Grupul Speranța și Pastorul Ovidiu Ghiță – Tecuci – Jurnal + VIDEO – Turneul Sens Unic

Astăzi a fost rândul orașului Tecuci găzduiască turneul cu „Sens Unic Spre Cer”. Locurile de la Casa de Cultură „Ion Petrovici” au fost ocupate de aproximativ 400 de tecuceni. Întâmpinați cu căldură de cei aflați în sală, membrii Grupului Speranța au dat startul acestei seri pentru suflet, creând prin mesajele pieselor interpretat atmosfera ideală premergătoare unui timp petrecut în prezența lui Dumnezeu.

Pastorul Ovidiu Ghiță a ales să le vorbească oamenilor despre singura cale prin care oamenii pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu: Isus Hristos, prin care toți cei trudiți și împovărați pot să găsească odihnă pentru sufletele lor și iertare de păcate. În încheierea predicii, pastorul i-a provocat pe oameni să își analizeze viața și să își ceară iertare pentru trăirea lor. Chemarea lui Dumnezeu a găsit câteva inimi deschise, care și-au exprimat dorința de a se apropia mai mult de Cel ce le poate schimba viața.

Ne rugăm ca Dumnezeu să lucreze în inimile tuturor care au auzit chemarea Sa în această seară, ca El să îi ajute să ia o decizie pentru veșnicie!

Sperața Sens Unic Spre Cer – Tecuci Live

 

Cum să arăţi că îţi pasă – _Geantă Sefora_

Photo credit www.stonebriar.org

Trăim singuri, uitaţi şi plictisiţi. Doar noi şi telefoanele noastre. Când e pană de curent sau pică netul, suntem în stare să începem cel de-al Treilea Război Mondial, să punem tunurile pe Enel.

E adevărat şi faptul că nu depindem de bucăţile astea de plastic, ci de oamenii cu care vorbim… dar, cu toate astea, devenim tot mai singuri pe zi ce trece.

Nu se mai nasc eroi pentru că nu mai sunt oameni dispuşi să se sacrifice. În schimb, creşte numărul de „emokizi” şi de sinucigaşi, pentru că eroii noştri s-au transformat în monotonii dezinteresaţi, de care ne lovim pe toate străzile.

Într-o lume în care confortul personal e pus pe primul loc, arată că eşti diferit! Arată că ţie îţi pasă!

7 paşi prin care arăţi că îţi pasă:

1. Spune adevărul, oricât de dureros ar fi el. Spune-l cu riscul de a răni, pentru că oricum nimic nu poate să rănească un om mai tare decât să fie minţit frumos. Adevărul dezgroapă morţii şi îi trezeşte la viaţă, dar minciuna îngroapă oamenii de vii. Rănile, odată curăţate, vor începe să se vindece.

2. Ascultă, oricât de multe ai avea şi tu de spus; oricât de mult ar vorbi celălalt. Nu-ţi pune căştile indiferenţei în urechi. Nu fugi de teamă să nu fii şi tu afectat de problema lui. Ascultând problemele altora, te ajuţi şi pe tine însuţi, pentru că îţi e distrasă atenţia de la problemele tale. Ascultă cu urechea inimii. Abia atunci coarda sensibilă va fi mişcată şi va începe cu adevărat să îţi pese.

3. Nu judeca, oricât de ispitit ai fi să faci asta; oricât de îndreptăţit ai crede că eşti….

Citeste mai mult aici – http://seforaseah.blogspot.com/2015/05/cum-sa-arati-ca-iti-pasa.html

Citeste blogul lui Sefora Geantă aici – http://seforaseah.blogspot.com/

BISERICI ÎMPINSE – Nicolae.Geantă

Photo credit worldonafork.com

Jeepul bătrânului misionar Jackson, un diesel nezgâriat, cu mulţi cai, fără pic de ruginitură şi cu consum modest, urca fără pufăieli îndoilenice orice versant spre verticală şi alerga transpirând sub pneuri câmpurile neregularizate. Însă, oriunde-ar fi poposit, bătrânul era obligat să-şi lase automobilul fie pornit, fie în pantă. Altminteri, oricât de mult ar fi sucit cheile în contact, maşina nu scotea nici un smiorcăit. Nici măcar cu declaraţii solemne. Într-una din zile bătrânul a avut misiune la o şcoală rurală. Şi, fiindcă a uitat să lase bolidul pornit – iar pe deasupra şi trama stradală era cvasiorizontală, la plecare misionarul a rugat copiii să-l împingă. După 3 ani de chin şi jale, la misiune apăru un tânăr să preia ştafeta. Sufocat de lamentările jacksoniene, flăcăul a deschis capota şi în câteva secunde a rezolvat necunoascuta: borna era scoasă de la baterie!

Photo Agnus Dei

Photo Agnus Dei

Cu asemeni maşini, e obişnuit cotidianul din România. Hardughiile-s împinse pe bulevarde sau uliţe de mecanici în şalopete, de copii cu ghiozdanele în spate, de bătrâne cu plasa de cartofi în mână, de cărăuşi cu biciul la cizmă, de femei pe tocuri de 10 cm. Ba chiar şi bolnavii împing uneori la Salvare. Ne-mpinse, deşi sunt vehicule, mobilitatea lor e să rămână pe loc.

Privind pe uliţa bisericilor, ambulanţele ce salvează sufletele de iad sunt văzute cel mai ades că nu pornesc decât… împinse. Ca să pună umărul la construcţii, fraţii locali trebuie să primească mai întâi fonduri din diaspora. Apoi de la Stat, de la Culte. Calendarele creştine, bibliile sau broşurile sunt bine primite dacă sunt gratuite. Leviţii moderni cântă fără greşeli, dacă memoria le e upgradată de retroproiectoare. Dărnicia nu e uitată dacă diaconii duc punga direct sub nas la dăruitori. În serile de rugăciune, părinţii trebuie să-şi îmbrâncească odraslele spre biserică. Evanghelizările nu au magnet fără predicatori brănduiţi, veniţi de departe. Ei pot să predice cu vorbe, localnici însă nu mai au fapte. Voluntariatul pentru societate, pentru orfelinate, pentru azilele cu bătrâni, pentru mediu, nu se pune în mişcare fără străinii ce-şi iau concediu fără plată ca să slujească-n România.

Înţepenite parcă pe trotuarul vremii, basilicile nu mai expansionează. Staţionând sub programe şablonate, ele alunecă spre cer doar din inerţie. Bătrânii împing ascendenţa cu pârghia istoriei, tinerii o frânează cu libertinismul. Pentru unii adulţi dealul e greu de urcat, pentru alţii panta e prea alunecoasă. Predicatorii strigă ca anahoreţii în deşert, dar tot ca acolo le răspunde numai isihia. Poporul nu mai traversează pustiul vieţii decât remorcat de religie. Şi mai mult, de tradiţii.

Dorim să atingem piscurile înalte nu prin căţărâre de la bază, ci prin catapultare directă sau aterizare forţată. Speriaţi că nu mai porneşte Biserica, ne străduim cu suciturile de chei în contacte, cu eforturile venite din pante omeneşti. Uităm că Hristos Domnul ne-a prevenit că jugul Său e greu de dus fără El, dar şi că Duhul Sfânt nu se-nvârte cu vieţi dezlipite de la borna divină.

Unii pot spune că maşina lui Jackson era românească. Pentru că la vale mergea foarte bine, chiar fără carburant. Dar la deal era musai s-o împingi. Alţii vor spune că era penticostală. Pentru că nu pornea decât prin punerea mâinilor. Eu însă cred că era cesaţionistă (nu credea în daruri). Pentru că deşi avea baterie, n-o folosea.

Fără duh suntem lipiţi de trupul de moarte, dar cu El în noi, învingem inerţia. Se poate. A
făcut-o Hristos. El a intrat în lumea noastră, scria Max Lucado, pentru ca noi să întrăm în lumea Lui.

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2010/11/biserici-impinse.html

Citeste blogul lui Nicolae.Geantă aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com/

Vladimir Pustan Evanghelizare – Caminul Cultural din Vadu Crisului, Bihor

VIDEO by Adrian Ady

LIVE din BCP Betel Bucuresti, serviciu special de rugaciune pentru Magda si Daniel Popescu

Photo Daniel Popescu

Photo Daniel Popescu

Astazi Luni 18 Mai incepand cu ora 19:00 Prodocens Media va transmite LIVE din BCP Betel Bucuresti, serviciu special de rugaciune pentru Magda si Daniel Popescu.

Magda Popescu si sotul ei Daniel sunt fondatorii si liderii grupului Evangelion, grup ce isi isi continua activitatea muzicala fara cei doi lideri dat fiind faptul ca Magda a fost diagnosticata cu tumoare la ochiul drept.

Si noi Prodocens Media o sustinem pe Magda si o asteptam cat mai curand in mijlocul nostru pentru a sluji impreuna.

URMARESTE LIVE AICI

www.prodocensmedia.ro

Photo Dani Popescu

Daniel si Magda Popescu

~~

ULTIMA SCRISOARE DE LA TATĂL MEU…

(O parabolă contemporană inspirată din 2 Timotei)

Mă numesc Timotei și am crescut într-o familie de greci din Timișoara. Tatăl meu, Pavel, care nu stă prea bine cu sănătatea, deţine compania pe care a înfiinţat-o tatăl lui şi care a pornit de la o mică afacere de familie, ajungînd un concern internațional cu multă influență. Tatăl meu conduce acestă companie şi eu o voi moşteni de la tatăl meu, aşa cum şi el a moştenit-o de la tatăl lui. Noi producem cel mai bun sistem din lume pentru întreţinerea vieţii. Nu mai există nimic similar, fără acest sistem oamenii ar muri. Datorită acestei capacităţi de a susţine viaţa, tatăl meu a considerat această afacere nu atît de mult ca fiind a lui proprie, ci mai degrabă un bun încredinţat de o valoare inestimabilă de care trebuie să aibă grijă şi să îl transmită în siguranţă generaţiei următoare…

Preaiubitul meu fiu, clipa plecării mele este aproape, te rog fierbinte să-ți amintești întotdeauna sfaturile mele:

 

  • Păstrează producţia nealterată şi de cea mai bună calitate.Nu ai cum s-o îmbunătăţeşti şi nu e nimic care să se compare cu ea, însă tu trebuie să o prezinţi şi să o pui pe piaţă în mod corespunzător şi cu sensibilitate către cei pentru care reprezintă o problemă de viaţă și de moarte .
  • Nu ceda niciodată presiunilor concurenţei…..

 

…mai mult pe www.baptist-tm.ro

(Traducere și adaptare Cornelia Mihai și Samy Tuțac, după un text scris de Wayne E. Shaw)

In Memoriam Anca Ciora – fondatoarea Grupului Continental

Citeste aici despre plecarea sorei Amca Ciora la Domnul, NewsNet Crestin:

~† A plecat la Domnul Anca Ciora, fondatoarea Grupului Continental!

~† Înmormântare Anca Ciora

Biserica Baptista Iris 18-05-2015 – Priveghi Anca Ciora (VIDEO)

Anca Ciora Photo

Anca Ciora Photo www.jubilate.ro

Dincolo de muzica si versuri – Anca Ciora

VIDEO by Credo TV

CONTINENTAL – Aproape de Mine

VIDEO by ContinentalRomania

Este normal, etic şi legal ca orice muncă făcută de cineva să fie recompensată (retribuită, plătită) ?

 

Asociatia Muzicienilor Crestini din Romania AMCR Facebook

Asociatia Muzicienilor Crestini din Romania AMCR Facebook

Este normal, etic şi legal ca orice muncă făcută de cineva să fie recompensată (retribuită, plătită). Alexandru Vlahuţă spunea: “Sfântă muncă e aceea / Ce răsplata-n ea-şi găseşte”. Tot el a mai oferit poporului român două versuri memorabile pe care artiştii (mai ales muzicienii) le-au remarcat de mulţi ani: “Munca de artist e crudă / Şi e trist-a ei răsplată.” Oare ce a constatat el atunci şi ce a vrut să transmită celorlalţi români când a scris aceste versuri?

Evident, muzica se realizează printr-o muncă artistică. Şi pentru ca ea să fie de cea mai bună calitate (mai ales atunci când este închinată lui Dumnezeu!), implică un mare efort specific din partea muzicienilor! Niciodată această muncă nu ar fi trebuit să fie făcută gratis (decât în cazuri excepţionale) – pentru că ea nu este nici uşor de realizat şi nici ieftină!

Unul dintre proverbele româneşti despre muncă spune: „De unde munceşti, de-acolo trebuie să mănânci.”

Au înţeles aceste adevăruri şi creştinii evanghelici români?

Fa click si citeste mai mult –

 Citeste si

 

 

Mai mult decat vise – Vise si viziuni in lumea musulmana

De zeci de ani incoace, un fenomen se tot intampla in lumea musulmana. Barbati si femei, fara nici o cunostinta despre Evanghelie si fara a avea contact cu crestini sunt transformati in urma experimentarii unor vise si viziuni cu Isus Hristos. Iata cinci povestiri ale unor fosti musulmani care acum il recunosc pe Isus ca Mantuitor, recreate sub forma unor documentare dramatizate. Produse in limba lor originala cu traducere in limba romana..

Vezi aceste documentare dramatizate: http://bit.ly/1HjDcjE sau citeste un articol similar despre acest fenomen http://bit.ly/1IHxA4k

Adevarul.ro – Corespondenţă de la Roma. Ce a discutat Klaus Iohannis cu Papa Francisc şi când vine Suveranul Pontif în România

Photo Hotnews.ro

Papa Francisc a fost foarte interesat de situaţia din România, în special de situaţia generală a bisericilor din România şi a minorităţilor etnice. Am discutat şi despre evoluţia din Ucraina, Moldova şi situaţia foarte complicată din zona Mării Mediterane, cu migraţia care vine din nodrul Africii. I-am lansat invitaţia să vină în România. Cred că 2018 este cel mai bun an.

Citeste mai mult: adev.ro/nofuh4

Citeste si Hotnews.ro: Klaus Iohannis, primit la Vatican de Papa Francisc

How Do You Know You’re Repentant?

81e1e-repent

From Jared Wilson for The Gospel Coalition via http://www.churchleaders.com

How do you know when someone is repentant? In his helpful little book Church Discipline, Jonathan Leeman offers some guidance:

“A few verses before Jesus’ instruction in Matthew 18 about church discipline, he provides us with help for determining whether an individual is characteristically repentant: W ould the person be willing to cut off a hand or tear out an eye rather than repeat the sin (Matt. 18:8-9)? That is to say, is he or she willing to do whatever it takes to fight against the sin? Repenting people, typically, are zealous about casting off their sin. That’s what God’s Spirit does inside of them. When this happens, one can expect to see a willingness to accept outside counsel. A willingness to inconvenience their schedules. A willingness to confess embarrassing things. A willingness to make financial sacrifices or lose friends or end relationships.” (p. 72)

These are good indicators, and I believe we can add a few more.

Here are 12 signs we have a genuinely repentant heart:

1. We name our sin as sin and do not spin it or excuse it, and further, we demonstrate “godly sorrow,” which is to say, a grief chiefly about the sin itself, not just a grief about being caught or having to deal with the consequences of sin.

2. We actually confessed before we were caught or the circumstantial consequences of our sin caught up with us.

3. If found out, we confess immediately or very soon after and “come clean,” rather than having to have the full truth coaxed out of us. Real repentance is typically accompanied by transparency.

4. We have a willingness and eagerness to make amends. We will do whatever it takes to make things right and to demonstrate we have changed.

5. We are patient with those we’ve hurt or victimized, spending as much time as is required listening to them without jumping to defend ourselves.

6. We are patient with those we’ve hurt or victimized as they process their hurt, and we don’t pressure them or “guilt” them into forgiving us.

7. We are willing to confess our sin even in the face of serious consequences (including undergoing church discipline, having to go to jail or having a spouse leave us).

8. We may grieve the consequences of our sin but we do not bristle under them or resent them. We understand that sometimes our sin causes great damage to others that is not healed in the short term (or perhaps ever this side of heaven).

9. If our sin involves addiction or a pattern of behavior, we do not neglect to seek help with a counselor, a solid 12-step program or even a rehabilitation center.

10. We don’t resent gracious accountability, pastoral rebuke or church discipline.

11. We seek our comfort in the grace of God in Jesus Christ, not simply in being free of the consequences of our sin.

12. We are humble and teachable.

As it is, I rejoice, not because you were grieved, but because you were grieved into repenting. For you felt a godly grief, so that you suffered no loss through us. For godly grief produces a repentance that leads to salvation without regret, whereas worldly grief produces death. For see what earnestness this godly grief has produced in you, but also what eagerness to clear yourselves, what indignation, what fear, what longing, what zeal, what punishment! At every point you have proved yourselves innocent in the matter. —2 Corinthians 7:9-11

(I have put my signs in the first person plural not because it is always inappropriate to seek to gauge someone’s repentance, but because we should always be gauging our own first, and because the truly forgiving heart is interested in an offender’s repentance but isn’t inordinately set on holding up measuring sticks but holding out grace.)

Read the entire article here – http://www.churchleaders.com

The State of the Damned in Hell

Thomas Boston (1676 – 1732) Photo via wikipedia

Puritan Thomas Boston –

The State of the Damned in Hell

Thomas Watson

HIGH QUALITY EBOOKS

The Beatitudes 
Body of Practical Divinity (.mobi)

––––––––

HIGH QUALITY HTML BOOKS
A Body of Divinity

A Divine Cordial
The Beatitudes: An Exposition of Matthew 5:1-12
The Christian Soldier
The Christian’s Charter
The Doctrine of Repentance
The Godly Man’s Picture
The Lord’s Prayer
The saints spiritual delight (5.2 MB)
The Ten Commandments (Alternate here)
A Treatise Concerning Meditation
The Mischief of Sin
Puritan Gems or wise and holy sayings of Thomas Watson (1.7 MB)

VIDEO by Christian Praise and Worship in Songs, Sermons, and

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari