Răspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel – Partea 2

iacob-berghianu

Cititi / vizionati prima emisiune-

  1. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1

95 – Raspunsuri Pentru Viață –

Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel_2

”O analiză istorică şi exegetică” a uneia dintre dintre cele mai importante profeții din Vechiul Testament,
„Cele şaptezeci de săptămâni” din cartea profetului Daniel, capitolul 9:24-27

 

View this document on Scribd

VIDEO by Credo TV

Reclame

Răspunsuri Pentru Viață 96 – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel – Partea 3

iacob-berghianu

Bine v-am găsit, dragi telespectatori! Continuăm, în acest episod RpV, așa cum am promis, prezentarea analizei cercetătorului teolog Fred G. Zaspel cu privire la profeția numită ”cele 70 de săptămâni” din cartea profetului Daniel cap. 9:24-27. (VEZI Prima parte aici – Răspunsuri Pentru Viață 95 – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel  Partea 2)

Avem dea face cu o preofeție extrem de complexă și controversată dar care pare a fi indicatorul divin pentru vremea sfârșitului. Așa cum am spus și în episdul precedent nu prezentăm acest material ca fiind unul perfect și imbatabil, ci îl prezentăm ca un punct de pornire pentru studiile personale ale acelor creștini care vor să fie avizați cu privire la această profeție, dând curs îndemnului, ca să nu spun poruncii Domnului Isus Hristos cu privire la chiar această profeție, din Matei 24,: ”Cine citește să înțeleagă”!  Să ne ajute Dumnezeu să fie așa cum ne-a cerut Mântuitorul!

”3) Cele şaizeci şi două de săptămâni. Cele şaizeci şi două de săptămâni (62 X 7) semnifică 434 de ani pe care, dacă îi socotim pornind de la anul 538 î.d.C. (punctul de terminare al primei săptămâni de ani, așa  cum am arătat anterior),  am ajunge în anul 104 î.d.C. Acest an este mult prea devreme faţă de timpul lui Isus Cristos şi fără nici o semnificaţie istorică cunoscută. Evident, dacă această dată ar fi adoptată ca timp de final pentru cele şapte săptămâni din profeția danielică, trebuie să explicăm cum ajungem cu cele şaizeci şi două de săptămâni restante în vremea lui Isus Cristos, presupunând că am fi solicitaţi s-o facem. Realitatea este că nu este specificat nici un punct terminal al celor şaizeci şi două de săptămâni, însă versetul 26, din Daniel 9, susţine că „după cele şaizeci şi două de săptămâni Mesia va fi răpus.” Considerând că aceasta ar fi o referinţă la crucificarea lui Isus Cristos, cele şaizeci şi două de săptămâni trebuie că s-au desfăşurat înainte de acel moment. Să notăm că „după” (‘achare, formă aramaică) cele şaizeci şi două de săptămâni va fi răpus Mesia. Nu se face nici o menţiune cu privire la cât de mult timp după această perioadă; profeţia predictivă ar permite o definiţie largă. Nici nu se spune că ar avea loc în decursul celor şaptezeci de săptămâni. Se întâmplă pur şi simplu „după” cele şaizeci şi două. Asta e tot ce putem extrage din text.

Însă având această distincţie stabilită clar între cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două, întrebarea care trebuie pusă ar fi: Sunt aceste şaizeci şi două de săptămâni luate pur şi simplu şi însumate consecutiv fără întrerupere? Sau separarea celor două perioade oare n-ar putea să semnifice o „pauză temporală” între ele? Acesta nu ar fi un lucru neobişnuit în profeţia biblică (d.ex., Dan. 11:2-3; Mica 5:1-2), şi nu există nici un indiciu conform căruia o astfel de „pauză” între primele şapte şi următoarele şaizeci şi două de săptămâni ar constitui o violare a textului. De fapt, pauza dintre aceste două perioade este singura explicaţie validă pentru enunţarea lor separată.

Mai mult, dacă reconstruirea Ierusalimului ar fi luată drept termen de început pentru cele şaizeci şi două de săptămâni, atunci avem afirmarea clară a acestei pauze temporale. Structura complexului de 490 de ani pare să pledeze pentru trei perioade separate de timp, a căror însumare totalizează 490 de ani, dar care acoperă o întindere mult mai mare de timp. Cele şapte săptămâni îşi au specificate propriile termene de început și termene de sfârșit . Cele şaizeci şi două de săptămâni credem că încep la un moment diferit în timp de termenul de sfârșit al precedentelor şapte săptămâni. Iar ultima săptămână (cea finală) urmează după evenimentele enumerate de versetul 26, care ele însele se petrec „după” cele şaizeci şi două de săptămâni! Poziţionarea acestor pauze temporale nu constituie o simplă tehnică hermeneutică, ci o necesitate exegetică. Întrebarea care rămâne, deci, este: Ar fi utilă o pauză temporală între ultima săptămână şi cele şaizeci şi două de săptămâni pentru remanierea întregii structuri temporale? Există vreo dată istorică de importanţă care ar marca începutul şi sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni de ani? „Şi (timp de) şaizeci şi două de săptămâni strada şi şanţul de apă al cetăţii va fi zidit din nou, chiar în vreme de strâmtorare” descrie în mod clar evenimentele din timpul lui Neemia, foarte familiare celui care studiază Biblia. Aici ar părea că reconstruirea Ierusalimului (de această dată nu neapărat decretul) constituie termenul de început pentru cele şaizeci şi două de săptămâni. Teoriile conform cărora fie crucificarea, fie intrarea glorioasă în Ierusalim constituie termenul de sfârșit pentru cele şaizeci şi două de săptămâni (indiferent de anul preferat pentru crucificare) presupun o dată care este mult prea târzie şi fără semnificaţie istorică în relaţie cu reconstrucţia Ierusalimului. 33 d.c. – 434 (62×7) = 405 î.C. sau 33 d.c. – 434 ani (62×7) = 402 î.d.C.

Acelaşi lucru ar fi valabil în cazul folosirii ca dată de pornire a botezului lui Isus, aş cum au sugerat mulţi comentatori, ceea ce ar presupune unul dintre anii 408 sau 405 î.d.C. Din nou, acestea nu prezintă nici o importanţă istorică raportat la termenul de început al celor şaizeci şi două de săptămâni. Toate aceste teorii converg într-o dată aflată mult după sfârşitul reconstruirii Ierusalimului sub Neemia. Cum stau lucrurile în privinţa datei naşterii lui Cristos? Este bine cunoscut faptul că Irod a murit în anul 4 î.d.C. nu se ştie însă cât timp s-a scurs între momentul în care a dat notoriul său decret de măcelărire a copiilor şi până la decesul său. Iar decretul însuşi a fost dat după o perioadă considerabilă de la naşterea lui Isus, pentru că a inclus copiii din Betleem „de la doi ani în jos” (Mat. 2.16). Dată fiind această informaţie, anul 6 î.d.C. este o desemnare uzuală şi sigură pentru data naşterii lui Cristos. Acum, dacă aceasta marchează sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni, începutul lor s-ar situa în anul 440 î.d.C.

Există ceva semnificativ legat de acest an? Termenul de început al celor şaizeci şi două de săptămâni pare a fi reconstruirea Ierusalimului de către Neemia. Cererea acestuia către Artaxerxe de a se întoarce în cetate a fost înaintată în aprilie, anul 444 î.d.C. (Neemia 2.1). Potrivit istoricului Iosephus Flavius (Antichități, XI, V, 7), Neemia s-a dus mai întâi în Babilon pentru a găsi voluntari în rândurile evreilor care să îl însoţească. Ţinând cont de această informaţie, şi cu diferitele pregătiri implicate şi cu timpul necesar pentru obţinerea materialelor de construcţii (fapt probabil de vreme ce lucrările sale de reconstruire au demarat curând după sosirea sa la Ierusalim), rezultă faptul că sosirea sa în Ierusalim i-a luat probabil în realitate câţiva ani. Iosephus notează că ar fi avut loc în „cel de-al douăzeci şi cincilea” an al domniei lui Artaxerxe – anul 440 î.d.C.! Din nou, anul se potriveşte exact. 440 î.d.C. (începerea reconstruirii în vreme de strâmtorare) + 434 ani (62 X 7) = 6 i.d.C. (naşterea lui Cristos). Profeţia se suprapune perfect cu evenimentele istorice.

(Continuarea sub video)

96 – Raspunsuri Pentru Viață –

Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel_3

VIDEO by Credo TV

REZUMAT. Pe scurt, cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două de săptămâni s-au desfăşurat conform cu profeţia după cum urmează: 587 î.d.C. („primirea unui cuvânt” de la Dumnezeu de a reconstrui Ierusalimul) – 49 ani („şapte săptămâni”) = 538 î.d.C. („un uns, un prinţ” Cir, pune capăt captivităţii evreilor); Apoi urmează o pauză cu durată nespecificată; În 440 î.d.C. („zidirea din nou a străzii şi a şanţului de apă în vreme de strâmtorare”) – 434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”) = 6 i.d.C. (naşterea lui Isus Cristos). Datele sunt mult prea exacte pentru a putea fi respinse cu uşurinţă, şi rămân în picioare ca o apologetică fermă pentru caracterul supranatural al profeţiei. Este evident avantajul pe care-l are această interpretare. Nu numai că structura temporală se potriveşte mult mai exact, însă nu sunt necesare nici un fel de scheme cronologice elaborate pentru a o demonstra. Mai mult, [această variantă] acordă o atenţie deosebită tuturor detaliilor furnizate de textul lui Daniel, oferă o explicaţie clară a separării de către acesta a celor şapte săptămâni de cele şaizeci şi două, şi explică şi folosirea expresiei „după cele şaizeci şi două de săptămâni” de către Daniel (versetul 26), şi nu după cele şaizeci şi nouă de săptămâni. Acestea sunt ţeluri pe care alternativele sunt absolut incapabile să le atingă. De asemenea este oferit un termen de început şi un termen de sfîrșit atât pentru cele şapte săptămâni, cât şi pentru celelalte şaizeci şi două. În plus, se aliniază mult mai fidel punctuaţiei sugerate de masoreţi. Pe scurt, această interpretare nu lasă nimic la voia întâmplării; ea explică toate datele implicate şi se suprapune ideal cu consemnările istorice. Dar să mergem mai departe analizând versetul 26 din Daniel 9.

DUPĂ CELE 62 DE SĂPTĂMÂNI” ni se prezintă, în primul rând, Răpunerea” lui Mesia (în versetul 26/a). În acest versetul (26) ni se prezintă un alt „mesia” sau „uns” (mashiach) în al cărui caz cu toţii sunt de acord că este Isus Cristos. Este menţionat caracterul substitutiv al jertfei Sale („răpus [yicaret, niphal imperfect] însă nu pentru sine însuşi”) şi marchează manifestarea exterioară a motivului hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni (v.24). Dat fiind largul consens asupra acestui punct, nu este necesară dezbaterea sa aici. Este notabil în orice caz, faptul că acesta nu poate fi acelaşi „uns” cu cel din versetul 25. Acest lucru este evident datorită faptului că mashiach nagid (v.25) apare la sfârşitul celor şapte săptămâni; în timp ce acest mashiach apare „după şaizeci şi două de săptămâni.”

Distrugerea cetăţii şi al locului prea sfânt (versetul 26b). Versetul 26 prezice de asemenea şi nimicirea „cetăţii şi a (locului) cel sfânt” de către poporul „unui prinţ ce va să vină” (nagid habo’). Faptul că distrugerea despre care se vorbeşte în acest loc se referă la anul 70 d.C. este un lucru atât de necontestat încât nu necesită nici un fel de apărare din partea noastră. Ceea ce este însă interesant este faptul că versetul specifică cu multă atenţie că este vorba de „poporul unui prinţ ce va să vină” şi nu de prinţul însuşi în cazul celui care avea să distrugă cetatea. Poporul care distruge Ierusalimul se spune că se află într-un fel de relaţie cu „prinţul ce va să vină.” Importanţa acestui fapt devine mai clară în versetul 27. Descrierea acestui prinţ este semnificativă. El este „cel ce vine” (habo’, participiu, stare determinată). O astfel de descriere indică: 1) importanţa lui, 2) menţionarea sa anterioară (cel puţin Daniel fusese pus în temă), şi poate 3) importanţa sa ulterioară. Importanţa acestuia este evidentă prin presupunerea faptului că sosirea lui va fi observată pe scară largă. Menţionarea sa precedentă (de către Daniel) şi importanţa sa ulterioară vor fi abordate în discutarea versetului 27.

Distrugerea prinţului (versetul 26/c). „Iar sfârşitul lui va fi într-un potop” semnifică distrugerea „prinţului ce va să vină.” Aşa cum subliniază Young, „potop” (shetep) este folosit în altă parte ca o descriere pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu. Mai potrivit este pronumele masculin „lui” decât forma sa neutră [„its” în engleză, n. tr.], fiind vorba despre nagid („prinţ”). Sfârşitul „lui” va fi sub judecată divină. Dumnezeu Însuşi va nimici „prinţul ce va să vină” cu o judecată copleşitoare.

Suferinţă prelungită (versetul 26/d). „Şi până la sfârşit va fi război, şi sunt hotărâte pustiiri.” Aceasta este fără îndoială o descriere a războiului. Însă care este semnificaţia acestui „până la sfârşit”? Al cui sfârşit? Afirmaţia pare să indice necazuri crescânde asupra cetăţii Ierusalimului până la escaton, sfârşit care este menţionat în versetul 27. Istoria a fost martora împlinirii exacte și a acestui lucru. După distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.C. (v.26b), oraşul a trecut prin nenumărate războaie (conf. Luca 21.24) (și starea de beligeranță din jurul Ierusalimului continuă până astăzi și se intensifică tot mai mult, adăugăm noi!) Să mergem la următorul verset.

Ultima săptămână (versetul 27). Evenimentele.

1) Identitatea lui „el”. Versetul 27 vorbeşte despre cineva care urmează să vină şi care „va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână,” iar la mijlocul acelei săptămâni, „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare.” În discuţie este identitatea acestui „el.” Unii înţeleg prin acesta pe „Mesia” din versetul 26, Care a dat naştere la un legământ prin moartea Sa. Însă există câteva observaţii care militează împotriva acestei păreri. Mai întâi, se spune despre el că „va face un legământ trainic cu mulţi,”timp de o săptămână.” Isus a generat un legământ, însă este vorba de unul etern. Şi pentru a înţelege modul în care acest legământ pecetluit prin moartea Sa ar putea fi considerat a dăinui doar şapte ani, am avea nevoie de un argument serios. Este imposibil să ne referim la legătura noastră cu El prin legământ în astfel de termeni. În al doilea rând, nu există nici un motiv pentru care să ne aşteptăm la vreo menţionare a încetării jertfelor lui Isus în acest punct; ar constitui un salt îndrăzneţ şi lipsit de sens. În al treilea rând, cel mai apropiat antecedent pentru „el” este „prinţul ce va să vină” şi prin aceasta devine preferat din punct de vedere gramatical. În al patrulea rând, participiul „ce va să vină” împreună cu articolul hotărât (cum am menţionat mai sus) pare să facă referire la cineva menţionat anterior sau deja cunoscut. Mai mult, există ceva semnificativ în legătură cu cei trei ani şi jumătate din aceştia şapte. Toate aceste observaţii ne conduc la acţiunile cornului suplimentar din Daniel 7.25 care îşi pune în aplicare lucrarea blasfemiatoare timp de „ o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” – o perioadă ce pare a fi identică cu cea a „lui” din timpul ultimei săptămâni. Nimeni nu este dispus să afirme că acest pasaj vorbeşte despre Cristos, deci putem noi crede oare că este vorba de o simplă coincidenţă fără nici o altă semnificaţie? În al cincilea rând, acţiunile acestui „el” sunt evident altele decât cele ale Domnului Isus. Poate că ar fi cumva posibil să spunem despre Cristos că ar putea face să înceteze „jertfele şi darurile de mâncare” într-un anume sens, dar este imposibil să-L asociem cu „urâciunea pustiirii”. În al şaselea rând, (ca o scurtă observaţie) acţiunile sale sunt citate de către apostolii Pavel şi Ioan făcând referire la un personaj al vremurilor din urmă. Aceste observaţii pur şi simplu nu permit vreo asociere a acestui personaj cu Domnul Isus Cristos.

2) Acţiunile sale

Acţiunile acestei persoane sunt descrise în continuare. „Şi el va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână. Însă (timp de) o jumătate de săptămână el va face să înceteze jertfele şi darurile de mâncare.” Considerată la durata ei menţionată aici de faţă şi dat fiind faptul că Biblia nu mai menţionează în nici un alt loc vreun legământ de şapte ani, afirmaţia indică faptul că această persoană, evident aflată într-o poziţie influentă, va face o înţelegere cu Israel („cei mulţi,” subiecţii celor şaptezeci de săptămâni) şi va încălca într-un anume fel înţelegerea făcută după trei ani şi jumătate. Detaliile legământului nu sunt formulate, însă ele vor implica evident libertatea de a se închina în templul lor. Încălcarea acestui legământ este marcat de venirea „pe aripă a unui idol pustiitor şi abominabil” care va rămâne „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Teoretic tot ce putem ştii despre acest eveniment, pornind de la acest pasaj din Scriptură, este faptul că este vorba de ceva abominabil şi care pare să implice idolatria. O comparaţie între acest pasaj şi 2 Tesaloniceni 2:3 şi următoarele şi cu Apocalipsa 13 arată fără putinţă de tăgadă identitatea acestuia (a se vedea diagrama prezentată și în episodul anterior!!!). Acest act de idolatrie este lucrul la care Isus S-a referit când vorbea despre „urâciunea pustiirii aşezată în locul Sfânt” (Matei 24.15).

Structura temporală. Prin urmare, acest „prinţ care va să vină,” este „omul fărădelegii” lui Pavel şi „fiara ridicată din mare” a lui Ioan ale cărui acţiuni sunt în „imediata” proximitate faţă de întoarcerea lui Isus Cristos (Matei 24.29; 2 Tesaloniceni 2:3, şi urm.; Apoc.19:11-20.3). Ar părea că este una şi aceeaşi persoană cu „anticristul” din 1 Ioan 4.3. Acţiunile sale vor continua să se desfăşoare „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Adică, la „sfârşitul” (ultimei săptămâni) el va fi nimicit. Aceasta va reprezenta „sfârşitul lui [care] va fi printr-un potop” (v.26c, vezi comentariile de mai sus). A fost deja arătat faptul că există o pauză temporală între cele şapte şi cele şaizeci şi două de săptămâni. După cum ne-am aştepta, deci, versetele 26-27 revelează aceeaşi relaţie cronologică între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână. Daniel notează faptul că evenimentele din versetul 26 se petrec „după” (achare’) sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni. Versetul 27 descrie, apoi, evenimentele din ultima săptămână. Consecutivul și de la începutul versetului 27 continuă cât se poate de natural naraţiunea în ordine cronologică şi succesivă. Simpla citire a versetelor, atât în engleză cât şi în ebraică, prezintă evenimentele din versetul 26 care se petrec „după cele şaizeci şi două de săptămâni” însă înainte de ultima săptămână. De fapt, greutatea dovezilor ar cântări greu în faţa oricărui punct diferit de vedere. Este de asemenea clar faptul că evenimentele din versetul 26, afirmate a se petrece „după cele şaizeci şi două de săptămâni,” implică o perioadă mult prea lungă pentru a putea fi incluse în ultima săptămână. Oricare dintre date le-am prefera pentru crucificare, ea precede distrugerea Ierusalimului (anul 70 d.C.) cu mai bine de treizeci de ani. Totuşi ambele trebuie să se încadreze în complexul celor 490 de ani! Singura modalitate care permite textului să rămână în picioare este să acceptăm o altă pauză temporală în structura timpului. Cei care doresc să considere ultima săptămână încheiată în secolul întâi odată cu distrugerea Ierusalimului au de-a face cu o problemă serioasă aici. Ei nu doresc să admită o pauză între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână, deci sunt nevoiţi fie să considere ultima săptămână ca fiind simbolică pentru o perioadă mult mai mare de timp (mai mare de şapte ani) sau pur şi simplu să ridice din umeri neştiutori. Potrivit cu interpretarea lui Isus şi a lui Pavel din Matei 24 şi (respectiv) din 2 Tesaloniceni 2, „necazul cel mare” şi „ziua Domnului” vor fi marcate de acest act de idolatrie în templu. Acest eveniment, aflat în viitor pentru ei, nu a avut încă loc în istorie. Mai mult, după cum se menţiona mai sus, motivul hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni trebuie încă să-şi vadă împlinirea deplină. Păcatele lui Israel nu au ajuns încă la sfârşit, profeţiile Vechiului Testament nu au fost încă împlinite, şi nici Sfânta Sfintelor nu a fost încă unsă. Toate acestea îşi aşteaptă încă împlinirea, şi prin urmare cea de-a şaptezecea săptămână trebuie că se află încă în viitor. Mai mult, Isus a specificat „urâciunea pustiirii” din ultima săptămână a se afla încă în viitor, „imediat” înainte de revenirea Sa (Mat.24:15, 29). Într-adevăr, acesta va fi semnul sfârşitului vremurilor. Totuşi, Însuşi Isus a transmis această săptămână finală a se găsi într-un cadru escatologic. În sfârşit, toate celelalte referinţe biblice la această perioadă de timp („la jumătatea săptămânii”; trei ani şi jumătate) se află într-un context escatologic (comp. Apocalipsa 11:2-3; 12:6, 14). Structura temporală a celor şaptezeci de săptămâni este evident de natură escatologică. Această structură nu este construită nici pe o bază hermeneutică şi nici pe una teologică, ci pe argumente exegetice. Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel aşteaptă Ziua Domnului pentru a-şi găsi împlinirea (2 Tes.2:2-3). Un singur lucru mai rămâne de clarificat. Versetul 26 vorbeşte despre „poporul prinţului ce va să vină” care va distruge Ierusalimul (în anul 70 d.C.), în timp ce versetul 27 se referă la prinţ ca la un personaj escatologic. Aşa cum am menţionat anterior, acest tip de „salturi în timp” sunt obişnuite în profeţia biblică şi nu trebuie să pară ceva ieşit din comun. Mulţi identifică „poporul” cu romanii, iar „prinţul ce va să vină” ca ceva generat de Imperiul roman. Această concepţie prezintă câteva dificultăţi care pot fi evitate cu uşurinţă dacă înţelegem prin „popor” pur şi simplu oameni „răi” sau „necredincioşi” ai [adică ‚din care va ieşi’] prinţul ce va să vină.”

Rezumat şi implicaţii. Afirmaţiile făcute de text sunt foarte precise. Interpretarea lor nu implică nimic mai mult decât o privire aruncată în istorie pentru a vedea care date reprezintă punctul de început şi de sfârşit al celor şapte şi, apoi, al celor şaizeci şi două de săptămâni, şi o altă privire în Scriptură pentru a găsi corelaţiile cu evenimentele descrise în ultima săptămână (şi cea din urmă). Interpretarea prezentată aici a încercat să ia în calcul toate detaliile din text într-un mod consistent şi legat de alte afirmaţii scripturale relatate. Presupunerile hermeneutice controversate au fost evitate în mod deliberat pentru ca să i se permită textului să vorbească pentru sine. Profetul Daniel ne învaţă că ultimii şapte ani vor fi martorii unui lider mondial care se va ridica cu putere şi probabil va face lucruri mari şi blasfemiatoare în Templul din Ierusalim – eveniment care marchează „necazul cel mare” (Matei 24) şi „ziua Domnului” (2 Tesaloniceni 2). Aceasta presupune un viitor politic pentru poporul Israel precum şi reconstruirea templului lor, un eveniment deloc neobişnuit în profeţie (Ezechiel 40-43, 2 Tesaloniceni 2.4; Apoc.11:1-2, etc.). În punctul culminant al celei de-a şaptezecea săptămâni Isus Cristos va reveni pentru a aduce judecata asupra omului păcătos şi a urmaşilor săi (Dan.9:26-27; Mat.24:29, ş. urm.; 2 Tes.2:2-12; Apoc.19:11-20.3). Poporul Israel se va întoarce atunci cu credinţă la Mesia al lor (Zaharia 12.10) astfel încât fărădelegea şi păcatele lor vor fi „făcute să înceteze.” În cele din urmă, fiecare profeţie a Vechiului Testament va ajunge la împlinire, iar templul însuşi va fi consacrat. În concluzie, cele şaptezeci de săptămâni se desfăşoară după cum urmează: 587 î.d.C. („darea poruncii de restaurare & reconstruire a Ierusalimului”) – 49 ani („ şapte de câte şapte, şapte săptămâni”) = 538 î.d.C. („un uns, un prinţ”; Cir); (pauză cu durată nespecificată); 440 î.d.C. („strada şi şanţul cu apă va fi zidit din nou în vreme de strâmtorare”) – 434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”) = 6 î.d.C. (naşterea lui „Mesia,” Isus Cristos) (pauză cu durată nespecificată); Evenimente specificate („după cele şaizeci şi două de săptămâni”): 1)-crucificarea lui Mesia; 2)-distrugerea Ierusalimului „până la sfârşit”?? d.C. („legământ făcut cu Israel) + 3½ ani („la jumătatea săptămânii”) = ?? d.C. („urâciunea pustiirii”) + 3½ ani = ?? d.C. („sfârşitul”; întoarcerea lui Cristos; judecata asupra „prinţului ce va să vină”)

Îcheiem aici prezentarea studiului nostru după cercetătorul teolog Fred G. Zaspel, fiind convinși că pentru cei avizați a adus informații folositoare. Cel puțin mie mi-a folosit acest studiu! Dumnezeu să ne ajute să citim, să cercetăm, să studiem și să înțelegem profețiile spre care Însuși Mântuitorul Isus Hristos ne-a îndreptat, în mod explicit, privirile și atenția! Așa să fie!

Cititi / vizionati primele doua emisiuni  –

  1. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 2
  3. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 4
  4. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 5

 

Cartea Daniel – istorie și viitor profetic

Descifrând profețiile în corelație cu descoperirile finale din Apocalipsa, putem înțelege mai bine ce vremuri trăim și ceea ce ne stă înainte…

Sfințenie sau compromis? – Daniel, cap.1

gheroghe-aurel-profetie-cartea-daniel

 

Lazar Gog Perspectiva Profetica 2017 Youtube

Vom reveni cu transcrierea….

Perspectiva Profetica 2017 – Lazar Gog LIVE chiar acum

video-perspectiva-profetica-2017-lazar-gog

Update – Transmisiunea LIVE s-a incheiat. AVEM VIDEO (Clik pe poza) Vom reveni cu VIDEO si TRANSCRIERE

Citeste/urmareste editiile anterioare

Click aici – Lazar Gog ~ Perspectiva Profetica 2016 LIVE Video (1/01/2016)

Vizioneaza video sau citeste mesajele din ultimii trei ani aici –

Semnele vremurilor – actualizare, dec. 2016

”Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse! …
Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
Şi voi, dar, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

                                                                                                                                    (Luca 12: 35, 39-40)

semnele-vremurilor-actualizare-dec-2016

Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

iacob-berghianu-teologia-inlocuirii-3

Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Citeste / vizioneaza partea 1 & 2 –

  1. Rasounsuri Pentru Viata – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ? (Partea 1)
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament (Partea 2)

Dragi telespectatori! Ne aflăm la cea dea treia emisiune, și ultima, în care ne-am propus să tratăm incompatibilitatea dintre așa-numita Teologie a înlocuirii și învățătura biblică explicită pe această temă. Întrebarea căreia dorim să-i aflăm răspunsul este dacă reiese sau nu din textul biblic că Dumnezeu ar fi înlocuit națiunea Israel, în calitate de popor ales, cu Biserica. În primele două episoade am vorbit despre teologia înlocuirii în general, despre cum s-a ajuns la această concepție și despre ce înțelege Biblia/N.T. prin sintagma Israel, iar în al doilea episod am adus argumente din Vechiul Testament care dovedesc că Dumnezeu nu avea de gând și nici în plan, în niciun caz, să-Și întoarcă fața de la națiunea Israel, ci dimpotrivă, că are încă multe de realizat cu această și prin această națiune, în viitor. În joc este legământul avraamic și toate celelalte legăminte, promisiuni și angajamente pe care Dumnezeu le-a făcut, și care au rămas neîmplinite. În prezentul episod vom face un succint periplu prin Noul Testament, aducând dovezi ale invalidității învățăturii cum că Biserica ar fi luat locul Israelului. Există teologi care, luând texte disparate din Noul Testament, consideră că această carte ar fi antisemită, anti-iudaică. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, în virtutea adevărului și a realismului biblic, Cuvântul Sfânt a condamnat și condamnă ceea ce este de condamnat, dar este o eroare să se extindă la întreaga națiune iudaică, acuzații făcute pentru un anumit grup de oamnei. Spre exemplu un text ca cel 1 Tes. 2.15 și16, în care se afirmă:

”Iudeii acestia au omorat pe Domnul Isus si pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu si sunt vrajmasi tuturor oamenilor, caci ne opresc sa vorbim Neamurilor, ca sa fie mantuite. Astfel ei totdeauna pun varf pacatelor lor. Dar, la urma, i-a ajuns mania lui Dumnezeu!” (încheiat citatul) De fapt, cineva spunea: ”Cine vrea să se considere binecuvântat prin națiunea iudaică este binecuvântat (culminând, evident, cu binecuvântarea în și prin Isus Hristos, Mântuitorul), iar cine vrea să se considere blestemat poate și acest lucru (prin Marx, Engels, și mulți alți evrei, mai vechi sau mai noi!) În ce ne privește ne vom îndrepta atenția spre latura validă, general valabilă, a poziționărilor nou-testamentare vis-à-vis de națiunea iudaică, începând cu spicuiri din Evanghelii și continuând cu unele afirmații și învățături pauline. Începem prin a arăta că Domnul Isus Hristos a anunțat fără echivoc ca în viitor Israelul Îl va recunoaste, așa cum rezultă din una din ultimele Sale afirmații adresată, la general, națiunii lui Israel. În Ev. după Matei la cap. 23, vv: 38 și 39, Isus Hristos a rostit următoarea profeție:

Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (încheiat citatul) Din acest text se poate observa că Domnul Hristos a anunțat că, chiar dacă evreii L-au răstignit, va exista în viitor o altă ocazie când ei vor zice: ”Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Cu siguranță că dacă perspectiva ar fi fost cea susținută de teologia înlocuirii, anume că Yeshua Hamasiach (Isus Mesia) n-ar mai urma să revină niciodată pentru poporul Său national, altele ar fi fost cuvintele Mântuitorului în acel context. Tot în evanghelii,

Domnul Isus vorbeste despre o împărație viitoare, reală, unde ucenicii vor sta la masă cu El și vor conduce și administra națiunea lui Israel. Iată ce scrie în Luca 22:29 și 30: ”De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărătia Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” (încheiat citatul) Nu este drept și corect să credem că Marele Învățător nu le vindea iluzii propriilor săi ucenici ci că le spunea ceea ce urmează să se petreacă în viitor, la propriu! În Faptele Apostolilor, 1:6 și 7, stă scris: Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat (pe Isus Hristos): ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: ”Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa. (încheiat citatul) Așadar, când ucenicii, proaspăt absolvenți ai celei mai grandioase școli de teologie, la picioarele Marelui Învățător, Îl întreabă pe Acesta despre momentul când va fi instaurată, din nou, Împarația lui Israel, Isus Hristos nu-i corectează negând veridicitatea existenței unei viitoare împărații a lui Israel, la care aceștia fac referire, spre a îndrepta eroarea din gândirea lor eschatologică. Corectia pe care Marele Învățător o aduce este doar cu privire la curiozitatea lor nejustificată în ceea ce priveste timpul/vremea instaurarii acestei Împărății a lui Israel, spunându-le:

,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”Dacă lucrurile ar fi stat altfel, cu siguranță că Mântuitorul i-ar fi corectat și le-ar fi spus că așteptările lor sunt eronate, că nu se mai pune problema unei viitoare Impărații a lui Israel. Așa că și pasajul analizat dă validitate, indirect, conceptului unei împărății, promisă, în primul rând, pentru Israel. Tot în Faptele Apostolilor, la capitolul 3, versetele 19-21, apostolul Petru le spune evreilor din acea vreme: Pocaiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, pentru ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime.”

Și din acest text rezultă că Dumnezeu nu a renunțat la poporul Său ci, dimpotrivă, că așteaptă ca acesta să făcă ceea ce trebuie să facă, adică să se pocăiască și să creadă, pentru a reintra în relația de legământ, temporar suspendată, spre a crea condițiile ca Mesia să revină pentru ei. Consiliul de la Ierusalim descris in Faptele Apostolior (15:1-43) a decis ca neamurile sa nu tina legea dar in ce priveste pe crestinii dintre evrei ei continuau sa participe la sarbatorile evreiesti. Pastrarea sarbatorilor iudaice de catre evreii credinciosi nu a fost interzisa de Domnul Hristos! Vedem aceasta pe tot parcursul cartii Faptelor Apostolilor. Rostul tinerii sarbatorilor a fost, desigur, păstrarea identitatii nationale. Si astazi, de altfel, bisericile mesianice tin sarbatorile Vechiului Testament. Chiar Pavel a facut la un moment dat asa ceva.( F.Ap. 21.24) Trecând acum la epistole, trebuie să avem în vedere că apostolul Pavel, în epistola sa către Romani, dedică un întreg capitol faptului ca Israel are un viitor ca natiune in planul lui Dumnezeu. Așa cum spunea chiar un lider evreu, cred că Ariel Șaron, Romani 9 descrie trecutul, Romani 10 -prezentul, iar Romani

11-viitorul națiunii lui Israel. În chiar primul verset din acest capitol, la Romani 11.1, ap. Pavel pune o întrebare foarte directă și, tot el, dă un răspuns la fel de direct și fără echivoc (citat): ”Întreb dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” ”Nicidecum!” Așadar, acest nicidecum ar trebuie să rămână nicidecum, indiferent care ar fi subterfugiile izvorâte din dificultatea înțelegerii celor spuse de apostol. Apostolul Pavel, analizând consecințele necredincioșiei Israelului, spune, în Romani 3: versetele 3 și 4: ”Și ce dacă unii s-au îndoit? Necredința lor va anula ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și orice om să fie găsit mincinos.” Ori, reamintim faptul că în profetul Ieremia, capitolul 31:35-37, Dumnezeu spusese: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul.

Teologul american Thomas Ice a afirmat: ”Nimic din lumea asta nu mă poate determina să-mi schimb părerea, doar dacă cineva ar reuși să nimicească, soarele, luna și stelele de pe cer!” Slăvit să fie Domnul că așa ceva nu pot face nici oamenii și nici demonii! Rămânând tot în Epistola către Romani la capitolul 11:29-33, observăm distincția clară care este făcută între Biserică și Israel, prin afirmația (citat): ”Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum, tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți. O adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”

replacement-theology

Teologia Inlocuirii

In contextul epistolei către Romani cap 11 Israel este văzut ca națiune, chiar dacă unii dintre evrei făceau parte și din Biserică. Creștinii dintre națiuni care privesc cu dispret spre starea prezenta a lui Israel sunt atenționați in mod sever de apostolul Pavel: ”Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate… nu te făli faţă de ramuri… caci daca nu a crutat Dumnezeu ramurile firesti, nu te va cruta nici pe tine” (Romani 11:17, 18, 21) În Romani 11.25-29 se vorbește despre o taină dezvăluită, care n-ar avea obiect dacă Biserica ar fi luat locul Israelului. Dar să urmărim pasajul biblic: ”Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într’o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei când le voi șterge păcatele.” În ce privește Evanghelia ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută”. (încheiat citatul)

Pavel ne informează că lui Dumnezeu nu-I pare rău de alegerea făcută, și acest lucru este imuabil, din veșnicie în veșnicie! Ce rost ar mai fi avut dezvăluirea acestei taine dacă Israelul nu ar mai avea promisiuni divine în vigoare? În acest text ni se dă de înțeles, ni se explică faptul că după intrarea numărului deplin al neamurilor, adică după salvarea oamenilor din toate popoarele, se continua istoria, în mod special cu Israelul. Numai așa se poate anula contradicția următoare: ”Ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar …sunt iubiți, din pricina părinților lor.” Dar sa mergem acum in zona din care teologia inlocuirii se alimenteaza. Mai întîi, teologia înlocuirii operează cu sintagma Israel/israelit într-un mod nebiblic. Pornind de la această situație, teologul Derek Prince în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, așa cum am mai arătat în ep. 1, face o analiză a modului cum sunt folosite cuvintele Israel și israelit în întregul Nou Testament. El a numărat în total 77 de pasaje în care se găsesc aceste cuvinte și le-a și prezentat într-o anexă la cartea menționată. În nouă cazuri acestea sunt citate direct din V.T., păstrându-și neștirbit înțelesul initial. În alte 66 de pasaje din NT, cuvintele, desi nu fac parte din citate din VT, sunt în deplin acord cu semnificația din VT. Au rămas doar două pasaje în întreg N.T. unde cuvântul Israel este folosit într-un sens special. Prima folosire diferită se găsește în Romani 9:6-9: ”Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvntul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel; și măcar ca sunt samanta lui Avraam nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris: ”În Isaac vei avea o samanta, care-ti va purta numele.” Aceasta inseamna ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduintei sunt socotiti ca samanta.” Ap. Pavel explica aici ca a fi un descendent fizic al lui Israel –deci al lui Iacov- nu este suficient. Pentru a se califica pentru binecuvantarea promisa de Dumnezeu o persoana trebuie sa si demonstreze aceeasi credinta care i-a caracterizat pe Avram, Isaac si Iacov; altfel el sau ea nu primeste cu adevarat dreptul la numele Israel. ”Vreau sa accentuez, afirmă Derek Prince, ca Pavel nu extinde folosirea numelui Israel pentru a-i include pe toti credinciosii, indiferent de originea nationala. Din contra el restrange folosirea cuvântului pentru a-i include doar pe acei descendenti ai Israelului, care sunt in credinta lui Mesia. Este o eroare sa sugerezi ca in acest pasaj Pavel ii descrie pe toti credinciosii ca fiind Israel.” (încheiat citatul)

În acelasi capitol, ap. Pavel foloseste cuvantul Israel in sensul lui normal adică vizându-i pe toti cei care sunt descendenti ai lui Avram, Isac si Iacov și pe nimeni altcineva. Astfel, in vv 3,4 si 5, ap. Pavel ne spune: ”Caci aproape ca doream sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. Ei sunt israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii si din ei a iesit dupa trup Hristosul care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!” (incheiat citatul) Numai cine nu vrea nu observă că ap. Pavel ii numeste israeliti pe cei care de fapt L-au respins pe Mesia, rudele sale trupesti, iar în alte texte pe toti descendentii lui Avram, Isac si Iacov, fie ei credinciosi sau necredinciosi. Aceasta este folosirea normală a cuvântului Israel in tot Noul Testament și nu sensul de ”Israel spiritual”, inexistent in Biblie, format din evrei și neevrei credincioși în Isus. Un al doilea pasaj in care ap. Pavel foloseste cuvantul Israel intr-un sens special, dar și de această data într-un sens restrâns și nu extins, cum își permit să o facă unii, este Galateni 6:15 si 16: ”Caci in Hristos Isus nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic ci a fi o faptura noua. Si peste toti cei care vor umbla dupa dreptarul aceasta, si peste Israelul lui Dumnezeu sa fie pace si indurare!”

Ap. Pavel vorbeste despre doua feluri de popoare. Pe de o parte, sunt cei care, fara sa fi fost circumcisi, deci fără sa fi fost iudei, au experimentat nasterea din nou si umbla in noua realitate spirituala. Pe de alta parte, exista israelitii prin descendenta naturala care au ramas in credinta stramosilor lor si care L-au primit și ei pe Isus ca Mesia, intranad astfel in Noul Legamant. Pe acestia din urma, Pavel ii numeste ”Israelul lui Dumnezeu”. Adică pe Israelul care-și merită numele și statutul așa cum l-a conceput Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spune Pavel, nu ritualurile religioase, ci forța regenerativă a lui Dumnezeu care schimbă inima, este cea care contează. Este interesant ca unele traduceri in alte limbi, spre exemplu N.I.V., in loc sa foloseasca sintagma ”si peste Israelul lui Dumnezeu”, cum a tradus în mod fericit Cornilescu, folosesc traducerea, ”tocmai peste Israelul lui Dumnezeu” sintagmă care vine să asigure compatibilizarea cu conceptul identificării tuturor credinciosii in Isus –evrei și neevrei- cu Israelul, prin fortarea traducerii. In realitate, ceea ce ap. Pavel dorea să scoată în evidență era că poporul iudeu, era precum un camp cultivat cu grija timp de multe secole, de mulți slujitori ai lui Dumnezeu, ceea ce nu era cazul creștinilor dintre neevrei.

Iată ce declară Derek Prince: ”Din terminologia pe care o foloseste ap. Pavel in Galateni 6:15-16 reiese distinctia dintre trecutul crestinilor dintre pagani si a celor dintre Iudei. Pentru ambii o intalnire personala cu Mesia era ceea ce le-a transformat vietile. Pentru pagani era o interventie directa a lui Dumnezeu, fara niciun proces istoric anterior de pregatire, în timp ce pentru iudei era urmarea si culminarea unui proces istoric ce continuase timp de multe secole. De aceea era potrivit ca ei sa fie descrisi nu doar ca Israel, ci ca Israelul lui Dumnezeu. Credinta lor in Mesia reprezinta insăși implinirea scopului pentru care Dumnezeu a adus Israelul in existenta. Totusi trebuie sa fie subliniat faptul ca nu aceasta este folosirea obisnuita pentru cuvantul Israel din N.T.” Mai mult, nu numai ca termenul Israel nu este folosit niciodata in NT ca un sinonim pentru Biserica, ci chiar contrariul este adevarat. In diferite pasaje cuvântul Israel desemneaza iudei care in realitate l-au respins pe Isus, si de aceea nu pot fi considerati ca membri ai Bisericii Sale.

Oferim, în încheiere, doua din aceste pasaje. Primul Romani 11.7: Deci ce urmeaza? Că Israel n-a capatat ce cauta iar cei alesi au capatat, pe cand ceilalti au fost impietriti.” (încheiat citatul) Aici este evident ca termenul Israel a fost folosit ca sa-i descrie pe cei care n-au crezut in Mesia si de aceea nu fac parte din Biserica. In acelasi capitol, în versetele 11 și 12 și 15, Pavel spune despre Israel: ”Spun deci: Au alunecat ei ca sa cada? Nicidecum, ci prin alunecarea lor s-a făcut cu putință mântuirea neamurilor, ca sa faca pe Israel gelos. Daca, deci, alunecarea lor a fost o bogatie pentru lume, si paguba lor a fost o bogatie pentru neamuri, ce va fi plinatatea intoarcerii lor? …Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor decat viata din morti?” După toate cele prezentate, și ar fi fost multe altele care nu au putut fi menționate, este foarte clar: teologia înlocuirii Israelului cu Biserica este o învățătură străină, incompatibilă cu Noul Testament, așa cum este incompatibilă și cu Vechiul Testament. Fie să fim foarte, foarte atenți să nu ne postăm în tabăra celor care ”se consideră singuri înțelepți”, disprețuiesc, ca să nu spun urăsc Israelul pe care Dumnezeu îl iubește! Să nu ne lăsăm furați de învățături răstălmăcite care scot Israelul din ecuație! Dumnezeu Și-a legat Numele și Cracterul de acest popor și El are puterea și înțelepciunea și credincioșia să facă ceea ce a promis! Fie ca binecuvântarea Dumnezeului lui Avram, Isaac și Iacov/Israel să fie peste noi peste toți, și peste Israelul lui Dumnezeu! Amin!

Pastor Iacob Berghianu

88 – Raspunsuri Pentru Viață –

Este compatibila teologia inlocuirii

cu Sfintele Scripturi ? 3

VIDEO by Credo TV

Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1

profetia-celor-70-de-saptamani-din-cartea-daniel-iacob-berghianu

Una dintre cele mai dificile si controversate profetii Vechi Testamentare si anume Profetia Celor 70 de Saptamani Ale Lui Daniel

Argumentarea necesității și a importanței studiului profețiilor biblice în general și al profeției din Daniel 9:24-27, în particular. Precizăm, de la bun început, că nu am fi intrat pe acest teren biblic extrem de complicat și controversat, am putea spune chiar ”minat”, dacă Mântuitorul Însuși nu le-ar fi cerut explicit ucenicilor Săi, și implicit și nouă, să cercetăm și să înțelegem această profeție, mai ales în partea finală a acesteia! Și vom preciza la momentul potrivit la ce anume s-a referit, în mod explicit, Mântuitorul. De fapt, în contextul întunericului moral-spiritual tot mai accentuat al zilelor noastre, apostolul Petru, la 2 Petru 1.19, recomandă și apreciază, la rândul său, preocuparea pentru studiul profețiilor biblice spunând (citat): ”Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte (în inimile voastre), ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață.” 

94 – Raspunsuri Pentru Viață – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Part 1

Transcript, Iacob Berghianu:

View this document on Scribd

https://www.scribd.com/document/331677803/Cele-70-de-Saptamani-Ale-Lui-Daniel-1-Iacob-Berghianu

Ce se mai intâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim ? Iacob Berghianu

ce-se-mai-intampla-pe-frontul-bataliei-pentru-ierusalim-iacob-berghianu

 

Răspunsuri pentru viață:  Ce se mai întâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim

Bun găsit, stimați telespectatori! În emisiunea de față, dorim să aducem înaintea d-voastră un răspuns la întrebarea: Ce se mai întâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim? Cum mai evoluează lucrurile în legătură cu capitala ancestrală a statului Israel?

Este interesant faptul că Ierusalimul se află din punct de vedere spiritual/dacă nu cumva și geografic în centrul pământului. În Ezechiel 5.5 se spune (citat): ”Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ”Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor/națiunilor și de jur împrejurul lui sunt țări”. Poziționarea geografică zonală este în mijlocul Israelului. Dar această localitate, denumită și Orașul Sfânt va fi centrul/capitala viitoarei stăpâniri mesianice, stăpânire ce va cuprinde întreaga lume. În Psalmul 110.2 se spune (citat): ”Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Sale, zicând: ”Stăpânește în mijlocul vrășmașilor tăi!”

De aceea cu cât ne apropiem mai mult de Revenirea lui Hristos, Ierusalimul devine sursa majoră și obiectul conflictelor pe plan internațional. Menționăm că aducând în atenție informații de ultimă oră cu privire la bătălia împotriva Ierusalimului și, implicit, asupra Israelului, suplinim, într-un fel, o carență substanțială existentă în mediile de informare laice care, cu foarte mici excepții, fie nu sunt interesate de subiect, fie îl consideră un subiect tabu. Așa cum sunt considerate puse sub indexul corectitudinii politice, de altfel, și informațiile despre Creștinism, cu prioritate privitoare la creștinii martirizați pe scară largă în mai multe țări din lume, în special în lumea musulmană. Facem o remarcă. Atunci când media occidentală desacralizată vorbește, totuși, despre Israel și despre Creștinism o face de cele mai multe ori atunci când pot fi aduse în atenția opiniei publice aspecte care pun într-o lumină nefavorabilă aceste colectivități…Motivul real este unul cunoscut: Israelul și, implicit, Ierusalimul nu este iubit de Cel Rău, și de cei aserviți acestuia, din același motiv pentru care nu este iubit nici Creștinismul. Aceasta pentru că Israelul amintește, cu prioritate de Dumnezeu Tatăl, și lucrul acesta supără; iar Biserica amintește despre Isus Hristos, iar lucrul acest supără și mai mult! Psalmul 2, este atât de edificator în această privință, pentru că aici se vorbește despre marea coalizare pe plan mondial a liderilor lumii (citat) ”împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: ”Să le rupem legăturile, să scăpăm de lanțurile Lor!” 

Însă, ”Cel ce șade în ceruri” spune, în cele din urmă, un categoric și atotputernic ”totuși”. Iar acest ”totuși” arată că nu oamenii, ci Dumnezeu are ultimul cuvânt! Mai exact, în Ps. 2, versetul 6, Dumnezeu afirmă (citat): ”Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.” Și credem că aici este ascuns unul dintre secretele vremurilor din urmă, pe care le trăim. Deși liderii umanității desacralizate vor dori să-și așeze în Ierusalim propriul lor hristos,un hristos fals, Dumnezeu declară că El L-a întronat acolo pe propriul și adevăratul Lui Uns, pe Isus, Domnul!

Cu privire la adevăratul destin al Ierusalimului, nu așa cum doresc oamenii, ci așa cum îl dorește și cum l-a hotărât Dumnezeu, textul sacru spune, între altele, în Isaia 2:1-4, următoarele (citat): ”Profeția lui Isaia, fiul lui Amoț, asupra lui Iuda si asupra Ierusalimului. Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim, cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotări între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.” (încheiat citatul” Aceasta este esența planului lui Dumnzeu cu Sionul/Ierusalimul, în perspectiva Împărăției de 1000 de ani, ale cărei dureri ale nașterii le traversăm în prezent. Dar să revenim la ceea ce se întâmplă cu Ierușalaim

ul acum, când este sub un atac furibund, din ce în ce mai intens. În ediția online a ziarului România Liberă din 18 oct. 2016, la rubrica ”Internațional”, sub semnătura d-nei Gabriela Anghel, poate fi citit un articol cu următorul titlu: ”Decizia UNESCO privind Ierusalimul declanșează o criză: Israelul, condamnat ca ”putere ocupantă”. Am ales să oferim un larg extras din acest ziar cunoscut și reputat, și nu din zona mediei creștine, pentru că aceasta pot fi suspectată de partizant. (citat)

”Criza provocată de adoptarea la UNESCO, în 13 octombrie, a unei rezoluţii la iniţiativa statelor islamice şi a palestinienilor se amplifică. Este vorba de o decizie care neagă istoricitatea evreiască a locurilor sfinte din Ierusalim. ”Orașul israelian este victima unui revizionism istoric”, a declarat avocatul Gilles-William Goldandel, după anunțarea rezoluției.

Decizia UNESCO, susţinută de ţări arabe, face referinţe la locurile cele mai sfinte ale iudaismului, Muntele Templului şi Zidul Occidental, cunoscut ca Zidul Plângerii, doar prin numele lor musulmane şi condamnă Israelul ca „putere ocupantă“ pentru diferitele acţiuni care au loc în aceste amplasamente. Aprobată de comitetul UNESCO, rezoluția trebuie validată de Comitetul Executiv al organizației, dar conţinutul textului nu va avea schimbări.

În chip paradoxal, chiar dacă acest comitet a aprobat textul anti-Israel, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a promis că agenţia ONU va promova moştenirea evreiască în lume şi va lupta împotriva negaţionismului. Șefa Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a intervenit după ce rezoluţia a fost votată, precizând că ea recunoaşte Muntele Templului şi Zidul Plângerii ca locuri sfinte pentru poporul evreu. Irina Bokova şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezoluţie şi a precizat că moştenirea Ierusalimului este indivizibilă. Dar liderii israelieni s-au arătat iritați şi unii au acuzat organizația de sub egida ONU de antisemitism. Potrivit ministrului israelian al Educaţiei, Naftali Bennett, criticile șefei UNESCO (la adresa rezoluției, precizăm noi) sunt insuficiente şi trebuie să transforme cuvintele în acţiuni. Israelienii şi numeroşi evrei din lume văd decizia drept un ultim exemplu al unui prejudiciu anti-Israel la ONU, unde această țară şi aliaţii săi sunt în minoritate în raport cu ţările arabe şi susţinătorii lor.”

Ne oprim aici, deocamdată, cu citatul din România Liberă, dar vom mai reveni, oferindu-vă -în continuare- informații și din alte surse. De pe site-ul UNESCO, ori accesând anumite informații ajunse în spațiul public privitoare la decizia în discuție, s-a aflat că propunerea rezoluției în discuție a fost înaintată de reprezentanții noului ”stat” Palestina, recunoscut anticipat de UNESCO, alături de Egipt, Algeria, Maroc, Liban, Oman, Qatar și Sudan. Rezoluția condamnă Israelul pe mai multe aspecte legate de Ierusalim și de site-urile sale sfinte. Proiectul de rezoluție, a cărui copie a fost obținută prin ziarul israelian Ha’aretz, recunoaște că, într-adevăr, orașul Ierusalim este sfânt pentru trei religii majore de pe mapamond, iudaism, islam și creștinism, dar (atenție!) susține că site-ul ”Muntele Templului” este sacru doar pentru musulmani și nu menționează semnificația ei pentru evrei, ori pentru creștini. O întreagă secțiune a propunerii dedicate în mod specific complexului Muntele Templului se referă doar la numele musulmane ale site-ului (Al-Aqsa și Haram al-Sharif), și nu menționează denumirile ebraice, ori cele din limba engleză, și anume Har HaBayit,  ori Temple Mount. Rezoluția se referă, de asemenea, la Zidul Plângerii doar după numele său musulman (al-Buraq) și menționează, în final, doar în ghilimele, numele evreiesc Hakotel Hama’aravi.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat (citat): „A spune că Israelul nu are nici o legătură cu Muntele Templului și cu Kotel (Zidul Plângerii) este ca și cum a-i spune că chinezii nu au nici o legătură cu Marele Zid”. Tot Netanyahu a făcut trimitere spre vestita Columnă a lui Traian unde au fost imortalizate pagini de istorie care nu pot fi negate, și care demonstrează și aspecte legate de cucerirea Ierusalimului de către romani și ridicarea de către cuceritori, din Templul de pe muntele Templului, zona în dispută, a unor importante și extrem de valoroase obiecte și însemne evreești. Ei bine, după votul decisiv din oct. 2016, palestinienii au salutat plini de emfază rezultatul, declarând: „Rezoluția reamintește că Israelul este o putere ocupantă în Ierusalimul de Est și i se cere să oprească abuzurile”, așa cum a declarat presei Mounir Anastas, adjunctul ambasadorului Palestinei la UNESCO. La care, ambasadorul Israelului la UNESCO, Carmel Shama-Cohen, a replicat, la rândul său: „Acesta nu este locul potrivit pentru a rezolva problemele între țări sau popoare, ci pentru a construi punți”, cu referire evidentă la relațiile tensionate dintre israelieni și palestinieni. După aceste informații de detaliu, revenim la articolul din România Liberă, citând din capitolul cu titlul ”O criză de durată”.  După cum vom vedea, acest text arată că a existat un precedent și mai grav la UNESCO, dar care, spre deosebire de prezenta rezoluție, nu a mai ajuns la vot. (citat din RL online):

”Într-un text precedent, din 16 aprilie 2016, care nu a mai devenit rezoluție, Consiliul Executiv al UNESCO a mai aprobat o rescriere a istoriei. S-a arătat atunci că evreii sunt intruşi şi străini în Israel, că nu au nici un loc sfânt la Ierusalim, că nu a existat niciodată Templul de pe Muntele Templului (esplanada moscheilor), că mormântul Patriarhilor şi mausoleul lui Rahela pe ruta spre Bethleem sunt locuri sfinte musulmane şi că Zidul Plângerii este un loc sfânt musulman.

Așa că ceea ce s-a votat la 13 octombrie a fost propus de state arabe reputate ca „moderate“! Este o rescriere a Istoriei potrivit Islamului, care se joacă astăzi sub egida Organizaţiei Conferinţei Islamice, un bloc impozant de 60 de state. Dar cel mai scandalos în decizia UNESCO este că a fost susţinută de ţări occidentale. Rezoluţia a fost adoptată de ţări ca Franţa, Spania, Suedia, Rusia şi Slovenia. În voturile negative recenzăm doar şase state – Estonia, Germania, Lituania, Olanda, Marea Britanie şi SUA.

Statul israelian a anunţat ruperea relaţiilor cu UNESCO, după votarea rezoluţiei privind locurile sfinte din Ierusalim. Statul evreu, condus de premierul Benjamin Netanyahu, estimează că textul neagă relaţia istorică existentă între evrei şi oraşul Ierusalim, unde se află unul din cele mai importante locuri sfinte menţionat în Biblie şi totodată al treilea loc sfânt al Islamului. S-a exprimat indignarea că Esplanada Moscheilor nu a fost niciodată desemnată sub denumirea evreiască „muntele Templului“ şi că Zidul Plângerii a fost numit doar prin denumirea arabă Al Buraq sau „zidul occidental“, scris între ghilimele.

În noua doctrină palestiniană, Muntele Templului şi Zidul Plângerii sunt revendicate ca loc de cult exclusiv musulman, adică interzis oricărui ne-musulman. Iar prezenţa fizică a evreilor în toate aceste incinte profanează puritatea islamică. (În acest sens,) Mahmoud Abbas a acuzat acum câteva săptămâni prezența „picioarelor murdare“ ale evreilor pe Muntele Templului.”

Încheiat citatul din România Liberă, pe problematica în discuție, exprimându-ne satisfacția că există jurnaliști care scriu articole și pe teme mai mult sau mai puțin dezirabile din punct de vedere al corectitudinii politice, noua dictatură a vremii noastre.

În acest context, este notabilă poziția lui Donald Trump care a declarat, sperăm să nu fi fost doar un text de campanie electorală, că rezoluția aduce „dovezi suplimentare ale enormei prejudecăți anti-Israel existente în cadrul  Națiunilor Unite în încercarea de a ignora legătura de 3.000 de ani a Israelului cu propria lui capitală”. Trump a mai declarat că sub administrația sa la Casa Albă (citat) „Statele Unite vor recunoaște Ierusalimul drept capitala adevărată a Statului Israel” și că „Israelul va avea un prieten adevărat, loial și de durată în Statele Unite ale Americii.” Încheiem citatele spuselor lui Donald Trump, spunând doar atât: ”Vom vedea, după instalarea la Biroul Oval!”

Dar deocamdată, oameni avizați din întreaga lume, care înțeleg importanța războiului diabolic care se dă împotriva Israelului, și, implicit, împotriva Ierusalimului au temerea că, pe finalul său de mandat, actualul președinte al Statelor Unite își va retrage veto-ul (opoziția) din Consiliul de Securitate al ONU, fapt care va conduce la recunoșterea deplină a statului Palestina, cu capitala la Ierusalim, mai exact în Ierusalimul de Est, recâștigat de evrei în Războiul de 6 zile, din 1967. Odată trecut prin Consiliul de Securitate ONU, indiferent cine va ajunge la Casa Albă, acesta se va vedea în fața unui fapt împlinit, ceea ce va conduce la o acutizare fără precedent a situației din Orientul Apropiat, determinând Israelul să reacționeze cum nu și-ar dori nimeni, nici statele din jur, din apropiere, nici statele din depărtare.

Dar să continuăm a vedea ce se mai întâmplă în jurul Israelului și al Ierusalimului, pentru că evenimentele se precipită tot mai mult. Tot România Liberă, ediția online, din data de 27.10.2016, sub titlul ”Putin face ce vrea el în Consiliul ONU”, în cadrul capitolului ”Ștampila Israelului: „forță de ocupație“, putem afla că UNESCO a perseverat în emiterea de rezoluții împotriva Israelului. Iată comunicatul:

”UNESCO a votat, ieri, (26 oct. 2016, completăm noi) o a doua rezoluție prin care se neagă Israelului contribuția culturală asupra tuturor locurilor sfinte din Ierusalim, după rezoluția numită „Palestina ocupată“, în care Israelul era numit „forță de ocupație“. Chiar dacă Israelul nu ține cont de fel de nicio rezoluție a ONU, acest lucru îi afectează imaginea la nivel internațional. În prima rezoluție, deși se admitea că Ierusalimul este sfânt pentru trei religii – Iudaism, Creștinism și Islam, nu se folosea nicio denumire evreiască. Acest fapt a fost semnalat de Israel încă de când rezoluția era în proiect și pentru că textul nu a fost modificat, și a fost votat ca atare, au fost întrerupte relațiile cu UNESCO. În acest al doilea proiect de rezoluție UNESCO se face referire la toate locurile sacre din Orașul Vechi al Ierusalimului cu denumirile lor specifice pentru musulmani. Ministerul israelian de Externe a încercat să obțină sprijinul celor 21 de țări să voteze împotriva proiectului de rezoluție, însă lucrurile sunt clare, pentru că țările membre au în majoritate politici anti-Israel. Chiar dacă șefa UNESCO și șeful ONU se delimitează de astfel de rezoluții, dictează majoritatea. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a numit toată această întâmplare un „teatru al absurdului“. Exact! Pe teren, oricum nu se va întâmpla nimic. Evreii nu se vor duce la Zidul Plângerii ca la Al-Haram Al Sharif, locul unde a fost adus, de la Mecca, Profetul Mahomed de către Arhanghelul Gabriel, și de unde a fost înălțat în Rai, pentru a primi instrucțiuni de la Dumnezeu, în „Noaptea Călătoriei“. Proiectele de restaurare a locurilor sfinte pentru Islam, sponsorizate de unele țări musulmane, nu se vor bucura de aprobarea autorităților israeliene, în urma acestei rezoluții. De asemenea, nu vor înceta lucrările de cercetare, excavare și alte operațiuni în jurul Moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sacru în Islam, dar cel mai important pentru Iudaism, pentru că acolo se află o parte a zidului Templului lui Solomon. Rezoluțiile UNESCO sunt doar „o reglare de conturi“. Nimic din ceea ce se decide la ONU, în organismele sale internaționale, nu-și găsește aplicabilitatea pe teren…” (încheiat citatul din RL online)

Mai precizăm că, rezoluția UNESCO -Comisia pentru Patrimoniu, de la Paris, a fost intitulată „Orașul Vechi din Ierusalim si Zidurile sale”, și a trecut cu 10 țări care au votat în favoarea rezoluției, două țări care s-au opus, iar alte opt țări care s-au abținut. Așa încât au fost necesare și suficiente doar opt voturi pentru a trece o astfel de rezoluție anti-Israel, care vine la mai puțin de două săptămâni după ce Comitetul Executiv UNESCO adoptase, după cum am arătat anterior, o rezoluție similară ignorând legăturile evreiești, dar și creștine asupra Muntelui Templului.

Ambasadorul Israelului la UNESCO Carmel Shama-Hacohen a spus: „Aceasta este încă o rezoluție absurdă împotriva statului Israel, a poporului evreu și a adevărului istoric”. Într-un spectacol de exasperare și sfidare, acesta a aruncat o copie a acestei a doua rezoluții în coșul de gunoi. Emanuel Nahson, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Statului Israel, a aprobat radicalul gest în discuție, scriind, pe Twitter: „Votul UNESCO asupra Ierusalimului este o bucată de gunoi, pe bună dreptate aruncat în coșul de gunoi de către ambasadorul nostru !! Trăiască Ierusalimul evreiesc !!!” – a concluzionat acesta.

Ceea ce se petrece în cadrul ONU cu privire la Israel/Ierusalim dovedește adevărul celebrei afirmații în limba latină : ”Erare umanum est, perseverare diabolicum” A greși este omenesc, a stărui în greșeală este diavolesc! Întrebăm: dacă Sionismul, în sensul mișcării de reînființare a Statului Israel și toată lupta de supraviețuire a acestui stat și popor sunt de la Cel Rău -cum mai susțin, din nefericire, unii creștini- cum se face că Diavolul se luptă împotriva lui însuși? Domnul Isus a spus: ”orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși nu dăinuiește!” N-ar fi cazul ca, măcar din acest motiv, al războiului cvasi-generalizat care se dă împotriva Israelului, un popor care ni L-a adus pe Mesia- creștinii care neagă un plan al lui Dumnezeu cu Israelul pentru vremurile din urmă, să-și revizuiască poziția?!

Revenind, precizăm că Guvernul Israelului produsese, este adevărat, materialul necesar din care rezultă că aprobarea rezoluțiilor anti-Israel ignoră atât dovezile istorice, cât și cele arheologice, fiind doar niște decizii politice, dar argumentele prezentate nu au prezentat nicio valoare pentru cei care și-au exprimat votul. La acest punct, afirmăm că deciziile care s-au luat și se vor mai lua în cadrul ONU, organizația UNESCO sau în alte foruri, nu sunt doar politice, ci sunt înainte de orice decizii spirituale, izvorâte din lupta dintre Dumnezeu și Satan. Așa cum ne arată Sf. Scriptură, în zilele din urmă Ierusalimul se va transforma dintr-un subiect politic de discuție în cea mai mare strâmtorare a evreilor: toate națiunile pământului vor dori să-l șteargă de pe fața pământului. Divizarea orașului va fi doar începutul durerilor. Conform Zaharia 12, Ierusalimul urmează să devină pentru națiunile islamice de primprejur, și nu numai, un potir de amețire, când nu rațiunea va prevala, ci ura, uneori inconștientă, în deciziile/rezoluțiile care vor fi luate cu privire la Ierusalm. Nu vedem cu ochii noștri cum începe să se împlinească, deja, la propriu, tot ceea ce s-a profețit?

Însă ceea ce se întâmplă cu Ierusalimul are o semnificație aparte, dovedind materializarea și apogeul urii popoarelor față de Dumnezeul lui Israel. Primul conducător al OEP, Ahmed Șukeiri spusese: ”Sionismul este mai rău decât fascismul, mai urât decât nazismul, mai scârbos decât imperialismul, mai periculos decât colonialismul. Sionismul este o mixtură a tuturor acestor rele și de aceea trebuie înlăturat.” Scopul națiunilor sub conducerea prințului veacului (Satan) este eliminarea locului unde urmează a se întoarce Isus Hristos, la Revenirea Sa, când ”orice ochi Îl va vedea”.  Adversarul lui Dumnezeu și al omului știe mai bine decât mulți creștini că Revenirea lui Isus Hristos este legată de Muntele Măslinilor, de Ierusalim, de un Israel care, după ce va fi trecut prin necazul lui Iacov, se va întoarce, cu pocăință și cumplite remușcări, la adevăratul Mesia, Ieshua Hamasiach. Dar Satan, pentru că știe că mai are puțină vreme, ar vrea să producă dacă nu o împiedicare, cel puțin o amânare în împlinirea planurilor lui Dumnezeu de preluare a controlului total asupra lumii, distrugând Israelul. Odinioară, în cer Satan a dorit să se așeze pe Tronul lui Dumnezeu, dar a fost aruncat de acolo (cf. Isaia 14.13-14 și Ezechiel 28:2, 17). În prezent, același Răvrătit fără sorț de vindecare vrea să domnească la Ierusalim, pe tronul hotărât pentru Mesia (Ieremia 3.17)

Astfel că Ierusalimul devine o problemă deosebit de grea și apăsătoare pentru întreaga lume și va fi, în final o ”vatră de foc” a lui Dumnezeu împotriva multor națiuni ale lumii, care vor veni împotriva Ierusalimului. Statele lumii se vor simți extrem de puternice, vor dispune de o superioritate numerică covârșitoare și se vor uni împotriva Israelului cu toată forța lor militară. Dar în acel moment, Dumnezeu Însuși va interveni și va face minuni precum cele de la scoaterea evreilor din Egipt, iar conform Zaharia 14.8, (citat): ”În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.” (încheiat citatul)  Aceasta este mângâierea Ierusalimului și a noastră: Suveranul Universului este în control și El Își va repecta promisiunile făcute urmașilor lui Avraam, sub ochii popoarelor și a Universului întreg! Slăvit să-I fie Numele, dragostea și credincioșia în veci de veci! Vă îndemnăm, în final, să dăm curs îndemnului biblic din Psalmul 122.6-9 (citat): ”Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă. Pacea să fie între zidurile tale, și liniștea în casele tale domenști! Din pricina fraților și prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău. Din pricina casei Domnului Dumnezeului nostru fac urări pentru fericirea ta.” Așa să fie!

Iacob Berghianu

Cristian Barbosu – The End – Sfarsitul lumii

Teorii despre sfarsitul lumii versus Revelatia biblica privind sfarsitul lumii.

Don Carson on the Antichrist

Don Carson, research professor of New Testament at Trinity Evangelical Divinity School in Deerfield, Illinois, and co-founder of The Gospel Coalition, on the identity of the Antichrist.

Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?

Teologia Inlocuirii

Am avut bucuria sa primim transcriptul pastorului Iacob Berghianu de la aceasta eminisune si de la urmatoarele doua emisiuni din aceasta serie. Cititi articolul aici – Ce este teologia înlocuirii (Israelului cu Biserica) și cum s-a ajuns la aceasta

Pastor Iacob Berghianu: Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ? Adica, acea invatatura conform careia Dumnezeu ar fi inlocuit Israelul cu biserica. In episodul de fata ne vom concentra asupra unei scurte prezentari de-a Teologiei Inlocuirii si a modului cum s-a ajuns la aceasta si apoi, la final, intelesul biblic a sintagmei ISRAEL, de la care porneste totul in aceasta. In episodul urmator, al doilea, vom prezenta dovezi privind incompatibilitatea dintre teologia inlocuirii si invatatura Vechiului Testament. Pentru ca in al treilea episod, ultimul, sa prezentam acelasi lucru, respectiv, incompatibilitatea teologiei inlocuirii cu invatatura explicita si coerenta a Noului Testament.

In contextul evolutii vulcanice a evenimentelor mondiale care il au Israelul in epicentru, pozitionarea noastra corecta ca si crestini vizavi de acest popor,  si vizavi de aceasta batalie pe viata si pe moarte, este deosebit de importanta. Vom aborda aceasta tematica, nu cu gandul  unei polemici ori replici si nici de dorinta incriminarii gratuite a sustinatorilor teologiei inlocuirii. Nici nu facem acest lucru, noi incriminam, ca atare, teologia, invatatura, nu oamenii. Avem dorinta sincera de-a scoate in evidenta, inainte de orice, atitudinile si relatiile neschimbate ale lui Dumnezeu, de indurare si de dragoste fata de poporul ales al Vechiului Testament, Israelul. Dar, si cu dorinta de-a fi motivati sa-L imitam pe Tatal nostru cel ceresc in aceasta atitudine fata de un popor care este tot mai izolat, tot mai periclitat in ultima vreme.

Facem de la bun inceput observatia ca prin sustinerea validitatii teologiei inlocuirii, adica, prin contestarea faptului ca Dumnezeu isi mentine in totalitate promisiunile facute Israelului, se pune sub semnul intrebarii chiar siguranta bisericii in raport cu promisiunile divine care i-au fost facut acesteia. Dar, cel mai grav, credem noi, se atenteaza la caracterul si persoana fiintei supreme, fapt care este extrem de primejdios. Sa ne oprim asadar la prima parte din cele trei ale prezentului episod, la prezentarea esentei teologiei inlocuirii.

Diversele perspective despre relatia dintre biserica si Israel pot fi impartite in doua mari conceptii, tabere ori scoli de gandire.

O perspectiva afirma ca biserica este continuarea a lui Israel, inlocuindu-l pe acesta in planurile divine. Teologie cunoscuta sub denumirea TEOLOGIA INLOCUIRII sau SUBSTITUIRII. Conceptie, la care, dupa cum spuneam, ne vom referi. Asa cum se poate observa in imaginea prezentata pe ecran, am ales o imagine care sa fie simpla dar clara, conform teologiei inlocuirii, de la Avram pana la jertfa Domnului Isus Hristos au existat doua entitati moral-spirituale diferite pe pamant: (1) Israel, poporul ales a lui Dumnezeu, Vechi Testamentar si (2) si neamurile, instrainate de Dumnezeu. Dupa cruce, dupa momentul Golgota, au ramas (ei sustin, conform acestei teologii) tot doua colectivitati si nu trei. Fara vreo importanta a ceea ce priveste apartenenta etnica. Ci cu o deosebire functie doar de statutul spiritual inaintea lui Dumnezeu. Si anume: O colectivitate a celor care cred in Isus Hristos, respectiv  Israelul spiritual sau biserica. Si, o colectivitate a celor care nu cred, indiferent dupa cum spuneam, daca acestia fac parte dintre neamuri sau din natiunea Iudaica.

Teologia inlocuirii declara ca Israelul dupa ce L-a respins pe Mantuitorul Isus si L-a condamnat la moarte prin rastignire, a fost inlocuit de catre biserica. Astfel ca biserica este acum adevaratul Israel a lui Dumnezeu, noul lui Israel, continuatorul noului Israel national al carui viitor sau destin special a fost compromise pentru totdeauna. Ma refer la Israelul Vechi Testamentar. Promisiunile facute Israelului National  in Vechiul Testament sunt implinite ‘in’, ‘pentru’ si ‘cu’ privire la biserica. Deci, spre exemplu, profetiile din Scriptura, cu privire la binecuvantarea si restaurarea Israelului cu tara promisa, sunt spiritualizate si alegorizate, devenind promisiuni de binecuvantare divina fata de biserica.

Desigur, sustinatorii acestei teologii s-au intalnit si se intalnesc cu o problema majora in aceasta perspectiva, si anume, cu problema continuarii existentei miraculoase a poporului evreu de-a lungul secolelor si in mod special, cu problematica instaurarii statului modern Israel. Daca Israel a fost condamnat de Dumnezeu si nu mai exista viitor pentru el, cum putem explica supravietuirea fenomenala, supranaturala, spunem noi, a poporului evreu de-a lungul ultimilor 2.000 de ani, in pofida numeroaselor incercari de-al distruge. Cum putem explica cum a reaparut Israelul ca natiune in secolul XX? Si dupa ce acesta nu existase timp de 1900 de ani? Dar, revenirea la limba ebraica , limba profetilor din Vechiul Testament, dar incredibila invigorare geografic/economica? Dar castigarea biruintelor impotriva unor inamici  incomparabili mai numerosi si mai bine inarmati? Si intrebarile ar putea continua.

Conform teologiei inlocuirii, restaurarea si prosperarea statului Israel este doar un accident al istoriei. Un joc al conjuratiilor conspirationiste, fara nici o justificare biblica sau vreun ajutor divin, supranatural evident.Aderentii teologiei inlocuirii cred ca evreii ne mai fiind popor ales a lui Dumnezeu, nu mai beneficiaza de planuri de viitor specifice, decat doar in masura in care Dumnezeu are astfel de planuri cu oricare natiune de sub soare. Mai mult, unii ideologi sustin  ca locuitorii actuali ai statului Israel nici macar n-ar fi evrei veritabili. In sfarsit, cu privire la cei care cred ca restaurarea Israelului este un act al lui Yahweh, adica a celor care contesta teologia inlocuirii, act al lui Dumnezeu de fidelitate fata de legamantul facut cu Avraam, cu aprox. 4.000 de ani in urma, se adopta o pozitie de superioritate , chiar de dispret, si / sau de compatimire.

Continua mai jos….

86 – Raspunsuri Pentru Viață – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?

Teologia inlocuirii, ne pare rau, dar, trebuie sa o spunem cu claritate inca de la inceput si vom aduce dovezi consistente in acest sens, este o abordare teologica extrem de inselatoare si daunatoare, care nu numai ca a deviat milioane de crestini de la adevarul biblic, dar a si provocat mult rau de proportii inimaginabile. Aceasta teologie si-a adus din plin aportul la persecutarea evreilor de catre biserica de-a lungul secolelor. Dar mai mult, a fost folosita de catre insasi Hitler pentru a justifica holocaustul. Pentru legitimarea „morala” a solutiei finale , nazistii au facut permanent  trimitere la reformatorul german Martin Luter. Asa cum vom reliefa in a doua parte a prezentului episod. Dar inainte de aceasta, am ramas dator sa spunem ceva foarte pe scurt si despre continutul scolii de gandire opusa teologiei inlocuirii.

Scoala de gandire opusa teologiei inlocuirii

Dispensationalismul sau premilenismul afirma ca biserica este complet diferita de Israel si ca Dumnezeu are planuri fundamental diferite cu fiecare din aceste doua colectivitati. Biblic vorbind, biserica fiind distincta fata de Israel, cele doua colectivitati nu trebuie confundate si nici folosite interschimbabil. Suntem invatati din Scriptura ca biserica este o creatie complet noua care a luat fiinta in Ziua Cincizecimii si va continua pana ce va fi luata la ceruri prin rapire. (Si sunt multe texte in acest sens.)

Biserica NU are legatura cu blestemele si binecuvantarile Israelului. Legamintele, promisiunile si  avertizarile specific date in Vechiul Testament pentru Israel sunt valabile doar pentru Israel. Desi, evident, biserica trebuie sa invete din acestea  si chiar poate profita de ele. Israel a fost pus temporar de-o parte. In programul lui Dumnezeu, in ultimii 2.000 de ani de diaspora, asa cum rezulta si din celebra profetie a celor 70 de saptamani a lui Daniel. Aceasta profetie este cheia escatologica  indicata de insusi Mantuitorul pentru a intelege corect evenimentele finale viitoare. Ne si propunem sa facem cateva emisiuni in viitor cu aceasta profetie a celor 70 de saptamani  din Daniel 9. Dupa rapire, Dumnezeu va restaura Israelul, acesta redevenind principala focalizare a planului Sau, dar nu inainte de a trece  prin urgiile necazului lui Iacov. Stramtorarae, care va pregati pe Israel  pentru a doua venire a lui Mesia. Asa ca, atunci cand Hristos se va intoarce pe pamant la sfarsitul Necazului Celui Mare, Israelul va fi pregatit sa-L primeasca si sa spuna ceea ce insusi Domnul Isus Hristos a rostit: Binecuvantat este cel ce vine in Numele Domnului. Ramasita supravietuitoare a lui Israel va fi mantuita, iar Domnul isi va instaura Imparatia pe pamant cu capitala la Ierusalim. Avandu-l pe Hristos ca rege, Israelul va fi natiunea conducatoare si reprezentanti din toate natiunile  pamantului vor veni la Ierusalim pentru a-L onora si a se inchina Regelui Isus Hristos. Biserica se va intoarce cu Isus Hristos si va domni biserica impreuna cu El timp de 1.000 de ani.- Conform Apocalipsa 20:1-5 si conform altor texte.

In episoadele viitoare vom aduce dovezi  asupra faptului ca atat Vechiul si Noul Testament  sustin interpretarea premilenista dispensationalista a planului lui Dumnezeu pentru Israel si nicidecum teologia inlocuirii Israelului de catre biserica. In prezent, in timp ce Dumnezeu isi focalizeaza atentia in principal a bisericii, El nu a uitat de Israel. Intr-o zi va restaura si va ridica aceasta natiune la rolul intentionat si promis pentru ea. In continuare, vom aborda partea a 2-a de mijloc al mesajului din acest episod si anume: o scurta prezentare privind nasterea si evolutia teologiei inlocuirii.

Teologul Derek Prince, in lucrarea, ‘Destinul Israelului si Biserica’, aparuta la editura Neemia in 1992 la pagina 10 afirma- citat: „O intelegere gresita, ignoranta  si o deformare aproape nelimitata  referitoare la identitatea Israelului a cuprins biserica timp de multe secole. Acest fapt, mie (spuen Derek Prince) mi se pare extraordinar deoarece afirmatiile Bibliei referitoare la Israel sunt atat de clare. Cu toate acestea , mintea unei multimi intregi de crestini pare sa se fi intunecat  referitor la aplicarea numelui Israel, asa cum se cuvine. Originea confuziei referitoare la Israel poate fi deja gasita la primii parinti ai bisericii, care au dezvoltat o doctrina care spune ca biserica a inlocuit Israelul in scopurile lui Dumnezeu si ca din acest motiv biserica ar trebui sa fie numita Noul Israel. O invatatura de acest fel a fost publicata oficial in jurul anului 150 A.D.  de catre Iustin martirul. Si a fost mai tarziu adoptata si amplificata de persoane celebre cum ar fi Irineu, Origen si Augustin.”  Inchei citatul de Derek Prince, lucrarea mentionata.

Pe de-o alta parte, teologul dr. Thomas McKerr a explicat ca teologia substituirii a existat in realitate inca de la sfarsitul primului secol. Dar n-a reprezentat pozitia oficiala a doctrinei crestine. Abia Augustin a raspandit aceasta idee la sfarsitul secolului al patrulea in lucrarea sa despre Cetatea lui Dumnezeu. Chiar sfantul Augustin a marturisit cum initial el a fost chiliasm, adica credea intr-o viitoare imparatie de o mie de ani, care Hristos urma sa o instituie pe pamant dupa revenirea Sa. Dar, vazand progresul nemaipomenit al crestinismului din acea vreme, a ajuns sa-si schimbe conceptia si convingerea si a ajuns la concluzia ca prin acesta urma sa fie instaurata imparatia in discutie, prin crestinism. Imparatia aceasta, fiind una nu de natura politico-sociala, ci de natura spirituala. Problema era, intr-o astfel de conceptie, ca Israelul trebuia sa dispara, sa fie anihilat, sa fie distrus din punct de vedere teologic pentru a face loc acestei teologii. Ori, solutia problemei este explicata in termeni moderni de catre Colin Chapman, un sustinator al teologiei inlocuirii, acestui punct de vedere care si-a permis sa spuna  cum mai zicem noi ‘verde’, in fata, urmatoarele: Va rog sa observati ca de graba este aceasta afirmatie. Citat: Venirea Imparatiei lui Dumnezeu prin Isus Hristos a modificat si a reinterpretat toate promisiunile din Vechiul Testament.  Inchei citatul din ‘Tara promisa cui?” de Colin Chapman pagina 285.

Foarte interesant insa, ca si Mahomed, un dusman pe fata al crestinismului  si a iudaismului, a facut acelasi lucru, reinterpretand promisiunile Vechiului Testament si redirectionand totul catre arabi, prin Islam. Si mai exista cel putin inca o confesiune de orientare crestina, pe care nu o voi mentiona, care se considera singura continuitoare si inlocuitoare a Israelului, cea care a preluat fagaduintele date initial lui Israel. Iata, ca daca deschidem cutia pandorei, permitandu-ne sa reinterpretam  dupa bunul plac ceea ce a spus Dumnezeu, putem ajunge foarte foarte departe. Evident, insa, intr-o directie total gresita.

Un ganditor evreu ortodocs isi punea intrebarea pe care ne-o punem si noi. Cum este posibil acest lucru? Adica, ca unii teologi sa schimbe destinatarul direct al promisiunilor biblice din moment ce 90% din cartile profetice Vechi Testamentare vorbesc clar si fara echivoc despre salvarea nationala a casei Israel, a poporului Israel. Intr-adevar, greu de inteles si de explicat. Problema a pornit de la principala veriga slaba a teologiei inlocuirii si anume de la faptul ca din ce in ce mai mult, Vechiul Testament ajunsese sa fie interpretat alegoric, sens care nu mai era fidel intelesul lui adevarat original, asa cum l-a voit Dumnezeu. Incepand cu anul 200 dupa Hristos, cuvantul Israel a fost folosit in mod regulat de catre invatatori ai Bibliei, comentatori si chiar de catre traducatori ca fiind un sinonim pentru biserica. Mult mai tarziu, ne spune Derek Prince in lucrarea citata anterior, de ex. intr-o editie frumoasa a versiunii King James, unele pasaje au anumite titluri total diferite de continutul versetelor la care se refera. Astfel, cap 43 din Isaia incepe cu cuvintele : Acum, asa vorbeste Domnul care te-a creat, Iacove, si cel care te-a intocmit, Israele. Nu te teme, si textul continua. Inchei citatul. Dar, curios, titlul pasajului in Biblia aceasta este urmatorul: Dumnezeu mangaie biserica prin promisiunile Lui. Deci, nu Israelul, ci biserica. O incredibila libertate pe care si-au luat-o traducatorii, editorii textului sacru cu un efect puternic la inconstientul  la mii si zeci de mii de cititori ai unor asemeni de biblii, pana in zilele noastre.

Biserica catolica introduse-se un fel de monopol in unicitatea salvarii, spunand: nu putem exista doua popoare ale lui Dumnezeu, si biserica si Israelul. Ca atare, unul trebuie sa dispara. Iar tratamentul, lipsit de orice menajament, impotriva ereticilor ajunse-se sa reflecte atitudinea de maxima fidelitate (cica) fata de Dumnezeu. Trebuie sa iubim ceea ce iubeste Dumnezeu. Si sa urim ceea ce uraste Dumnezeu. Dumnezeu uraste Israelul, deci este de datoria crestinilor sa trateze ca atare Israelul. Era o gandire si o inlantuire logica care pornea insa de la o premiza cu totul falsa si anume ca Yahweh si-ar fi urit poporul pe care l-a creat tocmai pentru a-Si descoperi in el propria-i glorie si milostivire.

Eliminarea Israelului din planurile viitoare ale lui Dumnezeu a determinat pozitia antisemita incredibila, de multi nebanuita si nestiuta  a marelui reformator german Martin Luter. Iata ce spune chiar Adolf Hitler in lucrarea sa, Mein Kempf, despre pactul pozitiei lui Luter fata de evrei, asupra propriei sale lupte, nu doar in domeniul ideilor: „Luter a fost un om mare, un urias. El a strapuns  dintr-o lovitura intunericul. L-a vazut pe evreu asa cum noi abia acum incepem sa-l vedem. Eu fac ceea ce biserica face de 1.500 de ani, insa mult mai temeinic,” sustine Hitler. Iar un alt hitlerist, Iulius Streicher, in editorialul saptamanal antisemit „…” a spus in apararea sa, in instanta constituita pentru a judeca faptele nazistilor, citat: Doctor Martin Luter s-ar afla astazi in locul meu pe banca acuzatilor, daca aceasta carte ar fi luata in considerare de acuzare, pentru ca in cartea despre iudei si minciunile lor, dr. Martin Luter a scris ca evreii sunt pui de naparci, ca sinagogile lor ar trebui arse, iar ei nimiciti. Aceasta am facut noi.” Din Stiri din Israel 1, 2013 pagina 6.

Asadar, antisemitismul lui Hitler poate fi explicat lejer din punct de vedere teologic, pornind de la convingerile lui Luter, ambii considerand poporul evreu drept un cancer al omenirii care trebuie starpit. Nu-i asa? O expresie pronuntata recent de presedintele Iranului. Nazistii considerau ca evreii ar fi inventat constiinta si ca atare simtamantul de vinovatie de care rasa superioara ariana nu are nevoie. Un biograf al elitelor hitleriste a spus: nazistii n-au inventat nici un cuvant nou. Parintii bisericii din primele secole  au urmat aproape cu totii sfatul lui IoanChrysostom, secolul 5 care arata ca este datoria crestinilor sa-i urasca pe evrei, spunand: Daca Il iubim pe Hristos, trebuie sa luptam impotriva evreilor care il urasc pe Hristos.”

In concluzie, teologi istorici renumiti au ajuns la concluzia ca holocaustul este recolta groaznica a unei seminte cultivate cu perseverenta de-a lungul timpului. Fara anti-iudaismul crestin, antisemitismul rasist si implicit holocaustul, n-ar fi fost posibile. Nu ne determina, stimati spectatori, aceasta ingrozitoare concluzie, sa fim si sa trebuiasca sa fim foarte atenti la ceea ce credem si afirmam vizavi de poporul evreu, cred ca ar trebui sa ne determine.

Cine este Israel si ce trebuie sa intelegem prin termenul ISRAEL. 

Mergem acum la ultima parte a episodului, incercand sa aratam cine este Israel, sigur pe scurt, si ce trebuie sa intelegem prin termenul ISRAEL. Vom continua si in episodul al treilea  cu aceasta intrebare. In lucrarea destinului Israelului si biserica, pentru a ajunge la sensul corect al termenului Israel, asa cum a fost acesta folosit de catre apostoli si de catre credinciosii primelor veacuri, a prezentat intr-o anexa nu mai putin de 77 de exemple din Noul Testament din care apar cuvintele Israel si israelit, spunand, cu privire la aceste sintagme, citat din aceasta carte, dupa ce le-am examinat pe toate, am ajuns la concluzia ca apostolii n-au folosit niciodata cuvantul Israel ca un sinonim pentru biserica. „Nici expresia „Noul Israel” nu apare nicaieri in Noul Testament. Din pacate, insa, biserica a adoptat un „principiu” crestin de interpretare care rareori este cunoscut si afirmat explicit si anume: toate binecuvantarile din Vechiul Testament se aplica pentru biserica si toate blestemele se aplica Israelului.

In spatele acestui principiu de interpretare  este afirmatia in care este mult adevar ca Israel a avut sansa lui, dar a fost necredincios lui Dumnezeu. De aceea, continuand aceasta linie de rationament, Dumnezeu s-ar fi razgandit si a reaplicat promisiunile Sale, candva pastrate pentru Israel, in favoarea bisericii. Dar atentie, o astfel de concluzie contesta insasi credinciosia lui Dumnezeu. Iata ce spune ap. Pavel, analizand consecintele necredinciosiei Israelului in Romani 3:3-4 –3. Si ce are a face daca unii n-au crezut? Necredinta lor va nimici ea credinciosia lui Dumnezeu? 4. Nicidecum! Dimpotriva, Dumnezeu sa fie gasit adevarat, si toti oamenii sa fie gasiti mincinosi, dupa cum este scris: „Ca sa fii gasit neprihanit in cuvintele Tale si sa iesi biruitor cand vei fi judecat.”

Pe de alta parte, in profetul Ieremia 31:35-37 – 35. Asa vorbeste Domnul care a facut soarele sa lumineze ziua, care a randuit luna si stelele sa lumineze noaptea, care intarata marea si face valurile ei sa urle, El, al carui nume este Domnul ostirilor. 36. „Daca vor inceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, si neamul lui Israel va inceta pe vecie sa mai fie un neam inaintea Mea!” 37. Asa vorbeste Domnul: „Daca cerurile sus pot fi masurate si daca temeliile pamantului jos pot fi cercetate, atunci voi lepada si Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a facut, zice Domnul.

Iar in Romani 11:29-33 -29 facandu-se o distinctie clara intre biserica si Israel, se afirma: Caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta. 30. Dupa cum voi odinioara n-ati ascultat de Dumnezeu, si dupa cum, prin neascultarea lor, ati capatat indurare acum, 31. tot asa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin indurarea aratata voua, sa capete si ei indurare. 32. Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. 33. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! 34. Si, in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35. Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” 36. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin.

Cine are urechi de auzit, sa auda, minte sa inteleaga, inima sa simta si vointa sa cedeze adevarurilor clare  ale Sfintelor Scripturi. Biserica nu a inlocuit Israelul, chiar daca este greu sa armonizam o astfel de concluzie. Vom continua in doua episoade viitoare tematica noastra. Fiti binecuvantati de Dumnezeul cerurilor care s-a autodefinit in acelasi timp ca fiind Dumnezeul lui Avram, Isac si Iacov sau Israel. Asa sa fie.

Paul Negrut – Necazul cel mare

Photo credit

In mersul lumii acesteia, Dumnezeu lasa taina nelegiuirii sa creasca si va tot creste. Si pe masura ce ne apropiem de venirea Domnului, nelegiuirea va fi tot mai mare si tot mai mare. Si, valurile nelegiuirii vor clocoti tot mai puternic si Dumnezeu le lasa. De ce?

Este o vreme in care oamenilor le place sa traga standardele lui Dumnezeuin jos. Si stiti cat de repede prinde duhul acesta? 

Nu mi-am putut imagina cum va fi versetele acelea care spun  ca atunci cand va veni Domnul, va fi ca pe vremea Sodomei si Gomorei pentru ca in vremea aceea, homosexualitatea era in afara legii si daca era prins cineva, era bagat in puscarie pentru ani grei. Si citeam ca va fi in vremea Sodomei si Gomorei si nu pricepeam cum poate sa fie. Dragilor, la ora actuala intelegem. Asa-i?

Paul Negrut – Necazul cel mare – TEXT Daniel 12, 2 Tesaloniceni 2 si Marcu 13 –

2 Tesaloniceni 2
1 Cât* priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi** strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 să* nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
3 Nimeni să* nu vă amăgească în vreun chip, căci nu** va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul† fărădelegii1, fiul†† pierzării,
4 potrivnicul care se* înalţă mai** presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?
6 Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.
7 Căci taina* fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.
8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe* care Domnul Isus îl va nimici cu** suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea† venirii Sale.
9 Arătarea lui se va face prin* puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne** şi puteri mincinoase
10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării*, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.
11 Din această* pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să** creadă o minciună:
12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au* găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.
13 Noi* însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început** Dumnezeu† v-a ales pentru mântuire, în†† sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
14 Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi* slava Domnului nostru Isus Hristos.
15 Aşadar, fraţilor, rămâneţi* tari şi ţineţi învăţăturile** pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.
16 Şi Însuşi* Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care** ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde†,
17 să vă mângâie inimile şi să* vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!

Fragmente din mesaj, Pastor Paul Negrut:

UNITY Oradea 2015 Paul Negrut

Pavel le scrie celor din Tesalonic ca va veni lepadarea de credinta, ca va veni acel nelegiuit care va duce oamenii in ratacire. Si, Pavel le scrie celor din Tesalonic sa inteleaga lucrurile acestea.

Nu mi-am putut imagina cum va fi versetele acelea care spun  ca atunci cand va veni Domnul, va fi ca pe vremea Sodomei si Gomorei pentru ca in vremea aceea, homosexualitatea era in afara legii si daca era prins cineva, era bagat in puscarie pentru ani grei. Si citeam ca va fi in vremea Sodomei si Gomorei si nu pricepeam cum poate sa fie. Dragilor, la ora actuala intelegem. Asa-i? La ora actuala intelegem ca au mai multe drepturi aceia decat copiii lui Dumnezeu. La ora actuala intelegem ca sunt mai protejati ei decat suntem protejati noi. Avem situatii de frati care au fost batuti, care au fost chinuiti de preoti si de oameni care sunt beti si politia sau jandarmeria n-a intervenit. Daca sunt batuti copiii lui Dumnezeu, nu intervine nici presa. Nu intervin nici organismele internationale. Dara daca sodomitii sunt batjocoriti, vuieste lumea intreaga. E mai multa protectie in lumea aceasta fara Dumnezeu, pentru ei, decat pentru noi.

Ingerul ii spune (in Daniel 12) pe masura ce curge istoria: oamenii care vor apuca timpul sfarsitului, generatia aceea, va citi si va intelege. Va intelege ce inseamna uriciunea pustirii. Va intelege ce inseamna Anticristul. Va intelege ce inseamna hristosi mincinosi. Va intelege ce inseamna prooroci mincinosi. Va intelege ce inseamna lepadarea de credinta. Daniele, vor citi si se vor trezi. Ma rog ca Dumnezeu sa trezeasca generatia noastra.

[…] In mersul lumii acesteia, Dumnezeu lasa taina nelegiuirii sa creasca si va tot creste. Si pe masura ce ne apropiem de venirea Domnului, nelegiuirea va fi tot mai mare si tot mai mare. Si, valurile nelegiuirii vor clocoti tot mai puternic si Dumnezeu le lasa. De ce? Ne explica cuvantul in Daniel. De ce lasa Dumnezeu? Versetul 10 (Daniel cap. 12) 10 Mulţi* vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul** şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. Ce ii spune ingerul lui Daniel este: Daniel, Dumnezeu va lasa raul sa creasca si pe masura ce se va amplifica raul si va ajunge la proportii inspaimantatoare, se va intampla urmatorul lucru cu biserica. Se va curati. Se va albi. Se va lamuri. Dragilor, credinta noastra trebuie sa fie lamurita in foc. Ap. Petru spune:Preaiubiţilor, nu miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi13 dimpotrivă*, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte** de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui

Dragilor, pe masura ce ne apropiem de venirea Domnului, credinta noastra va trece prin focuri extraordinare.Vor fi focuri cumplite. Vor fi focuri inspaimantatoare. Vor fi focuri care vor veni peste copiii nostri. Vor fi focuri care vor veni peste nepotii nostri, peste noi. Focuri si incercari care vor veni peste lumea aceasta si vor fi atat de mari si de grele. Si in vremea aceea, cei rai se va parea ca triumfa. Ca raul nu mai are niciun fel de opreliste. Dar, pe de alta parte, in taina neprihanirii, Dumnezeu ii sfinteste pe cei care sunt ai Lui. Dumnezeu ii curateste. Dumnezeu lamureste. Dumnezeu desparte. De aceea, si Apocalipsa se incheie cu aceasta concluzie:

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” – Apocalipsa 22:11

Cand ne apropiem de sfarsit, diferenta dintre cei sfinti si cei intinati va fi tot mai clara. De ce este important sa intelegem lucrul acesta? Pentru ca vine o vreme in care incepe sa fie la moda negocierea standardelor lui Dumnezeu. Vine o vreme in care tot mai multi oameni care negociaza si spun: „Scriptura aceea nu trebuie luata chiar atat de aspru. Eh, nu trebuie sa fim chiar asa de ingusti. Nu trebuie sa fim chiar asa de radicali. Tre sa fim un pic mai contemporani, mai moderni. Trebuie sa fim un pic mai largi. Trebuie sa fim un pic mai relevanti.”

Este o vreme in care oamenilor le place sa traga standardele lui Dumnezeuin jos. Si stiti cat de repede prinde duhul acesta?  […] Este o vreme in care in imbracaminte, in vorba, in relatii, de curand am aflat ca cineva care voia sa devina pastor in cultul baptist si biserica sa o treaca in cultul baptist, si n-am aprobat autorizatia, a facut nunta cu bautura si dans. Si au facut nunta pocaiasca cu vodka si cu alte bauturi si cu dans. Si, stiti ce a spus? Cei care fac nunta fara bauturi si dans sunt legalisti. Sunt incuiati la minte. Sunt oameni ramasi in urma. Este o vreme in care oamenii vor sa aduca lumea, in toata hidosenia ei, in biserica.

In vremea aceea, va fi vremea Necazului Cel Mare cand Hristos isi va curati biserica prin foc. Ma rog ca in ziua aceea sa fim gasiti vrednici. Ma rog ca in ziua aceea sa fim gasiti ai Domnului.

Dr. Baruch – Planul lui Dumnezeu pentru zilele din urma (CREDO TV)

Dr. Baruch interviu Cristina Horvath

Dr Baruch & Cristina Horvath – CREDO TV

Dr. Baruch: Oamenii nu cunosc modul in care Dumnezeu va folosi Israelul in vremurile din urma.Multi pastori si teologi cunoscuti nu cred ca va exista o imparatie milenara. Sau sustin ca Noul Ierusalim si Imparatia milenara  vor fi doar o singura imparatie, fara deosebire intre ele.  Cand se procedeaza asa, fie ca uita sau ignora Imparatia milenara, fie ca o imbina pe aceasta  cu Noul Ierusalim, rezultatul este omiterea rolului pe care Israelul il va avea  in vremurile din urma si in acea Imparatie milenara.  Datorita acestui lucru, ei au o perspectiva diferita, crezand ca Dumnezeu este mereu de partea celor saraci, celor oprimati si celor ce sufera. Nu este mereu asa. Dumnezeu este totdeauna de partea adevarului ai a acelora care-L urmeaza. Asadar, cand privim adevarul, planul lui Dumnezeu, realizam ca multi oameni nu stiu ce se va intampla in zilele din urma. ….. Asta pentru ca nu au studiat Cuvantul Domnului. Vor fi total nepregatiti pentru viitor.

Exista o afirmatie foarte interesanta in EVanghelia dupa Matei. Mesia le spune ucenicilor, in timp ce erau in Gradina Ghetsimani, dar si inainte de asta: „Vegheati. Rugati-va. Paziti-va. Fiti vigilenti. Luati aminte.” El foloseste multe sintagme  pentru a le spune: „Fiti pregatiti.” Dar ucenici nu au vegheat, pentru ca tot adormeau. Iar El i-a intrebat: „Un ceas n-ati putut sa vegheati?” Nu, nu au putut. Foloseste acelasi termen atunci cand le vorbeste oamenilor despre vremurile din urma:”Vegheati. Rugati-va. Luati aminte. Fiti pregatiti!”

Intrebarea este: „Sunt ucenicii din zilele noastre mai pregatiti pentru zilele din urma, decat acei ucenici, total nepregatiti pentru acea ultima zi in prezenta lui Yeshua?” Au prferat sa doarma, decat sa inteleaga semnificatia a ceea ce urma sa aiba loc prin crucificare si ingropare. Mai mult, trei zile mai tarziu, nimeni nu a venit la mormant, asteptandu-se ca Yeshua sa fi inviat. Femeile au venit sa-i unga trupul pentru ingropare. Nimeni nu s-a asteptat ca El sa-Si respecte promisiunea repetata mereu: „Ma voi duce la Ierusalim, voi muri, dar in trei zile voi invia.” Cine a crezut acele cuvinte? Nimeni, din pacate.

Speranta mea este ca, prin evidentierea profetiilor si printr-un studiu biblic minutios, oamenii vor intelege planul lui Dumnezeu pentru zilele din urma. Acesta este scopul emisiunii si slujirii naostre: sa-i pregatim pe oameni pentru zilele din urma.

Cristina Horvath:

Ati spus ca omenirea a ajuns acum intr-o perioada sau moment anume, din punct de vedere biblic?

Da. Cred ca ne aflam in cartea lui Daniel, care este o carte minunata, din perspectiva profetiilor. Oamenii se concentreaza pe naratiune, dar nu si pe profetiile din carte. Unul dintre cele mai importante capitole pentru intreaga omenire  este Daniel, capitolul 8. In Daniel 8, se afirma ceva ce doar Pavel a inteles. In 1 Tesaloniceni 5, Pavel se adreseaza: „Fratilor..” Deci, cui i se adreseaza? Daca foloseste cuvantul „frati”, le vorbeste credinciosilor. Le spune: „Despre vremuri si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie.” Multe dintre comentariile crestine pe acest verset spun: „Pavel vorbeste despre vremurile din urma.” Este adevarat, dar el foloseste „vremuri si soroace”  pentru a ne spune ca exista doua perioade distincte ce alcatuiesc vremurile din urma. Cred ca majoritatea bisericilor si, din pacate, marea parte din Israel nu stiu acest lucru si nu privesc lucrurile astfel.

Deci, ceea ce spune Pavel aici este ca exista doua vremuri distincte. Eu cred ca ne aflam la inceputul primei perioade.  cand se va instaura un imperiu. Daniel il numetse „berbecul”, care se va ridica si va fi cauza multor dezastre in lume…..

fragment de 5 minute din interviu-

Interviu cu Dr. Baruch

VIDEO by Credo TV

 

Epicentrul sfarsitului vremurilor: Orientul Mijlociu si Israelul

Israel-map

Orientul Mijlociu si Israelul – epicentrul sfarsitului vremurilor. Invitat: Marius Birgean. Extras din emisiunea Realitati si perspective 7 – Conflictele din Orientul Mijlociu, difuzata pe 7 mai 2016 pe canalul Alfa Omega TV. Urmareste toate emisiunile Realitati si perspective – http://alfaomega.tv/mediacenter/categ…
Afla mai multe: http://alfaomega.tv/intelegereavremur…

Semne ale venirii Zilei Domnului

Photo jesuschristprayers.com

Photo jesuschristprayers.com

Avem toate motivele să credem că Domnul este aproape, chiar la uși, așa cum El Însuși ne-a spus. Vremea pe care o trăim este, pe de o parte clar evidențiată ca fiind cea dinaintea revenirii Sale, dar este și timpul de pregătire al Bisericii pentru a-L întâmpina pe Mire.

Am motive sa cred din toata inima ca perioada aceea dinainte de venirea Domnului, perioada aceasta care este chiar inainte de venirea Domnului este cea pe care o traim noi acum. Nu am sa iau toate semnele venirii Sale, am sa iau doar cateva selectiv si Domnul sa ne ajute sa nu fim ca oamenii acestia fatarnici. Macar ca vedeau toate semnele, ei tot nu credeau ca Mesia a venit in mijlocul lor. Sa nu fim si noi asa, sa vedem toate semnele in jurul nostru  si sa fim totusi ca aceia ce spuneau: El intarzie sa vina, Stapanul nostru zaboveste, ci ca unii care ne dam seama ca vremea pe care o traim noi este o vreme deosebita. Este vremea de la urma.

Stim sa deosebim noi vremurile in care traim???

  • Negresit, asa cum a spus Domnul, ziua si ceasul  nu vom putea sa-l stim. Daca l-am stii, ar fi foarte grav pentru ca foarte multi,  spre exemplu, ar astepta cu pocainta pana in preziua venirii Domnului Isus. Si oricum, biserica in  ansamblul ei in toata lumea aceasta sufera de multa letargie, de multa adormire, de multa atipeala. SI dupa Scriptura se pare ca fusese prezis lucrul acesta  ca cele zece fecioare cu toate au atipit, dar daca biserica ar stii ca Domnul intarzie, atunci ar fi si mai grav pentru ca ea ar sta linistita si ar astepta pana in ziua aceea sa se trezeasca. Domnul n-a lasat ziua si ceasul insa ne-a lasat niste semne….

Matei 24:42-46

42 Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru! 43 Să ştiţi că, dacă stăpânul casei ar şti în ce strajă din noapte vine hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44 Prin urmare, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!

CLIK pentru mesaj:

ziua Domnului

 

Apocalipsa – Campania de la Armaghedon – Partea a II-a

Lazar Gog

CITESTE si –

Apocalipsa – Campania de la Armaghedon – Partea I-a :

Intrand in acest seminar astazi in Apocalipsa, trebuie sa afirm ca ultimele doua mari evenimente  de la sfarsitul Necazului Celui Mare sunt campania de la Armaghedon si A Doua Venire a Domnului Isus Hristos. Ultimele doua potire ale judecatii pe pamant…

Apocalipsa – Campania de la Armaghedon

– Partea a II-a

Apocalipsa 16:17-21

17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a* isprăvit!”
18 Şi au urmat* fulgere, glasuri, tunete şi s-a** făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum†, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
19 Cetatea* cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a** adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i† dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
20 Toate* ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit.
21 O* grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii** au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei† grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.

Am putut sa vedem in seminarul trecut ca odata cu potirul al saselea, subliniati potirul, nu trambita, potirul al saselea incepe campania de la Armaghedon. Dar adevarul pe care l-am prezentat in seminarul precedent, si pe care vreau sa-l subliniez din nou este acesta: Macar ca in mod popular se vorbeste despre Armaghedon, despre razboi de la Armaghedon, la Armaghedon nu va fi nici un razboi. Armaghedonul este locul doar unde trupele lui Anticrist se aduna pentru confruntarea lor finala cu Mantuitorul nostru Isus Hristos in planul pe care Satana il are pentru a nimici cu desavarsire cetatea sfanta Ierusalim.

Campania de la Armaghedon, cum va spuneam, are cel putin opt evenimente/ opt etape. In primul seminar am urmarit primele patru:

 

  • 1. Adunarea aliatilor lui Anticrist (Apocalipsa 16:12-16)
  • 2. Distrugerea  Babilonului politico-economic (Apocalipsa 18:1-24) Babilonul care este in Irak va fi reconstruit si in timp ce va vorbesc azi, in Natiunile Unite sunt eforturi pentru reconstructia Babilonului ca si un monument istoric al natiunilor pamantului si Babilonul va deveni capitala economica si politica a lui Anticrist. Dar Babilonul va fi distrus in aceasta campanie de la Armaghedon.
  • 3. Caderea Ierusalimului din nou sub picioarele neamurilor care il vor calca in picioare. (Zaharia 12:1-3; Zaharia 14:1-2)
  • Anticrist la Boţra (Ieremia 49:13-14)

Cunoastem din cuvantul Domnului ca in timpul Necazului Celui Mare, dupa ce Anticrist va intra in Templul  care se va reconstrui, cel de-al treilea templu la mijlocul Necazului Celui Mare, cand va face sa inceteze jertfa necurmata care se aduce la templu, dupa randuiala inchinarii iudaice, mozaice,  Anticrist va intra in Templu si se va da drept Dumnezeu si Daniel, si apo iIsus Hristos il citeaza pe Daniel si spune: De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! – – Matei 24:15 Adica, cand veti vedea pe Anticrist ca intra in locul preasfant si dupa ap. Pavel din 2 Tesaloniceni cap. 2 va intra in templul lui Dumnezeu si se da drept dumnezeu ridicanduse mai presus de orice se numeste Dumnezeu. ‘Cand veti vedea lucrul acesta’ spune, ‘sa fugiti la munti.’ 

Ramasita lui Israel, o treime din populatia actuala din Israel va fugi in Edom, in Botra spune profetia sfintelor Scripturi sau Petra este terminologia moderna de astazi. Acolo, in orasul acesta sapat in piatra, se va ascunde timp de trei ani si jumatate si va fi protejata de Mantuitorul Isus Hristos. Dar Anticrist care va stii ca evreii s-au refugiat in Botra, va pleca la Botra impotriva evreilor ca sa-i nimiceasca  tocmai acolo unde s-au ascuns.

Astazi, deci, va invit sa urmarim ultimele patru evenimente legate de campania de la Armaghedon:

  1. Regenerarea nationala a lui Israel. Ajuns la o stramtorare nemaiintalnita, Israel va cauta fata Domnului…. (Notite din primele 7 minute, mai sunt aprox. 33  minute din mesaj)

 

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

Armaghedonul, batalia finala in escatologia islamica – Marius Birgean

Marius Birgean

Concepția cu privire la faptul că anticrist se va ridica din Europa sau din ruinele fostului Imperiu Roman este izvorâtă dintr-o ignoranță cu privire la escatologia islamică, însă când punem împreună toate aceste frânturi de informații din escatologia islamică și comparăm cu cele din escatologia creștină înțelegem că lucrurile sunt diferite și are mult mai mult sens să crezi că anticrist va veni din Orientul Mijlociu. Sunt prea multe similarități pentru a le pune pe seama unor simple coincidențe.

Locația bătăliei finale în escatologia islamică este în Israel, orașul Lod. El va fi locul încleștării dintre armatele anticristului din opinia iudeo-creștină și Mahdi, însoțit de Isa. Foarte important este Ierusalimul în tot acest scenariu pentru că Domul Stâncii, locul unde se află acea moschee care a fost construită pe locul vechiului templu, este văzut ca fiind locația de unde Imam Mahdi va controla lumea întreagă. Când ne uităm în Scripturi vedem că tocmai acolo anticrist va intra și se va da pe sine drept Dumnezeu. Ne amintim de profeția din Zaharia care spune: „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.”

Este uimitor și șocant în același timp să vezi politicieni care iau decizii foarte importante, dar sunt pur si simplu ignoranți sau lasă impresia că sunt ignoranți față de aceste aspecte. Mă refer aici la semnarea pactului cu Iranul. Guvernul Iranului, în ambiția de a fi o putere nucleară este motivat în întregime de această escatologie islamică. Dorința lor de a deveni o putere nucleară și scopul lor declarat de a șterge Israelul de pe fața pământului face parte din acest scenariu. Ei cred că prin crearea de haos mondial și prin înlăturarea evreilor pot grăbi revenirea lui Mahdi. Însă, de multe ori au fost analiști care au observat aceste lucruri și au avertizat inclusiv la nivel internațional decidenții politici cu privire la aceste aspecte, dar poate că au fost ridiculizați și tratați cu neîncredere. Aceste elemente ale apocalipticismului radical își au rolul lor și cine le ia în considerare e bine.

#RSP #RealitatiSiPerspective Armaghedonul in escatologia islamica – #RSP – cu Marius Birgean, pastor si expert in islam. Extras din emisiunea Realitati si perspective 3, difuzata pe 9 aprilie 2016 pe canalul Alfa Omega TV. Urmareste emisiunile Realitati si perspective – http://alfaomega.tv/mediacenter/categ…

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari