, e scrisă de un condamnat la muncă silnică pe viaţă, unul care a murit făcând cărămizi. Nu e extraordinar de frumos ca omul, robul acesta să poată scrie atât de minunat despre Dumnezeu? Nu e minunat, când cineva, aşa ca femeia despre care v-am spus că, atunci când a fost cutremurul de pământ şi casa ei s-a dărâmat, stătea pe dărâmături, se uita sus şi zicea: „Doamne Isuse, mi-ai luat totul, dar Tu când ai murit, mi-ai dat totul. Eu am totul, Doamne Isuse. Dacă Te am pe Tine, am cerul întreg.” Nu este sublim să poţi fi aşa într-o vreme când auzim de războaie şi veşti de războaie, într-o vreme de nesiguranţă a zilei de mâine, într-o vreme când ciuperca atomică este peste noi? în vremea aceasta să cânţi, să ai pacea Domnului în inimă, să ştii că ai şi linişte, şi încredere şi să ştii că tu eşti invincibil, că tu eşti al lui Dumnezeu, că El ţi-a dat viaţa, că eşti în mâna Lui şi că nimeni nu te va smulge din mâna Lui, că tu nu vei mai pieri în veac! Astăzi aici, Domnul Isus ţi le oferă pe toate. Primeşte-L pe Domnul Isus ca Mântuitoral tău. Spune: „Doamne Isuse, sunt aşa de frumoase lucrurile acestea că aş vrea să le trăiesc şi eu. Ajută-mă, te rog!” Amin.

BISERICI LIVE – Directory de Biserici Romane

O biserica din Bella Vista, Arkansas, USA Photo credit tamraturnbull.aminus3.com

Nu toate Bisericile din aceasta lista transmit sau inregistreaza programele lor si nu toate Bisericile au un sait. Daca doriti sa adaug si biserica dumneavoastra, sau daca s-au schimbat detaliile bisericii dumneavoastra, va rog sa ne anuntati printr-un comentariu la aceasta pagina cu:

  1. Numele Bisericii
  2. Adresa, inclusiv orasul si judetul
  3. Numele Pastorului
  4. Link de internet (daca exista) la situl Bisericii
  5. sau Link de internet la account Youtube sau Vimeo unde se afiseaza programele sau predicile
  6. sau puteti sa ma anuntati pe adresa noastra de email, care este  r o d i a g n u s d e i @ g m a i l . c o m  (fara spatii intre litere) si scrieti in titlul emailului: Adauga si biserica mea! Va multumim, in numele Domnului nostru Isus Hristos!

MissionsMarcu 16:15

15 Apoi le -a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16 Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

Posturi de Radio/TV

 

Radio Vocea Evangheliei:

Video camera

Romania linkuri in direct

Biserici – Saituri sau în direct

rodi agnus dei

Biserica  Emanuel din Sibiu – Nelu Briewww.bisericaemanuelsibiu.ro VEZI PREDICI in reluare, multe scrise, aici – PAGINA Nelu Brie PREDICI

Ciresarii Beius – Vladimir PustanCIRESARII TV LIVE – Radio LIVE 24 de ore – www.radiociresarii.ro VEZI PREDICI in reluare, multe si scrise,  aici – PAGINA Vladimir Pustan PREDICI

Biserica Betel Crangasi Bucuresti – Florin Ianovici – www.bisericabetel.ro VEZI PREDICI in reluare, multe si scrise, aici – PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Biserica Poarta Cerului Timisoara – Nelu Filip www.poartacerului.ro

Biserica Baptista Nr. 3 ‘Iris’ Cluj-Napoca – Beniamin Faragauhttp://bisericairis.ro

Biserica  Metanoia Harvest Arad – Cristian Barbosu – www.perspective-eterne.ro

Arad

Biserici Penticostale:

BISERICI Baptiste:

Timisoara

Biserici Penticostale

JUDETUL TIMIS-

Biserici Baptiste

  • Biserica Baptista independenta Timisoara – www.bbit.ro

Baia Mare

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Bistrita

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Bucuresti

Biserici penticostale

  • Biserica Penticostala Emanuel Bucuresti – www.emanuelbucuresti.ro (nu are programe video)
  • Biserica Penticostala Izvorul Mantuirii
  • Biserica Penticostala Betania
  • Biserica Penticostala Betezda
  • Biserica Penticostala Maranata

Biserici baptiste

  • Biserica Baptista Providenta – www.providenta.ro
  • Biserica Baptista Golgota – www.golgota.ro
  • Biserica Baptista Bunavestire – www.bunavestire.ro
  • Biserica Baptista Sfanta Treime – www.sfanta-treime.ro
  • Biserica Baptista Iisus Mantuitorul – http://www.bisericaim.blogspot.com
  • Biserica Baptista Nadejdea
  • Biserica Baptista Harul
  • Biserica Baptista Betania
  • Biserica Baptista Privegherea
  • Biserica Baptista Cuvantul Adevarului
  • Biserica Baptista Emanuel
  • Biserica Baptista Speranta
  • Biserica Baptista Maranata
  • Biserica Baptista Betel

Cluj-Napoca

Clujul evanghelic.ro

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Constanta

Biserici penticostale

Biserici Comunitate- Judetul Braila – Judetul Constanta – Judetul Galati – Judetul Tulcea

Biserici baptiste

Dej

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Deva /Hunedoara

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Lugoj

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Maramures

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Oradea

Biserici penticostale:

Biserici baptiste:

Petrosani

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Pitesti

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Radauti

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Resita

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Biserica penticostala Cezareea Resita – www.cezareea.ro

Sibiu

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Suceava

Biserici penticostale

Biserici baptiste

Moldova Noua

IRLANDA

Biserica Penticostala Betania – Dublin, Irlanda
Adresa: Damastown Road, Dublin 15, Ireland
http://www.betania.ieinfo@betania.ie
Pastor, Valerian Jurjea

ANGLIA

Site-uri biserici din Anglia:

VIENA

Biserica Baptista nr 1 (Gemeindeberg) Viena
Adresa, inclusiv orasul si judetul: viena, austria, gemeindeberggassse
Link de internet (daca exista) la situl Bisericii: http://www.romanianbaptists.eu

LINZ, AUSTRIA

Biserica Penticostala Speranta
Oras Linz, Austria
Transmisia este pe www.speranta.at
Facebook.com/sperantalinz
Youtube.com/sperantalinz
Pastor: Doru Mircea

GERMANIA

Vezi aici – GERMANIA EVANGHELICA

ITALIA

Site-uri biserici din Italia

  1. elimperugia.com
  2. bisericabeteltortona.it
  3. elimtorino.it
  4. bisericafalconara.com
  5. bisericapievetorina.weebly.com
  6. maranataverona.webs.com
  7. betaniaroma.it
  8. beteludine.webs.com
  9. philadelphiamansue.it
  10. voxdomini.it

Biserica Penticostala

1. Roma – Biserica: „BETEL” Roma
Pastor: Laurentiu Livanu
Adresa: Via Rocca Cencia 109 – 00132 Roma
2. Mansue (Treviso) – Via Per Oderzo
Pastor: Marius Livanu
e-mail: l.livanu@tiscali.it

Caută după localitate:

ACQUAUSPARTA
~ Biserica Penticostala Româna „Strãjerul”
Zona industriale, Le cappane,
05021 ACQUAUSPARTA (Terni)
Diacon: Bărbos Dumitru, Tel. 0039/3201132926
ALBA
~ Biserica Penticostalã Româna „Emanuel””
Piazza Cristo-Re nr. 2,
12050 ALBA (Cuneo)
BASILIANO
~ Biserica Penticostala Româna „Muntele Sionului”
Via A. Malignani nr. 69,
33031 BASILIANO (Udine)
BERGAMO
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Via Cabrini nr. 12,
24122 BERGAMO
Pastor:Dan Pop, Tel. 0039/3483814895
BOLOGNA
~ Biserica Penticostala Româna „Filadelfia”
Via di CORTICELA nr. 315,
40128 BOLOGNA
BRESCIA
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Glori nr. 14,
25126 BRESCIA
CASTELFRANCO VENETO
~ Biserica Penticostala Româna „Vox Domini”
Via Mimose nr. 7,
31033 CASTELFRANCO VENETO
www.voxdomini.it
CHIERI
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Via Roma, nr. 26/F,
10023 CHIERI (Torino)
CINISSELO BALSAMO
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Via Montello nr. 3,
20092 CINISSELO BALSAMO (Milano)
Pastor: Ştefan Boca, Tel. 0039/3270481115
CIVIDALE DEL FRIULI
~ Biserica Penticostala Româna „Horeb”
Piazza GARIBALDI nr. 19,
33043 CIVIDALE DEL FRIULI (Udine)
FINOCCHIO
~ Biserica Penticostala Româna “Bethel”
Via Casale del Finocchio nr. 9_
00132 FINOCCHIO (Roma)
Pastor: Costel Boghean, Tel. 0039/3898378023
E-mail:bethelroma@yahoo.it
FONTE NUOVA
~ Biserica Penticostala Româna „Betania””
Via Eugenio Montale nr. 6,
00013 FONTE NUOVA (Roma)
Pastor: Ticarat Natanael, Tel. 0039/3473304244
GENOVA
~ Biserica Penticostala Româna „Muntele Sionului”
Via Borzoli nr. 39,
16154 GENOVA
LAVINIO
~ Biserica Penticostala Româna „Muntele Sionului”
Via Nettunese nr. 19,
00042 LAVINIO (Roma)
Responsabil: Nelu Andronic, Tel. 0039/3280993285
LOANO
~ Biserica Penticostala Româna „Eben-Ezer”
Via Venezi nr. 12,
17025 LOANO (Savona)
MANSUE
~ Biserica Penticostala Româna „Philadelphia”
Str. Bosche nr. 37,
31040 MANSUE (Treviso)
Pastor: Marius Livanu, Tel. 0039/328869798_
MILANO CERNUSCO
~ Biserica Penticostala Româna „Filadelfia””
Via E Toti nr.1B,
20063 MILANO CERNUSCO (Milano)
MIRANDOLA
~ Biserica Penticostala Româna „Betania”
Via Gramsci nr. 209,
41037 MIRANDOLA (Modena)
Pastor: Radu Hlipocianu, Tel….
MODENA
~ Biserica Penticostala Româna „Maslinul”
Via Nonatolana, nr. 1040,
41100 MODENA
MONTEFORTE D’ALPONE
~ Biserica Penticostala Româna „Filadelfia”
Via Alpone nr. 46,
37032 MONTEFORTE D’ALPONE (Verona)
Prezbiter: Adi Jurj
MOTTA DI LIVENZA
~ Biserica Penticostala Româna „Salem”
Via IV Novembre nr. 74,
31045 MOTTA DI LIVENZA
NOGARA
~ Biserica Penticostala Româna „Betezda”
Via Pioppone nr. 2,
37054 NOGARA (Verona)
ORBETELLO
Biserica Penticostală Română
Via Trieste nr. 9,
58051 ORBETELLO (GR)
Contact Nelu Trică
PERUGIA
~ Biserica Penticostala Româna „Elim””
Via Angelo Morettini nr. 27/c,
06128 PERUGIA
Pastor: Dănuţ Iacob
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Vignoli nr. 3,
62036 PIEVE TORINA (Macerata)
Responsabil: Cornel Manole
PONTE SAN NICOLO
~ Biserica Penticostala Româna „Muntele Maslinilor”
Via Guido Rossa nr. 39,
35020 PONTE SAN NICOLO (Padova)
Prezbiter: Nicu Vaida
PONTEDERA
nu mai există ci la Vicopisano (priviţi mai jos)
REGGIO EMILIA
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Aeronautica nr. 7/B,
42100 REGGIO EMILIA
RIPOSTO
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Francesco Baracca nr. 14,
95018 RIPOSTO (Catania)
Responsabil: Galu Vasile
ROMA
~ Biserica Penticostala Româna „Sinai””
Via Suor Maria Agostina 69
00166 ROMA
Prezbiter: Stelian Mag
ROMA 
~ Biserica Penticostala Româna “Maranatha”
Via Giorgio de Chirico nr. 73,
00155 Roma, zona Tor Sapienza
Pastor: Gheorghe Pomohaci
SAN DAMIANO D’ASTI
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Fraz.Vascagliana nr. 55,
14015 SAN DAMIANO D’ASTI (Asti)
SAN POLO PODENZANO
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Via G. Falcone nr. 26,
29027 SAN POLO PODENZANO (Piacenza)
SANTA TERESA di Riva
~ Biserica Penticostala Româna „Emanuel”
Via Sparagona Alto nr. 7,
98028 SANTA TERESA di Riva (Messina)
Diacon: Zsoldis Daniel
SIGNA
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Via Emilio Alessandrini nr. 8,
50058 SIGNA (Firenze)
Pastor: Nelu Moldovan
TORINO
~ Biserica Penticostala Româna „Elim”
Via Monte Cengio nr. 17,
10135 TORINO
Pastor:Radu Pop
TORINO
~ Biserica Penticostala Româna „Eben-Ezer”
Via G. Previati nr. 18/A,
10148 TORINO
Pastor: Gigi Munteanu
TORINO COLLEGNO
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Corso Francia nr. 229_
10093 TORINO COLLEGNO (Torino)
Prezbiter: Petru Ungureanu
TORTONA
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Postumia nr. 25,
15057 TORTONA (Alessandria)
Conducător: Nicu Piu
TRIESTE
~ „Filiala Penticostala Româna”
Via Ghirlandaio nr. 23,
34100 TRIESTE
UDINE
~ Biserica Penticostala Româna „Betel”
Via Valdagno, nr 41/3
33100 UDINE
Pastor: Marius Livanu
web: www.beteludine.webs.com
UDINE
~ Biserica Penticostala Româna „Biserica Domnului” nr.1
Via Palmanova nr. 4,
33100 UDINE
VELLETRI
~ Biserica Penticostala Româna „Filadelfia””
Via Basilio Magni nr. 19,
00049 VELLETRI (Roma)
VERANO DE MELEGARI
~ Biserica Penticostala Româna „Elim”
Via Martiri della Liberta’ nr. 2,
43040 VERANO DE MELEGARI (Parma)
VERONA
~ Biserica Penticostala Româna „Maranata”
Piazza V. Veneto nr. 7/A,
37126 VERONA
VICOPISANO ( PISA )
~Biserica Penticostala Romana “EMANUEL”
San Giovanni alla Vena
Via Provinciale Vicarese 226
VILLALBA

~ Biserica Penticostala Româna „Limanuri Bune””
Via del Barco nr. 7,
00012 VILLALBA (Roma)
Pastor: Cornel Pătrăuţanu

Lansarea Bisericii Harvest Metanoia Arad & Botez 15 Septembrie 2013

Inaugurarea oficiala a Bisericii Harvest Metanoia Arad, Adresa bisericii: Arad, str M. Eminescu Nr 1-3 – Pastor Cristian Barbosu:

Viziune, pasiune, misiune – sunt câteva cuvinte care descriu etosul comunităţii Harvest Metanoia care aşteaptă cu nerăbdare lansarea oficială a bisericii pe 15 septembrie 2013. După mai bine de 7 luni de pregătiri intense în ceea ce priveşte identitatea, crezul şi direcţia bisericii, credincioşii acestei comunităţi sunt gata să celebreze acest eveniment, încununându-l şi cu un botez nou testamentar.Evenimentul va avea loc la Sala de Festivități din incinta Complexului Armonia, situate peste drum de Expo, la fostul Flanco/Carrefour la ieșirea spre Nădlac).  Poti vedea evenimentul aici:

PROGRAMUL:
00:00 – 24:00 Lauda si Inchinare
24:2540:10 Raul: Esenta bisericii, dintotdeauna, de cand Hristos a intemeiat biserica pe acest pamant a fost aceasta: O multime de oameni care umbla impreuna, cresc (spiritual) impreuna pentru gloria lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte exista impreuna ca sa dea toata atentia, toata investitia si toata afectiunea lor lui Dumnezeu. De aceea. si noi astazi vrem sa declaram ca scopul bisericii noastre este sa-L glorificam pe Dumnezeu prin implinirea marei trimiteri. Acesta este planul lui Dumnezeu concret pentru biserica noastra. Cu alte cuvinte, facerea de ucenici.  Daca astazi esti aici si te intrebi, „Oare pentru ce exista biserica aceasta noua in Arad? Raspunsul este, cu toate eforturile noastre, afectiunea noastra, interesul nostru, noi existam pentru gloria lui Dumnezeu si mai specific pentru facerea de ucenici- implinirea marei trimiteri.” Poate veti zice, „Bun Raul, voi faceti asta pentru Dumnezeu, dar ce face Dumnezeu pentru voi?” Dumnezeu coboara cu gloria Lui si ne schimba radical vietile. Cum coboara Dumnezeu intre noi?

  1. Scriptura – Dumnezeu coboara intre noi atunci cand proclamam fara retinere autoritatea Scripturilor si cuvantul lui Dumnezeu este clar prezentat fara retineri.
  2. Inchinare – Gloria lui Dumnezeu se coboara in mijlocul nostru atunci cand adoram numele Lui Isus, cand El este central in adorarea si inchinarea noastra.
  3. Rugaciune – Gloria lui Dumnezeu coboara intre noi atunci cand credem cu tarie in puterea rugaciunii, cand cu toata inima noastra ne aducem inimile inaintea lui in rugaciune.
  4. Marturisim cu indrazneala evanghelia lui Hristos. Nu in ultimul rand gloria lui Dumnezeu coboara in mijlocul nostru atunci cand exista evanghelizare.

De aceea, biserica aceasta are 4 stalpi: Scriptura, Adorare, Rugaciune, Evanghelizare. Noi il urmam pe El prin facerea de ucenici. Nu ne intereseaza multimea ucenicilor, ne intereseaza calitatea, calibrul ucenicilor. Si oare care este calitatea biblic vorbind? Cum se defineste calitatea a unui ucenic?

  1. In primul rand, un ucenic autentic se inchina lui Isus. Viata lui este total centrata in Hristos.
  2. Un ucenic autentic umbla cu Isus. Asta inseamna ca nu esti singur, ci el umbla impreuna cu alti ucenici, cu alti credinciosi. Aici vorbim de biserica, mai specific de grupele mici.
  3. In al treilea rand, un ucenic de calitate este cineva care il slujeste pe Isus. Viata lui se cheltuie pentru Isus si imparatia lui Dumnezeu.

40:10 – 45:10 Cantare – Slavit fie Domnul pentru tot ce mi-a dat
45:11 – 1:09:40 Marturii de la candidatii pentru botez (1:06:45 – Cantare – Pregateste inima Doamne)
1:09:45 – CRISTIAN BARBOSU – Mesaj din textul: Matei 28

Fa click pe poza pentru video

Cristian Barbosu Deschiderea Bisericii 15 sept 2013 (2)

VEZI situl Bisericii Harvest Metanoia Arad

VEZI Pagina Cristian Barbosu Predici aici

Iosif Ton la o masa rotunda in Arad 28 august 2013 si Scrisoarea catre Romania Libera despre Catedrala Mantuirii

Iosif Ton la Arad

Iosif Ton impreuna cu Elisabeta Ton la o ‘masa rotunda’, acasa la o familie.

„Am fost sfatuiti sa nu mai venim in tara, de cand s-a scris acel articol in Romania Libera, cu Catedrala Mantuitii Neamului. Dragul meu, cineva trebuie sa spuna ceva- ca (ei zic ca) Mantuirea Domnului a fost depozitata in biserica si in biserica e depozitul harului si popa iti da mantuirea. Prin liturghie iau mantuirea si o dau poporului la Catedrala Mantuirii Neamului. Si atunci, putem noi trai cum vrem, atata vreme cat dam banutul la biserica, biserica ne mantuieste. si doua lucruri: (1) Ca ei ofera ceea ce nu au, pentru ca mantuirea nu-i in depozitul ala, mantuirea e tot acolo in crucea Domnului Isus si mantuirea se capata direct, de fiecare. Si (2) Oferind mantuirea pe bani, in loc sa contribui la eradicarea constructiei, incurajezi coruptia.”

Cineva trebuia sa e spuna: Le oferiti ce nu aveti si prin aia induceti lumea in eroare si ii incurajati sa pacatuiasca, incurajati coruptia.

Urmeaza o discutie libera in jurul bunatatii lui Dumnezeu, cele 9 conceptii despre lume si viata, fizica cuantica si trairea omului, fizica Newtoniana si minunile-vindecarile, o paralele intre divizarea fotonului si relatia credinciosului cu Dumnezeu, si multe alte subiecte, timp de o ora, cu intrebari si raspunsuri.

Povesteste o intamplare reala:

Poate fi verificata la Dej. Acum 2 ani era unul dintre primele locuri unde eu m-am rugat pentru bolnavi, cu punerea mainilor pentru fiecare si anul trecut, cand m-am dus din nou acolo, eram cu pastorul penticostal langa mine si a venit un nene de vreo 50 de ani si zice: Vreau sa va fac o marturisire. Eu am avut hepatita C. 

Hepatita C e o hepatita foarte ticaloasa, de obicei se capata prin transfuzii. Tratamentul e extrem de dur. Omul acesta a zis: Mi s-a descoperit ca o am intr-o forma critica si ca trebuie neaparat sa incep tratament. Si am venit aici, fratele Ton s-a rugat pentru mine si dupa aceea m-am dus la clinica sa incep tratamentul. Si medicul mi-a spus, asa cum se face de rutina, ‘Hai sa repetam inca odata analiza, inainte de a incepe tratamentul. L-a trimis la laborator si de la laborator a venit negativ, ca nu are hepatita C. Au zis, „Domnule, nu se poate, ai fost la 3 laboratoare,” si l-au trimis si la celelalte doua. Si de la alea i-a venit ca e negativ. Au zis, „Domnule, nu se poate. Trei laboratoare au spus ca ai hepatita C. Si acuma, 3 laboratoare spun ca nu ai. Ce ai facut?” „Domnule, s-a rugat unul pentru mine.” A zis, „Domnule, eu nu cred asa ceva. Dar, oricum, dumneata nu ai hepatita C. Du-te acasa.

Nu stim de ce unii se vindeca si altii nu se vindeca. Daca vreti documentatie, a aparut in 2012 o carte intitulata simplu ‘Miracles’, in care sunt documentate minunile din ultimii 30 de ani, din diferite parti ale lumii si sunt 2 capitole acolo cu vindecari atestate medical.

Dintr-o data, fenomenul vindecarii prin credinta devine un studiu academic. Nu mai plutim in ceva val, ci totul devine verificat stiintific. Pentru mine, la astea, ce m-a ajutat cel mai mult a fost studiul fizicii cuantice. Cand intri acolo, vezi ca lumea nu e toata asa cum o vedem noi. E foarte interesant Einstein. Cand a descoperit tot mai mult in  fizica cuantica, a inceput sa protesteze, „Nu se poate, ca lumea nu se comporta cum am crezut noi, sau cum stim la nivelul nostru. Si el a spus pe englezeste: Spooky. Tot e fantomatic acuma. Photo cartea Amazon

VIDEO by Emanuel Holhos-Vaida

Si un video, tot de la Arad, cu un an in urma la Liceul Vasile Goldis:

Articolul lui Iosif Ton la Romania Libera

Citeste-l in intregime aici – http://www.romanialibera.ro/opinii/

iosif tonLa Bucureşti se construieşte o catedrală imensă, pe care Biserica Ortodoxă o numeşte „Catedrala Mântuirii Neamului“. Prin însuşi titlul acesta, Biserica Ortodoxă promite poporului român „mântuirea“. Ceea ce promite Biserica Ortodoxă este că în această catedrală ierarhii ortodocşi vor face slujbe, liturghii, acţiuni pline de „taine“, prin care vor „mântui“ poporul român.

Nimeni nu pare să aibă curiozitatea să întrebe: Ce promisiune este aceasta? Ce substanţă are ea? Cât adevăr conţine ea? Se solicită poporului român să doneze pentru această construcţie. Oficialităţile se grăbesc să doneze sume imense – din banii poporului, bineînţeles – pentru această construcţie. Dar, din nou, nimeni nu se opreşte să analizeze şi să explice promisiunea din titlul acestei catedrale şi să justifice această enormă cheltuială din banii naţiunii.

Este vremea să spargem această tăcere şi să provocăm discuţia de fond a acestei acţiuni atât de publice şi de centrale.

Despre ce „mântuire“ este vorba?

În creştinism, „mântuirea“ este opusul „pierzării“. Este eliberarea din robie. Este iertarea de păcate. Este împăcarea cu Dumnezeu.

Nici un om şi nici un popor nu se poate mântui pe sine. Dacă ai căzut într-o mlaştină, nu te poţi scoate singur din mâlul acela.

Nici o agenţie umană nu-ţi poate oferi mântuirea şi, dacă cineva ţi-o oferă, te minte, fiindcă îţi oferă ceea ce nu are.

Iată cum este efectuată mântuirea:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (întreaga omenire!) că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.“ (Evanghelia după Ioan, 3:16)

Şi iată condiţiile puse de Dumnezeu pentru mântuirea noastră:

1. Prima condiţie este formulată de Domnul Iisus Hristos: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit“ (Marcu 16:16).

2. A doua condiţie reiese din modul în care Iisus Însuşi îi explică Apostolului Pavel procesul mântuirii. „Te trimit (la toţi oamenii) să le deschizi ochii, să se întoarcă din întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate…“ (Faptele apostolilor 26:18).

3. A treia condiţie este formulată în aceste cuvinte: „Căci harul (bunătatea) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie“ (Tit 2:11-12).

Din tot ce citim în Sfânta Scriptură rezultă clar că mântuirea pe care ne-a procurat-o Dumnezeu trebuie să ne-o însuşim individual şi personal, direct de la Dumnezeu, fără nici o intermediere umană.

Tragedia de la noi

Cândva s-a strecurat la noi învăţătura ciudată că mântuirea efectuată pentru noi de Iisus Hristos a fost depozitată în Biserica Ortodoxă şi prin actul acesta Biserica Ortodoxă a devenit magazia sau depozitul harului mântuitor, iar patriarhul, mitropoliţii, episcopii şi preoţii, prin diferite liturghii, transmit această mântuire poporului român.

De aici vine şi ideea să se construiască o catedrală centrală în care ierarhii Bisericii Ortodoxe, prin slujbe grandioase, să transmită mântuirea către tot neamul românesc.

Să fim atenţi şi să înţelegem care este ideea de bază: indiferent cum trăieşte poporul, indiferent în câte păcate se complace, atâta vreme cât ierarhii Bisericii Ortodoxe cântă liturghiile, ei procură românilor iertarea de păcate şi-i dau neamului românesc mântuirea.

Un om politic, cunoscut pentru viaţa lui păcătoasă, a spus recent: „Dacă mă spovedesc şi mă cuminec, totul este în regulă“.

Este clar pentru oricine vrea să înţeleagă că, atâta vreme cât Biserica Ortodoxă îi garantează iertarea de toate păcatele, poporul român nu are nici o motivaţie să-şi schimbe felul de a trăi şi să devină corect şi integru.

Aşa încurajează Biserica Ortodoxă corupţia!

Biserica Ortodoxă pretinde că procură poporului mântuirea. Dar această promisiune este falsă! Mântuirea nu este în custodia Bisericii Ortodoxe!

Avem nevoie de Reforma religioasă

În Evul Mediu,Biserica Romano-Catolică a pretins şi ea că poate ierta păcatele şi a început să vândă iertarea prin indulgenţe. Martin Luther, un preot catolic, a scris cele 95 de argumente împotriva indulgenţelor şi le-a afişatpe uşa catedralei din Wittemberg.

Rezultatul a fost că poporul şi-a deschis ochii şi oamenii au decis să se lepede de minciună. Reforma religioasă pornită prin acţiunea lui Luther a schimbat faţa Europei. Popoare întregi, trecând la un creştinism biblic, au ieşit din întuneric spiritual şi moral şi au intrat astfel în civilizaţia modernă.

Chiar dacă o face cinci sute de ani mai târziu, poporul român trebuie să aibă curajul de a face şi el Reforma religioasă, de a ieşi din întuneric şi de a intra în lumina transformării spirituale şi morale pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Iisus Hristos.

Suntem chemaţi să ieşim din izolarea noastră ortodoxă, obscurantistă, şi să intrăm în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem chemaţi din întuneric la lumină!

Pentru noi toţi, chemarea este formulată de Dumnezeu Însuşi, prin proorocul Isaiia:

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani… De ce cântăriţi argint (adică, daţi bani) pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce daţi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu satură?… Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi veţi trăi!… Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.“ (Isaiia 55:1-3 şi 7)

Iosif Ţon a studiat teologia la Oxford şi a obţinut un doctorat la Facultatea de Teologie Evanghelică din Heverlee-Leuven.

Incepe turneul: Glory Gates Quartet in Romania – Bucuresti, Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Resita 16-25 Mai 2013 + Interviul de la Credo TV

Un Interviu la Credo TV (26 min)

VIDEO by DMVonline

Grupurile muzicale care vor participa

Published on May 8, 2013 This video shows what groups &, soloists will be singing with our Glory Gates Quartet at the six concerts during our potentially EPIC „Power of Passion” concert tour from May 16th to May 25th! We are honored and privileged to have this kind of talent singing with us, ready to glorify God! VIDEO by GloryGates.

Puterea Armoniei Muzicii Gospel

Bucuresti – 16 mai orele 18:30 Casa de Cultura a Studentilor

Invitati: Eclesiast Quartet

Resita – 18 mai orele 18:30 Cinema Dacia

Invitati: Impact Quartet

Timisoara – 21 mai orele 18:30 Sala Ion Vidu

Invitati: Eclesiast Quartet si Harmony Quartet

Cluj-Napoca – 22 mai orele 18:30 Casa de Cultura a Studentilor

Invitati: Shema Quartet, Impact Quartet, Corul de tineri al Bisericii Baptiste Betel si Adi Hentea

Oradea – 24 mai Casa de cultura a Sindicatelor

Invitati: Impact Quartet si Deo Gloria

Arad – 25 mai orele 18:30 Palatul Cultural

Invitati: Impact Quartet si Nelutu & Prietenii

Colaj de cantari la Palatul Cultural Arad Turneu 2011

Glory Gates Quartet in Romania – Bucuresti, Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Resita 16-25 Mai 2013

Un Interviu la Credo TV (26 min)

VIDEO by DMVonline

Grupurile muzicale care vor participa

Published on May 8, 2013 This video shows what groups &, soloists will be singing with our Glory Gates Quartet at the six concerts during our potentially EPIC „Power of Passion” concert tour from May 16th to May 25th! We are honored and privileged to have this kind of talent singing with us, ready to glorify God! VIDEO by GloryGates.

Puterea Armoniei Muzicii Gospel

Bucuresti – 16 mai orele 18:30 Casa de Cultura a Studentilor

Invitati: Eclesiast Quartet

Resita – 18 mai orele 18:30 Cinema Dacia

Invitati: Impact Quartet

Timisoara – 21 mai orele 18:30 Sala Ion Vidu

Invitati: Eclesiast Quartet si Harmony Quartet

Cluj-Napoca – 22 mai orele 18:30 Casa de Cultura a Studentilor

Invitati: Shema Quartet, Impact Quartet, Corul de tineri al Bisericii Baptiste Betel si Adi Hentea

Oradea – 24 mai Casa de cultura a Sindicatelor

Invitati: Impact Quartet si Deo Gloria

Arad – 25 mai orele 18:30 Palatul Cultural

Invitati: Impact Quartet si Nelutu & Prietenii

Colaj de cantari la Palatul Cultural Arad Turneu 2011

Cristian Barbosu – Noua Locatie in Arad

Sursa pozelor si mesajul Pastorului Cristian Barbosu – Facebook 

FA CLICK pe POZA pentru PREDICA din 24 Februarie 2013 la noul local

Cristian Barbosu noua biserica 1

Poza de la prima intrunire de Duminca 24 Februarie 2013 (sala urmeaza a fi finisata)

Cristian Barbosu noua biserica 2

Avem in sfarsit o locatie stabila a bisericii ! Suprinzatoare? Prea putin spus. Adevarul este, ca toti am ramas surprinsi de modul in care Dumnezeu ne-a calauzit inspre aceasta locatie permanenta pentru biserica noastra. Dupa ce am cautat, evaluat si negociat cu multe alte locatii in Arad, in ultimile zile Dumnezeu ne-a inchis toate celelate usi si ne-a indrumat inspre aceasta. O locatie frumoasa, situata in zona centrala, cu o sala de aproximativ 400 de locuri, sali adiacente pentru lucrarea cu copiii si alte facilitati deosebite, si in plus si la un pret deosebit! Si totusi, nu ne-a fost usor sa acceptam oferta … fiindca locatia este cunoscuta in lumea aradeana ca fiind un loc infam, un context si o sursa cunoscuta a promovarii pacatului. Locatia pentru ani de zile a fost una dintre cele mai cunoscute discoteci din Arad (Viva) iar mai apoi a devenit bar, sala de jocuri de noroc si Bingo – ceea ce este si in prezent. Fiindca fostii chiriasi nu au reusit sa isi mute inca obiectele (barul, jocurile, bingo), duminica 24 februarie, cu ocazia primei noastre intalniri, ne-am inchinat si am predicat Cuvantul in aceeasi sala cu tabelele de Bingo pe pereti, cu barul si jocurile de noroc in holul bisericii, dar L-am laudat pe Dumnezeu si am sfintit locul pentru Gloria Lui!

Cristian Barbosu noua biserica 3

Adevarul este ca intr-o Europa in care multe biserici se transforma des in cluburi, discoteci, sau sali de teatru, pentru noi a fost de neimaginat sa fim noi cei care sa traim transformarea unui loc al depravarii intr-o biserica! Fara doar si poate, este un har prea mare pe care Domnul ni l-a dat! Sincer, am ramas surprinsi si ne-am mirat de ce El alege sa se foloseasca de noi, mai ales acum la inceput, cand si asa suntem firavi si in proces de vindecare si stabilizare! Dar am luat-o ca un semn de la Domnul, ca o incurajare extraordinara, neasteptata a Celui Divin. Fiindca dorinta si rugaciunea noastra a fost dintotdeauna sa cautam sa rascumparam vieti adancite in pacat, si Domnul ne-a adus multi oameni de acest gen in biserica si ia facut marturii vii ale harului Sau bogat! Dar sa poti sa ai privilegiul de a rascumpara nu doar suflete ci si locuri, contexte, care promoveaza pacatul, care genereaza ispite si atrag oamenii in pacat, este o mare victorie pentru Imparatia lui Dumnezeu. Cel putin noi asa o vedem si asa ne intelegem rostul, anticipand ca Domnul sa faca lucrari mari in acest loc!

Chiar astazi cu ocazia primului nostru serviciu, 7 persoane si-au predat viata Domnului Isus! De aceea il laudam, Ii multumim si ne rugam sa ne faca vrednici de o asemenea chemare si de acest gen de transformari Christice. Rugati-va cu noi ca Sangele lui Isus sa curateasca acest loc, ca Duhul Sfant sa-l umple de Prezenta si Putere, ca Tatal ceresc sa supuna, sa alunge si sa mustre orice duhuri care in ultimii ani au stapanit acest loc – devenit prin harul lui Dumnezeu – locul in care va fi glorificat numele Lui ! In urmatoarele saptamani sala va fi eliberata de catre cei ce detin si organizeaza jocurile de noroc si din acel moment vrem sa intram intr-un proces de renovare si reamenajare a acestei locatii pentru a fi mai potrivita pentru intalnirile Bisericii noastre (serviciile de inchinare, grupurile de copii, etc.) Privind la fotografiile facute in prima zi a inchinarii noastre in acest loc, inaltati o ruga pentru noi!

Vezi aici predica Pastorului Cristian Barbosu din noua biserica  postata in 24 Februarie, 2013

http://livestre.am/4m711

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari