Grupul Elim Volumul 1 – Cântări creştine foarte frumoase în Limba Română şi spaniolă

Biserica Elim Girona Spania

Volumul 1 : Vino la Elim
Albumul contine 10 piese
comanda la sebynecula@yahoo.com

Asculta compozitii muzicale de Seby Necula aici – https://www.youtube.com/user/10eusebio

Grup Elim – Haideţi sa cântăm

Grup Elim – Te vengo a decir

Samuel – Micul predicator

2 Timotei 4:17

Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s’o audă toate Neamurile.

 

Cristi Tătar – Înainte, dar în direcția bună!

In fata la Sala de Opera din Viena – Fotograful si biciclistul au o surpriza…

Nu întotdeauna a merge înainte înseamnă a merge în direcția bună.

Într-o dimineață, fetița cea mică mergea înainte, dar cu ochii închiși, fiind somnoroasă, și până nimerească într-o ușă cu capul.. și să își facă un cucui, a fost o chestiune de secunde..pe care nici eu nu le-am putut anticipa…

Doriți-vă să mergeți înainte…dar în același timp să înaintați în direcția bună!

„Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toti.” (1Tim.4:15)

Și direcția bună este Isus Hristos Domnul!

Biblia spune despre El: „El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.” (Col.1:17)

Și să mai rețineți un lucru:

„Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul.” (2Ioan.1:9)

Photo (via Reddit)

 

Mina Ianovici – UNDE NU E DRAGOSTE, E URĂ

Toţi oamenii din imediata noastră apropiere ne stârnesc unul dintre cele două sentimente. Poate veţi spune că e greşit, că cei mai mulţi oameni ne sunt indiferenţi. Într-o anumită măsură aveţi dreptate: cei mai mulţi „de pe planetă” sunt oameni despre care nu ştim nimic şi ne stârnesc cel mult un sentiment de fragilă compasiune, o milă superficială. Dar cei care sunt permanent în preajma noastră (membrii familiei, colegii de serviciu sau de şcoală, cunoştinţele cu care ne întâlnim regulat, membrii bisericii cu care ne cunoaştem mai bine) ne stârnesc una dintre cele două trăiri.

Purtăm în noi, ca să zic aşa, sentimente latente, care nu se exteriorizează, pe care noi înşine le putem detecta numai în anumite condiţii.

Imaginează-ţi că la serviciu, colegul tău „care îţi e indiferent” prosperă brusc, e avansat pe un post mai bun, mai bine plătit, îşi cumpără brusc haine mai bune, maşină mai bună, cei din jur încep să îl asculte cu respect, iar uneori îl mai şi citează. Poate nu e mai priceput ca tine, poate nu e mai bun sau aşa îl consideri tu. Mai rămâi indiferent, sau începi să simţi ceva? Ce simţi? Te bucuri pentru el, te întristezi, simţi că viaţa e nedreaptă?

Dar dacă dă necazul peste colegul tău de serviciu, care „îţi poartă sâmbetele”, care „are grijă de tine” în fiecare zi, nu cumva să ai linişte, atunci ce simţi? Îţi pare rău sau te simţi răzbunat? Nu poţi spune că rămâi indiferent. Există cărţi, filme care ne fură câte o lacrimă şi aceea e ficţiune. Dar realitatea…?

Nu există indiferenţă în raport cu aproapele nostru. Nu vorbesc de săracii din Africa, vorbesc de colegii tăi, de socrii tăi, de fetele sau băieţii cu care mergi în mol, de membrii bisericii tale şi chiar de cei din familia ta.

Ovidiu, marele poet roman exilat la Pontul Euxin, spunea că dragostea e vecină cu ura. Când dragostea nu este din Dumnezeu, când e o emoţie sau o „ceva”- că poate fi orice: o ciudăţenie, o nebunie, o dependenţă, o demonstraţie – atunci e vecină cu ura şi poate sări pârleazul oricând.

Se însoară unul cu o fată. Nu mai poate fără ea. I-ar da stelele, marea, munţii. Nu i-ar da altceva, vorbim de ceea ce nu costă, nu se poate da şi nu se poate primi. La doi ani de la căsătorie nu mai simte pentu ea nimic şi are nevoie să se regăseacă. S-a pierdut pe undeva, prin spaţiu. Biata fată nu i-a greşit cu nimic, dar dacă omul nu mai simte… ce poţi să faci? E valabil şi în privinţa fetelor. Dragostea fără Dumnezeu e vecină cu ura.

Şi care ar fi soluţia, dacă descopăr „sentimente dubioase” la mine? În ultimă instanţă simt ce simt, nu ce vreau să simt. Sunt trist şi nu vreau, sunt îngrijorat şi nu vreau, am atâtea sentimente pe care, dacă m-ar întreba cineva dacă le vreau aş spune că nu. Şi totuşi le am.

E simplu. Mă rog pentru cel în cauză şi mă rog şi pentru mine. Mă rog să îmi dea Dumnezeu iubire pentru el, milă, înţelegere, să îl văd cu ochii lui Dumnezeu, să toarne Cel de Sus în inima mea dragoste pentru el. Nu mă rog: smereste-l, obligă-l să se pocăiască, etc. Toţi avem nevoie de smerenie şi pocăinţă, dar în acest context astfel de cereri par a fi un înlocuitor de blestem, adică „să o păţescă”. Putem spune: „Doamne, ai milă de el, dar şi de mine, pune-i în suflet pentru mine gânduri şi sentimente bune. Tu, Doamne, ai spus că atunci când îţi plac căile cuiva, îi faci prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. Ajută-mă, Doamne să îţi placă şi căile mele şi intervino cu iubirea şi ajutorul Tău.”

Nu îţi plac hainele celor din jur, părul, încălţările? Crezi că ar fi trebuit să aibă altfel de case, altfel de copii, altfel de vieţi? Crezi ba că au prea mult, ba că au prea puţin, că nu sunt destul de harnici, că s-au îmbolnăvit pentru că i-a bătut Dumnezeu, că le fac copiii probleme pentru că n-au ştiut să le dea educaţie, etc.
Aceste gânduri sunt generate de cele mai multe ori de dispreţ, autosuficienţă, mândrie, răutate. Nimeni „nu şi-a luat doctoratul” în viaţa altcuiva. Toţi suntem „doctori” în propria noastră vaţă, deşi avem multe întrebări fără răspunsuri. (În multe situaţii a spune „Nu ştiu.” e un act de decenţă.)

Unde nu e dragoste, e ură. Pe tărâm spiritual nu există spaţii libere, camere nelocuite. Unde nu e Cel Bun, e cel rău, unde nu e frumosul, e urâtul, unde nu e binele, e răul, unde nu e dragoste, e ură.

Să fim înţelepţi,
Mina Ianovici

Articol Tim Dubhy – Cristos in Cartea Geneza

jewishexponent.com

cu multumiri lui Tim Dhuby care ne-a „daruit” acest articol pretios (scita), pe care el il numeste:  „niste notite ale unui curs ce se va preda saptamana viitoare la Scoala Biblica de la talmaciu, ptr care am lucreat ca si tehnoredactor…. este a unui pofesor din Edinburgh… poate va ajuta!” Multumim mult Tim si Dumnezeu sa te rasplateasca si sa lucreze la inimile cititorilor prin acest material!

CRISTOS ÎN CARTEA GENEZA

Dr. Alec Passmore 

„Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.”  (Ioan 5:46)

Introducere

Cercetând din nou paginile sfinte ale primei cărţi a lui Moise, pe care o numim Geneza (literal însemnând „început”, 1:1), am revăzut Persoana glorioasă şi lucrarea de răscumpărare a lui Isus Cristos. Nu pretind originalitate, dar după o viaţă de studiu, am încercat să-L prezint pe Domnul Isus în cartea Geneza. Rugăciunea mea este ca prin eforturile depuse, inima fiecărui cititor să fie motivată să-L iubească şi să-L slujească pe Cristosul Scripturilor cu o consacrare mai adâncă. Cea mai mare parte a acestui material am prezentat-o  în prealabil, în alte studii, la conferinţe din Marea Britanie şi estul Europei. Printre acestea se include Şcoala Biblică Golgota din Tălmaciu, în centrul României, Bulgaria, Moldova şi Ucraina.

Dacă mă întreabă cineva: ce drept am să încerc să-L caut pe Cristos în paginile Vechiului Testament? Răspunsul meu este acesta: o fac în lumina declaraţiei Domnului nostru: „ Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine,” Ioan 5:39. Vă amintesc şi exemplul Domnului Isus care, s-a apropiat şi a vorbit cu ucenicii descurajaţi de pe drumul spre Emaus: „Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El… Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile,” Luca 24:27,44-45. Cristos este împlinirea lui Moise şi a proorocilor.

Rugăciunea mea este ca fiecare dintre cititori să cunoască adevărul Persoanei şi lucrării Domnului Isus, care transformă vieţi şi întăreşte inimi.

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2Timotei 2:15

„Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:16-17

CAPITOLUL UNU:

LA ÎNCEPUT A FOST…

Introducere

Cartea Geneza este răsadniţa Bibliei. Ea conţine tot adevărul lui Dumnezeu descoperit sub formă de seminţe şi „germeni” a tot ceea ce urmează. Aşa cum un copilaş strânge în pumn o ghindă, dar de fapt ţine toate „informaţiile” genetice şi tot potenţialul de a produce un stejar falnic, sub formă de sămânţă – tot la fel, cartea Geneza conţine întreaga Biblie sub forma unei seminţe. Geneza este temelia revelaţiei lui Dumnezeu pentru om: temelia istoriei şi este cartea definitorie a „originilor.” Numai cartea Geneza ne oferă un răspuns autoritar la originea universului cu ordine şi complexitate, a sistemului solar şi a celulei familiei, instituite de Dumnezeu. Este singura carte de pe pământ care ne spune DE UNDE venim, CINE suntem, DE CE suntem aici, CUM am devenit păcătoşi şi căzuţi şi UNDE merge rasa umană. Cartea Geneza ne învaţă mântuirea prin sângele Mielului, sau judecata rezultată din răzvrătire. Ea se concentrează asupra a şapte persoane proeminente, în perechi. Întâi, Adam şi Eva; În al doilea rând, Cain şi Abel; în al treilea rând, Enoh şi Noe; în al patrulea rând, Avraam şi Lot; în al cincilea rând, Ismael şi Isaac; în al şaselea rând, Iacov şi Esau; în al şaptelea rând, Iosif şi fraţii lui. Putem privi cartea Geneza ca fiind istoria GENERAŢIEI, DEGENERAŢIEI şi REGENERAŢIEI. În formatul acesta, cartea creaţiei (generaţie) este urmată de naraţiunea căderii lui Adam (degeneraţie/degenerare) şi de anticiparea şi promisiunea sălvării lui Dumnezeu (regeneraţie/regenerare).

Biblia folosită şi citată de Domnul Isus era împărţită în trei secţiuni. Acestea sunt menţionate de El în Luca 24:44.

Un teolog creştin evreu a spus: Primele cinci cărţi ale Bibliei (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom) sunt deseori numite de creştini „Pentateuh” sau cinci cărţi, iar de evrei ca Tora. În ebraică, se foloseşte cuvântul Chumash pentru cifra cinci. Aceste cărţi scrise de Moise încep cu relatarea Creaţiei şi se sfâşesc cu moartea lui Moise. Este reprezintă învăţătura şi voia lui Dumnezeu transmise omenirii prin inspiraţie divină. Timp de 3500 de ani, fiecare cuvânt din Tora a fost copiat cu minuţiozitate, literă cu literă. Nici un cuvânt nu a fost schimbat în tot acest timp. Fiecare cuvânt rostit de Moise la Sinai apare şi acum aşa cum a fost atunci. Fiecare iotă şi titlu din Bible erau considerate sacre, iar Domnul Isus a vorbit despre sfinţenia lor în matei 5:17-18. Însuşi Dumnezeu a scris Biblia prin inspiraţia divină a Duhului Sfânt. Ea este completă, trainică şi demnă de toată încrederea noastră.

OAMENI CA ILUSTREAZĂ ADEVĂRUL ÎN CARTEA GENEZA

Adam              ilustrează         Natura umană.

Cain                      – //-                         Mentalitatea pământească.

Abel                     – //-             Mentalitatea spirituală învăţată de Dumnezeu.

Enoh                     – //-             Armonia şi părtăşia cu Domnul.

Noe                      – //-             Salvare şi regenerare.

Avraam                – //-                         Credinţă.

Isaac                    – //-              Calitatea de fiu.

Iacob                   – //-              Slujirea.

Iosif                    – //-               Suferinţă şi slavă.

Însuşi Domnul Isus Cristos a rostit cuvinte care adevereau originea şi veridicitatea ei. În mod repetat El a citat din cartea aceasta şi a crezut că pământul şi tot ce este pe el au fost create prin cuvânt în şase zile de acţiunile suverane ale Domnului nostru, Creator şi Proiectant, şi nu sunt produsul şansei, după cum propun teoriile moderne. El a susţinut relatarea creaţiei din Geneza, după cum fac şi multe alte pasaje biblice. Nimeni nu a fost acolo adeverească direct de la sursă când şi cum a luat fiinţă universul. Observaţia ştiinţifică este non-existentă, pentru că nici o persoană n-a fost acolo la început – cu excepţia Unuia şi El a notat totul. Geneza 1:1; Ioan 1:3. Isus Cristos, Domnul nostru a citat în mod repetat cuvintele „Moise a scris despre Mine” şi „nu aţi citit în cartea lui Moise” sau „căci Moise a spus.” A „crea” înseamnă să a înfiinţa/a da viaţă la ceva fără să foloseşti un material care exista deja. Înseamnă să dai viaţă la ceva din nimic! Nici o carte nu este citată mai mult sau pomenită mai mult în alte cărţi, precum este cartea Geneza. Geneza este citată de peste 60 de ori în 17 cărţi ale Noului Testament.

Ziua a şaptea de odihnă este un tip al „odihnei” milenare a lui Cristos; a 7 – a 1000 de ani după 6000 de ani de la creaţie. Comentând Geneza 1:1, D.L.Moody a scris: „Biblia se deschide/începe fără scuze. Nu cunosc nimic mai greu de crezut că primul verset din Biblie. Dacă stăpânim acest verset, tot ceea ce s-a mai întâmplat în cer sau pe pământul creat de Dumnezeu, nu ne va cuza probleme. Noi nu credem pentru că înţelegem. „PRIN CREDINŢĂ pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Evrei 11:3). Desemenea, citim că: Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea (cerurile stelare) lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Mai întâi Dumnezeu s-a coborât să creeze, iar apoi să salveze. Pentru a crea a fost suficient ca Dumnezeu să vorbească; pentru a răscumpăra, El a trebuit să sufere. El a făcut omul prin suflarea Sa, şi l-a mântuit prin sângele Său.

GENEZA CONŢINE ADEVĂRUL FUNDAMENTAL PENTRU ŞASE MARI ŞTIINŢE:

1. TEOLOGIA, ştiinţa despre Dumnezeu. „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (1:1). “Apoi Dumnezeu a zis: „Să FACEM om după chipul NOSTRU, după asemănarea NOASTRĂ” (v:26). Cuvântul tradus aici „Dumnezeu” este ebraicul „ELOHIM”, Nume-titlu care arată funcţia de Creator şi Judecător al Universului; acest Nume este un substantiv plural (uni-plural[1]), el denotând pluralitate în Dumnezeire încă de la primul verset din Scriptură.  Pronumele „nostru”/”noastră” este la plural şi este urmat de verbele „creat” şi „spus” la singular. Aceasta denotă atât Persoana (mai exact, Fiinţa cu caracteristici personale), cât şi caracterul etern al lui Dumnezeu, ilustrat de atributele Sale.

1. COSMOLOGIA, ştiinţa despre universul creat. „Dumnezeu a făcut cerurile şi Pământul.” Geneza declară că întreg universul a luat fiinţă prin voia şi lucrarea lui Dumnezeu.

1. ANTROPOLOGIA, ştiinţa despre om. Geneza ne învaţă că omul a fost făcut prin lucrarea creativă a lui Dumnezeu. El nu a evoluat, după cum susţine teoria modernă.

1. SOCIOLOGIA, ştiinţa despre societate. Geneza ne vorbeşte despre formarea primei unităţi societale, familia bazată pe relaţia de căsnicie. Geneza ne relatează despre lărgirea cercului rasei umane şi formarea naţiunilor.

1. ETNOLOGIA, ştiinţa despre grupurile sau rasele de oameni. Cartea începuturilor ne prezintă originea, divizarea şi dezvoltarea grupurilor de oameni ca rasă unică, dar diversificată.

1. ZOOLOGIA, ştiinţa despre regnul animal şi originea regnului animal, inclusiv denumirile date de Adam.

În domeniul cunoaşterii umane, numai cartea Geneza ne dezvăluie verdictul Creatorului nostru cu privire la universalitatea păcatului şi la căderea rasei umane din Adam. Tot aici găsim adevărul cu privire la persoana şi lucrarea Satanei, primul care s-a răzvrătit. Există un singur „Diavol” şi milioane de „demoni”, iar puterea lor este extraordinară. Prin subtilitatea Satanei, Adam a căzut în păcat şi primul lui fiu, Cain, a moştenit natura căzută. Asemenea unui virus mortal, păcatul a dus la moartea lui Abel de către fratele lui Cain. Primul copil născut în istoria omenirii a ucis pe fratele lui! Dar vom studia aceasta mai târziu. Picătura de păcat a devenit curând un torent. Păcatul a atins punctul culminant la Calvar, odată cu respingerea şi moartea lui Isus Cristos.

„Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.” 1 Ioan 5:19

„Căci toţi au păcătuit (în Adam) şi sunt lipsiţi(prin obicei zilnic şi prin natură) de slava lui Dumnezeu.” Romani 3:23. Noi suntem păcătoşi prin natură şi prin alegere.

„pe Omul(Isus) acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” Fapte 2:23

„În adevăr, împotriva Robului(Fiului) Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel”  Fapte 4:27

Doctrina universalităţii păcatului se numeşte HAMARTIOLOGIA. Dar ajungem şi la remediul lui Dumnezeu şi la soluţia harului Său. Aceasta se numeşte SOTERIOLOGIE, adică doctrina mântuirii. Acest minunat adevăr al îndurării şi al harului mântuitor în Cristos, precum şi lucrarea LUI pe Calvar, se regăsesc aici, în Geneza şi în toate cele 66 de cărţi ale Bibliei. Biblia începe cu „paradisul pierdut” şi se încheie cu „paradisul restaurat”!

În cartea Geneza şi în alte cărţi ale Vechiului Testament,  ne sunt prezentate relatarea vinei şi a nevoii omeneşti, dar dragostea dornică a lui Dumnezeu, în ceea ce noi numim PROFEŢII ŞI TIPOLOGII. Toate acestea sunt prevestiri profetice, prefigurări şi imagini ale venirii Domnului Isus Cristos şi a lucrării Sale pe Calvar. Iată de ce putem spune „Cristos este în TOATE Scripturile.” Sfinţii Vechiului Testament priveau înainte cu anticipare la Calvar. Noi privim ÎNAPOI în timp şi ne încredem în sângele Său şi în lucrarea Lui pe crucea de pe Calvar, pentru mântuirea noastră. Atât pentru ei, cât şi pentru noi, a existat O SINGURĂ CALE pentru mântuire prin sângele scump al Substitutului (Înlocuitorului) nostru şi Purtătorului păcatului nostru, Domnul Isus Cristos. Aceasta este calea de mântuire şi pentru cei din viitor. Nu există „un alt Miel”, şi nici o altă cale.

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Fapte 4:12

În prima sa epistolă, Simon Petru a declarat că profeţii care au vorbit despre harul ce avea să vină, au cercetat SĂ VADĂ CE VREMURI ŞI CE ÎMPREJURĂRI AVEA ÎN VEDERE DUHUL LUI CRISTOS, CARE ERA ÎN EI, CÂND VESTEA MAI DINAINTE PATIMILE LUI CRISTOS ŞI SLAVA DE CARE AVEAU SĂ FIE URMATE” 1 Petru 1:11. Unde putem privi în cartea Geneza, ca să găsim referinţe la suferinţele lui Cristos şi la slava care avea să vină? Iată câteva referinţe în privinţa aceasta: 

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Geneza 3:15

Aceasta este prima profeţie din timp, şi ne vorbeşte despre venirea lui Mesia (Cristos) Răscumpărătorul şi biruinţa Lui măreaţă asupra Satanei şi a tuturor lucrărilor lui. Autorul epistolei către Evrei a spus:

„Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul” Evrei 2:14

În Geneza 3:15, observăm patru lucruri cu privire la profeţia rostită de Domnul Dumnezeu:

(a)   Cuvântul „Sămânţa” se referă la un descendent fizic şi la un număr de „seminţe”

(b)  „Sămânţa” şarpelui reprezintă pe copiii Satanei, dar în special pe Anticrist.

„Seminţei” Satanei i se va permite să zdrobească călcâiul seminţei femeii: o rană neînsemnată din care Acesta Îşi va reveni prin înviere.

(c)   „Sămânţa femeii” se referă la venirea lui Mesia, Domnul Isus, care va zdrobi CAPUL (autoritatea) seminţei Satanei: o lovitură fatală din care nu-şi va mai reveni niciodată. Galateni 3:16.

(d)  Observăm venirea lui Mesia profeţit care Îl va birui pe Satana; El este numit sămânţa FEMEII. Nu este menţionat nici un bărbat. Mesia avea să se nască contrar legilor naturale, în mod special şi unic, din fecioară. Cuvântul „fecioară” din Isaia 7:14 este cuvântul ebraic „Alma”, adică fecioară, şi nu doar femeie nemăritată.

În sesiunea următoare vom studia mai multe profeţii Biblice şi alte „tipuri.” Acestea ne arată splendorile caracterului şi lucrării Domnului Isus. 

CAPITOLUL DOI:

MÂNTUIREA – SINGURA CALE A LUI DUMNEZEU

CRISTOS, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ

În Geneza 3:21, citim următoarea afirmaţie legată de evenimentele care au avut loc la începerea istoriei:

„Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.”

Acest incident misterios şi istoric ne descoperă mai multe lucruri extrem de interesante:

(a)   Mântuirea este doar prin lucrarea Domnului Dumnezeu, nu prin lucrarea omului: „Domnul Dumnezeu a făcut…”

(b)  Mântuirea personală din păcat şi efectele căderii necesita moartea unui substitut nevinovat.  Nu ştim ce rasă de animal a fost, dar ştim că un animal a murit.

(c)   Mântuirea era prin sângele acelei jertfe. Nu exista o altă cale. Sângele este foarte preţios pentru Domnul, Creatorul nostru. În Scriptură, sângele vărsat vorbeşte despre moarte. Sângele este acea plasmă misterioasă care reprezintă viaţa trupului. Aplicare sau „stropirea” sângelui implica virtutea sau meritul sângelui aplica pe obiecte sau oameni, „căci prin viaţa din el face sângele ispăşire” Leviticul 17:11. „Viaţa trupului este în sânge.” „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” 1Ioan 1:7. În Geneza 4:3-5 citim despre Cain care a adus din roadele pământului ca jertfă – nu sângele vărsat. Jertfa preferată de el nu vorbea despre Cristos şi lucrarea Lui de pe Calvar. Cain a păcătuit împotriva luminii primite de la Dumnezeu. Fratele lui, Abel, a adus jertfă „din oile întâi născute ale turmei lui.” Jertfa lui a fost acceptată de Dumnezeu. Evrei 11:4 ne spune aşa: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.” Cain a adus ceea ce a considerat el că este destoinic. Abel s-a bazat pe destoinicia jertfei. Aceasta este diferenţa între simpla „religie” şi planul lui Dumnezeu de mântuire. Religia este ceea ce fac oamenii pentru Dumnezeu. Mântuirea este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru oameni. Evrei 12:24 ne arată ceva mai bun decât jertfa lui Abel.

Păcatul lui Adam a venit după păcatul Evei şi a aruncat lumea şi tot ce este în ea, în ceea ce noi numim CĂDEREA. Un blestem divin a venit asupra întregii omeniri, dar şi asupra lumii animale şi vegetale, şi a întregii creaţii. Virusul mortal al păcatului a intrat în rasa umană, urmând să polueze şi să infesteze fiecare descendent născut din tatăl nostru Adam, până în zilele noastre. Cu toţii ne naştem păcătoşi şi trăim într-o lume decăzută. Totuşi, DUMNEZEU A CONTINUAT SĂ IUBEASCĂ omenirea căzută şi a pregătit o cale de iertare şi împăcare prin sângele unei jertfe suficient de destoinică încât să „acopere” şi să ispăşească păcatul nostru. Jertfa aceea avea să fie MIELUL LUI DUMNEZEU, Domnul Isus, Mântuitorul nostru, revelat chiar aici, în Geneza 3!

„A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine” Ioan 1:29-30

„căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi.” 1 Petru 1:18-20

În Geneza 1:16 citim aşa:

„Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.”

Marele Dumnezeu Creator a făcut soarele şi luna pentru a despărţi ziua de noapte, asigurând un pământ locuibil şi un mediu propice pentru creaturile Sale, Geneza 1:14. Dar tot El a spus că a creat aceşti doi luminători „ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.” Domnul Isus a spus: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8:12). Proorocul maleahi a vorbit despre „Soarele neprihănirii” care va răsăsi curând (Ma. 4:2). Chiar aşa, Cristos este repezentat de semnul soarelui, iar Biserica este reprezentată de semnul unei lumini mai micim care reflectă lumina soarelui. Toată creaţia vorbeşte despre Persoana lui Dumnezeu şi despre lucrarea Lui, inclusiv cerurile pline de stele. Psalmul 19:1-3 declară:

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit.”

OBSERVAŢI CUVINTELE „istoriseşte”,  „ştire”, „vorbe” şi „cuvinte”

În 1 Corinteni 15:22 şi 45-47 citim aşa:

„Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos … „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc (Adam), ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă (Domnul Isus). Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.”

„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…” Romani 5:12

În pasajul citit Cristos este numit Al doilea (eng. „Ultimul”- termen mai corect) Adam, al doilea Om. El este opusul primului Adam. Adam a fost capul creaţiei vechi, Isus este Capul creaţiei noi. (vezi şi Romani 5:12-19) Dacă teoria evoluţionistă ar fi fost adevărată şi nu ar fi existat „primul” Adam, nici nu ar fi fost nevoie de al doilea sau „Ultimul” Adam!

CRISTOS, MIRELE BISERICII

În Geneza 2:18-24 citim despre un ajutor şi o mireasă pentru Adam. Dumnezeu a luat o coastă şi Adam şi a format o femeie pentru el:

„Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om…”

Acest dar oferit de Dumnezeu tatălui nostru Adam din coasta lui operată şi apoi vindecată, este o imagine a ceea ce s-a întâmplat la Calvar. Moartea Domnului Isus a fost ca un somn adânc  venit peste El, atunci când din coasta Lui a curs apă şi sânge. Apoi a urmat învierea Lui. Ce imagine minunată! Ce umbră a lucrurilor viitoare! Citim în Noul Testament că „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).

CRISTOS, CORABIA CREDINCIOSULUI DE SALVARE DE LA JUDECATĂ

În Geneza 7:1 şi 8:1, citim aceste versete:

„Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.”

„ Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.”

Izbăvirea lui Noe din mânia lui Dumnezeu revărsată pe societatea extrem de păcătoasă din vremea aceea, este o ilustraţie sau un tip al locului nostru de siguranţă şi refugiu în Cristos. Noul Testament comentează acest incident aşa:

„Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” Evrei 11:7

Această imagine a protecţiei Domnului faţă de copiii Lui este aplicabilă în mod special la rămăşiţa lui Israel, în timpul Necazului cel Mare (Matei 24:21-22). Enoh este o imagine răpirii Bisericii, a sfinţilor scoşi din lume înaintea potopului de judecată. Enoh a fost luat chiar înainte de potop şi este un simbol al credinciosului. Noe a fost păstrat/păzit prin potop şi este un simbol al Israelului păstrat în mod supranatural până la sfârşitul Necazului (vezi Matei 24:31 şi 34).

NOTĂ SPECIALĂ: 

Cu adevărat Domnul Isus poate fi văzut în arca din Geneza, iar eu vă sugerez cel puţin trei lecţii:

(a)  Observaţi cuvintele de invitaţie: „INTRĂ (eng. „VINO”) ÎN CORABIE, TU ŞI TOATĂ CASA TA,” Gen. 7:1. Domnul nu a spus „DU-TE” ci „VINO” în corabie! Aceasta înseamnă că Însuşi Domnul, care a făcut această invitaţie binevoitoare, era în corabie şi era reprezentat de Corabie. Într-adevăr El era în corabie! Fiecare parte a corabiei era un simbol al Săi, prefigurând protecţia Lui veşnică şi siguranţa pentru toţi cei care vin la El prin credinţă. Domnul Isus Cristos este Corabia noastră de salvare din furtuna viitoare a judecăţii şi a condamnării acestei lumi. Acesta este primul „VINO” din Biblie şi este un îndemn la salvare. Tot la fel este şi ultimul „VINO”, din Apocalipsa 22:17, unde citim: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”

(b) În Geneza 6:14 citim aşa: „Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.” În ebraică, cuvântul „tencuieşti” este „kapher”, care în Leviticul 17:11 este tradus „ispăşire”. Prin urmare, tencuiala vorbeşte despre acoperire ispăşitoare. Atunci când Noe pregătea fiecare cui şi îmbinare, precum şi tencuiala de smoală rezistentă la apă şi aplicată pe lemn înăuntru şi afară, fiecare vorbea despre Cristos şi mântuirea Lui sigură care acoperă păcatele noastre şi ne pune în siguranţă şi la adăpost în Cristos Isus, corabia noastră de siguranţă. Tencuiala era o substanţă bituminoasă sau răşinoasă. Era suficientă ca să acopere corabia în întregime şi să ţină afară apele judecăţii, exact aşa cum acoperirea ispăşitoare adusă de  sângele Mielului lui Dumnezeu ne acoperă păcatul.

(c)  Observaţi cu atenţie cuvintele minunate din Geneza 7:15-16, care vorbesc despre protecţia şi siguranţa veşnică în Cristos. „DOMNUL A ÎNCHIS UŞA DUPĂ EL.” Credinciosul născut din nou a fost mântuit pentru veşnicie din pierzarea veşnică şi nu poate fi „nenăscut”! Vezi şi Ioan 10:27-30.

„Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi DOMNUL A ÎNCHIS UŞA DUPĂ EL.”

„…să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” Evrei 6:18.

CITAT:  Lumea dinainte de potop nu mai era. Petru a scris în 2 Petru 3:6: „lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.” El a pus acea distrugere alături de distrugerea viitoare a lumii prin foc. Era un început nou şi promiţător, iar Noe a zidit un altar; primul altar menţionat în Scriptură. Jertfa lui Abel presupune existenţa unui altar, dar altarul lui Noe este primul menţionat în mod explicit. (Geneza 8:20-22).

În următoarele două studii, Îl vom urmări pe Domnul Isus în Geneza, privind la vieţile remarcabile ale doi mari patriarhi: Avraam şi Iosif.

NOTĂ SPECIALĂ:

Isaia a vorbit despre Noe în Isaia 54:9. La fel şi Ezechiel în 14:14,20. La fel şi Petru în 1 Petru 3:20; 2 Petru 2:5. Şi Domnul Isus l-a pomenit în Matei 25:37-39; Luca 17:26-27. Noe a fost cu adevărat un om al credinţei – Evrei 11:7.

CAPITOLUL TREI:

DUMNEZEU VA GĂSI SINGUR UN MIEL

Pasaj esenţial: Geneza 22:1-14. 

„Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”        Ioan 8:56

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Galateni 3:6

În sesiunea aceasta vom studia în detaliu cel mai impresionant şi mai emoţionant incident din toată istoria  Evreiască (Vechiul Testament). Incidentul se concentrează asupra lui Avraam, marele om al credinţei, şi asupra preaiubitului său fiu, Isaac. Vom vedea că Isaac este unul din tipurile remarcabile şi prefigurative ale Fiului lui Dumnezeu, Isus Mântuitorul nostru, Trimis de Tatăl Său. Într-adevăr, acest capitol din Geneza ni-L revelează pe Cristos, Fiul ascultător şi Jertfa de bună voie (dispusă), care a spus: „Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”

Inima fiecărui credincios este mişcată de relatarea jertfirii tânărului Isaac, un „fiu al făgăduinţei” şi darul lui Dumnezeu pentru Avraam, care-şi iubea atât de mult fiul (Gen. 22:2). În Isaia 53 citim că Domnul Isus Cristos, Robul lui Dumnezeu, a fost „lovit de Dumnezeu şi smerit.” Vedem bunăvoinţa Tatălui de a da pe Fiul Său şi ascultarea fără cârtire a Fiului faţă de voia Tatălui Său. Într-adevăr aici ne sunt revelate secrete adânci şi intime ale relaţiei dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul.

Este important să citit Geneza 22:1-14. Apoi deschidem la Galateni 3:8, unde citim:

„Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”

Versetul acesta ne învaţă că, în zilele Patriarhilor, Domnul care ştia că există o singură cale prin care păcătoşii se pot apropia de El şi pot fi îndreptăţiţi (mântuiţi) prin credinţa în jertfa oferită de El, a predicat această veste bună şi lui Avraam! Prin urmare, în pasajul care ne stă înainte, citim că Evanghelia a fost predicată şi explicată lui Avraam şi Isaac cu aproximativ 4000 de ani înainte de venirea lui Cristos! Avem aici ceea ce noi numim „Proto-Evanghelia”. Prima menţiune a ceea ce Pavel numeşte „o altă Evanghelie” a început cu jertfa oferită după bunul plac de către Cain şi poate fi studiată în Geneza 4:1-10.

În Geneza 22 citim că Dumnezeu „l-a pus la încercare” pe Avraam. În Iacov 1:13 citim că „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” A fost deci o încercare aspră a credinţei lui Avraam şi ea era legată doar de fiul pe care-l iubea aşa de mult. În versetul 2, Domnul i-a spus lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti.” Ce luptă groaznică trebuie să se fi dat în mintea şi inima lui Avraam! El însuşi fusese scos din păgânismul şi sincretismul Babilonului. Oare era posibil ca Dumnezeul cel viu şi adevărat să ceară jertfe umane păgâne? Noi ştim, acum, că viaţa lui Isaac nu a fost cerută în felul acesta de Dumnezeu, nu a fost cerută precum o jertfă umană păgână.

Această încercare teribilă avea menirea să arate dacă Avraam era vrednic de încrederea Domnului ca el să conducă pe poporul Său şi să devină „tatăl credincioşilor.” Într-o singură situaţie Dumnezeul Bibliei a cerut o jertfă umană, şi aceea a fost la Calvar, dar acolo a fost cu totul altceva. Încercarea lui Avraam trebuia să arate pe cine iubea Avraam cel mai mult. Dar cum stau lucrurile cu tine şi cu mine?

Matthew Henry comentează acest incident: „1) Persoana care trebuia jertfită: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti.” – Dumnezeu nu i-a cerut miei sau boi. ‘Îl vreau pe fiul tău, pe Isaac, al cărui nume înseamnă „râs” (17:19). „Ia pe fiul tău, pe care-l iubeşti.” În ebraică, lucrurile sunt exprimate şi mai accentuat, şi cred că ar suna mai bine aşa: „ia acum pe fiul tău, pe singurul fiu al tău, pe care-l iubeşti, Isaac.”  2) Locul: „în ţara Moria” – era vorba de trei zile de călătorie, aşa că Avraam avea timp să gândească problema, să poată aduce o jertfă raţională şi onorabilă.  3) Modul: „adu-l ardere de tot.” Nu numai că Avraam trebuia să ucidă pe fiul său, ci să-l ucidă ca pe o jertfă animală.”

CRISTOS ESTE REPREZENTAT ÎN MOD PROFETIC DE ISAAC, ÎN URMĂTOARELE SCENE:

1. ISAAC ERA UN FIU FĂGĂDUIT. Gen. 17:16.  Şi Isus a fost un Fiu al făgăduinţei şi un Fiu promis de multă vreme. Asemenea lui Isaac, El a fost un Fiu mult aşteptat. Gal. 4:4 spune:

„Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege…”

1. 2.     ISAAC S-A NĂSCUT CONTRAR LEGILOR NATURII. Naşterea lui a fost un miracol. Atunci când anunţul divin i-a fost făcut Sarei că ea şi Avraam vor avea un copil „minune” trimis de Dumnezeu, ea a râs, iar mai târziu a pus numele copilului „Râs.” (Isaac)

De ce a râs Sara? Geneza 17:17 spune: „Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

Isaac s-a născut deci ca un fiu minune. La fel a fost şi Domnul Isus Cristos! Atunci când îngerul a vestit Mariei naşterea Sa, ea a exclamat: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Mântuitorul nostru născut în mod unic din fecioară a fost revelat în acest mod în cartea Geneza!

1. ISAAC A DEVENIT ASCULTĂTOR PÂNĂ LA MOARTE. Cât patos şi entuziasm era în cuvintele tânărului Isaac adresate tatălui său pe drumul spre Moria: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”! Ceva lipsea! Aceste cuvinte reprezintă strigătul Vechiului Testament: „Unde este Mielul lui Dumnezeu?”, jertfele levitice aduse lui Dumnezeu fiind simboluri (şi umbre) ale adevăratei Jertfe, ale adevăratuilui Miel. Strigătul Noului Testament a venit de pe buzele lui Ioan Botezătorul de două ori, în Ioan 1: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Mielul profeţit şi simbolizat (tipizat) a devenit Mielul identificat. Oare cum a reuşit părintele Avraam să răspundă fiului iubit: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” DOMNUL va găsi un substitut (înlocuitor)! Isus este „Mielul lui Dumnezeu” sau „Mielul din partea lui Dumnezeu”, avea să fie Înlocuitorul păcătoşilor! Observăm supunerea incredibilă şi fără cârtire a lui Isaac faţă de voia şi planul tatălui. Despre Cristos citim aşa: „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:8

1. ISAAC A CĂRAT LEMNELE EXECUŢIEI ŞI MORŢII LUI. De ce credeţi că, în versetul 6, Avraam a luat lemnele pentru jertfă şi le-a pus pe spatele fiului său, ca el să le care? Ce detaliu important? Şi Domnul Isus a făcut la fel. „Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. Ioan 19:17

1. ISAAC A FOST ÎNVIAT DIN MORŢI ÎN MOD SIMBOLIC („CA ÎNVIAT DIN MORŢI”). În versetul 5, Avraam a fost spus clar slugilor: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi,” exprimând clar faptul că el şi fiul lui se vor întoarce la ei. Cum a putut spune acest lucru când el ştia că îl duce pe Isaac la moarte? Răspunsul impresionant la această întrebare îl găsim în Evrei 11:17-19, unde citim: „ Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.”

Avraam a crezut că Domnul îl va învia din morţi pe fiul lui, dacă viaţa i se va sfârşi! Cum altfel să trăiască el şi să fie „sămânţa” aleasă?

NOTĂ SPECIALĂ:

a)     Cei doi au mers într-o călătorie de trei zile (versetul 4), aşa că, în cea de-a treia zi, Isaac s-a întors ca şi unul întors din morţi!

b)    Atunci când slugile şi-au luat rămas bun, ca apoi să-l revadă la întoarcere, a fost ca şi când    l-au văzut „înviat din morţi” după trei zile. Îl puteţi vedea pe Domnul Isus în cartea Geneza?

1. ISAAC A URCAT MUNTELE NUMIT MORIA. Domnul Isus a urcat exact acealşi munte/deal! Dealul numit de romani în latină „Calvaria” (Calvar sau Căpăţână) este o întindere sau o alungire a Muntelui Moria! Nu e de mirare că Avraam l-a numit „Muntele unde Domnul va purta de grijă” sau Yahweh-Iire, în versetul 14.

Marele act de substituire penală s-a încheiat atunci când Îngerul Domnului a strigat la părintele Avraam, spunându-i: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Avraam şi-a dovedit devotamentul supreme faţă de Domnul Cerului atunci când a ridicat cuţitul pentru a-l înjunghia pe fiul său. A fost oprit chiar la timp de Îngerul Domnului, care i-a explicat că nu mai trebuie să continue. Vedem cum  Avraam a fost gata să renunţe la cel mai drag „idol” al său,  la cea mai dragă persoană a vieţii sale, din reverenţă şi respect faţă de măreţia lui Dumnezeu şi faţă de planurile Lui pentru lume. Sfinţii din trecut obişnuiau să cânte cuvintele impresionante scrise de William Cowper:

„Cel mai drag „idol” al meu, oricare ar fi acela,
Ajută-mă să-l smulg de pe tron şi să mă închin doar Ţie!”

Privirea lui Avraam a fost îndreptată către un berbec care avea cornele încurcate într-un tufiş din apropiere. Sunt sigur că el a jertfit berbecul cu bucurie în locul şi în schimbul fiului său (versetul 13). El a găsit un substitut care să moară în locul lui Isaac. Berbecul a murit ca Isaac să poată trăi! Fără îndoială că Isaac a privit berbecul şi a spus: „Sunt atât de bucuros că tata te-a pus pe tine acolo în locul meu! Tu ai murit ca eu să fiu liber!” Şi în cazul acesta, Îl vedem pe Domnul Isus în Geneza; Evanghelia substituirii a fost predicată cu putere în zilele Vechiului Testament.

O ULTIMĂ ENIGMĂ!

De ce a numit Avraam locul acela Yahweh-Iire, însemnând „Domnul VA PURTA de grijă?” De ce nu l-a numit „Domnul A PURTAT DE GRIJĂ”, deoarece Domnul îi oferise un berbec pentru salvarea fiului său? Eu cred că răspunsul se află în versetul 8, unde Avraam îi spune lui Isaac: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de MIELUL  pentru arderea de tot.” Dumnezeu a acceptat berbecul, dar promisiunea era pentru un MIEL, care în viziunea credinţei revelate a lui Avraam încă trebuia să vină! Avraam privea înainte la Răscumpărătorul promis, care trebuia să vină, la Domnul Isus Cristos. Într-adevăr, El avea să fie Mielul oferit de Dumnezeu! Şi noi ştim astăzi că a şi fost! 

CUVINTELE UNEI CÂNTĂRI BINE-CUNOSCUTE, SCRISĂ DE ISAAC WATTS, SUNT FOARTE POTRIVITE AICI:

Sângele tuturor animalelor
Jungheate pe altarele iudaice
N-au putut da pace cugetului vinovat,
Şi n-au putut spăla păcatul meu.

Dar Cristos, Mielul ceresc,
Ia toate păcatele mele,
O jertfă cu nume măreţ
Un sânge mai scump ca al lor.

Sufletul meu priveşte ‘napoi
La poverile purtate de Tine,
Pe crucea unde ai atârnat
Şi ştie că vine mea ai purtat.

Crezând, noi ne bucurăm
Văzând că blestemul e luat,
Laud Mielul cu glas bucuros
Şi înalţ dragostea-I însângerată!

(personalizare)

CAPITOLUL PATRU:

IOSIF NE AMINTEŞTE DE CRISTOS

Iosif  a fost ultima persoană proeminentă dintre cei numiţi „Patriarhi.” Aceşti oameni extraordinari domină planul revelat de Dumnezeu pentru lumea pierdută şi atrasă în păcat. Putem învăţa multe din vieţile acestor mari oameni ai credinţei: slăbiciunile şi triumfurile lor prin credinţă. Eu vă recomand să studiaţi vieţile lor şi să-i urmăriţi citind cu atenţie Evrei 11!

Cineva spunea că Geneza se împarte în două diviziuni istorice pe care le putem prezenta şi privi în modul următor:

1. ISTORIA UNIVERSALĂ (1:1 – 11:9)

(a)   De la creaţie la cădere (1:1 – 3:24)
(b)  De la cădere la Potop (4:1 – 8:14)
(c)   De la Potop la Babel (8:15 – 11:9)

1. ISTORIA PATRIARHALĂ (11:10 – 50:26)

(a)   Lucrarea lui Dumnezeu cu Avraam (11:10 – 25:18)
(b)  Lucrarea lui Dumnezeu cu Isaac (21:1 – 35:29)
(c)   Lucrarea lui Dumnezeu cu Iacob (25:19 – 50:13)
(d)  Lucrearea lui Dumnezeu cu Iosif (30:22 – 50:26).

Pasaj Biblic: Geneza 35:3-24

În sesiunea aceasta de studiu privim la viaţa multicoloră şi palpitantă a lui Iosif  şi vedem imagini şi asemănări extraordinare cu Domnul pe care L-a iubit şi L-a slujit. Atunci când studiem relatarea vieţii lui Iosif pe paginile cărţii Geneza, într-adevăr Îl vedem pe Isus Cristos! Ada Habershon a fost o studentă a Bibliei cu abilităţi inspiraţionale. Ea a fost îndemnată de D.L.Moody să scrie cartea „STUDIUL TIPURILOR.” În lucrarea ei remarcabilă şi meticuloasă, ea enumeră peste o sută de prefigurări ale lui Cristos văzute în viaţa şi mărturia lui Iosif. Noi avem timp să studiem doar câteva din ele.

În introducerea cărţii sale foarte utile, „Iosif mă duce cu gândul la Isus,” învăţătorul biblic William MacDonald scrie următoarele:

„V-ar fi plăcut de Iosif. El era un om remarcabil. Pe lângă o personalitate caldă şi atrăgătoare, el avea un „cuget viu şi sensibil” în chestiunile morale şi etice. Iosif a fost atât iubitor, cât şi uşor de iubit. El era şi frumos la înfăţişare. Deşi nu a fost fără cusur, el a fost unul din cele două personaje din Vechiul Testament despre care nu ni se spune nimic rău.

Sunt peste o sută de analogii între viaţa lui Iosif şi cea a Domnului Isus, deci nu este de mirare faptul că inimile noastre sunt atrase de el. Biblia nu spune nicăieri că Iosif a fost un tip al lui Cristos, dar asemănătoarea este incontestabilă. Nu putem citi povestea vieţii lui fără să ne gândim la Mântuitorul lumii. Iosif a trăit cu cu 2000 de ani înaintea lui Isus, dar asemănările sunt inconfundabile. Lucrul acesta devine evident atunci când deschidem Cuvântul sfânt. Nu este surprinzător faptul că cel mai mare spaţiu din Geneza este acordat lui Iosif.”

Prima parte a vieţii lui Iosif nu este spectaculoasă şi promiţătoare, dar el a triumfat peste toate şi a făcut istorie pentru Dumnezeu. Iosif este un mesaj pentru fraţii lui, poporul Israel de atunci, de acum şi din viitor, când aceştia vor recunoaşte şi se vor pleca înaintea Fratelui şi a „Rudei cu drept de răscumpărare,” Isus din Nazaret, Mesia cel promis, pe care L-au respins şi încă Îl mai resping ca şi naţiune. El este Regele lor de drept. El S-a născut ca Rege al lor, după cum spuneau magii, şi a murit ca Rege al lor pe cruce:

„Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Matei 2:2

„Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.”  Ioan 19:19

Naraţiunea impresionantă a vieţii lui Iosif şi a triumfurilor sale ne este relatată în Geneza capitolele 37 la 50. Vă rog, străduiţi-vă să citiţi aceste capitole cel puţin de două ori! E o lectură fascinantă. Iosif a visat de două ori că familia sa se va pleca înaintea lui, şi că el va domni peste ei (Geneza 37:5-11). În primul vis i s-a arătat că cei unsprezece snopi de grâu copt, reprezentându-i pe fraţii lui, se pleacă înaintea snopului său. În al doilea vis, el a văzut sistemul solar plecându-se înaintea lui. Ne este greu să ne imginăm mânia şi gelozia celor unsprezece fraţi. Soarele şi luna îi reprezentau pe părinţii lui. Stelele erau fraţii lui. Tatăl lui l-a mustrat. Fraţii lui erau negri de invidie. Ei au jurat că niciodată nu se vor pleca înaintea lui, dar mai târziu, circumstanţele i-au forţat să se plece înaintea lui Iosif de trei ori (Geneza 42:6; 43:28; 44:14).

Viaţa lui Iosif şi mărturisirea Dumnezeului tatălui său au avut o influenţă adâncă şi profundă asupra Egiptului păgân, în special asupra lui Faraon. Mulţi rabini evrei (Midrash Rabbah asupra cărţii Geneza) spun că, atunci când Faraon le-a spus Egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el” (Geneza 41:55), el se referea la tăierea-împrejur, adică la convertirea la credinţa în Dumnezeul adevărat! Poate că viaţa evalvioasă şi mărturia lui Iosif au fost la fel de profunde ca şi în cazul lui Daniel, exilat mai târziu în Babilon, care a influenţat pe conducătorul naţiunilor (Daniel 4:36-37).

HAIDEŢI SĂ VEDEM CÂTEVA DIN MODALITĂŢILE ÎN CARE IOSIF NE DUCE CU GÂNDUL LA ISUS!

1. IOSIF A FOST IUBIT ÎN MOD UNIC DE CĂTRE TATĂL SĂU. (Gen. 37:3). Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a bucurat în mod unic de dragostea veşnică a Tatălui (Ioan 5:19-32).

1. IOSIF A FOST TRIMIS DE TATĂL LUI. (Gen. 37:13). Tatăl lui l-a trimis să-i caute pe fraţii lui plecaţi la Sihem casă caute păşune pentru turme. Iosif a răspuns acestei însărcinări speciale şi a plecat. Şi Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a avut parte de o misiune specială printre fraţii lui, pe care a explicat-o în felul următor:  „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Matei 15:24

În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus a spus de mai mult de patruzeci de ori că Tatăl L-a trimis (Ioan 4:34; 8:42, etc). Ioan a scris în prima lui epistolă, 1 Ioan 4:14: „Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.”

1. IOSIF A AVUT PARTE DE O PRIMIRE OSTILĂ. (Gen. 37:18-20). În loc să fie bucuroşi de întâlnirea cu Iosif, fraţii lui au început să-l urască mai mult. Ei au respins şi au urât sosirea şi prezenţa lui, refuzând preocuparea lui pentru ei. Atunci când Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost trimis de Tatăl să „caute şi să mântuiască ce era pierdut,” ce au făcut oamenii din lumea aceasta? „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.  A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” Ioan 1:10-11

Umbra respingerii finale a existat încă de la începutul vieţii Lui, deasupra uşii hanului din Betleem, unde scria „Nu este loc!”

1. FRAŢII LUI IOSIF AU COMPLOTAT SĂ-L OMOARE PE IOSIF. (Gen. 37:20.) În resentimentele lor şi dorinţa lor de a-i respinge complet afirmaţiile şi sfatul, ei au complotat să-l distrugă pe fratele lor. Aveau de gând să-l ucidă şi să-i arunce trupul într-o groapă. Ceea ce a urmat a fost o imagine a ceea ce avea să I se întâmple Domnului Isus Cristos la Calvar. La modul figurat, ei l-au respins şi l-au ucis pe Iosif. Este exact ceea ce urma să se întâmple Domnului Isus.

William  MacDonald comentează: „Istoria se repetă în viaţa Domnului nostru. Complotul a început la scurt timp după naşterea Lui; Irod a căutat să-I ia viaţa. Conducătorii religioşi ai Israelului Îl priveau ca pe o ameninţare şi au complotat să-I ia viaţa. (Matei 12:14; 26:2-4). Atitudinea lor este expusă clar în pilda vierilor răi (Matei 21:33-46). Atunci când proprietarul viei (Dumnezeu) a trimis pe slujitorii lui (profeţii) să strângă câştigul, un seceriş de sfinţenie şi roadă spirituală, vierii (marii preoţi şi fariseii) i-au ucis. În cele din urmă, proprietarul viei (Dumnezeu) a trimis pe fiul său (Domnul Isus Cristos), aşteptându-se ca ei să-l respecte. Dar ei au spus: “Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.” (Matei 21:38).            Într-o pildă asemănătoare, în Luca 19:14, ei au spus: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”

1. IOSIF A FOST VÂNDUT PENTRU ARGINT. (Gen.a 37:28). Această faptă este izbitoare şi groaznică, dar de o corespondenţă exactă între Iosif şi Isus – amândoi au fost vânduţi cu indiferenţă şi răutate pentru argint. Comercianţii Madianiţi le-au oferit douăzeci de arginţi – unii spus că erau două treimi din preţul unui sclav adult, în vremea aceea. Preţul Domnului Isus Cristos a fost de treizeci de arginţi – în vremurile biblice, era preţul unui sclav împuns de un bou (vezi Exodul 21:32 – în engleză spune „treizeci de sicli de argint”), care era acum schilodit, aşa că nu prea mai era de folos. Ce tranzacţie groaznică!

1. IOSIF A FOST TRAS ŞI SCOS DIN GROAPĂ. (Gen. 37:29). Atunci când s-a întors fratele lui, Ruben, groapa era goală! Era ca şi când Iosif înviase din morţi şi mormântul era gol! Deci groapa (mormântul) fusese împrumutată, şi nu avea nevoie de ea prea mult! La fel a fost şi cu mormântul împrumutat de bună voie de Iosif din Arimateea pentru trupul lui Isus cel răstignit. Isus a avut nevoie de mormântul împrumutat doar pentru trei zile şi trei nopţi, căci a treia zi a înviat.

În alt registru, avem o imagine interesantă. În Matei 27:1 citim: „Când s-a făcut ziuă.” Domnul Isus a fost reţinut peste noapte pentru a fi judecat; cel mai probabil a fost ţinut până dimineaţa într-o groapă/peşteră care poată fi văzută şi astăzi şi care se afla sub casa Marelui Preot Caiafa. Eu am văzut locul acesta şi am coborât treptele aflate sub moderna Biserică a Cocoşului Cântăreţ, situată pe Muntele Sion, chiar în afara Oraşului Ierusalim, în Ţara Sfântă. (Uitaţi-vă şi Psalmul 88:6-8)!

1. IOSIF A MERS LA NEAMURI, UNDE A FOST PRIMIT ŞI PRIVILEGIAT. (Gen. 39:1-6). Respins pentru o perioadă de familia şi fraţii lui, Iosif a găsit acceptare în Egipt şi a găsit chiar şi o mireasă dintre Neamuri. Cu privire la Isus Cristos, citim Ioan 1:1-12!

Nu putem sări peste citirea textului din Geneza 45:1-14! Ce timp binecuvântat de restaurare viitoare atât pentru fraţii lui Iosif, cât şi pentru Domnul Isus şi poporul evreu! Poporul evreu Îl va recunoaşte în cele din urmă pe Isus Cristos ca pe adevăratul Mesia, cu plânsete mari, cu pocăinţă naţională şi cu durere, din pricina respingerii trecute faţă de adevăratul Mesia! Şi El le va spune: „CA SĂ VĂ SCAP VIAŢA M-A TRIMIS ÎNAINTEA VOASTRĂ … AŞA CĂ NU VOI M-AŢI TRIMIS AICI, CI DUMNEZEU…”

Citim şi Zaharia 12:10-14 şi 13:6! Observaţi cuvintele impresionante din versetul 6: „Şi dacă-l va întreba cineva (pe Isus, Mesia): „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, el va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.”

Iosif a declarat că Dumnezeu era implicat în toate. Suferinţele lui personale, încercările şi respingerea vorbesc puternic despre umilinţa îndurată de Domnul Isus pentru noi. Tratamentul nedrept şi nemeritat primit din partea familiei sale, care ar fi trebuit să-l iubească şi să-l protejeze, denotă trădare şi respingere. Iosif ne aduce aminte de Cel care a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni”  (Matei 25:31-40, Apocalipsa 1:7).

Viaţa şi încercările lui Iosif  reprezintă o lecţie pentru fiecare dintre noi, astăzi şi aici. Acuzat pe nedrept, tratat cu răutate şi trădat de cei care ar fi trebuit să-i stea alături, el a învăţat că, în cele din urmă, Domnul îi va apăra/dezvinovăţi pe cei ce sunt ai Lui; „nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15). Secretul vieţii lui era că Dumnezeu era cu el.

Iosif  le-a spus fraţilor săi: „VOI, NEGREŞIT, V-AŢI GÂNDIT SĂ-MI FACEŢI RĂU; DAR DUMNEZEU A SCHIMBAT RĂUL ÎN BINE” (Geneza 50:20)

CÂNTAREA RENUMITĂ A LUI WILLIAM COWPER, CARE A FOST SCRISĂ ÎN VREMURI DE GREA ÎNCERCARE:

Dumnezeu acţionează în mod misterios pentru a-Şi îndeplini minunile,
El Şi-a lăsat urma paşilor pe mare şi a încălecat pe furtună.
Voi sfinţi temători, prindeţi iar curaj, norii de care vă temeţi aşa mult
Sunt plini de îndurare şi se vor revărsa de binecuvântări peste voi.
Nu judecaţi pe Domnul cu sentimente slabe, ci încredeţi-vă în Harul Lui,
În spatele unei providenţe aspre, se ascunde faţa Lui zâmbitoare.
Planurile Lui se coc repede, deschizându-se în fiecare clipă,
Bobocul poate fi amar la gust, dar floarea va fi dulce.
Necredinţa oarbă sigur va greşi şi va cerceta zadarnic lucrarea Lui,
Dumnezeu este traducătorul Său şi El ne-o va explica clar.

1. IOSIF NU S-A APĂRAT SINGUR ÎN FAŢA ACUZAŢIILOR ADUSE DE SOŢIA MINCINOASĂ A LUI POTIFAR. (Gen.39:14-20). O ultimă observaţie din viaţa minunată şi sugestivă a lui Iosif este supunerea lui tăcută, „ca de miel”, în faţa duşmanilor săi şi faţă de voia tatălui său. Iosif nu s-a apărat în faţa acuzatorilor săi, şi nici Domnul Isus nu a făcut-o. Asemenea Domnului Isus, el „n-a deschis gura deloc”. Cu privire la Domnul Isus Cristos, citim acestea în Isaia 53:7 şi în Matei 26:62-63.

Una din cântările mele preferate exprimă dragostea credinciosului pentru Isus, în lumina ascultării Sale până la moarte, „şi încă moarte de cruce”, pentru noi toţi:

TE iubesc pentru că Tu m-ai iubit întâi
Şi ai cumpărat iertarea mea pe crucea din Calvar.
Te iubesc pentru că ai purtat spinii pe frunte.
Dacă Te-am iubit vreodată, Isuse este acum! 

Privindu-L pe Isus în cartea Geneza, să-L iubim, să-L lăudăm şi să-L slujim cu mai multă dragoste şi dedicare!

---

[1] Deoarece, cu foarte puţine excepţii, substantivul plural „Elohim” este urmat de verbe la singular (ex. „a crea”, „a spune”, „a vedea”, etc.), acest fapt ne determină să credem că ar fi vorba de un aşa-zis substantiv „uni-plural”, adică un substativ care denotă ideea că toate cele Trei Persoane ale Triunităţii acţionează împreună ca Unul (în sens monoteist – credinţa într-o Divinitate unică). Aşadar, este vorba despre o aluzie la unitrinitarianism („Unintatea in Trinitate” sau „Unul în Trei”).

Copleșit de Creaţia lui Dumnezeu – Siberia, cea mai mare ţară din lume

Sunset in Kuznetsk Alatau, South Siberia.  (Photo credit: Wikipedia)

Dacă Siberia ar fi o ţară independentă, ar fi cea mai mare ţară de pe pămant. Siberia are o suprafaţă de 13,1 milioane km pătraţi și 77% din suprafaţa Rusiei (iar populaţia e 28% din cea a Rusiei).

Siberia, Kamceatka,10 000 de kilometri,cea mai mare ţară de pe pământ. Infinitele stepe, munţii Caucaz, Uralii, nenumăratele vulcane, multe încă active și ierni teribile unde temperatura poate ajunge până la -40 de grade, sunt minunat descrise în acest film documentar.

În ciuda braconajului și a capcanelor puse strategic,sunt încă multe vieţuitoare in această zonă. O lume neiertătoare a zăpezii si gheţurilor.

Un zbor deasupra Siberiei, până în cele mai îndepărtate colţuri ne dezvăluie mirificul vieţii. Întâlnim cele mai mari feline, mamifere, veşnic în căutarea hranei, unele erbivore precum zimbrul, păsări de pradă, reptile, până și ciudata cârtiţă de apă.

http://www.biztravelromania.eu Uploaded by BizTravel Romania

Vezi 5 filme documentare de la National Geographic cu Siberia si Rusia Salbatica aici – http://www.youtube.com/user/japtca/videos?query=russia+siberia

Fanny Crosby Biography – Composer of over 8,000 of our hymns

Fanny Crosby, 1820-1915
Fanny Cros­by was prob­ab­ly the most pro­lif­ic hymn­ist in his­to­ry. Though blind­ed by an in­com­pe­tent doc­tor at six weeks of age, she wrote over 8,000 hymns. About her blind­ness, she said:
It seemed in­tend­ed by the bless­ed prov­i­dence of God that I should be blind all my life, and I thank him for the dis­pen­sa­tion. If per­fect earth­ly sight were of­fered me to­mor­row I would not ac­cept it. I might not have sung hymns to the praise of God if I had been dis­tract­ed by the beau­ti­ful and in­ter­est­ing things about me.

In her life­time, Fan­ny Cros­by was one of the best known wo­men in the Unit­ed States. To this day, the vast ma­jor­i­ty of Amer­i­can hymn­als con­tain her work.
Read more and listen to over 400 of her hymns here http://cyberhymnal.org/bio/c/r/o/cros…
Fanny’s most famous hymn (music composed by her friend Phoebe Knapp

Blessèd assurance, Jesus is mine!
O what a foretaste of glory divine!
Heir of salvation, purchase of God,
Born of His Spirit, washed in His blood.

Refrain

This is my story, this is my song,
Praising my Savior, all the day long;
This is my story, this is my song,
Praising my Savior, all the day long.

Perfect submission, perfect delight,
Visions of rapture now burst on my sight;
Angels descending bring from above
Echoes of mercy, whispers of love.

Refrain

Perfect submission, all is at rest
I in my Savior am happy and blest,
Watching and waiting, looking above,
Filled with His goodness, lost in His love.