El Shaddai – NOU de la Biserica Baptista Speranta Oradea

Geneza 17:1-2
Cînd a fost Avram în vîrstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S’a aratat, şi i -a zis: ,,Eu sînt Dumnezeul Cel atotputernic [El-Shaddai]. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană. 2 Voi face un legămînt între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult.

Geneza 28:3
Dumnezeul cel atotputernic [El-Shaddai] să te binecuvinteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!

Exod 6:2-3
Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i -a zis: ,,Eu sînt Domnul. Eu M’am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic [El-Shaddai]; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca ,Domnul.„

BBSO: Dumnezeu rămâne Același de-a lungul istoriei. Necredincioșia poporului Israel a atras mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. De la perindare prin pustie timp de 40 de ani până la fărmițarea statului, de la ducerea în robie până la decret de exterminare, de la distrugerea Ierusalimului până la Holocaust, poporul evreu a suferit pentru nesocotirea lui Dumnezeu. Același Dumnezeu care îi pedepsește însă, este Dumnezeul care restaurează. Când speranța dispare și soarta lor pare pecetluită, primesc o nouă șansă. Poporul persecutat este restaurat pentru că El Șadai, Dumnezeul Atotputernic, conduce istoria în suveranitatea Sa. Și viața ta este în mâna Aceluiași, El Șadai.

Un clip înregistrat live în timpul programului din 23 Martie 2014 de la Biserica Baptistă Speranța.

Ne întâlnim în fiecare duminică de la ora 10:00 AM la Casa Tineretului din Oradea

http://www.bbso.ro

VIDEO by Biserica Speranta Oradea 3/23/2014

El-Şadai, El-Şadai, El-Eliona Adonai
Neschimbat eşti din vecii
Neschimbat în veci rămâi.
El-Şadai, El-Şadai, El kamkana Adonai
Slava numai Tu o ai, El-Şadai.

Ai dat Fiul Tău pe-altar
Şi-ai salvat pe-ai lui Avraam,
Pe Israel prin pustiu
Cu putere l-ai condus.
Marea Tu ai despărţit,
Flăcările-ai răcorit,
Pe Mesia să ne mântuie-ai trimis.

Peste vremi ai prevestit că Mesia va veni,
Dar ei nu l-au cunoscut,
L-au respins şi l-au vândut.
El păcatul a purtat, a murit şi-a înviat,
El e Cel ce vine iar în curând.

Versuri de la http://www.versuricrestine.ro

VEZI Cor si Orchestra BBSO – [OFFICIAL VIDEOS] 2013 si 2012

Reclame

The Apostle Paul would not feel welcome in many evangelical churches today

photo credit centralumcatl.org

photo credit centralumcatl.org

BY NAPP NAZWORTH, from the CHRISTIAN POST
Worship services in evangelical churches do not mention sin, a major part of the Gospel message, Dr. Cornelius Plantinga, senior research fellow at the Calvin Institute of Christian Worship, said Monday at the Ethics and Public Policy Center’s Faith Angle Forum.

„In very many evangelical and confessionally Reformed churches these days, sin is a rare topic,” he said.

Cornelius Plantinga via calvinseminary.edu

He came to this conclusion from his experience of speaking in different churches most Sundays for the past 30 years, talking to evangelical friends, observing the content of worship music used by evangelical churches, and reading the books and articles of Dr. David Wells, distinguished senior research professor at Gordon Conwell Theological Seminary, Plantinga explained to the conference of journalists.

Anglicans, Catholics and Lutherans continue to include confession or a rite of penitence as a regular part of their worship services, he noted. But in evangelical and Reformed churches, he sees „less and less” sin-related material every year.

Over 158,000 churches in North America get the music for their worship services from Christian Copyright Licensing International, Plantinga explained. CCLI provides a valuable service to churches by streamlining the process of obtaining licenses for their worship music. Churches can pay a single fee and obtain all the licenses from CCLI’s library.

Looking at the content of CCLI songs, Plantinga observed that there are „very few penitential songs.” The „biblical tradition of lament, which is all through the prophets and the Psalms is gone, just not there,” he said.

One of the reasons Plantinga believes evangelical worship leaves out sin is a desire to be „seeker friendly” and avoid topics that may turn off non-Christians or new Christians.

„Mindful that seekers come to church in American no-fault culture in which tolerance is a big virtue and intolerance a big vice, worship finders in evangelical churches often want nothing in the service that sounds judgmental,” he said. And for that reason „lots of evangelical churches these days are unrelievedly cheerful.”

Quoting Wells, Plantinga argued that leaving sin out of worship is consistent with the theology of many evangelical churches in which „God is on easy terms with modernity” and mostly concerned with „church growth and psychological wholeness.”

The Apostle Paul would not feel welcome in many evangelical churches today, he added. „Where is [Paul’s] easy smile? Why does he want to discipline people? Why is he so doggone dogmatic? Where are the stories in his sermons? And where does he get off implying that the woman singing special music in church should not do so while also lying on top of the church piano?”

During the panel’s question and answer period, Plantinga clarified that he is not only talking about non-denominational congregations but the „old confessional Protestant forms” as well, such as the Christian Reformed Church, Reformed Church in America, and United Presbyterian Church.

This was not always the case with evangelical churches, Plantinga explained. „They used to be champions of the holiness of God, of contrition for sins against God’s holiness, and therefore grace that justifies sinners,” but „a lot of that has dissipated.”

When churches leave the topic of sin out of worship, they are not relevant to the lives of their congregants, Plantinga believes, because people encounter sin and sin’s consequences daily.

„Ceasingly cheerful worship does not fit with the lives of people who come to worship,” he said. „… Churches that silence the biblical message of sin and grace simply aren’t anywhere near where people actually live their lives, including people in their own congregations.”

Read the entire article here – http://www.christianpost.com/news/evangelical-worship-is-too-cheerful-neglects-sin

 

VIDEO Studenti ITP – ‘De ce Teologie?’ la Friday Night Show Radio CBEE

STUDENTI ITP CBEE

Photo captura CBEE

Friday Night Show emisiuni de Vineri Seara orele 21:30 a Colegiul Biblic Est European.
In aceasta emisiune mai multi studenti de la Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti discuta Teologia si Pregatirea lor la ITP.

Photo credit Facebook

radio.cbee.ro – Astăzi,la Friday Night Show vorbim despre perspectiva absolventului de teologie din România. Tinerii aleg o facultate creștină, cu profil teologic, însă suntem interesați care sunt șansele unui absolvent de teologie să își împlinească cu succes chemarea.

Invitații noștri sunt studenți ITP București.

  • Sebastian Sidei
  • Doru Andrei
  • Pastravanu Daniel
  • Gog Andrei
  • Divile Cosmin
  • Madalin Tarau
  • Panc Narcis
  • Samuel Bulzan
  • Bitis Natanael
  • Adelin Duca
  • Suteu Adrian
  • Petru Onciu
  • Adrian Ana

VIDEO by by Media CBEE (2 ore)

Marius Livanu – Pune-ţi viaţa în rânduială

photo credit medlive.hotnews.ro

Isaia 38:1-8

În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pune-ţi în rînduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.„
2 Ezechia s’a întors cu faţa la părete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
3 ,,Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!„ Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi.
4 Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:
5 ,,Du-te, şi spune lui Ezechia: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ,Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrămile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.
6 Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.
7 Şi iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvîntul pe care l -a rostit:
8 voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s’a pogorît soarele pe cadranul lui Ahaz.„ Şi soarele s’a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe cari se pogorîse.

marius livanuAm vorbit si Duminica trecuta despre Ezechia, acest mare om a lui Dumnezeu. Dumnezeu a venit intr-o zi  cu un mesaj, chiar cand era el in culmea gloriei si a succesului, atunci cand a avut biruinta, atunci cand Dumnezeu l-a ajutat in atatea lucruri, a venit dintr-o data spunandu-i: „Nu vei mai trai.” Dar Dumnezeu a avut un mesaj. Acesta este de fapt esenta mesajului: „Pune-ti casa in randuiala. Pune-ti viata in randuiala.”  Si intrebarea noastra este, care ne-am pus-o noi,  si care ne-o punem: Ce inseamna, practic, sa-ti pui viata in randuiala? Ce inseamna, concret, sa-ti pui casa in randuiala? Ce inseamna randuiala? Uitandu-ne la Ezechia am vazut un om care a facut  o mare reforma spirituala atunci cand parintii sai s-au inchinat zeitatilor de acolo, ca s-au departat de Dumnezeu cand au inchis templul. Omul acesta a facut o reforma. A pus din nou cantarea in templu. A deschis din nou usile templului. A sarbatorit din nou Pastele. S-au dedicat lucrarii lui Dumnezeu si omul acesta a facut o mare reforma, cum n-a mai fost nici un imparat ca el, sa faca asa o reforma si trezire. A umblat pe calea stramosului sau David. A fost un om placut lui Dumnezeu. A avut mari reusite ca om. Foarte multe si mari realizari a avut omul acesta. Cand au venit acei din Babilon, ar fi avut ce arata pentru ca omul acesta a avut proiecte marete pe care le-a implinit si multe lucruri extraordinare care le-a facut omul acesta. A avut succes asupra armatei Asirienilor. Nimeni n-a putut sta impotriva acestei armate. Dar in urma rugaicunii si in urma Cuvantului lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a dat biruinta si intr-o singura noapte 185,000 de oameni din armata Asiriana mor si Ierusalimul rezista in fata celui mai mare imperiu, in fata celei mai mari armate, in fata carora n-au putut sta celelalte natiuni. din timpul acela. A fost acea buturuga mica ce a rasturnat carul mare. Si toate acestea le-a facut Dumnezeu prin Ezechia.

Ba, diferit de ceilalti imparati, Ezechia a facut inca un lucru extraordinar pentru ca probabil a vrut sa semene cat mai mult cu David. Ezechia este unul din imparati care a scris cantari. Daca va uitati pe paginile sfintelor Scripturi, nu veti gasi in istorie prea multi imparati care au scris cantari, care ar fi iubit asa mult arta, muzica. David a fost unul din ei si iata ca si Ezechia scrie o cantare. Si imediat urmeaza, n-am mai citit pasajul, dar urmeaza o cantare, un psalm al lui Ezechia, o cantare de lauda. Un om care a vrut sa aduca lauda lui Dumnezeu. Un alt motiv pentru care Ezechia a fost un om deosebit, a avut prieteni preoti si prooroci, pentru ca acestia erau reprezentantii lui Dumnezeu pe pamant, in tara lui Israel. Era imparatul, liderul conducatorul. Era preotul, cel care mijlocea si aducea jertfe in numele poporului pentru Dumnezeu, si era proorocul, profetul care aducea mesajul de la Dumnezeu catre om. Si cel mai bine lucrurile merg, cand acestia trei reprezentanti traiesc in unitate, se roaga impreuna, sunt prieteni, traiesc in pace, aceasta e cea mai mare realizare. Domnul Isus Hristos a fost reprezentantul care a unit toate aceste functii, daca vreti, intr-unul singur. Dar El isi doreste ca si biserica sa traiasca in aceasta armonie sfanta.

Dar in culmea gloriei si a succesului, omul acesta s-a imbolnavit si si-a pus intrebarea, ca toti oamenii. De ce asta? Si si-a mai pus o alta intrebare, pe care oamenii si-o pun de obicei. Ce se va intampla in urma acestei boli? Ce se va intampla cu viata mea? A stat inaintea lui Dumnezeu si Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Isaia, care i-a spus: „Nu mai este nimic de facut. Doar pregateste-te de moarte, pune-ti casa in randuiala, ca nu vei mai trai, nu te vei ma vindeca. Vei muri. Acesta este mesajul lui Dumnezeu. Si Ezechia mijloceste inaintea lui Dumnezeu.

In aceasta dimineata, as vrea sa ma opresc asupra acestui mesaj a lui Dumnezeu: Pune-ti casa in randuiala. Pune-ti viata in ordine. Fa ordine in viata ta. Ce inseamna, de fapt, randuiala? M-am uitat si in DEX pentru ca e un cuvant vechi, mai greu, poate cei tineri nici nu stiu bine ce inseamna randuiala. Randuiala este un fel de a aranja lucrurile intr-un fel ordonat. Un fel in care se desfasoara, o actiune programata, planificata. Randuiala este un sistem de organizare statornicit sau impus. Randuiala este o masura directiva sau dizpozitie, sau angajament, o disciplina, ordine, o norma, un precept, un principiu sau o regula. Asta-i randuiala. A randui inseamna a pune  in ordine lucrurile. De-a face ordine. Asta vrea Dumnezeu astazi de la noi. SI vrea Dumnezeu sa punem in ordine multe lucruri din viata noastra. Ne cheama Dumnezeu  si pe noi astazi, in acest secol, in care toate lucrurile se fac in viteza, in care oamenii nu se mai gandesc mult, in locul nostru gandesc computerile, in locul nostru gandesc masinile. Pentru ca in locul nostru gandesc altii, gandesc sefii, gandesc patronii, gandesc altii pentru noi, gandesc institutiie statului, asupra multor lucruri gandesc altii, planifica altii. Si este destul de greu astazi cand munca ta depinde de altul, planificarea care ti-o face seful sau statul.

Insa nu avem nici o scuza sa stam inaintea lui Dumnezeu si sa nu ne punem viata noastra in randuiala. De aceea, daca ne intereseaza in dimineata aceasta sa ne punem viata in randuiala, sa-i placa lui Dumnezeu cand se uita inspre noi, sa putem fi pregatiti pentru moarte, si e adevarat ca e cel ma groaznic eveniment pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Dar Scriptura spune in cartea Apocalipsei: Ferice de-acum de mortii care mor in Domnul. Atunci cand mori cu inima impacata, atunci cand ti-ai terminat viata asa cum trebuie si esti cu inima impacata, cand conturile vietii tale cu Dumnezeu sunt in ordine, cand conturile cu familia ta sunt in ordine, cu prietenii tai, cu anturajul tau, cu biserica, cu toate sunt in ordine si nu datorezi nimanui nimic, pentru ca ai stiut pentru ce traiesti, pentru ca ai facut ceea ce trebuia sa faci ca si om inaintea lui Dumnezeu. De aceea, as vrea ca in primul rand sa intelegem ca noi avem un Dumneze al randuielii. Avem un Dumnezeu al ordinii si El doreste copiii Sai sa traiasca in ordine, in randuiala. Ordine in viata lor, ordine in familia lor, ordine in slujirea lor, Dumnezeu vrea ordine in biserica, randuiala in biserica si pentru aceasta avem nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca doar aici putem gasi acele norme care ne pot ajuta pe noi, sa ne punem  viata in randuiala.

Omul care isi face randuiala isi stabileste prioritati. Omul acesta se gandeste la viitor si duce la indeplinire angajamentele care le-a luat si asteapta rasplatirea. Sunt sase lucruri, care pentru noi ca si oameni, ca si crestini,  inseamna a ne pune viata in randuiala cu Dumnezeu. (Din primele 10 minute, mai sunt 45 de minute din predica)

Biserica Philadelphia din Mansuè (TV), Italia.
23 martie 2014 VIDEO by philadelphiamansue

Marius Livanu – 4 Cantari la Biserica Baptista Emanuel Bucuresti

marius livanu„Marius Livanu – Din neam in neam esti adapost” la Biserica Crestina Baptista Emanuel din Bucuresti – 10 februarie 2013 (incarcate pe Youtube Martie 2014)
VIDEO by Biserica Crestina Baptista Emanuel Bucuresti

Din neam in neam esti adapost

Din neam in neam esti adapost
Celor ce se incred in Tine,
Tu vietii mele scut ai fost
Cand vanturi au batut in mine.

R:Tu esti cetatuia mea, Tu esti adapostul meu
O lumina’n noaptea grea, Tu o doamne,
Imi esti scapare, in ceasul greu
Esti zidul tare, din jurul meu!

O mie cada’n preajma mea,
Si zeci de mii pot chiar sa fie,
Raman sub ocrotirea Ta
Din Tine fac, nadejde vie.

Eu niciodata nu ma tem
De groaza noptii ce’o sa vie,
Nici de sageata celui rau,
Si nici de’aprinsa lui urgïe.

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Tatal nostru

1. Tatăl nostru cel ceresc
Ce în slavă-mpărăţeşti
Tatăl nostru, Dumnezeu
Azi la Tine vin şi eu
Sfânt e numele Tău

2. Vie-mpărăţia Ta
Astăzi în inima mea
Facă-se doar voia Ta
În toată viaţa mea
Sfânt e numele Tău

3. Pâinea noastră să ne-o dai
Astăzi să putem trăi
Iar pentru eternul rai
Pâinea vieţii ne-o hrăni
Sfânt e numele Tău

4. Iartă-mi Tu păcatul greu
Iartă Tu greşeala mea
Tot aşa cum iert şi eu
Tot aşa cum voi ierta
Sfânt e numele Tău

5. Ţine-ne sub scutul Tău
Şi-n ispite nu ne du
Ci ne scapă de cel rău
Şi ne-ajută Doamne Tu
Sfânt e numele Tău

6. Este-a Ta împărăţia
Slava, cinstea şi puterea
Laudă-n cer şi pe pământ
Tată, Fiu şi Duh preasfânt
Sfânt e numele Tău

Numai pentru Tine vreau sa traiesc

Ritornerai

Cine a fost John Wesley

Din cartea “Lumini  peste veacuri” de Petru Popovici via Calea Credintei
Oamenii mari în cele spirituale şi lucrările lor, cu atât sclipesc mai mult cu cât cunoaştem starea rea, decăderea celor din timpul lor, precum şi împrejurările critice prin care au trecut.
Niciodată religia nu ajunsese la o aşa decădere în Anglia ca în decursul primei jumătăţi a veacului al optsprezecelea. În biserica oficială, obiceiurile şi morala clerului erau îngrozitoare. Raţionalismul pătrunsese în teologie. Demnitatea în biserică era acordată celor ce se dovedeau mai supuşi faţă de cei de la conducere, indiferent că erau beţivi sau desfrânaţi.
Ca să nu dau loc la bănuiala că tabloul acesta a fost pictat prea negru de o mână duşmănoasă, las pe un cleric să vorbească. Episcopul Kyle spune: “Da la anul 1700 până cam pe vremea revoluţiei franceze, Anglia părea golită de tot bunul… În locurile de sus era întuneric şi întuneric era şi în locurile de jos, întuneric în tribunal, în cazarmă, în parlament şi în judecătorie, întuneric la ţară şi întuneric şi la oraş, întuneric între cei bogaţi şi întuneric între cei săraci, un întuneric gros, des, religios şi moral, un întuneric care se putea pipăi”.
Dar tocmai pentru această împrejurare critică s-a născut la Epworth în 17 iunie 1703 John Wesley şi apoi a fost pregătit prin o lungă şi deosebită experienţă ca să lupte cu forţele întunericului. El a fost al cincisprezecelea, dintre nouăsprezece copii ai familiei. Tatăl său, bunicul său şi străbunicul său au fost preoţi anglicani. La vârsta de 6 ani, casa lor a luat foc în noaptea de 7 februarie 1709. Susana şi Samuel Wesley şi-au scos copiii afară din casa în flăcări. Dar când i-au numărat, au constatat că John a rămas înlăuntru. Tatăl a încercat să meargă după el, dar flăcările erau prea mari şi căldura prea puternică. Copilul a apărut însă la o fereastră de sus. Un vecin strigă altuia: “Urcă-te pe umerii mei”, astfel cu o scară vie formată din trei oameni, au putut ajunge la geamul lui şi să-l salveze, tocmai înainte de a cădea tavanul. Mai târziu, nu odată, în predici, el a mărturisit că a fost scos din foc.
Susana Wesley, mama eroină, era fiica lui Dr. Anesley. Ea a fost o femeie foarte evlavioasă şi bine educată. De la vârsta de 5 ani, copiii începeau să înveţe. Era foarte grijulie în educaţia copiilor şi menţinea o disciplină de fier în familie.
Fiecare copil ştia ce are de făcut şi cum să-şi ţină în ordine cărţile, hainele şi celelalte lucruri. Timpul zilei era bine împărţit, 3 ore dimineaţa şi 3 ore după masa pentru lecţii. Ea îi învăţa cititul, apoi limba latină, greacă, ebraică, franceză, matematică şi istorie. Culcarea era la oră anumită şi la fel deşteptarea. Punctualitatea avea mare importanţă. Se pare că această disciplină a devenit trăsătură de caracter în viaţa lui John Wesley şi i-a fost de mult folos.
El a fost educat la Oxford ca un credincios înflăcărat în principiile înalte ale bisericii. Era plin de neprihănire personală. În şcoală se hotărî să lupte pentru trezirea sufletelor la o adevărată viaţă creştinească. La vârsta de 21 de ani, terminând facultatea, a fost ordinat ca diacon în biserica Anglicană. La 23 de ani a fost hirotonisit ca preot. După aceasta a petrecut doi ani şi jumătate ca ajutor al tatălui său la parohie. În anul 1729 s-a reîntors la Oxford. Atunci s-a unit cu “Clubul Sfânt” organizat de fratele său Charles cu un an înainte şi numaidecât a fost făcut liderul clubului. “Clubul Sfânt” era o mică societate a tinerilor iubitori de Dumnezeu. Aici se întruneau pentru citirea Noului Testament în greacă, pentru împărtăşirea de experienţe şi pentru cercetarea inimii. Membrii acestui club depuneau eforturi pentru ridicarea morală şi religioasă a studenţilor, pentru ajutorarea săracilor, suferinzilor şi a prizonierilor, precum şi pentru instruirea literară şi religioasă a copiilor săraci. El a fost inspirat de cărţile: “Urmarea lui Cristos” a lui Toma de Kampis, “Traiul sfânt” şi “Moartea sfântă” a lui Jeremy Taylor, “Desăvârşirea creştină” şi “Chemarea serioasă” a lui Wiliam Law.
El nici nu se putea gândi că acţiunea lor modestă pentru trezirea păcătoşilor, trezire pe care nici el nu o avea, îi va purta prin experienţe binecuvântate şi va face din el instrumentul care, folosit de puterea divină, va provoca o trezire religioasă de mare amploare.
După ce şi-a terminat pregătirea, John Wesley împreună cu fratele său Carol Wesley, a fost trimis de biserica Anglicană ca misionar în Georgia, Statele Unite.
La începutul anului 1736 erau în drum spre America. Pe aceeaşi corabie se afla şi o grupă de emigranţi moravieni. În timpul unei groaznice furtuni, pericolul unui naufragiu părea iminent. John Wesley scrie următoarele în jurnalul său:
“La ora şapte am mers la germani. Cu mult înainte, eu am observat marea seriozitate a credinţei lor. Despre umilinţa lor au dat o dovadă continuă, prin îndeplinirea anumitor servicii josnice pentru alţi pasageri, pe care nici unul dintre englezi nu le-ar fi făcut, servicii pe care le făceau cu bucurie şi nu voiau să primească nici o plată, ci spuneau că: “Prinde bine mândriei lor” şi “Scumpul lor Mântuitor a făcut mult mai mult pentru ei”. Şi fiecare zi le oferea ocazia să-şi arate blândeţea, fără ca vreo batjocură sau altceva să-i poată schimba. Dacă erau îmbrânciţi, loviţi sau trântiţi jos, ei se ridicau iarăşi liniştiţi şi îşi vedeau de drum; nici cea mai mică jeluire nu se auzea din gura lor. Acum era o ocazie de a căuta să văd dacă sunt scăpaţi de duhul fricii tot aşa cum erau scăpaţi de duhul mândriei şi al răzbunării. În timp ce cântau un psalm cu care au început serviciul, valurile puternice se repeziră şi rupseră în bucăţi principala pânză şi învăluiră corabia, încât apa curgea înăuntru printre scândurile de la punte, de parcă am fi fost înghiţiţi de adânc. Ţipete de groază se auziră printre englezi. Germanii cântau liniştit mai departe. După aceea am întrebat pe unul din ei: “Nu v-a fost frică?” – “Slavă Domnului, nu” – răspunse el. Şi am întrebat: “Dar nici femeile şi nici copiii nu s-au speriat?” El îmi răspunse blând: “Nu, căci femeile şi copiii noştri nu se tem de moarte”.
După ce a ajuns în Georgia, Wesley l-a căutat pe A. G. Spangenberg, păstorul moravilor, spre a-i cere un sfat spiritual cu privire la conduita sa. În jurnalul său, la data de 7 februarie 1736 a scris următoarele: “Dr. Oglethorpe s-a reîntors de la Savanah cu Mr. Spangenberg, unul din păstorii germanilor. Curând mi-am dat seama ce duh are şi, cerându-i sfatul, el mi-a zis: “Fratele meu, întâi trebuie să-ţi pun una sau două întrebări: Ai tu mărturia lăuntrică? Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul tău că eşti copil al lui Dumnezeu?” Am fost surprins şi nu ştiam ce să răspund. El a observat şi m-a întrebat: “Cunoşti dumneata pe Cristos?” Stătui puţin şi apoi răspunsei: “Eu ştiu că El este Mântuitorul lumii”. – “Adevărat, – răspunse el – dar ştii dumneata că El te-a mântuit?” – “Sper că pentru aceea a murit, ca să mă mântuie”. El adăugă: “Dumneata te cunoşti pe dumneata însuţi?” La aceasta îi răspunsei “Da”, însă mă tem că a fost o vorbă goală. Apoi el luă parte la un serviciu de închinăciune al fraţilor moravieni, serviciu care lăsă o adâncă impresie asupra lui. El mărturiseşte contrastul izbitor dintre serviciul lor divin şi formalismul sec al bisericii anglicane, spunând: “Simplitatea mare precum şi solemnitatea întregului serviciu m-au făcut să uit perioada celor 1700 de ani şi m-au transportat cu spiritul într-una din acele adunări unde nu era formalism şi stat, ci în care conducea apostolul Pavel, făcătorul de corturi, sau Petru, pescarul, sub călăuza Duhului şi a puterii”.
Experienţa lui Wesley cu fraţii moravieni pe bordul corăbiei, precum şi probarea inimii sale de către Spangenberg cu privire la naşterea din nou şi siguranţa mântuirii, au făcut o impresie neuitată asupra întregii sale vieţi şi în mod permanent a influenţat nu numai învăţătura sa, ci şi comportarea sa în timpurile de încercare şi persecuţii. Întorcându-se în Anglia după doi ani, Wesley scria în jurnalul său:
“Am mers în America să convertesc pe indieni, dar oh! cine mă va converti pe mine? Cine va fi acela care mă va scăpa de această inimă rea şi necredincioasă? Eu am o religie de vreme bună. Eu pot vorbi bine şi cred câtă vreme nu e nici un pericol, dar să nu mi se arate moartea în faţă, căci îndată duhul meu se tulbură. Eu nu pot să spun: “Moartea îmi este un câştig!”
În Marea Britanie, John şi Carol Wesley s-au împrietenit cu “fraţii moravieni”. Peter Boehler, mai târziu conducător de seamă în Biserica Moraviană, a fost binecuvântat în mod deosebit în eforturile sale de a-l conduce pe John Wesley la deplina lumină a Evangheliei. La data de 4 martie 1738, Wesley a scris în jurnalul său:
“Mi-am găsit fratele la Oxford, abia scăpat de pleurezie, stând de vorbă cu Peter Boehler prin care (în mâna marelui Dumnezeu) am fost convins în mod clar duminică, 5, de necredinţa, de lipsa de acea credinţă, singura prin care putem fi mântuiţi. Imediat mi-a venit gândul “Părăseşte predicarea. Cum poţi predica altora, când tu însuţi nu ai credinţa?” Am întrebat pe Boehler dacă e bine sau nu să mă las de predicat. El îmi răspunse: “Nicidecum!” L-am întrebat “Dar ce pot să predic?” El spuse: “Predică credinţa până ce o vei avea, apoi vei predica credinţa fiindcă o vei avea“. După aceea, luni 6 am început predicarea acestei noi doctrine, deşi sufletul meu căuta să se reţină de la lucru. Prima persoană căruia i-am oferit mântuirea numai prin credinţă a fost un prizonier condamnat la moarte”.
Nu peste mult timp, el însuşi a fost condus la deplina siguranţă a mântuirii. Mărturia sa în această privinţă este conclusivă. În jurnalul său citim:
“Miercuri 3 mai 1738. Fratele meu a avut o lungă conversaţie cu Peter Boehler. Şi Dumnezeu a găsit cu cale să-i deschidă ochii, aşa că a văzut clar natura adevăratei credinţe vii, singura prin care “suntem mântuiţi prin har”.
“Miercuri 24 mai. Seara am mers fără voie la o societate în str. Aldersgate, unde cineva citea prefaţa scrisă de Luther la epistola către Romani. Cam pe la 9 fără un sfert, în timp ce descria schimbarea ce o face Dumnezeu prin credinţa în Cristos, deodată îmi simţii inima cumva încălzită. Am simţit că m-am încrezut în Cristos, numai în Cristos pentru mântuire, şi o asigurare mi-a fost dată că El a luat fărădelegile mele şi că m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii”.
Dr. F.B. Meyer spune următoarele despre pocăinţa lui Wesley: “Aceia din voi care vizitaţi Londra, pot foarte bine să coboare de la Holborn la Fleet Street printr-o străduţă cunoscută sub numele de Fetter Lane, iar pe partea stângă puteţi vedea o uşă simplă având deasupra ei cuvintele “Capela Moraviană”. Ori de câte ori trec pe acolo, mă opresc pentru un moment şi îmi ridic pălăria. Ce s-a întâmplat acolo? Wesley, după cum ştiţi, a mers în America la Savanah, dar n-a făcut nimic deosebit, căci el încă nu cunoştea puterea dinamică de care am vorbit. El era un om de rând. S-a întors la Londra şi a întâlnit pe un om foarte remarcabil, Peter Boehler. Acesta era în legătură cu contele Zinzendorf. Moravienii sunt urmaşii lui Jan Hus după cum ştiţi, şi ei trăiesc în puterea Duhului Sfânt”.
“Când a venit din nou în strada Aldersgate, el a întâlnit aici vreo 40 sau 50 de persoane şi s-au înţeles să se întâlnească iarăşi după masă la orele 5, în Capela din str. Fetter Lane, ceea ce au şi făcut. Wesley, fratele său, Whitefield şi alţii ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii, au fost acolo. O vreme au stat tăcuţi, cercetându-şi fiecare inima. Apoi au aşteptat pe Dumnezeu, şi în părtăşia acelei ore, ei au devenit conştienţi de mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Au căzut apoi cu feţele la pământ, spune Wesley în jurnalul său şi au stat aşa biruiţi de recunoştinţă, apoi s-au ridicat şi au cântat un imn de slavă”.
Căutând să arate importanţa pocăinţei lui Wesley la 24 mai 1738 în ora de rugăciune a fraţilor moravieni, Lecky în lucrarea sa “Istoria Moraviei” spune: “Ce s-a întâmplat în aceea camera a fost de mai mare importanţă pentru Anglia decât toate biruinţele lui Pitt pe uscat şi pe mare”.
Jurnalul său continuă.
“Vineri 26 mai. Sufletul meu a continuat să aibă pace, cu toate că aveam o tristeţe din pricina numeroaselor ispite. Am întrebat pe Fr. Telchig, un moravian, ce să fac. El îmi răspunse: Nu trebuie să te lupţi cu ele cum făceai mai înainte, ci în momentul în care apar, să fugi de ele şi să-ţi cauţi adăpost în rănile Domnului Isus”.
Convertirea lui John şi Carol Wesley marchează o epocă în istoria protestanismului. Dr. W.H. Fitchett, unul din cei mai buni biografi ai lui Wesley, rezumă astfel: “În fond sunt trei lucruri în adevăratul alfabet al creştinismului, lucruri pe care nici instruirea din casa evlavioasă a părinţilor, nici marea universitate, nici vechea biserică şi nici cărţile renumite nu l-au învăţat pe Wesley. Acestea sunt: că mântuirea e numai prin ispăşirea făcută de Domnul Isus şi nu prin faptele noastre proprii, că singura ei condiţie e credinţa şi că ea este adeverită cunoştinţei spirituale de Duhul Sfânt.
Aceste lucruri au fost pentru Wesley adevărate descoperiri”.
Câteva extrase dintr-o scrisoare a lui Peter Boehler către contele Zinzendorf aruncă o lumină deosebită asupra pocăinţei sale. El scria:
“La data de 28 februarie 1738, am călătorit cu fraţii John şi Carol Wesley de la Londra la Oxford. Cel mai mare, John, e un om prietenos. El ştie că încă nu-l cunoaşte în mod real pe Mântuitorul, dar vrea să fie îndrumat. Ne iubeşte sincer. Fratele său, cu care aţi vorbit adeseori când aţi fost la Londra, este foarte tulburat în gândurile sale şi nu ştie cum să înceapă să înveţe să-L cunoască pe Mântuitorul. L-am auzit pe John Wesley predicând. N-am putut înţelege totul, dar nu a fost ceea ce doream să aud. După aceea am luat patru fraţi cu mine, printre care şi pe Wolf să-l vadă şi să-i spună experienţa lor şi să-i arate cum Salvatorul primeşte bucuros şi imediat pe cei păcătoşi. Unul câte unul au început să-i istorisească lui Wesley experienţa lor. Wolf, în special, un nou convertit a vorbit cu multă simţire şi cu mare putere despre harul pe care el l-a primit. Wesley şi cu ceilalţi care erau cu el au ascultat înmărmuriţi. L-am întrebat apoi pe Wesley ce a învăţat din aceste experienţe? El mi-a răspuns că patru exemple au fost prea puţin şi că nu-l pot convinge. I-am spus că îi pot aduce mai mult de opt cazuri de acest fel în Londra. După puţin timp el se sculă şi zise: “Să cântăm cântarea 456: Sufletul meu înaintea Ta stă proşternut”. În timp ce cântam mereu îşi ştergea ochii plini de lacrimi, şi imediat după aceea m-a chemat în dormitorul său şi mi-a mărturisit că acum e convins de adevărul a ceea ce i-am spus despre credinţă şi că mai mult nu mai vrea să discute, dar că el nu a ajuns să aibă acest har. Cum să-şi însuşească el o aşa credinţă? El nu a păcătuit aşa de mult ca alţii. I-am spus că a nu crede în Mântuitorul e un păcat destul de mare şi l-am încredinţat să-L caute pe Cristos până ce Îl va găsi. Am fost foarte mişcat rugându-mă cu el şi am cerut Răscumpărătorului să aibă milă de acest păcătos. După rugăciune, Wesley a spus că, după ce va primi darul credinţei mântuitoare, nu va mai predica nici un alt subiect decât despre acesta”.
Am mai avut apoi a altă convorbire prietenească cu Wesley. El m-a informat despre opoziţia pe care a întâmpinat-o din partea câtorva preoţi drept credincioşi, cărora el le-a făcut cunoscut convingerile sale, că încă nu are adevărata credinţă mântuitoare. El m-a întrebat ce ar trebui să facă? E nevoie să spună poporului căruia i-a predicat, starea sa? I-am spus că nu îi pot da o regulă în privinţa aceasta, dar că trebuie să urmeze cu hotărâre pe Mântuitorul. I-am cerut fierbinte să nu privească după harul Mântuitorului ca după ceva depărtat, în viitor, ci să creadă că e prezent, aproape de el, că inima lui Isus e deschisă şi dragostea Lui pentru el e foarte mare. Pot afirma că e un sărman păcătos cu inima zdrobită, flămând după o neprihănire mai bună decât aceea pe care a avut-o, după neprihănirea lui Isus Cristos. Seara a predicat din 1 Corinteni 1:23-24: “Noi predicăm pe Cristos cel răstignit”. Avea mai mult de 4000 de ascultători şi a vorbit în aşa fel că toţi au rămas miraţi. Niciodată înainte n-au auzit aşa doctrine de la buzele lui. Primele lui cuvinte au fost: “Vă mărturisesc sincer nevrednicia mea de a vă predica pe Cristos cel răstignit”. Toţi bieţii păcătoşi au putut aprecia aceasta, toţi cei ce îşi simţeau mizeria lor proprie. Mulţi au fost treziţi prin această predică!”
Toată viaţa apoi a vestit mesajul crucii, a mântuirii prin credinţa. La vârsta de 86 de ani a vorbit în faţa unei mulţimi de 25.000 persoane. Adeseori repeta: “Sunt cel mai mare dintre păcătoşi, dar Isus a murit pentru mine!”
Wesley nu se putea gândi că s-ar putea petrece pocăinţa oamenilor în afară de zidurile bisericii. A fost o mare biruinţă când Wesley s-a ridicat şi a predicat pe mormântul tatălui său, fiindcă preotul parohiei nu i-a dat voie să intre în aşa numitul locaş sfânt. Atunci Wesley a scris: “Sunt bine încredinţat că am făcut mai mult bine în cele trei zile cât am predicat pe mormântul tatălui meu, decât în cei trei ani cât am predicat pe amvonul lui. “Whitefield, prietenul său, a început o serie de evanghelizări în aer liber la Bristol, pentru cărbunari. Aproape 20.000 mineri au acceptat mesajul salvării şi au devenit credincioşi. Numaidecât a scris lui Wesley, rugându-l să vină urgent să-l ajute în marea lucrare. O vreme, Wesley a ezitat, dar în cele din urmă a plecat. În timp ce stătea alăturea de Whitefield, era uimit de ceea ce vedea. A fost şocat privind convertirea oamenilor în afară de biserică. În ziua a doua a consimţit să predice şi el în aer liber, în faţa a 3000 de suflete. Deschizând Biblia la întâmplare, a zărit cuvintele: “Duhul Domnului este peste mine fiindcă m-a uns să… predic săracilor Evanghelia”. A predicat cu atâta putere din acest text, încât sute de suflete au fost convertite. Atunci a învăţat că pentru a mântui sufletele de la pierzare nu e nevoie numaidecât de clădirile bisericilor. Din aceea clipă, lui Wesley i s-a deschis o nouă cale. Aproape de Londra, la Blackheat, s-au adunat vreo 14.000 să-i asculte predica. În duminica următoare s-au adunat 7000 la Noorfields, iar seara vreo 15.000.
Ca un foc, aşa s-a întins de la un capăt la altul al Angliei o mare trezire spirituală. John Wesley, cu fratele său Carol şi cu Whitefield pe oriunde ajungeau, ca vulpile lui Samson, aprindeau totul. O imensă turnătorie a fost preschimbată în casa de rugăciune cu o capacitate de o mie de locuri şi nu mult după asta el şi-a mutat aici locuinţa şi cartierul său general.
Într-o zi, Wesley a plecat la Newcastle. După ce a ajuns aici, a constatat decăderea mare a locuitorilor. După câtva timp, un mare număr de mineri au fost convertiţi la predicile lui. Apoi a stăruit de ei să se hotărască să zidească un locaş de închinăciune care se ridica la 700 de lire şi el avea numai 26 şilingi în mină. Şi cum convertiţii lui erau toţi săraci, poporul râdea de gândurile năstruşnice ale predicatorului.
“Niciodată n-o să vedeţi pus acoperişul pe această clădire” – zise un batjocoritor.
“Eu sunt de altă părere, spuse Wesley. Nu-i nici un motiv de îndoială căci, după cum ea a început pentru Numele lui Dumnezeu, El va purta de grijă de ceea ce este necesar pentru terminarea ei”.
“Mare este credinţa ta”, spuse un quaker care era prezent la punerea pietrei de temelie şi, după ce se duse acasă, îi trimise predicatorului suma de 100 de lire. Peste 3 luni Wesley a predicat în această casă de rugăciune, care nu numai că fusese acoperită, dar şi terminată pentru închinăciune. Şi erau atât de plini de râvnă minerii pentru a-l asculta pe Wesley, încât la amiază, când se termina serviciul, nici nu se duceau, ci se culcau acolo pe bănci până la serviciul de seară, ca apoi noaptea să poată coborî iarăşi în mină.
În lucrarea sa a avut şi multe de înfruntat, dar în toate Dumnezeu i-a dat biruinţă, în timp ce predica la Cole-Orton Moor, moşierul locului care avea mare influenţă asupra minerilor, a dat la câţiva băuturi tari şi, după ce i-a îmbătat, i-a trimis să conturbe şi să împrăştie adunarea lui Wesley. I-a înarmat cu ciomege şi i-a pus sub comanda unui bătăuş numit John Massey. Cu ciomegele ascunse pe sub haine, oamenii aceştia şi-au însoţit şeful la adunare şi aşteptau ca el să dea semnalul şi să înceapă atacul împotriva predicatorul. Dar, în timp ce ascultau predicarea Evangheliei, Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra şefului bandei şi l-a convertit. În cele din urmă bătăuşii au devenit nerăbdători şi unul din ei a strigat şefului: “Ioane pentru ce nu dai comanda?” Spre uimirea minierilor, Massey îi răspunse: “Dacă cineva îndrăzneşte să se atingă de predicator, atunci mă voi socoti cu el mâine la gura minei”. După aceasta minerii n-au mai îndrăznit să tulbure serviciul, iar drept rezultat al acestei întruniri a fost că şeful bătăuşilor s-a pocăit şi a devenit mare predicator.
Altădată, la Falmouth, răzvrătiţii au atacat casa unde era găzduit Wesley, au spart uşa de afară şi mai aveau una simplă dinăuntru. În timp ce dădeau asaltul asupra acesteia, o fetiţă a început să ţipe: “Vai, ce să facem?” – „Să ne rugăm” spuse Wesley. “Nu e mai bine oare să vă ascundeţi?” – “Nu, pentru mine e mai bine să stau unde sunt”. Doar câteva clipe şi uşa trosni prăbuşindu-se. Wesley păşi în faţa lor şi spuse: Aici sunt. Care din voi are ceva, să-mi spună. Căruia din voi i-am făcut vreun rău? Ţie? Sau ţie? Şi zicând acestea, el ieşi încet pe uşa sfărâmată în stradă şi început să strige: “Vecini, cetăţeni doriţi să mă auziţi vorbind?” – “Da, da! strigă mulţimea. În câteva momente mulţimea gălăgioasă se linişti şi el se folosi şi de această ocazie să predice Evanghelia.
Procedeul clericilor de a-l osândi de la amvon, asmuţi puterile întunericului, ale ignoranţei şi ale fărădelegii. Numai datorită unei minuni dumnezeieşti, Wesley scăpă în diferite rânduri de la moarte. Când se revărsa furia gloatei asupra lui şi când se părea că nu mai există nici un mijloc de scăpare, îngerul Domnului în chip de făptură omenească îi venea în ajutor, mulţimea se dădea la o parte şi servul lui Cristos pleca în siguranţă de acolo.
O aşa scăpare, Wesley o povesteşte în următoarele cuvinte: “Mulţi încercară să mă doboare pe când coboram o pantă lunecoasă spre oraş, zicându-şi că odată ce voi fi aruncat la pământ, nu mă voi putea ridica niciodată. Dar nu căzui, nici nu am alunecat pe pantă până ce în sfârşit am scăpat cu totul din mâinile lor… Deşi mulţi îşi dădeau osteneala să mă apuce de guler sau de haină spre a mă trânti la pământ, nu reuşiră. Numai unul singur reuşi să mă apuce de o pulpană a jiletcei mele, cu care rămase în mâinile sale, în timp ce cealaltă pulpană care avea un buzunar cu o bancnotă în el, o rupse numai pe jumătate. Un om robust care se afla la spatele meu, încercă în mai multe rânduri să mă lovească cu un ciomag gros de stejar – dacă m-ar fi lovit numai o singură dată în ceafă s-ar fi putut scuti de altă osteneală. Dar de fiecare dată lovitura ricoşa în mod misterios, nici eu nu ştiu cum, căci nu mă puteam mişca nici la dreapta nici la stânga. Un altul se năpusti din îmbulzeală, ridică braţul să mă lovească, dar deodată îl lăsă să cadă jos şi, netezându-mi capul cu mâna zise: “Ce păr moale are!” Cei dintâi oameni ale căror inimă fusese schimbată, erau bandiţi oraşului, conducătorii mitocănimei dintre care unul fusese boxer de profesiune în grădinile pentru luptele cu urşii…”.
“Cu ce gingaşă solicitudine ne pregăteşte Domnul pe nesimţite pentru îndeplinirea voinţei Sale! Acum doi ani o bucată de cărămidă mă atinsese în treacăt între ochi. Luna trecută am primit o lovitură şi astă seară două, una înainte de a veni în oraş şi alta după ce am ieşit, dar amândouă fură ca nimic, căci deşi un om mă lovi greu în piept, iar altul mă lovi cu furie peste gură, aşa încât sângele începu să curgă, totuşi aceste două lovituri nu mi-au pricinuit mai mare rău decât dacă aş fi fost atins cu un pai”.
“Eu am crezut în Cristos şi numai în Cristos pentru mântuire şi am primit asigurarea că El îmi luase păcatele mele, chiar pe ale mele şi m-a mântuit de legea păcatului şi a morţii”. Acestea sunt cuvintele prin care îşi mărturisea experienţa mântuirii sale.
Nu mult după aceasta întreaga Anglie a fost zguduită prin predicarea naşterii din nou şi îndreptăţirea imediată prin credinţă. Cu aceasta începuse o a doua Reformă. La început nu se gândi să se despartă de biserica anglicană, ci să lucreze în ea, dar fiind alungat de la amvoanele bisericii oficiale, Wesley a început să predice pe câmpuri. Împreună cu George Whitefield, un coleg de la Oxford şi membru de asemenea al acelui mic club religios întemeiat când erau la studii. Membrii acestui club fuseseră porecliţi “metodişti”. De aici apoi numele s-a extins asupra tuturor celor treziţi de el sau de ai lui. Wesley era bun organizator, conducător şi predicator. Când predica el, zeci de mii de suflete se adunau la ascultarea Evangheliei. Prin predicile lui aspre contra păcatului, nu odată a aţâţat mânia unor oameni de nimic care se năpusteau asupra lui. Astfel, fie din partea acestora, fie din partea acelora care îl duşmăneau de moarte, John Wesley a fost mai de multe ori bătut. Dar lucrarea a luat mari proporţii. Ajutat fiind de George Whitefield şi de alţii, bisericile metodiste s-au întins în toată ţara, iar la moartea lui John Wesley numărau cam 100.000 de membri.
Dar numărul acesta, cu toate că a fost destul de frumos, nu a fost decât cel mai slab rezultat al trezirii făcute de Dumnezeu prin Wesley, căci cine oare poate spune până unde va merge un val ridicat în mijlocul oceanului. Tot aşa, cine ar putea înşira rezultatele directe şi indirecte ale vieţii lui? Influenţa vieţii lui a fost ca nişte brazde adânci trase pe caracterul întregii naţiuni. Un mare val de zel religios a mişcat poporul. Până şi biserica anglicană a fost binecuvântată prin el, cu toate că îl ura. Clerul s-a trezit din somnul său adânc şi faţa bisericii a fost schimbată. Scepticismul a fost înghiţit de val. O grupă evanghelică se ridică în biserica anglicană şi avuse conducerea mai bine de 50 de ani.
Un mare entuziasm moral cuprinse întreaga naţiune. Multe rele fură înlăturate. Instituţii noi începură să ia fiinţă. Din gurile predicatorilor începură să pornească tunete împotriva comerţului cu sclavi. Lupte pentru eliberarea sclavilor din Indii, care erau consideraţi ca suflete scumpe pentru care a murit Cristos, fu pornită de vestitorii Evangheliei. Aceste lupte ajunseră la bun sfârşit în anul 1833, câştigând decretarea libertăţii pentru sclavi, precum şi trimiterea de misionari în India.
John Wesley era un om al rugăciunii şi un sârguincios cercetător al Bibliei. În ultimii 40 de ani ai vieţii sale se scula la ora 4 dimineaţa şi întrebuinţa un ceas sau chiar două în studiul Bibliei şi în rugăciune.
El a murit la 2 martie 1791, în Londra, în vârstă de 83 de ani. Timp de 53 de ani el a călătorit pe cal peste 350.000 km şi a predicat peste 40.000 de predici. El a scris 233 cărţi. Azi scrierile lui sunt cuprinse în 32 de volume. Una mai de seamă e: “O examinare a înţelepciunii lui Dumnezeu în creaţiune”.

În vara anului 2012, pământul a fost la un pas de dezastru

În vara anului 2012, Pământul a fost la un pas de a fi lovit de una din cele mai mari ejecţii de masă coronală din istorie. Particulele au fost purtate de vântul solar spre orbita Terrei cu o viteză de peste 2.000 de kilometri pe secundă.

Două explozii solare uriaşe au eliberat atunci o cantitate de energie echivalentă unui miliard de bombe cu hidrogen.

Cele două ejecţii de masă coronală simultane au avut loc pe 23 iulie 2012. Din fericire, aceste particule au intersectat orbita Terrei când planeta noastră se afla în cealaltă parte a Soarelui, o diferenţă de 9 zile ferindu-ne de un potenţial dezastru.

O asemenea superfurtună solară, care are loc destul de rar, ar avea efecte catastrofale asupra societăţii noastre, care depinde foarte mult de tehnologii moderne şi electricitate.

Pagubele ar fi fost de mii de miliarde de dolari, iar societatea şi-ar fi revenit din acest şoc abia după 4-10 zni, spune Ying Liu, fizician la National Space Science Center din Beijing.

Compania de asigurari Lloyd a realizat anul trecut un studiu, ca să estimaze pagubele în cazul în care această furtună magnetică ar fi lovit Terra. Experţii vorbesc de 2,6 mii de miliarde de dolari pagubă doar pentru America De Nord.

O furtună magnetică mai mică a lovit în 1989 Canada, ducând la 15 pene de curent simultane, care au lăsat fără electricitate 6 milioane de oameni timp de 9 ore.

Cercetarea la care a luat parte Liu şi fizicienii de la Universitatea din California a fost publicată pe 18 martie în revista Nature Communications.

În prezent, când sunt detectate furtuni solare, angajaţii de la centralele electrice au la dispoziţie doar 30-45 de minute ca să se pregătească.

Sursa: IEEE Spectrum via Descopera.com

Filmare NASA

Vezi si

Old Version of Pilgrim’s Progress

VIDEO by „Buy the truth, and sell it not.” Proverbs 23:23

Carl Sagan vs William Lane Craig (Part 2): The Oscillating Universe

William Lane Craig shows despite Carl Sagan’s self-identity as an agnostic, his viewpoint is really atheistic and naturalistic, especially if you claim „The cosmos is all that is, or ever was, or ever will be.” Furthermore, Craig shows through the contingency argument, atheists are presupposing naturalism when they say the universe (despite it being contingent) just is and exists by its own virtue of necessity.

Carl Sagan was a bigger fan of the oscillating universe (the idea the universe went through a number of big bangs and big crunches) compared to the Big Bang Theory. Although Sagan didn’t fully embrace the oscillating universe theory, he certainly found it more plausible than the Big Bang Theory.  VIDEO by religionphilosophy

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari