Pavel Rivis Tipei si Vladimir Pustan: Un mesaj din partea lui Dumnezeu

VIDEO by CRYSTY CRESTYNUL

Vladimir Pustan – Va trebui sa le lasati o poveste pentru copiii dumneavoastra

Photo credit www.gettyimages.com

Va trebui sa le lasati o poveste pentru copiii dvs. Stiti care este povestea?

• Intr-o zi, Dumnezeu s-a atins de mine si de mama voastra si ne-a binecuvantat.
• In ziua asta, Dumnezeu l-a vindecat pe bunicul vostru.
• A fost o zi cand nu am mai avut nici o bucata de paine pentru voi, nici ghete in picioare, dar Dumnezeu s-a atins.

Copii vostri au nevoie de o povestire in primul rand. Nu de casa, banii vostri, nu de masinile voastre, astea n-au povesti. Ei au nevoie de o poveste frumoasa. Ziua in care Dumnezeu ne-a cercetat, ziua in care Dumnezeu ne-a umplut cu Duhul Sfant, ziua in care am pus piciorul in apa (ca si Moise) si Dumnezeu ne-a facut sa umblam ca pe trotuar.

Vezi mesajul aici in intregime – Crestinul adevarat

Vezi Ce e NOU la PAGINA Vladimir Pustan

Vladimir Pustan – O mama de dupa usa

photo credit www.millersportcc.com

Mereu vorbim despre Timotei, uitand ca Timotei a fost episcop tanar, necasatorit. Dar, de ce l-au ales pe Timotei, sa mearga el si sa ordineze, sa hitoroniseasca preoti, pastori, apostoli, diaconi, peste tot locul pe unde se ducea, sa faca lucrul asta, cand Pavel ii spune foarte clar: „Timoteie, nimeni sa nu dispretuiasca tineretea. Ce a fost in spatele lui Timotei? Cum a ajuns asta episcop tanar? Ascultati.

Zice in 2 Timotei 3:15 ‘din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.‘ De aceea a ajuns episcop de tanar, pentru ca acesta stia Scripturile de cand era copil mic. De ce? Pentru ca spune Pavel, tot in 2 Timotei 1:5 ‘Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s’a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine.‘ Apoi, in mama. Din bunica in mama, din mama in prunc. Fiecare cu Biblia in mana. Eu ti-o dau tie, tu i-o dai lui si tot asa, dam din casa in casa, din mana in mana, pana cand vine Domnul.

Mama te invata, tata-i plecat. Tata canta pe tractor, mama, cozonaci le face. Nu-i suficient atat, ca o sa mearga in iad. Daca tata canta pe tractor, mama, facand cozonaci, trebuie sa-i spuna ceva. Ca aici, a spus ca bunica Lois si mama Eunice, pentru ca tata era in Spania si atunci mama e obligata sa faca lucrul acesta. Mama trebuie sa invete copilul, mama trebuie sa-i citeasca din Biblie, capitol dupa capitol. Mamat trebuie sa-l invete ce-i bine si ce-i rau. Mama trebuie sa-l aduca la biserica. Mama trebuie sa faca aceste lucruri. Tata e de obicei plecat. O mama ce invata. Nu stiu ce traducere de Biblie va place mai tare.

M-au intrebat care-i traducerea ce mi-o place cel mai tare- a lui Cornilescu, sau asta revizuita, aia a lui Bartolomeu Anania, cealalta mai veche?
Am spus: „Nu, cea mai buna traducere pentru mine e traducerea mamei mele.”
„Dar ea n-a stiut greaca.”
„Pai, stiu ca n-a stiut greaca mama mea.” Dar mi-a tradus-o prin viata, mama.

Mi-a zis: „Nu fura.” Si mi-a aratat in Biblie ce inseamna sa nu furi, sa nu iei nimic din ce e a altuia. Cea mai buna traducere a Bibliei pe care eu o folosesc e traducerea mamei mele. Asa trebuie sa le traduceti copiilor dvs. Biblia, s-o inteleaga. Si sa le spuneti ca mama trebuie sa o invete. SI daca nu, numai v-ati gandit sa-i duceti pe lume, nu-i suficient.

VIDEO by Fundatia Ciresarii (Nu am gasit predica integrala de la acest clip, pe internet).

Martirii de Azi – O Problema Globala – Tarile din Topul Restricţiilor Guvernamentale si al Ostilităţilor Sociale

photo credit beginningandend.com An angry mob of hundreds of Muslims destroyed a Christian town in response to a charge of blasphemy in 2013.

Un articol extrem de relevant zilelor noastre, in care persecutiile  s-au extins si sunt mai crunte ca oricand (cu exceptia holocaustului), daca ne uitam in istoria recenta. SURSA articolului- REVISTA Semnele Timpului  Autor Marius Necula.

Topul restricţiilor guvernamentale: Arabia Saudită, Iran, Uzbekistan, China, Egipt, Burma, Insulele Maldive, Eritrea, Malezia şi Brunei.

Topul ostilităţilor sociale: Irak, India, Pakistan, Afghanistan, Indonesia, Bangladeş, Somalia, Israel, Sri Lanka, Sudan şi Arabia Saudită.

Aproape o treime dintre ţările lumii au restricţii referitoare la libertăţile religioase și circa 70% dintre locuitorii planetei nu se bucură de un drept fundamental: libertatea de a crede şi de a-şi manifesta credinţa religioasă. Creştinismul este cea mai oprimată religie la nivel mondial. Între 200 şi 400 de milioane de creştini sunt persecutaţi şi discriminaţi. Anual, peste 150.000 sfârşesc prin a fi ucişi.

„Orice fiinţă umană are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi privat, prin învățături, practici religioase, cult şi îndeplinirea ritualurilor.” Declaraţia Drepturilor Omului, art. 18

Discriminarea se referă la modul în care un individ sau un grup este tratat pe baza unui criteriu distinctiv, în cazul acesta, apartenenţa religioasă. Discriminarea implică excluderea sau restrângerea drepturilor și oportunităţilor cuiva în comparaţie cu ceilalţi, atitudine ce deschide porţile persecuției. În schimb, „persecuţia este urmărirea nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău sau un neajuns” sau chiar de a-l ucide.

O problemă globală

La finalul anului 2009, Pew Research Center’s Forum on Religion & Public Life a realizat un studiu²amplu cu privire la libertatea religioasă, datele fiind cumulate din rapoartele a 16 organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale, printre care ONU, Departamentul de Stat al SUA şi Human Rights Watch. Conform raportului Pew Research, aproape o treime dintre ţările lumii au un grad ridicat sau foarte ridicat de restricţii referitoare la drepturile religioase şi aproape 70% din populaţia lumii încă trăieşte în ţări în care libertatea religioasă este limitată, fie de către autorităţile guvernamentale, fie de către diverse grupuri, organizaţii sau de contextul social nefavorabil.

Nivelul cel mai scăzut al restricţiilor provocate de guvern ori societate se regăsește pe continentul american. În schimb, cel mai ridicat grad de restricţionare apare în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, atât din partea guvernului, cât şi a societăţii. La nivel global, ţări precum Arabia Saudită, Pakistan sau Iran au cel mai înalt grad de restricţionare a libertăţilor religioase. Un statut aparte au ţări ca Vietnam sau China, cu un grad foarte ridicat al restricţiilor guvernamentale, dar unde ostilităţile sociale sunt moderate sau chiar, dimpotrivă, se poate întâlni o atitudine destul de favorabilă. În situaţia opusă se află Nigeria, Bangladeş şi India, unde, în ciuda acţiunilor guvernamentale de promovare a libertăţilor religioase, ostilităţile sociale sunt destul de ridicate.

Din păcate, în ciuda faptului că majoritatea statelor garantează de jure libertatea religioasă (prin constituţie sau legi organice), doar un sfert dintre ele pun în practică pe deplin astfel de prevederi. La nivel mondial, 4 din 10 ţări limitează prozelitismul prin dispoziţii legale³. Surpriza cea mai mare a raportului o constitue SUA ,deoarece, în ciuda restricţiilor guvernamentale reduse, nivelul opoziţiei din partea societăţii este cu mult mai mare decât în Japonia sau Brazilia.

În cartea Christianity on Trial, autorii, Vincent Carroll şi David Shiflett, surprind un aspect paradoxal al societăţii americane. Creştinătatea ocupă un loc straniu în viaţa americană; cu toate că este religia predominantă în cea mai religioasă ţară din lumea industrializată, creştinismul este adesea ţinta ironiei şi a persiflării, situaţie izbitoare când luăm în calcul hipersensibilitatea cu care sunt tratate alte grupuri religioase sau etnice.

Topul restricţiilor guvernamentale: Arabia Saudită, Iran, Uzbekistan, China, Egipt, Burma, Insulele Maldive, Eritrea, Malezia şi Brunei.

Topul ostilităţilor sociale: Irak, India, Pakistan, Afghanistan, Indonesia, Bangladeş, Somalia, Israel, Sri Lanka, Sudan şi Arabia Saudită.

Situaţia în diverse ţări

Arabia Saudită: Libertatea religioasă este practic inexistentă, atât la nivel legislativ, cât şi în practică. O condiţie de bază pentru a putea fi cetăţean saudit este apartenenţa la islam. Aderarea la o altă religie (adică apostazia de la islam) este pedepsită cu moartea. Guvernul saudit oferă dreptul la cult privat pentru ne-musulmani, dar practicile religioase ne-islamice sunt cu desăvârşire interzise în public.

Bangladeş: Extremiştii musulmani interzic creștinilor accesul la fântânile publice, mulţi fiind supuşi acţiunilor violente în propriile case.

China: Se estimează că există aproape 100 de milioane de creştini în China (o creştere uimitoare, ţinând cont că în anii ’60 erau doar 5.000 de credincioşi!). China este însă și țara cu cei mai mulţi creştini întemnițați. Guvernul continuă să confişte Bibliile, chiar dacă oficial ele sunt tipărite tot de către aparatul de stat. Un procent de 90% dintre creştinii chinezi sunt parte a „bisericii subterane”, aflată în ilegalitate. În fiecare an, autorităţile chineze desfiinţează sute de biserici organizate clandestin în case particulare, arestând mulţi dintre credincioşi.

Coreea de Nord: Sistemul comunist de la Phenian reprimă orice manifestare religioasă.

Cuba: Creştinii sunt aruncaţi în închisoare şi multe biserici sunt demolate.

India: Hinduşii care se convertesc la creştinism sunt alungaţi de propriile familii şi sunt nevoiţi să facă faţă ostracizării şi izolării. În diverse regiuni ale Indiei, pastori şi preoţi au fost bătuţi, iar în unele cazuri, călugăriţele au fost agresate.

Indonesia: Sunt orchestrate jihaduri împotriva creştinilor, care se finalizează cu biserici distruse şi convertiri forţate la islam.
Iran: Au loc discriminări în sistemul educaţional, la angajare sau în exercitarea dreptului de proprietate. Sunt cazuri în care slujitori bisericeşti au fost omorîţi.

Pakistan: Creştinilor li se interzice exercitarea anumitor profesii, muncile de jos fiind în general rezervate ne-islamicilor.

Sudan: Actele de persecuţie au mers până la dinamitarea bisericilor, şcolilor sau spitalelor creştine. Mulţi pastori şi lideri bisericeşti au fost ucişi. Bărbaţi, femei şi copii au fost torturaţi până la moarte, din pricina refuzului de a se converti la islam.

Vietnam: Credincioşii sunt adesea agresaţi, bătuţi şi aruncaţi în închisoare, pentru faptul că predică ilegal. Sistemul comunist se teme ca nu cumva creştinii să aibă un rol în distrugerea regimului şi, din acest motiv, se caută fie controlul, fie distrugerea tuturor bisericilor.

În general, persecuţia religioasă este declanşată fie de bigotismul religios, fie de sistemul de represiune al statelor de tip dictatorial, care văd religia ca o ameninţare a stabilităţii şi securităţii.

Încolţiţi de semilună

Datele arată că în ţările musulmane, situaţia creştinilor este adesea deplorabilă. În aceste state, printre cele mai dezbătute drepturi religioase este cel care ţine de schimbarea sau abandonarea religiei şi cel de a le prezenta altora propria credință. În islam, apostazia (ridda) este percepută ca o profundă insultă la adresa lui Alah şi a întregii comunităţi. Într-o societate cu o organizarereligiocrată (ar fi impropriu spus teocrată), apostazia este sinonimă cu trădarea. În islam, conceptul trădării nu este limitat la domeniul politic sau militar, ci se extinde şi spre domeniile cultural şi religios. Iar trădarea este pedepsită cu moartea.

Pe aceia care întorc spatele, după ce drumul cel drept li s-a arătat cu limpezime, îi ispiteşte Şeitan şi-i înşeală. Aceasta pentru că ei le zic acelora care pizmuiesc ceea ce trimite Allah: „Noi voim să dăm ascultare la o parte a poruncilor voastre!” Însă Allah cunoaşte ceea ce tăinuiesc ei. Şi cum [va fi] când îi vor lua îngerii şi-i vor lovi peste feţele şi peste spatele lor? Aceasta pentru că ei urmează ceea ce Îl mânie pe Allah şi pizmuiesc ceea ce este mulţumire a Lui şi, de aceea, El va face zadarnice faptele lor.” Coran, 47:25-28

Chiar dacă pedeapsa cu moartea nu este prescrisă explicit în Coran, pentru cel ce părăseşte islamul, istoria confirmă că Mahomed a luat viaţa unora dintre cei care au apostaziat. Abdullah ibn Saud, unul dintre scribii lui Mahomed, care a ajuns la concluzia că Mohamed însuşi, și nu Allah, este autorul Coranului, a fost ucis chiar de către profet. Acesta este precedentul pe care se întemeiază prescripţia din şaria (legea islamică).

Conform şaria, un bărbat apostat trebuie să fie ucis, excepţie făcând situaţia în care renunţarea la islam s-a făcut din cauza unor tulburări mentale sau ca urmare a ameninţării cu moartea. În cazul apostaziei unei femei, părerile sunt împărţiţe, o parte dintre suniţi favorizând execuţia, în timp ce şiiţii susţin pedeapsa cu închisoarea până la deplina pocăinţă.

Datele arată că în ţările musulmane, situaţia creştinilor este adesea deplorabilă. În aceste state, printre cele mai dezbătute drepturi religioase este cel care ţine de schimbarea sau abandonarea religiei şi cel de a le prezenta altora propria credință. În islam, apostazia (ridda) este percepută ca o profundă insultă la adresa lui Alah şi a întregii comunităţi. Într-o societate cu o organizarereligiocrată (ar fi impropriu spus teocrată), apostazia este sinonimă cu trădarea. În islam, conceptul trădării nu este limitat la domeniul politic sau militar, ci se extinde şi spre domeniile cultural şi religios. Iar trădarea este pedepsită cu moartea.

Pe aceia care întorc spatele, după ce drumul cel drept li s-a arătat cu limpezime, îi ispiteşte Şeitan şi-i înşeală. Aceasta pentru că ei le zic acelora care pizmuiesc ceea ce trimite Allah: „Noi voim să dăm ascultare la o parte a poruncilor voastre!” Însă Allah cunoaşte ceea ce tăinuiesc ei. Şi cum [va fi] când îi vor lua îngerii şi-i vor lovi peste feţele şi peste spatele lor? Aceasta pentru că ei urmează ceea ce Îl mânie pe Allah şi pizmuiesc ceea ce este mulţumire a Lui şi, de aceea, El va face zadarnice faptele lor.” Coran, 47:25-28

Chiar dacă pedeapsa cu moartea nu este prescrisă explicit în Coran, pentru cel ce părăseşte islamul, istoria confirmă că Mahomed a luat viaţa unora dintre cei care au apostaziat. Abdullah ibn Saud, unul dintre scribii lui Mahomed, care a ajuns la concluzia că Mohamed însuşi, și nu Allah, este autorul Coranului, a fost ucis chiar de către profet. Acesta este precedentul pe care se întemeiază prescripţia din şaria (legea islamică).

Conform şaria, un bărbat apostat trebuie să fie ucis, excepţie făcând situaţia în care renunţarea la islam s-a făcut din cauza unor tulburări mentale sau ca urmare a ameninţării cu moartea. În cazul apostaziei unei femei, părerile sunt împărţiţe, o parte dintre suniţi favorizând execuţia, în timp ce şiiţii susţin pedeapsa cu închisoarea până la deplina pocăinţă.

Cu crucea în spate şi sabia la gât

Din prisma comparării întemeietorilor celor două religii, există o diferenţă majoră între creştinism şi islam: creştinii sunt urmaşii lui Iisus, care s-a lăsat crucificat, care a făcut apel la iertare şi îndurarea nedreptăţilor favorizând nonviolenţa. În schimb, Mohamed a acţionat ca un războinic – un lider religios şi politic ce și-a condus poporul în lupta contra vrăjmaşilor. Acest aspect este elocvent în înţelegerea modului în care cele două religii se raportează la martiraj. Dacă un creştin este persecutat, se poate ca diverse grupări creştine să mediatizeze cazul ca subiect de rugăciune sau să facă petiţii la diverse organisme internaţionale. În schimb, dacă un musulman este persecutat sau valorile religiei islamice sunt luate în derâdere, întreaga lume musulmană reacţionează în mod activ. Manifestările de stradă sau izbucnirea violenţelor sunt previzibile în asemenea situații.

Pe de altă parte, creștinii au opțiuni limitate de reacție în fața persecuției. Conform Noului Testament, Biserica s-a născut cu sabia la gât. Ba mai mult, în contextul primului secol, persecuţia era percepută ca fiind inevitabilă pentru credinciosul autentic: „de altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). De aici nu mai e decât un pas către ideea că martirajul e o virtute în sine. La două milenii distanţă, schimbările politice, sociale şi religioase oferă o cu totul altă înţelegere a valorii libertăţilor individului, creştinii fiind printre cei mai fervenţi promotori ai libertăţii religioase, militând împotriva abuzurilor şi persecuţiei de orice natură.

Situaţia creştinismului din primele secole ar putea fi cheia pentru elucidarea problematicii persecuţiilor contemporane – perspectiva aceasta este valabilă dacă acceptăm premisa că istoria are ceva să ne spună. Romanii erau prin excelenţă orientaţi către sincretism, adaptând şi preluând practici religioase de la greci, germani, celţi şi popoarele din Asia Mică şi Orientul Apropiat. Sub autoritatea romană, diverse mituri naţionale erau înglobate în laxa, dar unica credinţă imperială. În ciuda unei astfel de toleranţe, mulţi împăraţi romani aveau să rămână în istorie ca mari persecutori ai creştinismului. Cum s-a ajuns aici?

Motivul principal al persecutării creştinilor din primele trei secole am putea spune că este creştinismul însuşi. Preferând redarea din Septuaginta a Psalmului 96:5, creştinii echivalau zeii neamurilor cu demonii (vezi şi 1 Corinteni 10:20). Aşa că e uşor de înţeles de ce o astfel de religie nouă, precum creştinismul, nu era privită cu ochi buni. Zeii care fuseseră adorați generaţii la rând, care se presupunea că au adus bunăstarea cetăţii eterne şi a întregului Imperiu, erau deodată declaraţi ca fiind demoni spurcaţi. Este de înţeles de ce creştinismul avea să fie privit ca o forţă destabilizatoare la nivel social şi politic. Spre deosebire de alte credinţe contemporane, creştinismul primar, prin pretenţia de a fi unica şi adevărata religie, intra în mod inevitabil în conflict cu întreaga societate și, mai ales, cu statul roman. Nici o altă religie nu sfidase puterea imperială şi nu mai reclamase o asemenea autoritate. Mozaismul pretindea de asemenea deţinerea adevărului, evitând cu strictețe sincretismul religios, dar, spre deosebire de creştini, iudeii nu prezentau același pericol pentru autoritatea imperială, câtă vreme rămânea o religie cu specific etnic.

De la trecut la viitor

Prin definiţie, o utopie este atât de mare, încât nu mai lasă loc alteia. Acest lucru este valabil în dreptul oricărui sistem (utopic), fie el de factură fascistă, comunistă, islamistă sau creştină. Conflictul apare când doi ţapi se întâlnesc pe puntea istoriei şi e suficient ca unul dintre ei să împungă pentru a ţâşni sânge. Stau ca exemple conflictele sângeroase din secolele XVI sau XVII dintre două sisteme „absolutiste”: cel catolic – bazat pe autoritatea supremă a bisericii, manifestată prin papă – şi cel protestant. Persecuţii au fost organizate de ambele părți, direcţia lor fiind la discreţia vânturilor politice.

Timp de cincisprezece veacuri, sistemele religios şi social respinseseră orice deviere de la standard, diversele curente de opinie fiind înghiţite sau reprimate. Provocarea adusă de Reforma protestantă, prin diversitatea creată, a obligat societatea occidentală să caute noi premise ale bunei înţelegeri. Uniformitatea dispăruse. Aşa s-a născut noţiunea de toleranţă religioasă, adică acceptarea celuilalt, în ciuda credinţei sale percepute ca eronată. Nu era însă vorba despre libertate religioasă, deoarece libertatea implică acceptarea ideii de egalitate, aspect inacceptabil pentru cele două părți.

În înţelegerea actuală, libertatea religioasă nu este legată de caracterul religiei profesate (şi nici nu trebuie), ci de fiinţa umană ca atare – pentru că altfel nu ar mai fi libertate. Asta pentru că, în esenţă, libertatea religioasă este un drept al individului, şi prin extensie al comunităţii, de a crede şi de a-şi manifesta credinţa. Aşadar, în sintagma modernă libertate religioasă, accentul cade pe libertate, ca un drept natural al omului, şi nu pe religie, ca formă de manifestare particulară sau publică.

Într-o situaţie similară Europei occidentale de acum 500 de ani, se află islamul din zilele noastre, care, asumându-şi rolul de religie adevărată, cu o misiune utopică ce cuprinde întreaga planetă, cel mult poate oferi toleranţă religioasă, dar nicidecum libertate. Islamul, spre deosebire de creştinism, nu comportă o diversitate generată de schisme ideologice şi doctrinare. Constituţia monolită a islamului este improprie manifestării libertăţii de gândire şi, implicit, a celei religioase. Dar și acest context musulman se poate schimba. Bine a observat Victor Hugo că „nicio armată din lume nu poate sta împotriva unei idei căreia i-a venit vremea” . În cazul acesta, persecuţia nu are nicio putere, deoarece, aşa cum spunea Vasile cel Mare, „fides suadenda est, non imponenda” (credinţa e o problemă de convingere, şi nu de constrângere).

photo credit www.pewforum.org Tarile de culoarea rosie sunt in Topul tarilor, a ostilităţilor sociale

Cauzele persecuţiilor creştinilor în anumite state:

• 1) Numărul în creştere al creştinilor este perceput ca o ameninţare a identităţii naţionale, deoarece, în aceste cazuri, identitatea naţională este legată de apartenenţa religioasă.
• 2) Creştinii vorbesc adesea despre libertate şi drepturile fundamentale ale omului;
• 3) susţin cauza celor nenorociţi şi oprimaţi, care ar putea genera tulburări sociale;
• 4) se presupune că sunt agenţi occidentali;
• 5) ar putea fi o ameninţare a legăturii strânse între religie şi economie;
• 6) nu pot fi controlaţi de către stat în privinţa comportamentului, conştiinţa lor având un set diferit de valori decât cel „oficial”;
• 7) menţin legătura cu cei din afara sistemului.
• 9) Alte grupări religioase autohtone se simt ameninţate de creşterea bisericilor creştine.
• 10) O înţelegere greşită a ce înseamnă creştinismul, cuplată cu reticenţa instinctivă la nou.

Nelu Surd – „Lectii de Viata” si „Nimic la intamplare”

„Nimic la intamplare”

Nimic nou sub soare !!!!

„Lectii de Viata”

Si cate lucruri nu ti-ar da speranta
Tanar pentru veci de ai ramanea .
ALBUM „Lectii de viata”
VIDEO by nelusurd

Citate Martyn Lloyd Jones – Cel mai mare păcat al creştinului modern este păcatul de a reduce creştinismul la nivelul propriilor experienţe

Nu ezit să spun că cel mai mare păcat al creştinului modern este păcatul de a reduce creştinismul la nivelul propriilor experienţe şi al propriei înţelegeri.

Noi Îl limităm pe „Sfântul lui Israel”.

Lucrul acesta este unul foarte serios.Aceasta nu numai că ne lipseşte de binecuvântările vieţii creştine, dar şi face biserica slabă şi ineficace, de aceea, într-un sens, e responsabilă pentru condiţia lumii dinafară.

~~~~~~~

În biserica de azi tendinţa este să privim tot timpul la lume şi să vedem tragedia lumii. Lucrul acesta este, desigur, potrivit; biserica trebuie să fie evanghelistică. Dar se pune întrebarea: în ce mod trebuie să fie biserica evanghelistică?

Şi eu doresc să afirm că Noul Testament însuşi ne spune, şi ne-o spune şi Istoria Bisericii, că Biserica are cel mai mare succes atunci când ea însăşi este ceea ce ar trebui să fie. De ce masele de oameni se află în afara bisericii? Nu ezit să afirm că motivul este că ei nu reuşesc să vadă în noi nimic care să-i atragă, nimic care să creeze în ei dorinţa de a primi ceea ce avem noi, sau nimic care să-i mustre şi să-i condamne pentru modul în care trăiesc.

~~~~~~~

Nu îngădui diavolului să te convingă că posezi tot ce poţi primi, cu atât mai puţin că ai primit atunci când ai fost convertit tot ceea ce se poate primi. Aceasta a fost o învăţătură populară chiar şi printre evanghelici. Primeşti totul la convertire, se spune, şi nimic mai mult, niciodată.

O, să nu credeţi aceasta; nu e adevărat. Nu e adevărat în lumina învăţăturii Scripturii, nu e adevărat în lumina experienţei sfinţilor din toate veacurile. Există întotdeauna această posibilitate slăvită de a te întâlni cu El într-un mod nou şi dinamic.

Martyn Lloyd Jones via Tim Dubhy – aceste citate sunt din cartea care trebuie sa apara la Perla Suferintei, “Apa Vie” (predici pe Ioan 4)

Avem o pagina de linkuri la articole Martyn Lloyd Jones in Limba Engleza aici – Dr. Martyn Lloyd-Jones PAGE 

Film din zbor deaupra unei eruptii vulcanice in Vanuatu – Vulcano eruption filmed up close

photo credit  www.volcano.si.edu

Yasur volcano on Tanna island, Vanuatu

photo credit

Film din zbor, deaupra unei eruptii vulcanice in Vanuatu

Video by Shaun O’Callaghan via stiriradioava.blogspot.com

Volcanoes and earthquakes. Inside the Volcano

Visit: http://www.world-earthquakes.com

Eruptii vulcanice si cutremure

Video by worldethq

If somene asked: What sets Christianity apart from other religions, what would you say?

photo credit sojo.net

Many times, the stumbling block in a conversation with an unbeliever is their carte blanche statement that ‘all religions are the same’. How would you answer them? Here is William Lane Craig’s answer. Video by drcraigvideos,
For more resources visit:http://www.reasonablefaith.org

On April 18th, 2012 William Lane Craig and Klemens Kappel debated the topic „Does God Exist?” in Copenhagen, Denmark. After the debate there was a lengthy question and answer period with the audience. In this clip, the question arises: What sets Christianity apart from other religions?

William Lane Craig: „Christianity is set apart from most of the other religions of the world, and it’s not just a code of ethics or a system of religions about various gods and deities. But it’s a religion that’s rooted in history, in real historical events, in people and places that you can read about in other ancient historical texts, that we have archaeological confirmation of.

You can read about people like Pontius Pilate, like John the Baptist, James, Jesus’  younger brother, in the works of Josephus, the ancient Jewish historian. We have archaeological evidences for the places described in the New Testament. This is not some sort of myth about a fairyland.

This is about real people, that actually lived, real places that actually existed, real events that actually took place. And as I say, that includes those 3 facts that crucially undergird the inference to Jesus’ resurrection. So, I think this does seem to set Christianity apart.

Randy Alcorn – Questions children have about heaven – Part 2 of Heaven: What Will It Be Like?

We will be posting 6 videos (approx 20-30 min each) once each morning, with Randy Alcorn speaking about Heaven. Here are the highly interesting subject he will discuss, the links will become live as each new post is posted daily:

1. Monday: Will heaven be exciting? Part 1 of What’s so exciting about heaven?
2. Tuesday: Our existence in heaven – Part 2 of What’s so exciting about heaven?
3. Wednesday: The New Heaven and the New Earth – Part 3 of What’s so exciting about heaven?
4. Thursday: The future glories of heaven – Part 1 of What Will Heaven Be Like?
5. Friday: Questions children have about heaven – Part 2 of Heaven: What Will It Be Like?
6. Saturday: How can you be sure you are going to heaven? Part 3 of Heaven: What Will It Be Like?

This is Part 2 of Heaven: What Will It Be Like?

Children enjoy asking questions about everything—including heaven. Because there are a lot of wrong ideas about Heaven, we must base our answers on what God tells us in the Bible. In this program, Dr. Ankerberg and Randy Alcorn answer children’s questions like: will they see their pets again in Heaven? Is Heaven up? and Will there be sports on the New Earth?

photo blog.lifeway.com
VIDEO by John Ankerberg