PLINI DE DUHUL SFANT – Viorel Udriste

Efeseni 5:18 FOTO revralphie.com

Efeseni 5:18 FOTO revralphie.com

„…fiti plini de Duh” Efes. 5:18 Golirea de pacat presupune umplerea cu Duh.

Este important ca cei credinciosi sa recunoasca rolul Duhului Sfant in planul de rascumparare al lui Dumnezeu. Duhul Sfant este cocreator al Universului, acesta fiind prezent inca de la Creatie: „…Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.” Gen. 1:2 Lucrarea Duhului ne este prezentata diferit in Viorel UdristeVechiul si Noul Testament. Dumnezeu a avut un reprezentant divin in toata lucrarea Sa. Suntem obisnuiti sau invatati ca Sfanta Treime lucreaza impreuna si ca noi credem in Trinitate. Cuvantul in sine nu exista in Sfanta Scriptura, aceasta este mai degraba o constructie teologica ca sa putem intelege rolul acestora in planul lui Dumnezeu inca de la facerea lumii. Apostolul Pavel descrie in epistola sa catre Romani, intr-un mod cat se poate de doctrinar – el fiind dealtfel un invatat al vremii in scrierile Vechiului Testament – lucrarea Duhului in vietile credinciosilor care dealtfel, si locuieste in ei… „Voi nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi” Rom. 8:9

Duhul elibereaza de sub puterea pacatului – Legea nu poate izbavi de pacat, tocmai de aceea Pavel intareste acest lucru: „In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de Legea pacatului si a mortii” Rom. 8:2 Legea Duhului de viata este practic Duhul Sfant care vine si produce schimbarea in cel credincios si il elibereaza de sub puterea pacatului. Aceasta eliberare se simte atunci cand credinciosul nu mai este atras si momit de poftele care „se razboiesc cu sufletul” si atractia spre pacat practic nu mai exista. Atunci cand esti liber fata de pacat, indiferent de ce natura ar fi el, nu mai are putere asupra credinciosului datorita lucrarea pe care Duhul Sfant o face in cel credincios. Din robi ai pacatului Duhul vine si ne face robi ai neprihanirii in Hristos Isus. „Si chiar prin faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai nepriharirii. …dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra !” Rom. 6:18-19

Duhul infiaza – „Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:14 Cu alte cuvinte daca, faptele pacatoase ale trupului nu mai exista, suntem calauziti de Duhul. Un fiu din familia lui Dumnezeu este condus de Duhul lui Dumnezeu. Baza sigurantei mantuirii vine tocmai din aceasta lucrare a Duhului in cel credincios. Daca credinciosul nu are inca putere asupra pacatului si poftele lui inca se razboiesc cu sufletul sau, tendinta spre pacat este inca prezenta in viata lui, atunci putem admite ca in cel credincios inca nu s-a produs eliberarea fata de tot ce este pacat. Cand esti liber fata de un lucru, practic nu te mai intereseaza de el !

Duhul mijloceste in rugaciune – „…caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite.” Rom. 8:26 Domnul Isus mijloceste permanent pentru credinciosi in prezenta lui Dumnezeu „…Hristos a murit ! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi !” Rom. 8:34 si Duhul face acelasi lucru ! Hristos in cer, Duhul pe pamant, mijlocind „pentru sfinti dupa voia lui Dumnezeu” Rom.8:27

Duhul ne comunica dragostea lui Dumnezeu – „Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru.” Rom. 8:38-39 Credinciosii se afla in prezenta lui Dumnezeu atat in viata cat si in moarte (moarte fizica), ingerii nu vor distruge reletia dintre credinciosi si Dumnezeu, stapanirile nu pot face acest lucru, (bineinteles fara voia noastra) nimic din spatiul existent creat de Dumnezeu nu poate distruge planul Sau pentru credinciosi in Hristos Isus.

Reclame

= BIBLIA despre Vise si Vedenii de noapte; Marturii =

Dreams visions vise vedenii Holy Spirit
TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT, 
Toata Gloria in Veci !!!
 BIBLIA despre Vise si Vedenii de noapte; Marturii =

14. Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într-un fel, cînd într-altul. dar omul nu ia seama.
15. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într-un somn adînc, cînd dorm în patul lor.
16. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
17. ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mîndrie,
18. ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei. (Iov 33: 14-18).

Iata ca DOMNUL mi-a dat ocazia sa vorbesc despre unele vise pe care le-am avut de-a lungul anilor (Domnul mi-a vorbit si-mi vorbeste prin foarte multe vise; nu am cerut eu acest dar, si nici nu mi-a trecut prin gand sa cer, cu toate ca credeam cele scrise in Biblie, cu Iosif, etc., nu e pentru ca merit, ci pentru ca asa a gasit cu cale Domnul si Duhul Sfant). Nu vre​a​u sa dau neaparat o solutie generala pentru orice vis​.​

Eu relatez ceea ce mi s-a intamplat mie. ​Nu am si darul de talmacire vise, dar DOMNUL unde a fost cazul mi-a aratat clar situatia, unde a fost nevoie de talmacire, am apelat la fratele Pastor si Prooroc Pavel Udria din New Jersey, iar unde nu a avut nici el lumina, a zis sa mai cer Domnului inca un vis pentru clarificare; alteori DOMNUL ne lasa sa intelegem descoperirea numai cand se implineste.​
Totul e spre slava Domnului​, ​spre zidirea si poate spre invatatura altora, din experientele prin care trecem fiecare; invatam unii de la altii din experientele prin care ne trece​ EL.​

DOMNUL mi-a dat vise in legatura cu mine, familia mea, frati, surori in Hristos, Biserici, rudenii, prieteni, colegi de serviciu, etc., multe cerute de mine, dar si foarte multe pe care nu le-am cerut si nici nu m-am gandit la persoanele respective. Fratele Pavel Udria mi-a zis sa transmit visul persoanei respective numai daca DOMNUL​; e vorba in special de vise negative , cele pozitive zicea ca pot fi spuse pentru zidire, pentru ca facusem greseala sa spun visele negative unora, si au fost care au primit si au fost care s-au suparat sau unii nu m-au crezut, etc.

​Cred ca darurile pot fi cerute de la Domnul, dar El hotaraste ce dar sau daruri iti da, sau daca iti da sau nu; ori una ori, alta stie EL de ce.​

Nu toate visele se implinesc imediat, a doua zi, ci poate peste saptamani, luni, ani sau zeci de ani.

Visele cu promisiunile DOMNULUI se implinesc cu cei care-I raman credinciosi Lui in toate lucrurile.

La toate exista un „DACA”: „Daca vei asculta de glasul DOMNULUI…” Ca si noi oamenii, daca sunt cuminti si ascultatori, copiii nostri vor primi ce le-am promis, daca nu,…. Vedeti asta si in BIBLIE.
Despre vise s-ar putea discuta mult si din Biblie si din experientele multora.

​ Iata cateva texte din Cuvantul DOMNULUI -BIBLIA, in legatura cu acest dar sau aceste​ daruri de la DUMNEZEU; dau texte mai lungi pentru cei care nu sunt prea familiari cu BIBLIA: 

17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri! (Faptele apostolilor 2:17).
5. Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult. 
6. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat! 
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s-au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.” 
8. Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui. 
9. Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.” 
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?” 
11. Fraţii săi au început să-l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. (Genesa 37:5-11).
 
1. După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil). 
8. Dimineaţa, Faraon s-a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le tîlmăcească lui Faraon. 
15. Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.”
16. Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” 
(Genesa 41:1, 8, 15, 16; cine doreste poate citi tot capitolul).
5. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
6. Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bună voinţă, şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.  (I Imparati 3: 5, 6; cine doreste poate citi mai departe).

Mai pot fi citite si capitolele 2 si 4 din Cartea lui Daniel.
​ ​
Acum , ​as dori sa prezint​ din multele vise pe care le-am avut​ in ultimii 15 ani​; Domnul m-a invatat tot in vis si cum sa ma rog pentru solutionarea problemelor, si asa am facut.​

Am avut ​vise de bucurii, promisiuni din partea DOMNULUI sau care constituiau semnale de alarma, indemnuri la pocainta, atat pentru mine si familia mea cat si pentru altii!
​ ​
1. Mergeam cu masina pe autostrada I 85 spre sud, foarte aproape de Atlanta, si de pe banda din stanga mea, un ” truck” mare (TIR sau „balena ” i se mai spunea in Romania), ma depaseste si schimba banda, dar taindu-mi bruc calea, iar eu am intra in el cu masina, si m-am trezit!
Ce am facut imediat, a fost ca m-am rugat , am multumit Domnului ca mi-a aratat planul vrajmasului cu privire la mine (si familie, desigur, care ar fi fost afectata de moartea mea), dar am zis: „DOAMNE, TU nu lasi sa se intample asa ceva!” Desigur ca m-am rugat pentru asta si in zilele urmatoare, si DOMNUL mi-a ascultat rugaciunile si nu s-a intamplat! Slava Lui! Asta a fost cu cativa ani in urma.
​ ​
2. Eram la serviciu, la etajul 4, in fatza liftului, singur, era cred un singur bec aprins, chiar in fatza liftului, in rest fiind putina lumina, si dintr-o data am observat cu coada ochiului ca vine rapid ceva negru spre mine si am strigat (in vis): „Sangele DOMNULUI ISUS HRISTOS!” Aratarea neagra a disparut si eu m-am trezit, si m-am rugat, multumindu-i DOMNULUI ca mi-a aratat planul de atac al diavolului si sa nu ingaduie sa se intample! DOMNUL mi-a ascultat rugaciunea si nu mi s-a intamplat nimic! Slava Lui pentru ca mi-asculta si ne asculta rugaciunile, ne ocroteste, ne ajuta!

Inca o data:
Toata slava pentru toate si intotdeauna e a DOMNULUI!
Nu doresc sa dau solutii pentru vise (nu toate visele sunt de la Domnul, stim asta; unele sunt din multimea, gandurilor sau ingrijorarilor noastre, sau chiar vrajmasul mai vine cu ispite in vise; el nu te indeamna la lucruri bune).

Concluzii:
1.Rugaciunea pentru ca DOMNUL sa inlature raul a fost de baza in cazurile mele.

2. „SANGELE si NUMELE DOMNULUI ISUS HRISTOS” are aceeasi putere si azi asupra oricarui vrajmas! Glorie LUI in Veci! Amin!
​ 3. Domnul mi-a aratat in vis un frate pe care-l cunosteam destul de bine, dar care atunci locuia si locuieste si acum, departe de mine, si mesajul referitor la el a fost acesta: „Nu a invatat nimic din incercarea prin care a trecut!” Stiti ce incercare a avut? Incercare de moarte!

 4. Eram in holul unei Biserici pe care o cunosteam; mai erau cativa si intrase si o sora din Biserica respectiva, dar nu stiu cine era, cu un fel de dispozitiv pe cap pe care era intins tot parul si capul ei arata ca si coada desfasurata a unui paun sau paunite! Mi s-a spus ca talmacirea e ca a intrat lumea in Biserica; adica felul cum se poarta cei din lume.​
 
    5. Eram intr-o Biserica cunoscuta si o sora avusese o rapire sufleteasca si se intorsese din iad, si zicea ca din Biserica respectiva numai jumatate sunt salvati! Biserica are cateva sute de membri! Am intrebat-o despre alta Biserica pe care o cunosteam si eu si ea si zicea ca si acolo e tot cam asa, jumatate-jumatate! Si aceasta Biserica are sute de membri!
 
    6. Un vis relatat de un frate pastor intr-o predica, si in care vis Domnul i-a aratat pe cei care erau salvati din Biserica pe care o pastorea el. Stiti cati erau salvati? 9 (noua!) I-a arat pe cei salvati si zicea ca si el tot pe aceia i-ar fi indicat. Stiti cati membri avea Biserica respectiva? 300 (trei sute!)! Deci salvati 9 din 300, sau 3 la suta (3 % 100)!! Restul de 291 ar fi fost pierduti si ar fi mers in iad dupa ce au mers ani sau zeci de ani la Biserica, au citit Biblia, s-au rugat, au cantat, poate si in cor, fanfara, orchestra, solo, duiet, au fost in comitet, au predicat,  poate ca au facut si minuni, poate ca unii, sau multi s-au intors la Dumnezeu prin ei, dar poate cu timpul s-au saturat, s-au lasat ispititi cu ceva, etc. si au cazut si ei si lucrarea pe care Domnul a facut-o prin ei! MARE TRAGEDIE!!!
 
 Ma opresc aici cu prezentarea viselor; am avut mii de vise in ultimii 15 ani si aproape toate le-am scris in carnete. Slava DOMNULUI pentru ele!
Darurile sunt bune si folositoare, dar daca nu ai si Roada DUHULUI SFANT, sa nu te astepti la daruri, sau daca le ai sa te astepti sa ti le ia DOMNUL!
22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

23. blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 
24. Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei. 
25. Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. 
26. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 
(Galateni 5:22-26).

Toate cele aratate mai sus sunt bune, dar daca le amesteci cu pacate, se duc si darurile si ajungi si in iad!
Nu poti sluji si Lui DUMNEZEU si diavolului! Nu accepta DUMNEZEU o astfel de viata!
Iata ce zice Domnul Isus despre astfel de oameni:
 
 „Multi Imi vor zice in ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?’ Atunci le voi spune curat: ‚Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege (Matei 7:22-23).
Apostolul Pavel zice despre el insusi; un lucru care ar fi fost posibil daca nu ar fi vegheat:
27. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (I Corinteni 9:27).
 
Daca Pavel ar fi fost posibil sa fie lepadat, daca nu ar fi vegheat, asta s-ar putea intampla la oricine daca nu vegheaza pana la capatul vietii!
 
Iata ce ne indeamna si apostolul Petru, ca sa fim siguri de mantuire:
15. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
16. Dimpotrivă, dacă sufere pentrucă este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
17. Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu. şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
18. şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?
19. Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.
(I Petru 4:15-19).

 
In concluzie, de ce da DUMNEZEU vise oamenilor? Care-i scopul sau scopurile Lui? Iata-le:

16. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui, 
17. ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mîndrie, 
18. ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei. (Iov 33: 16-18).

Omul, insa, are de multe ori o problema foarte grava, pentru el, sau pentru altii. Iat-o:

14. Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într-un fel, cînd într-altul. dar omul nu ia seama. (Iov 33:14).​

Daca DOMNUL ne vorbeste intr-un fel sau altul, e in folosul nostru si poate si al altora sa luam seama. El sa ne ajute sa ascultam cand ne vorbeste, indiferent in ce fel. Amin!
​                                                                 Ioan Burca – robul DOMNULUI
                                                                                                          Doctor in Teologie​
   Am vazut Paradisul in flacari – Lidia Farcas
   ​

O, Vino. DUH PREASFANT! – Canta: „Speranta”

   ​
” ​Vocea LUI se Aude”​ – Grup „Voitinel”
 
TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT, 
                                            Toata Gloria in Veci !!!
                                              Stimati Vizitatori

                                     Va prezentam 2 link-uri, care contin 
          Cuvantul si Minunile Lui DUMNEZEU in viata unor oameni. 

               Va dorim vizionare si auditie Placuta si Benefica!
      Pe link-ul nr. 1, dati click pe camera de filmat, aceea mica
  din dreapta,  sau pe difuzorul mic din dreapta, pentru cele audio.
      1.  http://perlesicomori.net/  (audio si video)
     Pe link-ul nr. 2,  ” Esenta BIBLIEI ” , gasiti Lucrurile ESENTIALE 
 pe care un om trebuie sa le STIE si sa le FACA, si altele sa stie
sa NU le faca, pentru a fi salvat de la iad si a-i arata SINGURA CALE spre RAI,

​ ​care este DOMNUL ISUS HRISTOS FIUL Lui DUMNEZEU !!!
                            DUMNEZEU sa va Binecuvanteze!
                                                               Cu tot respectul,
                                  Ioan Burca – robul DOMNULUI,
                                          Doctor in Teologie
“Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.
 

Florin Ianovici – PLEDOARIE PENTRU DUHUL SFÂNT – 4. Biserica şi lumea

Citeste –

Photo credit

Photo credit blog.tifwe.org

În plan general două realităţi stau faţă în faţă: biserica şi lumea. Lumea nu ne poate birui. Deşi lumescu prinde teren. Lumea are spitale şi medicamente .Acolo tratează bolnavii. În felul ei. Rece, contra cost, pe bază de pile.
Pe de altă parte Biserica are darurile Duhului Sfînt. Dar de vindecare. Ar trebui golite farmaciile.Să dea faliment spitalele. Din cauza unei biserici umplute de prezenţa lui Dumnezeu. În care Duhul Sfănt să umple de daruri. Este şocant să citeşti că Isus Hrisos a vindecat toţi bolnavii care veneau la El (Matei 8 cu 16). Dincolo de şchiopii noştri avem o teologie şchioapă. În care justificăm eşecurile. Şi nu căutăm să înţelegem cauzele eşecurilor. O biserică a darurilor Duhului Sfânt. Dar de vindecare. Care trebuie cerut. Care cu bucurie ne este dat. Pentru că biserica este împodobită de Dumnezeu. Nu în felul lumii cu zorzoane strălucitoare. Ci cu daruri.Florin IanoviciAmeţiţi de atătea teorii care de care mai elucubrante. Savanţii prezintă scenarii cu privire la viaţă, la viitor. Cu inima strănsă oamenii se uită după vreun meteorit sau vreo civilizaţie verde cu antene pe cap. Aceasta este ceea ce poate lumea.

Pe de altă parte Biserica are darul înţelepciunii şi cunoştinţei. Un Galileo care a găsit explicaţia în Biblie. Pămăntul e rotund. Pentru că ne-o spune Iov. Fluxul şi refluxul. Atomii, particolele vieţii sunt acolo in cartea Evrei. Un Pavel care cutreierănd Atena face de ruşine filosofia. Prin puterea Duhului Sfînt. Al darurilor de înţelepciune şi cunoştinţă.

Lumea propune soluţii. Platforme ideatice. În speranţa că va avea cetăţeni onorabili. Legii noi şi aspre. Mecanisme punitive. Dar fără folos.

Pe de altă parte Biserica are daruri. Darul credinţei. Dincolo de care munţii se mută. Darul credinţei care aduce pe Dumnezeu în prim plan. Care face din oameni stănci de neclintit. Puternici, hotărăţi neşovăitori în a spune tuturor că numai prin Dumnezeu omul poate deveni om.

Lumea uimeşte cu cuceririle ei.Oamenii au păşit pe lună.Dar fiecare an aduce un necaz.Un necaz aviar sau mai nou porcin.Neputincioasă, lumea priveste hotarele ei.Limitele peste care nu poate trece.

Pe de altă parte Biserica are daruri.Darul minunilor care face din hotare biete dâre de praf pe care la spulberă văntul Duhului Sfânt. Totul e cu putinţă dacă crezi. Morţii înviază. Leproşii, incurabili acelor zile, sunt vindecaţi. Pentru că Dumnezeu e miracol. Pentru că Biserica poartă numele Fiului Său. De aceea Duhul Sfânt împarte daruri. Ca biserica să nu fie goală. Să nu adoptăm efecte speciale. Muzicale sau oratorice. Nu prin planificare aridă. Nu prin program religios. Ci prin daruri, El să strălucească şi să se poată vedea goliciunea lumii. Şi frumuseţea bisericii.

Lumea fardează nelegiuirea. O numeşte drepturi. Obligaţii. Toleranţă. Minorităţi sexuale. Libera exprimare. În timp ce inundaţiile lasă oameni fără casă. Ruşinea are haine de carnaval. Face ţăndări retina şi umileşte veşnicia. Pentru că în spate se pregăteşte o intare in scenă. A omului fărădelegii, fiul pierzării. Spurcăciunea are deja faţă. Pe toate canalele tv se revarsă în casele bieţilor navii care caută „relaxarea”! Fărădelegea se bea ca apa. Limba macină ca o moară fără oprire. În speranţa unor răspunsuri care nu mai vin.

Pe de altă parte, Biserica are daruri.De descoperire.Prorocii, deosebirea duhurilor.Cel rău scrăşneşte.Dar nu poate înainta.E aici o biserică.Cu daruri.Care este frănă şi barieră pentru amăgirile nelegiuirii, pentru lucrarea de rătăcire a celui rău.E lumina care luminează.Este răspunsul lui Dumnezeu la durerea care s-a aşternut.

Istoria se scrie în trei nunţi.O nuntă în Eden. Pe care a ruinat-o cel rău. Cu ajutorul nostru. O nuntă la Cana. Un nou început. Al semnelor lui Isus. O nouă eră. A umblării cu Hristos. Dar încă în nedesăvărşire. Încă cu crizele după noi. O a treia nuntă în cer. Mirele, Hristos şi Biserica, Mireasa. Unde crizele se sfărşesc. Unde diavolul nu se poate strecura, nu se poate şerpui amăgitor. Deocamdată lumea pare mireasă şi biserica Cenuşăreasa. Deocamdată. Din vina cui?
Ea, biserica, e raspunsul lui Dumnezeu la lumea această pierdută. O biserică împodobită cu daruri intr-o lume golită de sens, rănită, ameţită, minţită.

Sursa http://florinianovici.blogspot.com/

1. Marele cosmetician al sufletelor – Nicolae.Geantă

john-20 luati Duh Sfant

„… a suflat peste ei – (ἐμφυσάω= emphusaō) – : Luaţi Duh Sfânt!” (Ioan 20:22)

Devenit Cenusăreasa predicilor, negat ori ridicularizat de unele credinţe, lăsăt deoparte de bisericile conservatoare, supramediatizat şi abuzat de altele, Duhul Sfânt produce mişcarea despre care Spurgeon susţinea că Biserica are cea mai mare nevoie. Duhul Lui Dumnezeu nu stă impasibil, nu tace, nu trece neobservat ci, se mişcă. Duhul Lui Dumnezeu lucrează. Duhul Lui Dumnzeu cosmetizează sufletele. El este agentul regenerării, instrumentul schimbării caracterului uman, darul Lui Dumnezeu Nicolae Geanta Agnus Dei(F.A. 2 :38), agentul sfinţirii, dinamul creşterii spirituale, sigiliul (Efes. 1:13) şi arvuna creştinului pentru momentul răpirii (Efes. 1:14). Duhul Sfânt posedă raţiune (1 Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce Biserica în închinare, inspiră poeţii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră, mijloceşte pentru credincioşi cu„suspine negrăite” (Rom. 8:26), dă îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Rom. 5:5). El vorbeşte (1 Tim. 4 : 1), convinge păcătosul (Ioan 16 :7), îndrumă (F.A. 8 :29 ), îmbărbătează (F.A. 4 :31), generează naşterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efes. 4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (F.A. 16:6).

Una dintre cele mai răstălmăcite doctrine este cea referitoare la Duhul Sfânt. În timp ce unii „teologi” îi neagă personalitatea şi dumnezeirea (precizând că El este un fel de forţă sau energie cosmică), creştinismul autentic recunoaşte că Duhul Sfânt este parte integrantă a Trinităţii, este Dumnezeu, este o Persoană (Apoc. 22:17), un Mângâietor (greceşteparacletos, ceea ce etimilogic înseamnă a chema lângă tine, a convoca), un Consolator (Origen), un Avocat (Tertulian), un Apărător (Mishna), un Înlocuitor al Fiului până la răpire. Totuşi, doctrina despre plinătatea (plhroma) Sa este un subiect mai puţin abordat şi poate greu de lămurit. Dorinţa noastră este să furnizam o învăţătură echilibrată, biblică cu privire la Duhul Sfânt şi acţiunile sale.

Dacă Evangheliile relatează că înaintea Înălţării la ceruri, Mântuitorul a promis urmaşilor Săi un Ajutor, care-i va călăuzi în momentele de încercare (evenimente ce nu erau departe de Biserica rămasă să depună mărturie pentru nădejdea sfântă!), cartea Faptele Apostolilor, preia istoria acolo unde se sfârşeste activitatea mesianică a Lui Isus Hristos (învierea şi arătările Sale), continuând cu relatări despre înălţăre, coborârea  Duhului Sfânt, ridicarea şi dezvoltarea bisericii din Ierusalim sau a celei Universale. În ceea ce priveşte aspectul teologic, tema dominantă a Faptelor Apostolilor este activitatea Duhului Sfânt (unii scriitori cred că un nume mai potrivit pentru cartea „Faptele apostolilor” ar fi “Faptele Duhului Sfânt”), şi promisiunea revărsării Sale făcută de Hristos după înviere. Ea este împlinită pentru ucenicii Evrei cât şi pentru credincioşii dintre Neamuri la intervale de timp foarte scurte, fiecare din aceste evenimente fiind precedate de semnele puterii revărsate din plin peste cei prezenţi. Asistăm la manifestări din plin ale Duhului, supranaturale, care însoţesc răspândirea Evangheliei. Ele indică nu numai activitatea Acestuia ci şi inaugurarea unei noi epoci în care Isus Hristos domneşte ca Domn şi Mesia. Aşadar, revărsarea Duhului la Cincizecime (nu Rusalii, cum greşit se vehiculează prea des prin biserici), constituie momentul în care ucenicii au experimentat ei însuşi „zilele de pe urmă”, eveniment ce a marcat începutul credinţei lor depline în Hristos.

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2015/05/marele-cosmetician-al-sufletelor-1-de.html

Citeste Blogul lui Nicolae Geantă aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com/

=​ Coborarea DUHULUI SFANT pe Pamant​ =​ Ioan Burca + mai multe Mesaje pentru Rusalii

Alte mesaje despre lucrarea Duhului Sfant si Rusalii –

0000000000

   ​                       ​ ​TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT,
               ​                        ​Toata GLORIA inVECI!!!

​           =​ Coborarea DUHULUI SFANT pe Pamant​ =​

  1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.
    2. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
    3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat cîte una pe fiecare din ei.
    4. şi toţi s-au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
    (Fapte 2:1-4)

        Cand e vorba de a descrie una dintre aceste trei PERSOANE si PERSONALITATI ale Universului, DUMNEZEU – TATAL, ISUS HRISTOS – FIUL si DUHUL SFANT, fiinta umana este neputincioasa! Nu sunt cuvinte in nici o limba omeneasca si in toate limbile impreuna pentru a descrie maretia, stralucirea, intelepeciunea, puterea, sfintenia, frumusetea, posibilitatile pe care le au Cei Trei pe care oamenii Ii mai numesc si SFANTA TREIME!

Totusi, chiar asa cu posibilitatile noastre – foarte limitate si cu ajutorul Cuvantului lui DUMNEZEU, BIBLIA, o sa incercam sa spunem cate ceva despre DUHUL SFANT, sau DUHUL lui DUMNEZEU, cum mai e numit in Biblie.

  1.  PERSOANA si PERSONALITATEA DUHULUI SFANT

     Asa cum am zis, ceea ce spunem trebuie sa fie bazat pe Biblie.

holy spirit1. El este nu numai o forta, o putere, ci o PERSOANA, o PERSONALITATE care poate fi intristata.

30. Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. [Efeseni 4:30]

2. Il gasim mai intai in Geneza 1:2

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.
2. Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

3. A fost Cel care a facut posibila nasterea Domnul Isus Hristos din fecioara Maria .

18. Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; si înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt. [ Matei 1:18]

4. A coborat pe Pamant in chip de porumbel la botezul Domnul Isus Hristos, dar in ziua cincizecimii, adica la 50 de zile dupa invierea Domnului Isus Hristos (sau la 10 zile dupa inaltarea Lui la Cer). Felul in care a coborat si S-a manifestat atunci a impresionat si a zguduit inimile celor prezenti la acest eveniment unic in istoria omenirii.

16. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
17. şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:16, 17).

5. Apostolul Petru le aminteste celor prezenti, ca aceasta coborare a DUHULUI SFANT pe Pamant a fost proorocita de Ioel cu sute de ani inainte:

16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum;
20. soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.” (Faptele apostolilor 2:16-21).

II.  Lucrarea DUHULUI SFANT pe Pamant, care e deosebit de complexa. Iata cate face:

1. Convinge omul ca e pacatos si deci e vinovat in fata lui Dumnezeu.

….El, (Duhul Sfant) va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. [Ioan 16:8]

2. Botezul celor care se intorc la Dumnezeu prin credinta in Domnul Isus Hristos si pocainta, se face in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. [ Matei 28:19]

3. Invata pe cei credinciosi ce sa spuna si sa faca [Luca 12:12]

4. Le aduce aminte ucenicilor Domnului Isus Hristos ceea ce le-a spus El.

26. Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. [ Ioan 14:26]

5. Cei care cred in Domnul Isus Hristos ca Salvator primesc acest dar de nepretuit – Duhul Sfant.

38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh. [ Fapte 2:38]

6. El da putere si indrazneala celor credinciosi.

8. Ci voi veţi primi o putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi,… [ Fapte 1:8 si 4:13]

7. Locuieste in urmasii Domnului Isus Hristos.

16. Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? [1 Corinteni 3:16]

8. Elibereaza pe oameni de sub puterea diavolului.

28. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. [Matei 12:28]

9. Duhul Sfant se poate primi prin rugaciune.

15. Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfînt. [Fapte 8:15]

10. Vindeca bolile si neputintele.

17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mînile peste Saul, şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimes ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfînt.” [Fapte 9:17]

11. Face multiplicarea sau marirea numarului celor credinciosi.

31. Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea. [Fapte 9:31]

12. Calauzeste in lucrare pe cei trimisi de Dumnezeu.

6. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfînt să vestească Cuvîntul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. [Fapte 16:6]

13. Deciziile in Biserica Domnului Isus Hristos si in lucrarea lui Dumnezeu se iau prin Duhul Sfant.

28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă, [ Fapte 15:28]

14. Pune in lucrare pe slujitorii Bisericii.

28. Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, [Fapte 20:28]

15. Face din trupul credinciosului Templul Duhului Sfant, in care nu mai are ce cauta pacatul.

19. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? [ 1 Corinteni 6:19]

16. Cei care pretind a fi oamenii lui Dumnezeu trebuie sa vorbeasca “manati de Duhul Sfant” .

21. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt. [ 2 Petru 1:21]

17. Botezul cu Duhul Sfant il face Domnul Isus Hristos: “…El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc” (Matei 3:11)

18. Duhul Sfant rodeste in cel credincios .

22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,23. blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. [Galateni 5:22 , 23]

19. El da daruri ucenicilor Domnului Isus Hristos dupa cum vrea El.

7. şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh;
9. altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh;
10. altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor.
11. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaş Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. [ 1 Corinteni 12:7-11

20.DUHUL SFANT ii desemneaza, ii pune si-i trimite in lucrare pe cei pe care-i vrea EL.

  1. În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.
    2. Pe cînd slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfînt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.
    3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mînile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
    4. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfînt, s-au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

            III.    Pacatul impotriva Duhului Sfant

      Din nefericire, destul de multi se fac vinovati de acest pacat groaznic, chiar din cei care cunosc cele scrise in Biblie, sau mai ales acestia! Oameni care nu stiu, nu inteleg, dar vorbesc .

  1. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.
    32. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
    (Matei 12:31,32).

      Deci, DOMNUL ISUS HRISTOS spune clar care pacat duce la moarte si care NU are iertare: hula impotriva DUHULUI SFANT!

      Ca sa intelegem, trebuie sa stim exact ce inseamna acest cuvant „hula”. Ne ajuta Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX).

HÚLĂ1, hule, s.f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula. Sursa: DEX ’98
HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigra-re, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, ruşine, şoaptă, umilinţă. Sursa: Sinonime
     Acum cred ca e clar ce NU trebuie sa facem pentru a evita pacatul care duce la moarte.
     Desigur ca toate pacatele duc la moarte, adica la iad, daca omul nu se pocaieste de ele. Are insa posibilitatea sa se POCAIASCA!

     In cazul HULEI Impotriva DUHULUI SFANT, omul chiar daca se pocaieste NU primeste iertarea, care se da in cazul altor pacate, nici acum in veacul acesta, nici in veacul viitor! Asa zice DOMNUL ISUS!
 
     Mai mare necaz nu poate exista pentru om!
     Deci, mare atentie: 
  – Sa nu vorbim despre DUHUL SFANT ceea nu stim, sau nu intelegem.
  – Sa nu vorbim, sa nu luam in batjocura darurile LUI ( I Cor. 12, etc.).
 
  – Sa nu vorbim impotriva celor care au darurile DUHULUI SFANT; daca zic ca le au, dar nu le au, e treaba lor; eu sa am grija sa nu ma fac vinovat. E mult prea mare riscul si urmarile!
36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osîndit.”
 
(Matei 12:36,37)
      DOMNUL sa ne jute sa nu vorbim impotriva DUHULUI SFANT, ca sa fim feriti de un pacat care duce la moarte, adica la IAD si pentru care NU exista iertare, chiar daca omul s-ar pocai!
     EL ne ajuta, dar trebuie si noi sa ne infranam LIMBA! 
          IV.   Plecarea DUHULUI SFANT  de pe Pamant impreuna cu Biserica DOMNULUI ISUS HRISTOS la rapire.   
 
 12. Iată, Eu vin curînd; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. 
13. Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul. 
17. şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” şi cine aude, să zică: „Vino!”  [Apocalipsa 22:12,13,17]
 
    Aceasta-i pe scurt prezentarea PERSOANEI sau PERSONALITATII DUHULUI SFANT si lucrarea Lui de pe Pamant. 
Cei care Il aveti, nu-L intristati, cei care nu-L aveti, nu va impotriviti Lui. Un indemn si pentru unii si pentru altii: 
 
Nu pacatuiti impotriva Lui, chiar daca nu intelegeti sau nu puteti crede in lucrarile Lui. Nu vorbiti nimic impotriva Lui!
 
    Domnul sa ne ajute sa rodim roada Lui in viata noastra si daca El voieste sa ne dea si daruri, pentru ca noi oamenii avem mare nevoie de ele.
 
    E o mare binecuvantare sa fii salvat prin jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS, stapanit, calauzit si ocrotit de DUHUL SFANT, atat in plan personal, familial, sau in Biserica si rapit la cer prin puterea LUI la revenirea DOMNULUI ISUS HRISTOS ! DOAMNE ajuta-ne sa fim printre cei rapiti! Amin!

Ioan Burca – robul DOMNULUI​

Doctor in Teologie​

“Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.

DATI acest articol la CAT MAI MULTI , pentru clarificare, intarire in credinta, sau intoarcere la DUMNEZEU, prin DOMNUL ISUS HRISTOS, si convingerea DUHULUI SFANT, si va veti intalni cu rezultatele aici pe Pamant, sau in Cer!

 „…cine seamana mult, mult va secera.”

Profet T. B. Joshua – Vindecari prin Darul DUHULUI SFANT:

http://www.perlesicomori.net/index.php?option=com_avreloaded&view=popup&Itemid=3&divid=334

Botezul cu DUHUL SFANT – Pastor Lazar Gog

https://www.youtube.com/watch?v=H6NRgLHRj78

Darurile DUHULUI SFANT – Pastor Luigi Mitoi

Darul Vorbirii in Limbi​
​   Darurile DUHULUI SFANT​
     ​

TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT, 

                                        Toata Gloria in Veci !!!

                                              Stimati Vizitatori

                                     Va prezentam 2 link-uri, care contin 

          Cuvantul si Minunile Lui DUMNEZEU in viata unor oameni. 

               Va dorim vizionare si auditie Placuta si Benefica!
      Pe link-ul nr. 1, dati click pe camera de filmat, aceea mica din dreapta,  sau pe difuzorul mic din dreapta, pentru cele audio.
      1.  http://perlesicomori.net/  (audio si video)
     Pe link-ul nr. 2,  ” Esenta BIBLIEI ” , gasiti Lucrurile ESENTIALE  pe care un om trebuie sa le STIE si sa le FACA, si altele sa stie sa NU le faca, pentru a fi salvat de la iad si a-i arata SINGURA CALE spre RAI, care este DOMNUL ISUS HRISTOS FIUL Lui DUMNEZEU !!!
                            DUMNEZEU sa va Binecuvanteze!
                   
                                            Cu tot respectul,
                                  Ioan Burca – robul DOMNULUI,
                                          Doctor in Teologie

R C Sproul – Worshipping a Holy God

Economics, politics, athletics, romance, careers, raising a family – holiness affects every aspect of our lives. And like Isaiah, we cannot remain unchanged. Our response is one of worship and adoration. Christianity is not merely an experience of a different dimension of reality, but an encounter with a holy God in whom we live and move and have our being.

Worshiping a Holy God

— 2001 National Conference

VIDEO by Ligonier Ministries

The Spirit’s Work in Gospel Transformation by D. A. Carson

The Spirit’s Work in Gospel Transformation by D. A. Carson from Southern Seminary on Vimeo.

Ioan Basa – „CORTUL INTALNIRII” – Locul intalnirii tale cu Dumnezeu

„CORTUL INTALNIRII”
Locul intalnirii tale cu Dumnezeu
Cuvantul lui Dumnezeu ne arata ca noi suntem doar niste straini si niste calatori pe acest pamant…. (Evr.11:13) si (1Pet.2:11)
Suntem  straini si calatori  la fel ca si Avram atunci cand a plecat din  cetatea lui de bastina (din Ur, din Caldeea), si-a pornit   spre  tara fagaduintei, spre  Canaan. (Fac.12:1-9)
Sunt multe lucruri de spus despre originea noastra si despre motivele calatoriei noastre pe acest pamant, si despre lucrarea pe care Dumnezeu o face cu noi in aceasta calatorie.
Aceste taine nu sunt obiectul acestui studiului , dar totusi voi arata doar cateva profetii referitoare la acest subiect.
Profetul Isaia ne spune ca Dumnezeu este tatal tuturor oamenilor:
  • –„Dar, Doamne, Tu esti Tatal nostru; noi suntem lutul, si Tu, olarul care ne-ai intocmit: suntem cu totii lucrarea mainilor Tale”. (Isa.64:8)
  • –„Totusi Tu esti Tatal nostru! Caci Avraam nu ne cunoaste, si Israel nu stie cine suntem; dar Tu, Doamne, esti Tatal nostru, Tu, din vesnicie Te numesti „Mantuitorul nostru”. (Isa.63:16)
  • Iar in Faptele Ap.  este spus ca” –noi toti suntem de neam din Dumnezeu” ( Fapt.17:29). (adica toata lumea isi are originea in Dumnezeu, El fiind Creatorul si Tatal tuturor). Omul initial a fost facut de Dumnezeu avand „chipul” si „asemanarea” lui Dumnezeu….dar aceste valori dumnezeiesti, au fost ulterior pervertite datorita pacatului. Locul „nasterii noastre” a fost Sionul  (Psalmul 87)
  • –•”despre Sion este zis: „Toti s-au nascut in el”, si Cel Preainalt il intareste”. (Ps.87:5) Nu voi discuta despre motivul pentru care suntem pe acest pamant, dar vreau sa mentionez doar faptul ca  Dumnezeu a facut un Plan Maret de Reabilitare si de Mantuire pentru Sion…. Pentru intreg Sionul.
  • –„Sionul va fi mantuit prin judecata, si cei ce se vor intoarce la Dumnezeu in el vor fi mantuiti prin dreptate”. (Isa.1:27)
  • –„•Striga din nou si zi: „Asa vorbeste Domnul ostirilor: „Cetatile Mele vor avea iarasi belsug de bunatati, Domnul va mangaia iarasi Sionul, va alege iarasi Ierusalimul.” (Zah.1:17)

Profetiile biblice au aratat ca Izbavitorul, Rascumparatorul si  Mantuitorul a venit din Sion

  • –„O! cine va face sa porneasca din Sion izbavirea lui Israel”? (Ps.53:6) Domnul Isus Hristos a venit sa aduca eliberarea si mantuirea celor ce-au apartinut Sionului: (Isa.61:3)
  • –„•”Da, va veni un Rascumparator pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor intoarce de la pacatele lor, zice Domnul”. (Isa.59:20)
  • – „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, caci Domnul M-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia, si prinsilor de razboi, izbavirea; … sa mangai pe toti cei intristati; sa dau celor intristati din Sion, sa le dau o cununa imparateasca in loc de cenusa, un untdelemn de bucurie in locul plansului, o haina de lauda in locul unui duh mahnit, ca sa fie numiti „terebinti ai neprihanirii”, „un sad al Domnului”, ca sa slujeasca spre slava Lui.” (Isa.61:3)
  • –„•Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov”. (Rom.11:26)
In toate aceste profetii este vorba despre Israelul profetic si despre Sionul profetic.
Astazi traim aceste zile:
  • •Caci vine ziua cand strajerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculati-va, sa ne suim in Sion la Domnul Dumnezeul nostru!” (Ier.31:6)
  • •Intoarceti-va, copii razvratiti, zice Domnul; caci Eu sunt Stapanul vostru, Eu va voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, si va voi aduce inapoi in Sion. (Ier.3:14) „Va voi aduce inapoi in Sion” arata ca a fost o vreme cand omul a fost in Sion, dar din pricina pacatului a fost alungat afara din Sion.

Biblia ne arata  ca noi astazi, ne re-intoarcem din nou in Sion, acolo unde este  locul obarsiei noastre, locul destinatiei noastra si locul cetateniei noastre.(Filip.3:20)

  • –•”Cei izbaviti de Domnul se vor intoarce si vor merge spre Sion cu cantece de biruinta. O bucurie vesnica le va incununa capul, veselia si bucuria ii vor apuca, iar durerea si gemetele vor fugi!” (Isa.35:10)
    Aceste profetii minunate, se implinesc astazi sub ochii nostrii.
In toate aceste profetii este vorba despre „Sionul Ceresc”, despre „Ierusalimul Ceresc”, locul unde este mostenirea noastra  si unde este  Casa noastra (Efes.2:19).
Sub un alt aspect, Sionul  profetic mai inseamna si „Gradina Edenului”.
Dumnezeu insa stabileste conditiile  re-intoarcerii noastre acasa; conditiile  reabilitarii noastre, si conditiile  mantuirii noastre.
Apropierea noastra de Dumnezeu se face pe baza unui protocol  si Dumnezeu stabileste conditiile acestui protocol.
Acest proces al intoarcerii noastre spre Dumnezeu, al iertarii si-al  reabilitarii este aratat clar in „pilda fiului risipitor”..(LUCA 15: 11-21).
Calea intoarcerii noastre la Dumnezeu, este Domnul Isus Hristos.
–„Isus i-a zis: „EU SUNT CALEA…. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”. (Ioan.14:6)
Aceasta „intoarcere” spre Casa Tatalui implica „trezirea” la realitate, urmata de-o rupere cu pacatul si-o  pocainta sincera.
Apoi este umblarea pe calea neprihanirii, (intoarcerea noastra inapoi de unde am cazut)….este nasterea din nou si cel mai important, este trairea in sfintenie.
Daca vreunul  din aceste elemente lipsesc, inseamna ca noi inca nu suntem pe drumul spre „casa Tatalui”….
Atata vreme cat un om inca iubeste „roscovele” si „porcii lui Satana”,(LUCA 15: 11-21) el este inca rob in aceea tara indepartata a vrajmasului.
Pozitia unui om  fata de pacat si fata de sfintenie arata locul real unde este el cu adevarat.
Si astazi bisericile noastre sunt pline de oameni care merg  spre Imparatia lui Dumnezeu.
Din nefericire o mare majoritate a “sfintilor” din zilele noastre sunt pocaiti numai cu numele si sunt crestini doar de forma.
Ei nu au o relatie adevarata cu Domnul Isus Hristos, prin Duhul Sfant….
Nu au nici macar o preocupare serioasa pentru cunoasterea lui Dumnezeu.
Nu cunosc Sfintele Scripturi….
Preocuparea lor majora nu este neprihanirea si sfintenia ci este formalismul religios si ambianta placuta care o au cu cei ce frecventeaza Casa lui Dumnezeu..
A stii cate ceva despre Dumnezeu (si chiar despre invataturile bibliei) este una, si a-l cunoaste pe El si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, si-a te face   asemenea cu moartea Lui; (Filip.3:10)…este cu totul si cu totul altceva.
In trecute am tinut un studiu biblic in biserica din care fac parte,(Muntele Sionului),  in care am discutat despre  “Cortul Intalnirii” aratat in (Exod 24:9-18) si (Exod 25:1-40)
„Cortul Intalnirii”  este o prefigurare a Trupului lui Hristos.
Am tinut acest studiu, deoarece in Cortul Intalnirii se ascunde modul apropierii noastre de Dumnezeu (Planul  Mantuii),  pe care Dumnezeu  l-a facut in Hristos pentru mantuirea noastra.
Dumnezeu a stabilit protocolul prin care ne putem apropia de El.
S-a discutat despre modul in care elementele cortului il prefigureaza pe Domnul Hristos.
Dar am discutat si despre cele 4 nivele prefigurate in Cort, care descriu procedura apropierii noastre de Dumnezeu, nivele care arata de fapt starea spirituala a credinciosilor din bisericile noastre.
1.)  in „tabara” dar nu in Cort.
2.)  doar in curtea Cortului
3.)  in Locul Sfant
4.)  in Sfanta Sfintelor
cortul intalnirii
1.  In „tabara” dar nu in Cort.
Multi credinciosi desi sunt “in tabara lui Israel”, totusi nu au intrat nici macar in curtea Cortului Intalnirii.
Curtea era un stadiu intermediar intre a fi “afara” (in lume) si-a fi “inauntru” (in Trupul lui Hristos)..
Gardul care imprejmuia curtea era din panze de in alb si curat. Aceste panze albe erau un simbol al curatirii si-al neprihanirii….
Cine traieste in pacat NU A INTRAT NICI MACAR IN CURTEA CORTULUI INTALNIRII….
Majoritatea credinciosilor au ramas la acest nivel al “curtii exterioare”…Pentru multi nu e clar daca „sunt afara” sau „sunt inauntru”…
Cu vorbele, ei par a fi inauntru….dar cu faptele mai degraba par a fi afara..
Doar dupa ce ai intrat „pe poarta”  si esti „in Curte”, doar de aici incepe procesul apropierii de Dumnezeu, proces care are la baza curatirea si  sfintirea noastra  conform voii lui Dumnezeu.

Photo credit www.mefag.de

2.  Doar in curtea Cortului
Acolo la intrarea in curte era “altarul de arama” (sau altarul arderilor de tot) urmat de “ligheanul de arama”
„Arama” in sens profetic inseamna judecata.(Judecata lui Dumnezeu si condamnarea pacatului din viata mea)
“ALTARUL DE ARAMA”
“ALTARUL DE ARAMA” simbolizeaza rastignirea si moartea noastra pe Crucea lui Hristos. ( a nu se confunda cu botezul in apa).
Apostolul Pavel spune ca:
–“• Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei.” (Gal.5:24)
–“• Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului; (Romani 6::6)
–“• Acum, daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El”, (Rom.6:8)
Aici nu este vorba despre actul simbolic al botezului in apa, ci este vorba de rastignirea practica a „omului vechi” din noi; este vorba de omorarea firii pamantesti si omorarea pacatului din viata noastra, pe Crucea lui Hristos.
Aceasta lucrare a “mortii si-a invierii” noastre se face printr-o credinta si-o pocainta sincera si adevarata si prin trairea conform Poruncilor Domnului Isus Hristos..
Doar daca-am murit impreuna cu Hristos , vom si imparati impreuna cu El….aceasta este singura cale de-a  intra in Trupul Domnului Isus Hristos.!
Tu nu mori atunci cand esti scufundat in apa botezului….ci mori atunci cand rastignesti si omori pacatul din tine tintuindu-l pe Cruce.
Avem in bisericile noastre destui  crestini botezati…dar care nu au murit niciodata impreuna cu Hristos.
„LIGHEANUL DE ARAMA”
„LIGHEANUL DE ARAMA”, simbolizeaza spalarea si curatirea noastra in Sangele Mielului.
Doar dupa ce in mod voluntar si constient ai rastignit si-ai omorat pacatul din tine,(prin pocainta),  doar apoi Sangele lui Hristos ne spala si ne curateste de acest pacat.
Este adevarat  ca Domnul Isus a murit pentru pacatosi si Sangele Lui ne curateste de orice pacat, dar aceasta „curatire” implica renuntarea constienta la pacat.
Atata vreme cat noi iubim, ascundem si cocolosim pacatul, noi oprim Sangele lui Hristos sa curateasca inima noastra.
3.  In Locul Sfant
Treapta urmatoare era intrarea “pe usa” in templul propriuzis (intrarea in Locul Sfant).
Aici in Locul Sfant era Masa cu Paini pentru pus inaintea Domnului (vreau sa mentionez ca painile acestea erau facute de oameni),
Tot aici era Sfesnicul de Aur care ardea necurmat si lumina locul Sfant, si tot aici mai era si Altarul de Aur (sau altarul tamaierii).
Painea aceasta din Locul Sfant reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu (Luc.11:3).
Este painea cu care se hraneau preotii…( levetic 24:9)
Este „painea noastra cea de toate zilele” cu care trebue sa ne hranim  partea spirituala din noi.
Aceasta “hranire a omului duhovnicesc dinlauntru ”   (2Cor.4:16), (2Cor.4:16), trebue sa o facem in fiecare zi prin cercetarea temeinica a scripturilor, …..si mai ales, prin aplicarea lor in viata noastra.
Credinciosii au drept hrana spirituala, Cuvantul lui Dumnezeu
•–“Drept raspuns, Isus i-a zis: “Este scris: “Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mat.4:4)
Deci hrana noastra duhovniceasca zilnica trebue sa fie din …”Toata Scriptura”….(2Tim.3:16)
 Faptul ca painile erau facute de oameni, simbolizeaza ca noi trebue sa lucram la producerea acestor paini….Noi trebue sa cercetam Cuvantul lui Dumnezeu….
Aceasta cercetare inseamna planificare, .timp investit, si munca asidua.Painile erau facute fara aluat (aluatul reprezinta firea pamanteasca si pacatul). –„Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (2Tim.2:19)
Painile trebuiau framantate….(Biblia trebue crecetata, si nu numai citita ca o lectura). –„Cercetati Scripturile”… (Ioan.5:39)
Painile trebuiau folosite ca hrana pentru preoti….(Lev.24:9)
Deoarece toti cei Nascuti din Nou sunt preoti in Casa lui Dumnezeu….toti trebue sa se hraneasca zilnic din Cuvantul lui Dumnezeu.
Cati oare se “hranesc” cu painea lui Dumnezeu ?
Daca nu te hranesti cu o hrana adecvata ramai un om rahitic si nedezvoltat….
La fel este si din punct de vedere spiritual…
Painile trebuiau coapte in foc….(e vorba despre maturitatea spirituala).
Focul coace painea…..Maturitatea ta spirituala este data de Incercarile din viata ta prin care ai trecut si pe care le-ai biruit prin Cuvantul si prin fagaduintele lui Dumnezeu.
Painile trebuiau aduse si puse inaintea Domnului (tot ceea-ce tu faci, trebue sa faci pentru Slava Domnului).
Altarul de Aur (sau „altarul tamaierii”)
In Locul Sfant mai era si Altarul de Aur (sau „altarul tamaierii”).
„Altarul tamaierii”  si fumul tamaiei care se ridica zilnic (necurmat)  in Locul Sfant, reprezinta viata noastra de rugaciune. (Apoc 8:3-4)

Photo credit bbf.dipf.de

 Tamaia care era adusa si arsa pe altar trebuia sa fie doar cea poruncita de Dumnezeu…
Folosirea oricarei alte tamai era interzisa si orice neascultare era pedepsita cu moartea.
In Levetic 10 este aratata greseala pe care au savarsit-o fii lui Aaron, Nadab si Abihu.
Pedeapsa neascultarii lor a fost moartea.
Astazi multi aduc o tamaie straina si un foc strain pe altarul lui Dumnezeu.
Dar la multi nici nu se poate vorbi despre un “altar de aur” …Fara ca sa existe un „Loc Sfant” in inima ta, nu exista nici un „altar de aur”.
Pentru multi, “Rugaciunile Sfintilor”   (Apoc.5:8)   (Apoc.8:3-4)….sunt doar un foc de paie de 30-40 de secunde…..
Poate nici atat…
Cum este Locul Sfant din inima ta ?
Dar altarul acela de aur ? Este oare cu adevarat  altarul inimii tale  facut din aur curat ?
Dar tamaia ?
Ce calitate de tamaie folosesti ca sa aduci o jertfa de bun miros inaintea Domnului ?
SFESNICUL DE AUR CURAT
SFESNICUL DE AUR CURAT care era in Locul Sfant, reprezinta Lumina pe care doar cei care ajung la acest nivel spiritual o primesc din partea Duhului Sfant.
Doar lumina  Sfesnicului  lumina Locul Sfant…acolo nu mai era nici o alta sursa de lumina..
Undelemnul folosit la sfesnic reprezinta Duhul Sfant care trebue sa fie in candela inimii credinciosului.
Doar el,  “undelemnul” produce aceea flacara a sfesnicului si doar flacara produce lumina .
Daca in noi nu exista aceea inflacarare pentru  Hristos,pentru neprihanire si pentru sfintire, acest lucru ar putea sa fie deoarece noi nu avem in sfesnicul inimii noastre undelemnul, flacara si  lumina Duhului Sfant…
Inflacararea ta  pentru cercetarea Sfintelor Scripturi, pentru viata de rugaciune, pentru trairea si implinirea Poruncile Domnului Isus pentru sfintire, si pentru partasia cu Dumnezeu, este dovada clara a faptului ca Focul Duhului Sfant arde in Sfesnicul de aur curat din inima ta.
Si-acest lucru  trebue sa fie si sa se vada lamurit in viata noastra.
Cortul Intalnirii Exodul 25

4. „LOCUL PREASFANT”, sau „SFANTA SFINTELOR”

Al patrulea nivel este „LOCUL PREASFANT”, sau „SFANTA SFINTELOR”….
Aici este nivelul la care oricare credincios trebue sa ajunga in procesul apropii lui de Dumnezeu.
Ca sa ajungi la acest nivel inseamna ca ai trecut  cu bine de Curtea Cortului Intalnirii (cu „altarul arderilor de tot” si cu „ligheanul de arama”).
Inseamna ca ai trecut cu bine si prin  Locul Sfant  („masa cu paini puse inaintea Domnului”, ….”sfesnicul de aur” ….si  „altarul tamaierii”)…

Doar de-acum treci prin „perdeaua care desparte „Locul Sfant” de „Sfanta Sfintelor”
Aceasta perdea il simbolizeaza pe Domnul Isus Hristos.
Doar dupa ce ai trecut de aceasta perdea esti cu adevarat in prezenta slavei lui Dumnezeu.
Aici in Sfanta Sfintelor era Chivotul Marturiei in care era Mana, Toiagul lui Aaron si Tablele Legii….
Doar aici Dumnezeu se pogoara si sta de vorba cu cei care ajung la acest nivel.
Aici se coboara Slava lui Dumnezeu….
Aici este locul descoperirilor divine si-a revelatiilor duhovnicesti.
Doar aici la acest stadiu esti cu adevarat in partasie directa cu Dumnezeu.

Mana care era  in Chivot, era pusa intr-un vas de aur si ea era hrana care coborase direct de la Dumnezeu….(adica era Painea coborata din Cer)…(Exod.16:32)
Cei care ajung la acest nivel primesc prin Duhul Sfant o descoperire duhovniceasca directa din Cuvantul lui Dumnezeu.
Taine minunate sunt revelate prin Duhul Sfant.
Una este sa muncesti tu la facerea painilor si alta este ca Dumnezeu sa-ti dea Painea directa din Cer.
Una este sa cercetezi Scripturile si sa te documentezi ca sa-i intelegi tainele ….. si alta este ca Duhul Sfant prin Revelatie Divina, sa-ti dea direct aceasta descoperire din Cuvant
Aceasta “mana” reprezinta revelatia directa prin Duhul Sfant (sau coborata din cer ) pe care o au cei care ajung la acest nivel.
Prin aceasta revelatie directa intelegi cu adevarat cine este Dumnezeu Tatal si cine este Domnul Isus Hristos.
Toiagul reprezinta autoritatea spirituala pe care doar cei care ajung in Sfanta Sfintelor o primesc.
Este vorba despre autoritatea spirituala asupra puterilor intunericului, asupra duhurilor rautatii, asupra bolilor; asupra pacatului si asupra diavolului.
Prin aceasta autoritate, Evanghelia este vestita nu numai cu vorbe ci cu Duhul Sfant si cu Putere. (1Tes.1:5)
Prin aceasta autoritate duhovniceasca sunt vindecati bolnavii
Prin aceasta autoritate sunt eliberati demonizatii de duhurile rele care-i robesc….
Prin aceasta autoritate sunt invinse si zdrobite puterile intunericului…
Cati pot spune oare astazi:  –“Argint si aur n-am; dar ce am, iti dau: in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla ?!” (Fapt.3:6)
Dumnezeu are nevoie de lucratori destoinici care sa se apropie de El, asa cum El ne pretinde sa-o facem, si-astfel sa fim umpluti cu Duhul Sfant si cu Putere.
Este important sa intelegem  “focul strain” (Levetic 10:1-3) pe care fiii lui Aaron, Nadab si Abihu, l-au adus in cortul intalnirii…
In multe biserici acest “foc strain” s-ar parea ca este astazi la moda….
Dar este impotrant ca sa intelegem ce este acest “foc strain” ca nu cumva noi insine din neatentie (Ier.48:10), sa aducem inaintea Domnului un “foc strain” …si sa ne facem vinovati de necinstirea lui Dumnezeu.
http://basaioan.wordpress.com/2014/10/09/cortul-intalnirii/
http://basaioan.wordpress.com/2014/07/22/statutul-bisericii-apostolice-penticostale/
ioan basa rob si preot al lui Isus Hristos
cortul intalnirii

Ioan Burca – O Națiune Condusă de DUMNEZEU

Sa ne rugam pentru fratele Ioan Burca, care a avut o operatie la inima. Domnul sa-i dea vindecare completa si sa-l binecuvanteze pe el si lucrarea lui! Va multumim in numele Domnului nostru Isus Hristos!

TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT,

Toata Gloria in Veci !!!

O Națiune Condusă de DUMNEZEU

2 chronicles 7 14

Photo credit www.flickr.com

  1. dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele,-îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara. (2 Cronici 7:14)

        Imediat după tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 petrecute în America, mulți americani au arborat steagul țării pe case și mașini, sau au lipit pe mașini tot felul de inscripții, cum ar fi: „Sunt mândru că sunt american”; „Stăm uniti”; „Dumnezeu să binecuvinteze America”; „O națiune condusă de Dumnezeu”; etc.

Circulând într-o coloană de mașini, am văzut că pe microbuzul din fața mea era scris: „O națiune condusă de Dumnezeu” și m-am bucurat zicând în sinea mea: „Uite că la nenorocire, oamenii, întreg poporul american și-a adus aminte de Dumnezeu!” Bucuria mea a durat însă foarte puțin, pentru că la scurt timp l-am văzut pe șoferul mașinii respective scoțând mâna afară cu o țigară între degete, dovedind în acest fel că era un fumator, un om stăpânit de această patimă rea si nu de Dumnezeu.

In alta zi, la locul meu de munca, am avut ocazia să cunosc o femeie de vârsta mijlocie, deosebit de amabilă cu toată lumea. Mi-a spus că e creștină și că se ocupa de educația creștină a copiilor din biserica din care face parte. Și-am zis din nou: „Asta da creștina, nu numai cu vorba, ci și cu fapta!” Nu mică mi-a fost mirarea însă, când la sarbatoarea numită în America „Halloween” o văd îmbrăcată într-un costum negru, mascată, și împărțind bomboane tuturor! (Aș vrea să precizez pentru cei care încă nu știu, că această sărbătoare nu este a lui Hristos, ci a vrajmasului Lui Hristos! E sărbătoarea închinată diavolului și spiritelor rele). Într-o altă discuție tot ea îmi spusese că ea nu e „doamnă” ci „domnișoară”. Am întrebat-o atunci de ce este vizitată la serviciu mereu de un bărbat și care este legătura ei cu acesta? Mi-a spus că nu e soțul ei pentru că nu sunt căsătoriți, ci locuiesc numai așa împreună de vreo … zece ani! Mi-am zis atunci: Uite cum sunt unii „creștini” ai zilelor noastre, chiar dintre cei care dau educație „creștină” tinerei generații! Cum? Simplu! Pun o pancartă pe care scrie „creștin” și cred că în spatele ei pot face tot ce vor: să se îmbete, să aibă patimi rele, să înjure, să comită adulter, să înșele, să mintă, să fie fățarnici, etc.

Același lucru se poate vedea nu numai aici, ci și în poporul român! Dacă am privi în sânul altor popoare numite creștine, am constata aceeași situație. Mi se pare că situația aceasta se aseamănă cu cea descrisă de proorocul Isaia în capitolul 29, versetul 13:

„Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decât o învățătură de datină omenească „.

„O națiune condusa de Dumnezeu!” Frumos spus și scris. Faptele arată însă că o parte din inimile poporului sunt departe de a fi conduse și stăpânite de Dumnezeu. Căci aceștia trăiesc în păcat și chiar sunt stăpâniți și se lasă conduși de diavolul! S-ar putea să urmeze consecințele descrise de Isaia în versetul următor (14):

„De aceea voi lovi iarăși pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevazută „.

Photo credit happyreign.com

Aș vrea să recurgem la Cartea Sfânta să vedem ce ne spune ea despre cum arată și ce face o națiune condusă și stăpânită de Dumnezeu. În Biblie scrie că o națiune condusă de Dumnezeu,

  1. Este născuta din Dumnezeu și prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut urmatoarea promisiune lui Avraam, referitoare la nașterea poporului Israel: … „Uită-te spre cer și numără stelele dacă poți să le numeri” și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta”, adica urmasii lui Avraam. (Geneza 15:5).
  1. Ascută glasul Domnului Său. După ce a scos poporul Său din Egipt, Dumnezeu i-a cerut acestuia să-L asculte necondiționat și i-a făgăduit că în acest fel va fi un popor aparte cum nu va mai fi un alt popor din lume. „Acum dacă veți asculta glasul Meu …. Îmi veți fi o împărație de preoți, un neam sfânt …Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul ” (Exod 19:5-8).
  1. Se apropie de Dumnezeu curățită și sfințită. „Și Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor. Sfințește-l azi și mâine și pune-i să-și spele hainele” (Exod 19:10).
  1. Se conduce numai după Legea lui Dumnezeu. Națiunea stăpânita de Dumnezeu NU are legi care sunt în discordanță cu Legea lui Dumnezeu. Astfel de legi nu pot fi acceptate pentru că în realitate ele nu sunt legi, ci sunt fărădelegi (Exod 20).
  1. Este ocrotită și binecuvântată de Dumnezeu. „Dar pe neamul căruia îi va fi roabă îl voi judeca Eu; și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății „ (Geneza 15:14).
  1. Este locul unde Dumnezeu face minuni nemaipomenite. „Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să porneasca înainte. Tu ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul marii ca pe uscat ” (Exod 14:15-16). Și au trecut-o!

Ceea ce urmeaza este doar o reclama facuta pe youtube DVD-ului prezentat ceva mai jos, dar totusi poate fi observata forma rotilor de la carele egiptenilor, care au fost acoperite de corali; la final poate fi vazuta chiar roata de la carul lui faraon, care a ramas datorita faptului ca a fost acoperita cu aur si argint! Aceasta-i dovada clara pentru cei ce nu au crezut sau au negat existenta acestei minuni a Lui DUMNEZEU! (Pesonal, am vazut integral acest DVD cu cercetarile facute de acei cercetatori extraordinari, care au descoperit si filmat ceea ce s-a intamplat in urma cu vreo … 3.500 de ani!

DVD-ul e disponibil aici:

http://michaelrood.tv/the-exodus-revealed-searching-for-the-red-sea-crossing.html

  1. Va fi mereu răsplătită de Dumnezeu. El a rasplătit poporul evreu dându-le Canaanul, țara făgăduinței unde curgea lapte și miere (Iosua 21:43).
  1. Astfel, Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; ei au luat-o în stăpînire şi s-au aşezat în ea. 

Am văzut pe scurt cum arată și ce trebuie să facă o națiune condusă de Dumnezeu. Am înțeles că un lucru foarte important pe care trebuie să-l facă națiunea este acela de a ASCULTA de DUMNEZEU, de a FACE ceea ce zice El, adică să se sfințeasca. Iată cum au înțeles unii să facă ce zice Dumnezeu, să se sfințeasca:

„Și unii din cei ce făcusera vrajitorii, și-au adus cărțile și le-au ars, înaintea tuturor: prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginti „ (Faptele Apostolilor 19:19).

N-am auzit să se fi întâmplat ceva asemanator în America, în România, sau în altă parte. Adică „creștinii” să scoată cărțile, revistele și videocasetele mizerabile (sexy, horror, porno, etc.), să le ducă într-o piață mare și să le dea foc! Și pentru că noi cei de azi avem atâtea canale mari de televiziune, acest eveniment să fie transmis în direct pe toate aceste posturi! Nu știu să se fi reunit vreun congres, parlament ori guvern care să rediscute și să abroge legile care permit săvârșirea faptelor care sunt condamnate de Cartea Sfânta că fiind fărădelegi.

O natiune e formata din oameni, din indivizi. Daca oamenii, individual, se vor sfinti si vor duce o viata curata inaintea Lui DUMNEZEU, Natiunea va fi CURATA! Deci trebuie ca fiecare dintre noi sa ne facem partea si atunci si DUMNEZEU isi va face partea Lui.

Ma tem, insa, că nu vom putea arăta nici un popor de pe harta lumii noastre de astăzi care să îndeplinească cerințele cerute de Biblie unei națiuni condusa de Dumnezeu. Cu toate acestea, aceasta națiune există, și de ea ne vorbește amănunțit și în chip minunat tot Sfânta Scriptura. E vorba de BISERICA DOMNULUI ISUS HRISTOS, sau BISERICA LUI DUMNEZEU, cum o numeste BIBLIA, „slăvită, fără pată, fără zbârcitura sau altceva de felul acesta, ci sfânta și fără prihană” (Efeseni 5:27). Ea nu este mărginită de hotare omenești și nu poate fi identificată pe harta, dar ea trăiește prin oamenii sfințiți de DOMNUL ISUS prin jertfa Lui, „din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Apocalipsa 7:9). Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său, Isus Hristos Domnul, a făcut să se nască un popor care să-I poarte Numele Lui (Faptele Apostolilor 15:14). Din acest popor poate face parte orișicine se sfințește, se curățește în sângele Domnului Isus, prin pocăință și credință. Dumnezeu va da acestui popor al Său care-L ascultă și se sfințește, Canaanul ceresc, unde să fie împreună cu Fiul Său Prea iubit și Salvatorul nostru, Isus Hristos!

  1. Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,
    20. şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristo,…
    (Faptele apostolilor 3:19, 20).

O natiune e formata din oameni, din indivizi. Daca oamenii, individual, se vor sfinti si vor duce o viata curata inaintea Lui DUMNEZEU, Natiunea va fi CURATA! Deci trebuie ca fiecare dintre noi sa ne facem partea si atunci si DUMNEZEU isi va face partea Lui.

Întrebarea pe care trebuie mi-o pun si să ți-o pui este aceea dacă eu si tu fac si faci parte din aceasta națiune condusă și stăpânită de Dumnezeu. Dacă păcatele tale n-au fost curățite încă de sângele Domnului Isus Hristos prin credința și pocăința ta, atunci tu poți și trebuie s-o faci acum. Vei fi fericit de-a pururea, căci vei face parte din națiunea condusă și stăpânită de Dumnezeu! Cu siguranță că apoi vei proclama cu toată convingerea și dragostea că există „O NAȚIUNE CONDUSĂ DE DUMNEZEU” . EL sa ne ajute la toti sa facem parte din aceasta natiune binecuvantata! Amin!

Ioan Burca _ Atlanta

 Doctor in Teologie

P.S.: Sublinierile din textele Biblice aparţin scriitorului articolului.

  “Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.

Dati la cat mai multi acest articol, pentru clarificare, intarire in credinta, sau intoarcere la DUMNEZEU, prin DOMNUL ISUS HRISTOS, si convingerea DUHULUI SFANT, si va veti intalni cu rezultatele aici pe Pamant, sau in Cer!

 „…cine seamana mult, mult va secera.”

Accesati aceste site-uri:

           www.perlesicomori.net 

           www.crestinul.org 

Is God Removing His Hand Off America

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

Are we going through some things that all nations sometime go through and we’re going to come out on the other side?

President Abraham Lincoln, after the civil war  read this verse and believed it was a reference to the United States of America:

Isaiah 5:5

And now, please let Me tell you what I will do to My vineyard:
I will take away its hedge, and it shall be burned;
And break down its wall, and it shall be trampled down.

Lincoln said that we were God’s vineyard and because of the civil war, the hedge had been broken down, but God wanted to restore His vineyard back to its proper place and its proper unity. Its interesting that he chose that verse to talk about the vineyard and to compare it to America, because in the New Testament, Jesus gave a parable of the vineyard and He said the vineyard is produced and the master sends individuals servants to help in the vineyard. People kill the individuals that are working . They send someone else, and they kill that person. And at last, the owner of the vineyard  sends his son, they kill him. Jesus asked the Pharisees: What would the owner of the vineyards do after the people kill the son? They answer: He-ll give it to another person that will bring forth fruit. And Jesus made the statement, „The Kingdom of God shall be taken from you and given to another  nation, which shall bring forth fruit in season.”  (Matthew 21:43)

Most scholars read that parable, they say that Christ was alluding to a prediction of the church, which is called a Holy Nation. The church is not just a group of people or a building sitting on a corner. According to the Bible it’s a Holy Nation, a chosen generation and a royal priesthood.  (1 Peter 2:9) However, I also believe something else. I believe that God raised up the United States and we are and have been a prophetic vineyard. A vineyard is a place where seed is planted. And it’s a place where fruit is produced. America has been a nation that has produced fruit for the Kingdom of God-

  • The leading nation that supports the Gospel.
  • The leading nation that supports missionaries.
  • The leading nation that sends missionaries around the world to build orphanages.
  • Bibles – taking Bibles into third world countries.
  • Helping the poor, the needy. Feeding people that are in poverty.
  • Digging wells in nations like Africa, so people could have fresh water.

Certainly, I could say without a doubt, God has blessed the United States because we have been a compassionate people for many, many centuries. There seems to be a pattern emerging that I have thought about and that I have heard other ministers talk about. It’s a five fold pattern. And in this five fold pattern it reveals the five point progression of a nation that begins to lose favor with God because of its iniquity, because of its sin and because of breaking the commandments of God’s word. This five fold process was a part of ancient Israel. And the five fold process of ancient Israel affected that nation  and it’s going to affect the United States today. This happened over a period of 40 years.

  1. 1st – Warning – Forty years before the destruction of the Temple, Christ gave a warning in Matthew 24 that not one stone would be left upon  another, that shall not be thrown down. And Christ predicted that the Temple would be destroyed. The first thing God does is He gives warning. He gives prophetic warnings to nations. He give prophetic warnings to people and to those who will listen to Him and even those who aren’t.
  2. 2nd – Selective Chastisement – You read the New Testament and you discover that there was a Herod that killed the babies of Bethlehem. Jewish history says he died a very terrible death. You have another Herod that beheaded John the Baptist. He, too, died a very violent death. And you have a third Herod in Acts 12 who beheaded James. He  also died a very violent death. (Matthew 2:16; Matthew 14:3,10 and Acts 12:1-2) This is selective chastisement, where God is chastising individuals, leaders, who are attacking the people of God.
  3. 3rd – Complete Chastisement – This is where chastisement moves from individuals to an area or to an entire nation. We see that in the historical evidence of a famine  that struck Judea in the Book of Acts. That famine literally struck the entire area. It affected every person in Judea. (Acts 11:27-29) NOTICE the PROGRESSION. ALL OF THIS HAPPENED in a 40 YEAR PERIOD.
  4. 4th – Selective Judgment – Selective judgment is when the entire nation is not judged, but certain areas of the nation experience a terrible calamity, a natural disaster, or in some cases invasions and wars. In the United States, we’ve had several cities that were affected by hurricanes. Selective judgment in Jesus’s day was how the Romans would come into certain areas and they would begin to occupy that area, persecute the people of that area and eventually number 5 came. (Matthew 5:45)
  5. 5th – Complete Judgment / Abandonment – The 5th is the most dangerous. It is called complete abandonment- when God lifts His hand off of something after having His hand on it. In the Bible, when the hand of the Lord came upon Elijah, or the hand of God was on a prophet that God was speaking, leading, and directing , God was motivating those people to hear from Him. And He was blessing them for their obedience. However, when God’s hand is removed off of something, it is the hedge of protection and blessing being removed. In the Book of Job, for example, God had a hedge around Job, around his family, around his health, around his property and around his animals. (Job 1:10) Job was blessed because of the hedge God put on him. But, when Satan came, the Lord said to Satan, „”All that he hath is in thy power.” (Job 1:12) That word ‘power’ is a hebrew word which means ‘all that he has is given into your hand’.  In other words, God had a hedge on Job, He protected everything by putting His hand of favor upon Job. But, suddenly, when the hand of God was removed, the hand of the adversary was permitted to move in. When the hand of the adversary moved into Job’s situation, there was lightning that struck, there was a whirlwind that struck, and there was his health that became affected, as well as economically he lost everything he had. (Job 1:13-19)

So, in other words, when we see what I call the judgment of the Lord, God is not in heaven with a baseball bat, beating people in the head so, „Let’s just kill a whole bunch, cause I don’t love them.” God loves the earth, He loves the world. But, I wanna say something to you that’s very, very important. And that is, when God begins to see a nation turn form Him, the only way that God can turn that nation back to Him is when he allows bad things to happen.Think about this for a moment. You may say, „Why would God allow something bad to happen to America, or His people?” Look at the ancient Israelites. Here’s the thing I want to show you. Many of you, if something terrible had not happened in your life, something negative, maybe you ended up in an accident in the hospital or with a sickness that the doctors said they could not cure. And suddenly you turned to God. You knew you were mortal. You knew that eternity was out there. You didn’t know where you were going to go. But, suddenly, you turned your heart to God. Sometimes bad situations happen. People lose their jobs and they have to turn their heart to God. Some people, their child becomes sick and they have to have faith to know that the only person that can help that sick child is God.

Here’s what I’m trying to say: The Lord sometimes will allow things to happen to people, to seize their attention and to turn their heart. And this is the reason that the hand of God sometimes lifts off of the people or it lifts off of a nation. Because when it does, the people have nowhere to turn. Their government fails them, their friends fail them, their family and relatives fail them. Who do you turn to at a time like this? Job lost everything he had, yet he maintained his integrity with God and would not curse God with his mouth, because he knew his blessings had come form the Lord. (Job ch. 42)

Let me talk for a moment about America

You look at these Kings in the Bible. And these kings in the Bible did 3 things that provoked the Lord continually.

  1. They allowed sodomites to continue their practices. (1 Kings 14:24; 15:12; 22:46
  2. They allowed the Israelites to worship idols. The kings knew that the real God was the true God. (1 Kings 15:14; 2 Kings 12:3; 14:4)
  3. They allowed the children to be offered to Molech (Jeremiah 32:35)

These are the 3 things that the Kings did, that in each instance, brought a judgment or a chastisement form the Lord. Could it be that we are experiencing some of the things that we are in America- the economic industry, the banking difficulty, cities that are going bankrupt… I could go on and on and talk about the things that we are encountering. Is it possible that God is trying to get our attention? Is it possible He is saying, „I have had My hand on you, but if I lift My hand from you, look at what could happen. and look at what could take place.”

One of the situations that we deal with in America especially is the issue of judges, because judges make the law. We know the Senate and Congress makes the law, but judges are also a part of passing laws. And we must know that the judges have to legislate by the rule and by law, and not legislate on the bench their own personal moral conviction. Because sometimes people are extremely liberal, they vote more , or they make a decision, I should say, based more on their opinion of what they like or dislike vs. what is right and what is wrong.  In the Old Testament time, for example, you will discover that Israel went into captivity and when Daniel was praying and repenting (Daniel ch. 9) for the sins of Israel, he also repented for the judges of Israel. Daniel 9:11-12-

Yes, all Israel has transgressed Your law, and has departed so as not to obey Your voice; therefore the curse and the oath written in the Law of Moses the servant of God have been poured out on us, because we have sinned against Him. 12 And He has confirmed His words, which He spoke against us and against our judges who judged us, by bringing upon us a great disaster; for under the whole heaven such has never been done as what has been done to Jerusalem. 14:00

 If you look at the sacred historical writing in the jewish book of Jasher, it tells that the judges in the city made decisions that brought on the immorality and eventually brought on the judgment of God. The same thing is happening in our nation today, where judges are making decisions contrary to good judgment, contrary to common sense and contrary to God’s word.

  1. When God becomes separated form government, nothing is to restrain evil. In other words, its righteousness and good laws, or righteous laws,  that restrains the evil that is in the earth- when God is separated from government, there is nothing to restrain  and soon, judgment will follow.
  2. When you don’t honor God as Creator, He gives people up to their own lust and evil passions. In other words, in the Book of Romans it says He gave them over to a reprobate mind to do those things  which were unlawful and unseemly. In other words, if you don’t honor God and put Him first as the Creator, then you are unrestrained in your passions and there will be all sorts of perversions.

I want to give you some points about America:

  1. God lifts the hedge that will keep the enemy out when you walk in disobedience to Him. I  do believe that all of us who are believers have a protective hedge around us. Perhaps it’s angels of God. But, I also know this, that when that hedge is lifted, terrible things can happen. I also believe America has been under a hedge. I believe that there are times that we’ve been protected, that there are times when enemies and adversaries would like to come against us and they’ve been unable to do it. And I want to tell you this, which is very very important. If God lifts the hedge over the country, then something terrible can happen. In other words, our hedge is dependent on our faith and obedience to God’s word.  The lack of faith and obedience can remove the hedge and the hand of God can be lifted off the nation.
  2. God can hand you into the hand of your enemy. According to Ezekiel 16:27 “Behold, therefore, I stretched out My hand against you, diminished your allotment, and gave you up to the will of those who hate you, the daughters of the Philistines, who were ashamed of your lewd behavior. In other words, God then says,” I can deliver you into the hands of your enemies, those that hate you, those that despise you, those that want to do evil. I can literally hand you into the hand of your enemy.”
  3. God will not deliver those that turn to idols. Jonah 2:8 “Those who regard worthless idols Forsake their own Mercy.  Judges 10:13-14 Yet you have forsaken Me and served other gods. Therefore I will deliver you no more. 14 “Go and cry out to the gods which you have chosen; let them deliver you in your time of distress.”  God says and teaches in His word that He will not deliver those that turn to idols. Now, we don’t necessarily have little clay gods and little clay idols, like these ancient cities had and were worshipping. But, I’ll tell you what happens to us. Is money your god? Is there a person you love more than God? Are there things like your job, that mean more to you than coming to God’s house on Sabbath day? You need to consider these things, because once you turn to idols, in the Book of Jonah, it says: You forsake your own mercy. Jonah 2:8 Are we there in the United States? Have we finally come to that in our country?
  4. God will not deliver people once they crossed the covenant bloodline. There is a covenant bloodline. There is a word that God gives people related to the covenant, related to the blood of Jesus Christ, related to the covenants of His word. And one thing about God, He’s a covenant keeping God. He honors His covenant. He swore by His name. He gave us His word, He gave us His name as a token of His covenant. For when God made a promise to Abraham, because He could swear by no one greater, He swore by Himself, Hebrews 6:13  And see, God is merciful. When we sin, we have an advocate with the Father, who is Christ the Lord. So, in other words, if we sin, God is with us, God will forgive us – 1 John 1:9; 2:1 If we confess our sins, He is faithful and just to forgive us our sins and to cleanse us from all unrighteousness. My little children, these things I write to you, so that you may not sin. And if anyone sins, we have an Advocate with the Father, Jesus Christ the righteous. But, the thing that I wanna share with you, that’s important is this. Once America begins to legalize abominations and once America comes to the point where we take things God calls abominations and we make them legal, we cross a covenant bloodline and we are in serious danger of weather patterns changing, of our cities going bankrupt, of terrorism coming to our own country, of famine and drought striking the land because this is the only way, many times, that the Almighty can get the attention of a nation like the United States, is by lifting the hedge, lifting the hands and causing people to come together, pray together, work together and yes, to repent of those things that are contrary to God’s word.

I believe, actually, that we are parallel to the days of Lot. And I’m gonna conclude with this:

  1. In Lot’s day it was not safe to go out in the street at night– Luke 17:28-30 Likewise as it was also in the days of Lot: They ate, they drank, they bought, they sold, they planted, they built; 29 but on the day that Lot went out of Sodom it rained fire and brimstone from heaven and destroyed them all. 30 Even so will it be in the day when the Son of Man is revealed. I look at the United States. Would you send your wife to the mall at night, in most major cities? Or, would you send your daughter to a store at night, in most major cities? Most people won’t do it. It’s not safe to go out in major cities at night,e specially if you are female, or a young girl, or young child. 
  2. In the days of Lot, the righteous were threatened for their beliefs. Genesis 19:9  And they said, “Stand back!” Then they said, “This one came in to stay here, and he keeps acting as a judge; now we will deal worse with you than with them.” So they pressed hard against the man Lot, and came near to break down the door. The men of Sodom threatened to kill Lot if Lot did not deliver  the men in the city, who were actually two angels in human form to them, for their lustful purposes.
  3. In the days of Lot, older men corrupted the younger men. Genesis 19:4 Now before they lay down, the men of the city, the men of Sodom, both old and young, all the people from every quarter, surrounded the house. Entire sections of the city had turned into complete perversions. I don’t think I even have to comment on that. All you have to do is look at the movies today, look at what comes on on television and understand the perversion level that America has come to.
  4. Lot’s family mocked him when he warned them that God would judge the city. Genesis 19:14 So Lot went out and spoke to his sons-in-law, who had married his daughters, and said, “Get up, get out of this place; for the Lord will destroy this city!” But to his sons-in-law he seemed to be joking. Now, you remember that the Bible says that 4 people came out of Sodom and Gomorrah prior to the judgment: Lot, his wife and 2 daughters. Genesis 19:16 And while he lingered, the men took hold of his hand, his wife’s hand, and the hands of his two daughters, the Lord being merciful to him, and they brought him out and set him outside the city. But, the Bible says that he had sons in law and daughters there that mocked him and made fun of him when he said God would send judgment to the city. Remember this, that Peter said that in the last days, there’s going to come scoffers walking after their own lusts, saying, „Where is the promise of His coming?” 2 Peter 3:3-4 knowing this first: that scoffers will come in the last days, walking according to their own lusts, and saying, “Where is the promise of His coming? For since the fathers fell asleep, all things continue asthey were from the beginning of creation.” So, we’re in the timeframe where the scoffers are mocking.
  5. As in the days of Lot: Remember Lot’s wife. Lastly: Lot’s wife, on the way out of being delivered, she turned her back and actually lost out on the way out. And the Bible says this: Remember Lot’s wife. Luke 17:32 In other words, don’t turn back and don’t look back as we get near the time of the end.

VIDEO by Perry Stone

Vorbirea in Limbi – Pastor Nelu Prunean

Photo credit http://www.lwic.org

Faptele Apostolilor 19:1-7

Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici,
2 şi le -a zis: ,,Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?„ Ei i-au răspuns: ,,Nici n’am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfînt.„
3 Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?„ le -a zis el. Şi ei au răspuns: ,,Cu botezul lui Ioan.„
4 Atunci Pavel a zis: ,,Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.„
5 Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6 Cînd şi -a pus Pavel mînile peste ei, Duhul Sfînt S’a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.
7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.

Nelu PruneanIn aceasta seara, vom continua in invatatura despre Botezul cu Duhul Sfant. Si am ajuns la vorbirea in limbi, ca semn sau si semn al Botezului cu Duhul Sfant.  Am ramas tot la pasajul biblic din Faptele Apostolilor 19, pentru ca mi se pare cel mai relevant in aceasta privinta. Lucrarea Duhului Sfant nu o expunem doar in prezenta Botezului cu Duhul Sfant sau unul mai exact la Botezul cu Duhul Sfant. Am invatat si stim lucrul acesta, ca lucrarea Duhului Sfant in procesul mantuirii omului incepe mult, mult mai devreme, incepand cu pocainta, cu nasterea din nou, regenerarea, si asa mai departe, Botezul cu Duhul Sfant, sfintirea si pregatirea noastra pentru rapirea pe care Domnul Isus Hristos o va aduce la glorioasa Lui revenire.

Vorbim despre semnul exterior al Botezului cu Duhul Sfant. Vreau sa va spun ca a fost si a ramas acelasi si anume vorbirea in limbi. E adevarat ca in privinta aceasta sunt foarte multe interpretaridar eu vreau sa expun in aceasta seara credinta noastra, cum am crezut, cum am umblat, cum traim si  cum credem in continuare in privinta Botezului cu Duhul Sfant. Cartea Faptele Apostolilor este sursa unde gasim exemple de botez cu Duh Sfant si ne ajuta sa ne reconstituim felul cum s-a produs acest fenomen. Numai in capitolul 2, in Faptele Apostolilor com gasi si alte semne care au insotit Botezul cu Duhul Sfant si aceste semne au fost premergatoare Botezului cu Duhul Sfant. Nu au fost in momentul in care Domnul i-a botezat cu Duhul Sfant. De exemplu, vajaitul acela de vant puternic si flacarile de foc care s-au asezat pe ucenici au fost premergatoare. Apoi, dupa ce s-au umplut de Duhul Sfant, ei au inceput sa vorbeasca in alte limbi.

In Faptele Apostolilor 2:4, dupa umplerea cu Duhul Sfant, avem dovada Botezului cu Duhul Sfant si anume- semnul exterior a vorbirii in alte limbi. Este adevarat ca in istoria crestinismului, in istoria noastra, a credinciosilor, s-au consemnat si chiar in Romania, si chiar in perioada copilariei mele, s-au consemnat la staruinte in case sau chiar in locuri izolate, de frica persecutiei sau stiu eu, de frica urmaririi a celor care nu credeau in Botezul cu Duhul Sfant, acelor care erau impotriva credintei in Dumnezeu, s-au experimentat momente in care oameni necredinciosi au vazut flacari de foc peste casa pocaitilor si chiar au mers sa stinga focul. N-a fost nicio flacara de foc, ci a fost slava Domnului, prezenta Duhului Sfant in locurile acelea.

Dar semnul Botezului cu Duhul Sfant a fost si ramane vorbirea in limbi. Vad un pericol foarte mare atunci cand cineva vine sa aduca o invatatura de Botezul cu Duhul Sfant, cum ca poti sa primesti Botezul cu Duhul Sfant fara semnul vorbirii in limbi. SI de ce vad eu ca este un pericol foarte mare in privinta aceasta? Pericolul este urmatorul. Dupa Botezul cu Duhul Sfant fiecare trebuie sa se astepte la ispita. Fiecare trebuie sa se astepte, cu alte cuvinte, la botezul cu foc. Incercarea fiecaruia botezat cu Duhul Sfant, fara exceptie, urmeaza. Domnul Isus, cand a fost in apa Iordanului si a fost botezat in apa, din cer a venit Duhul Sfant al lui Dumnezeu, in chip de porumbel s-a asezat peste El. Din cer, tot din cer, s-a auzit glasul lui Dumnezeu Tatal, care a zis: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care imi gasesc placerea.” Dupa acest eveniment, priviti in Matei 4, Domnul Isus este dus de Duhul in pustie  si este ispitit acolo 40 de zile. A avut un post necurmat de 40 de zile in care a fost ispitit in toate felurile si in toate chipurile. In perioada aceasta de ispitire, Domnul Isus, ne spune Biblia, n-a fost cu nici un chip prins de diavolul in ispitire. Cu niciun chip, nici intr-un fel. A iesit biruitor si a dovedit ca pe pamantul acesta poate sa umble o fiinta umana fara sa fie ispitita de diavolul si este Singurul si unicul Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. A Lui sa fie gloria in veci!

Dar, daca cineva iti spune: „Tu esti botezat cu Duhul Sfant pentru ca ai simtit asa o bucurie launtrica, ai fost intr-un har special si cineva a spus despre tine ca esti botezat cu Duhul Sfant; sau, tu despre tine, ti-ai zis: „Am primit Duhul Sfant, Botezul cu Duhul Sfant.” Nu scapi de test. Fiti atenti. Testul vine. Incercarea vine. Si diavolul va spune: „Da, n-ai primit nimic. Ah, a fost o perioada, un timp, o experienta care s-a dus. Tu n-ai primit Botez cu Duhul Sfant, asta nu-i Botez cu Duhul Sfant.” Eh, cand vine diavolul cu asemenea ispitire in mintea credinciosului, imediat, primul lucru care trebuie sa-l faca cel botezat de Domnul cu Duhul Sfant, sa se puna pe genunchi, sa intre in rugaciune si sa primeasca de la Domnul, inca odata, ce a primit la Botezul cu Duhul Sfant si anume, sa se dovedeasca, sa se confirme prin vorbirea in limbi: „Da, intr-adevar eu am primit Botezul cu Duhul Sfant.” Dragii mei, sa nu ne insele cineva. Ramanem statornici pe aceasta invatatura. Semnul, repet acuma a treia oara, semnul botezului cu Duhul Sfant este vorbirea in limbi. A fost si ramane. Amin.

Avem consemnate Botezuri cu Duhul Sfant in Scriptura, cu vorbire in limbi, la Ierusalim, la Samaria, la Damasc. Poate va zice cineva- la Damasc, atunci cand ap. Pavel, ca Saul, a primit Botezul cu Duhul Sfant, nu era consemnata vorbirea in limbi. Da, intra-devar, nu este consemnata. Dar in 1 Corinteni 14, ap. Pavel spune: „Eu vorbesc in limbi mai mult ca voi toti.” Ceea ce mie imi spune ca si la Damasc, cand a primit Botezul cu Duhul Sfant, a fost insotit de vorbirea in limbi. Apoi, in casa lui Corneliu, la Cezareea, de asemenea. In 3 din cele 5 cazuri, pentru ca avem 5 cazuri in Noul Testament si anume:

  1. Ierusalim
  2. Samaria
  3. Damasc
  4. Cezareea
  5. Efes

1. In cele 5 cazuri, 3 dintre ele, categoric, clar, se vorbeste ca a fost vorbire in limbi la Botezul cu Duhul Sfant.

2. In cele 4 casuri din 5, rezulta ca s-a produs un fenomen Dumnezeiesc in urma Botezului cu Duhul Sfant. Cu toti recunoastem, la Ierusalim, la Cincizecime, eveniment Dumnezeiesc s-a intamplat acolo. In citirea de astazi, la Efes, deasemenea, au inceput sa vorbeasca in alte limbi si prooroceau. De asemenea, in casa lui Corneliu, am vazut lucrul acesta. Dar, in Samaria, de exemplu, s-a intamplat ceva, un eveniment extraordinar. Cei ce nu cunoasteti istoria Samariei si felului cum ei L-au primit pe Domnul Isus Hristos, va rog studiati acasa. Doar, vreau sa prezint lucrul acesta  in privinta Botezului cu Duhul Sfant. Cand Petru si Ioan, in urma predicarii lui Filip si a pocaintei Samaritenilor, s-au dus si au pus mainile peste ei si au primit Duhul Sfant, nu este consemnata vorbirea in limbi, dar, cand Simon vrajitorul s-a adresat lui Petru si Ioan: „Dati-mi si mie  ce aveti voi, ca atunci cand voi pune si eu mainile peste cineva, sa primeasca Duhul Sfant. Intreb eu: Daca nu s-a intamplat nimic si nu s-a vazut nimic, de ce omul acesta a cerut puterea aceasta, sa-si puna mainile peste cineva si sa primeasca Duhul Sfant? Logic, rational, normal; haideti sa judecam ca oameni maturi. S-a intamplat ceva, dragii mei, acolo. Omul acesta care facea minuni inainte, prin vrajitoriile lui, si-a fost dezarmat de Duhul Sfant al lui Dumnezeu si n-a mai facut vrajitorii. Si s-a intors de la idolii cei muti, la Dumnezeul cel adevarat. A vazut ca se intampla ceva. Eu nu pot cere de la cineva, daca nu vad ca exista sau am auzit ca exista. Trebuie sa gandim cinstit, dragii mei. Acolo s-a intamplat ceva, un lucru Dumnezeiesc.

3. Apoi, in al treilea rand, in toate cele 5 cazuri reiese ca vorbirea in limbi a fost semnul Botezului cu Duhul Sfant. In toate 5 cazurile tragem concluzia ca a fost si anume vorbirea in limbi = semnul Botezului cu Duhul Sfant. Vreau sa citesc un pasaj din pneumatologia scrisa de Dr. Trandafir Sandru (p. 123), citim: „Exista 7 motive pentru care Dumnezeu a ales vorbirea in limbi  ca semn al Botezului cu Duhul Sfant. (12.34) „7”, zice el. Si anume:

  • 1. Vorbirea in limbi este un semn exterior de cunoastere
  • 2. Ea este un semn uniform pentru toate cazurile. In toate cazurile de botez cu Duhul Sfant avem vorbirea in limbi.
  • 3. Acest semn dezvaluie personalitatea Duhului Sfant. Asa de importanta e vorbirea in limbi, pentru ca Duhul Sfant nu este doar o putere, o influenta, o energie. Nu. Nu. Nu. Duhul Sfant este Dumnezeu.Si prin aceasta putem arata personalitatea Duhului Sfant.
  • 4. Semnul acesta este simbolul lucrarii  credinciosului sub deplinul control al Duhului Sfant. Deci, este un semn ca credinciosul este sub controlul deplin a  Duhului Sfant.
  • 5. Semnul vorbirii in limbi demonstreaza ca sursa si izvorul vorbirii credinciosului trebuie sa fie Duhul Sfant.
  • 6. Semnul indica locul de cinste care il acorda Dumnezeu vorbirii omenesti. Deci, Dumnezeu da un loc de cinste vorbirii noastre umane.
  • 7. Semnul indica prezenta Domnului in vorbirea si viata credinciosului. A existat o varietate in ce priveste modul de a primi botezul cu Duhul Sfant. In multe feluri se primeste botezul cu Duhul Sfant: in staruinta in rugaciune, in cantare, in vestirea Evangheliei, intr-o cercetare reala a Duhului Sfant, in multe si multe cazuri si in multe feluri se primeste botezul cu Duhul Sfant. Dar de fiecare data, smenul botezului cu Duhul Sfant a fost si ramane vorbirea in limbi.

Vreau sa ramana Biserica Betel, invatata clar in privinta Botezului cu Duhul Sfant. Suntem biserica penticostala, ne invatam copiii si tineretul sa staruiasca pentru Botezul cu Duhul Sfant si Domnul si in vremea aceasta boteaza cu Duhul Sfant.

Aceasta vorbire in limbi a fost si este un efect, nu o cauza. Ce vreau sa spun prin aceasta? Nu vorbirea in limbi aduce Botezul cu Duhul Sfant. Nu. Nu. Nu. Duhul Sfant aduce vorbirea in limbi. Deci, Duhul Sfant a fost si este cauza Botezului cu Duhul Sfant si a vorbirii in limbi. Se obisnuieste sa se dea vorbirii in limbi denumirea greceasca ‘glosolalia’. Deci, daca discutati cu teologi sau cu alte persoane de alte confesiuni, va vor intreba despre ce inseamna glosolalia. Glosolalia este termenul care se foloseste  pentru vorbirea in limbi. Vine din doua cuvinte din limba greaca: glossa, adica limbi si al doilea cuvant este aleō, adica vorbire. Adica, vorbire in limbi. Vorbirea in limbi este o vorbire inspirata de la Duhul Sfant  intr-o limba necunoscuta de vorbitor.

Vorbirea in limbi

  1. In viata personala, de inchinare
  2. si in viata publica, in adunare.

Poate fi folosita in viata privata a rugaciunii ori in inchinarea publica. Vreau sa aprind becul la multi in seara aceasta aici. Si am sa explic lucrul acesta mai tarziu. Am sa va explic lucrul acesta pentru ca, aici, este chiar in biserica penticostala, care striga sa se auda peste tot ca in adunare, daca nu se talmaceste, sa nu se vorbeasca in limbi. O sa explic lucrul acesta.

Dumnezeu este un Dumnezeu al suprnaturalului, care poate umple cele mai adanci dorinti ai inimii omului, cu dragoste  si puterea Lui. Si in vorbirea in limbi, Domnul face lucrula acesta.

Cateva intrebari. Sunt multe intrebari care sunt puse  in jurul Botezului cu Duhul Sfant, cu vorbirea in limbi, Biserica Penticostala recunoaste aceasta si ma bucur ca este asa. Altfel, daca n-ar fi asa, lucrurile n-ar fi asa de stabile.

Intrebarea # 1 – Opereaza Duhul Sfant prin vorbirea in limbi? Mai e vorbirea in limbi astazi valabila, dupa ce s-a incheiat de scris Biblia?

Raspunsul meu este: Da. Astazi sunt mai multi, fiti atenti, astazi sunt mai multi care vorbesc in limbi straine decat in orice timp din istorie. Suntem la o tehnologie cum n-a mai avut omenirea. Numai un click, doua, intrati pe internet si o sa vedeti ca la ora actuala, in lume, vorbirea in limbi este asa de ampla, incat  niciodata in istoria crestinismului n-a fost. Mie, personal, imi spune lucrul acesta ca este ploaia tarzie. Este ploaia tarzie, pe care Domnul o toarna peste pamant inainte de revenirea Lui pe norii cerului. Nu vrem noi, Americanii? Scoatem pe Duhul Sfant si lucrarea Duhului Sfant din biserica? Dragii mei, noi nu o putem opri. Nu o vor Americanii? O primesc Brazilienii. Nu o vor Europenii? O Primesc Africanii. In Indonezia si in China comunista, in Korea de Nord, unde sunt cele mai grave persecutii, grave persecutii.. Duhul Sfant lucreaza extraordinar.

In copilaria mea, Pastorul Marcus, din Bistrita, care a fost pastor judetean foarte multi ani, intr-o zi de targ, era pe vremurile acelea la noi pe piata, in oras. O sora l-a intampinat si i-a spus: „Frate Marcus, am auzit ca opresti pe Duhul Sfant. De ce faci treburi de astea?” El, simpatic asa, a zambit si a zis: „Sora, opreste-te un pic. Tu stii ce vorbesti? Ce om mare m-ai facut tu pe mine.Cum sa pot eu opri pe Duhul Sfant?u l-a putut opri nici Nero. Nu la putut opri nici Inchizitia. Nu l-a putut opri nici Hitler, nici comunistii. Pot eu sa opresc Duhul Sfant?” Daca cineva vrea sa blocheze si nu accepta pentru el, dragii mei, Duhul Sfant este in alta parte. Exact ca si un izvor de apa. Fratii mai in varsta stiu lucrul acesta. Cand sapau izvoare- il opresti de aici si il blochezi, face presiune si izbucneste in cealalta parte. Si repet ce am spus: Nu-L mai vor Americanii? Nu mai vor bucuria in Duhul Sfant, de unde a inceput  explozia aceasta binecuvantata a vorbirii in limbi ca semn al Botezului cu Duhul Sfant? In Brazilia si in Argentina si in America de Sud  este o explozie in privinta aceasta. Slavit sa fie Domnul!

Este adevarat ca Biblia vorbeste despre un timp cand limbile vor inceta. Dar, intotdeauna a fost in biserica vorbirea in limbi, dealungul istoriei. Dar, astazi asistam la o crestere foarte mare a celor care vorbesc in limbi de la Duhul Sfant. Cei care spun, atunci cand au in vedere 1 Corinteni 13:8 – se leaga de versetul acesta care spune „Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; 10 dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte„ se va sfîrşi.” Acestia ce spun ca acest desavarsit este Biblia, este Noul Testament, se numesc cesationisti. E un cuvant pe care ar trebui sa-l prindem pentru ca veti avea de discutat, mai ales tineri diferiti din alte denominatiuni crestine. Si sa stiti, cesationistii spun ca atunci cand s-a incheiat Biblia, Biblia este desavarsita, perfecta si nu negam lucrul acesta, atunci s-a terminat cu vorbirea in limbi pentru ca se leaga de versetul acesta: Limbile vor inceta si proorociile se vor sfarsi. Sunt oameni care gandesc selectiv in gandirea lor sau citesc Biblia selectiv. E un pericol in privinta aceasta. Este adevarat ca Biblia vorbeste despre un timp cand limbile vor inceta. Oricum, acest pasaj ne indica cand se va intampla acest lucru. Vers. 10 spune:  cînd va veni ce este desăvîrşit. Si noi stim cine este Acel desavarsit. Citim vers. 12 – „Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (22.35) Tot de aici: „12 Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” La cine se face referire aicea? La Domnul Isus Hristos. Cand El va reveni, sa stiti ca toate se vor termina. Nu va mai trebui nici proorocii, nici vorbiri in limbi, nici cunostinta. Toate acestea se vor termina cand va veni El.

1 Ioan 3:2
Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă.
Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El;
pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

Intrebarea mea este, daca cesationistii spun ca limbile, s-au terminat cu ele cu incheierea Bibliei si proorociile, de ce nu s-a terminat si cunostinta? Vedeti cum gandesc oamenii selectivi? Intrebarea este: S-au implinit aceste versete? Raspunsul este: Nu, pentru ca ce este desavarsit va veni odata cu venirea Domnului nostru Isus Hristos. In 1 Ioan 3:2-3, citim acolo ca ce va fi nu s-a aratat inca, dar cand va veni El, Domnul Isus Hristos,  vom fii ca El si Il vom cunoaste asa cum este, pentru ca Il vom vedea fata in fata. Referirea aceasta este aici in vers. 12: „Acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos.” Vreau sa va spun ca pe vremea aceea, oglinda nu era ca astazi. Astazi avem o sticla, in spatele ei este o folie subtire de argint si imediat se reflecta imaginea noastra in prezenta luminii. Pe vremea aceea, o placa de bronz era foarte, foarte, foarte slefuita, ca voi cand va lustruiti instrumentele la fanfara, va vedeti chipul ca in oglinda. Ei, cam asa erau oglinzile atunci. Vezi intunecos, nu vezi asa clar. Nu vedeau asa clar. Si facea ap. Pavel asa o comparatie intre oglinda, cum vedem in chipul acesta, asa, nu prea bine, cum vom vedea atunci cand va veni El si Il vom vedea fata in fata. Adica, se refera la Domnul Isus Hristos.

Noi, nici nu stim cum sa ne rugam. De aceea, Duhul Sfant a pregatit pentru noi limba aceasta a cerului care nu s-a incheiat cu incheierea Noului Testament, a Vechiului Testament, a Bibliei. Si in Romani 8:26, ap. Pavel vorbeste foarte frumos in privinta aceasta. „ Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Deci, pana la venirea Domnului nostru Isus Hristos, vorbirea in limbi va insoti credinciosul.

Intrebarea # 2 – Cum lucreaza vorbirea in limbi?

  1. Evidenta Botezului cu Duhul Sfant – Ierusalim, Damasc, Cezareea.
  2. Rugaciunile in limbi – cand duhul meu se roaga si mintea mea este fara rod. Deci, rugaciuni prin Duhul Sfant. Rugaciuni prin Duhul Sfant sunt insotite prin vorbirea in limbi. In Efeseni 6: 18 „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii” si 1 Corinteni „Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 15 Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea.” Va recomand, pentru ca suntem in epoca informationala, a informaticii, sa mergeti pe youtube si sa vedeti un experiment care a fost publicat pe un canal de televiziune nationala in America in 2006. Doctor Andrew Neswberg, professor of radiology and psychiatry a facut o experienta cu vorbitori in limbi. Un pastor penticostal, care a vorbit in limbi, a fost analizat creierul lui. Cand a vorbit in limbi, minte, cum zice Biblia, a fost fara rod. Nici o activitate  in zona de vorbire [a creierului]. Eu, acuma, daca mi s-ar lua niste imagini la MRI sau  in alte feluri, avem aici un specialist, pe fratele Ruben, in MRI. Veti vedea activitati pe creierul meu [prin MRI], cand vorbesc. Dar, cand acest pastor a vorbit in limbi, nu s-a vazut nicio activitate. Nici o activitate pe creier. Am ramas surprins, am vizionat de vateva ori lucrul acesta, nu odata, sa vad cum Biblia este adevarata si cel ce vorbeste  in limbi, nu vorbeste de la el. Vorbeste de la Duhul Sfant. Dar inca ceva, omul acesta a facut experimente pe mai multi credinciosi de diferite religii. I-a pus sa se roage in felul lor, in ritualele lor si la niciunul nu s-a intamplat asa ceva , asa cum s-a intamplat la pastorul acesta penticostal. Vorbirea in limbi, dragii mei, este de la Dumnezeu. Este de la Duhul Sfant. As vrea sa avem in vedere lucrul acesta.

Intrebarea # 3 – Darul vorbirii in felurite limbi – Ce este acesta? 

1 Corinteni 12:10 citim in ultima parte a darurilor, ca Domnul a dat prin Duhul Sfant „ altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor.”  Darul vorbirii in limbi are cu el felurite limbi. Biblia ne invata ca acesta este deosebit de semnul vorbirii in limbi. Este un dar. Si in 1 Corinteni 14:22 citim „Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.” Deci, darul vorbirii in limbi este un semn pentru cei necredinciosi. Vorbirea in limbi personala este una, vorbirea in limbi, ca dar a vorbirii in limbi este pentru cei necredinciosi. Acest dar se manifesta in ocazii speciale, cand vrea Duhul Sfant sa lucreze. Nu toti credinciosii au avut sa lucreze cu acest dar. Nu s-a dat tuturor credinciosilor darul vorbirii in limbi. In 1 Corinteni 12:30 citim lucrul acesta. Intrebarea lui Pavel este „Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” Darul vorbirii in limbi nu-l primesc toti. Nu oricine are darul vorbirii in limbi. Dar darul vorbirii in limbi este pentru cei necredinciosi.

Cand a inceput miscarea penticostala, dupa ce s-a terminat Razboiul Mondial II in Romania, langa orasul nostru, cunosc o experienta extraordinara. Eu am auzit-o marturisita din gura fratilor nostri din localitatea respectiva. S-a intors din razboi un barbat, dupa ce a stat prizonier si la nemti si la rusi. Dumnezeu i-a dat harul sa vina acasa. Intre timp, sotia lui, pentru ca atunci a venit miscarea aceasta a suflarii Duhului Sfant peste Romania si suflaa peste partea ardealului cu Botezul cu Duhul Sfant. Si Biserica Penticostala a prins atunci o putere extraordinar de mare prin rugaciune, prin vorbiri in limbi, prin daruri de descoperire, prin vindecari, prin minuni extraordinare, care au ramas marturii minunate ale lucrarilor Duhului Sfant . Femeia aceasta a primit pe Domnul. A fost boezata cu Duhul Sfant si la fiecare rugaciune, Domnul ii dadea harul sa vorbeasca in limbi. Cand a venit acasa, preotul din sat, bineinteles, ca orice pastor- nu vrea sa-si piarda turma, indiferent daca o duce intr-o directie gresita. Atentie: Indiferent daca o duce intr-o directie rgesita, el sa aiba cat de mare turma. Ia spus omului: Pe femeia ta a luat-o in stapanire un duh rau. Ei ziceau drac. Si in Biblie, avem in Noul Testament expresia aceasta. „Fa ce stii si nu o mai lasa la pocaiti.”  Si i-a dat el cateva instructiuni, ce sa faca, cu tot felul de ritualuri ortodoxe, pentru ca sa iasa duhul rau din ea. Bineinteles ca femeia n-a vrut. A trecut timp si preotul a intrebat: „Ce ai facut?” „Nu pot face nimic.” Pai, zice, „Trage-i o mama de bataie si sa se lese de pocainta. Si amenint-o ca o omori.” Si asa l-a invatat preotul. Preot a bisericii ortodoxe. „Du-te si ia ceva alcool, asa, sa te influenteze la curaj, ia securea si spune-i ii tai capul, daca nu te lasi de pocainta.” A intrat in casa si a facut exact ce i-a spus preotul. Inainte sa actioneze in directia aceasta, dupa ce a ascultat femeia, i-a spus: „Stii ce, dragul meu? Te-am asteptat. Te-am iubit. Te iubesc si nu vreau sa ma despart de tine. L-am primit pe Dumnezeu in viata mea, Duhul Sfant este in viata mea, si nu ma las. De Isus nu ma las. Daca vrei sa ma omori, omoara-ma. Dar, am o dorinta inainte de a ma omora. Lasa-ma sa ma duc in camera cealalta, ei spuneau in camera dinainte, adica camera de la strada si sa ma rog. Si apoi, fa ce vrei. Cand a intrat in rugaciune, Duhul Sfant a luat-o in primire. A inceput sa vorbeasca in limbi, Duhul Sfant a inceput sa-i dea limbi felurite si la un moment dat, omul acesta din camera cealalta, asa cum era el un pic tormentat de alcool, a inteles ce vorbeste femeia. A inteles. A intrat buzna peste ea  si a spus: „Scoala-te.De unde ai invatat tu limba rusa ? De unde ai invatat tu limba germana?” „Pai nu, niciodata. N-am vorbit niciodata, nici in germana, nici in rusa.” Eu am fost in lagar cu nemti, am fost in lagar cu rusi si eu stiu ce ai spus. Mi-ai spus asa: „Sa ma pocaiesc, sa ma intorc la Dumnezeu pentru ca viata mea se va sfarsi in chinul vietii dupa moarte, in chinul iadului. Cine te-a invatat sa spui tu lucrul acesta?” „Nimeni nu m-a invatat.” „Stii ce? De azi inainte, Dumnezeul tau e Dumnezeul meu. SI biserica unde mergi tu, ma duc si eu.” Dragii mei, darul vorbirii in limbi este pentru cei necredinciosi. (35:00)

Intrebarea # 3 – Sunt limbile pentru a predica Evanghelia in tari straine? 

Nu. Ca sa mergi in tari straine, trebuie sa inveti limba aceea. E adevarat ca in Ierusalim, la CIncizecime, in capitolul 2 in Fapte, citim, ca cei 120, cand au botezati de Domnul cu Duhul Sfant, in urma sunetului si ceea ce au auzit, s-au adunat in locul respectiv, i-au auzit vorbind pe cei 120, cele 15-17 natiuni care au fost acolo, in limbile lor. Si au inteles. Dar fiti atenti. Ei vorbeau lucruri minunate a lui Dumnezeu. Asa ni se spune. Care-s acele lucruri minunate? Eu pot sa presupun: Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Isus Hristos a murit, Isus Hristos a inviat. Isus Hristos e la dreapta lui Dumnezeu. Isus Hristos vine sa ne rapeasca. Eu am toata convingerea ca acestea sunt lucrurile minunate a lui Dumnezeu. Dar predica n-a fost tinuta in limbi. S-a ridicat Petru si a predicat in limba pe care el o cunostea si o cunostea audienta. Ca s-au intamplat momente ca Duhul Sfant, ca si de data asta a luat-o in primire si a vorbit pentru audienta in limba lor, sa inteleaga, un semn, o minune pentru cel necredincios, cred lucrul acesta. Dar Evanghelia nu se vesteste prin vorbirea in limbi. Ca sa te duci misionar undeva, Domnul te va insoti cu vorbirea in limbi si talmacirea limbilor. Domnul te va insoti  cu darurile de proorocie. Domnul te va insoti cu celelalte daruri. Dar, ca sa predici Evanghelia, trebuie sa inveti limba lor.

Intrebarea # 4 – Este vorbirea in limbi o vorbire umana sau una cereasca?

Si una si alta. V-am dat exemplul acesta. Acuma, Jimmy a tinut ora de rugaciune, mi-e drag sa-l dau de exemplu pe el. Cand Domnul l-a botezat pe Jimmy cu Duhul Sfant, aici eram in adunare. Eram mai multi frati acolo prezenti. M-am apropiat de el si l-am auzit vorbind in limba rusa. Jimmy n-a vorbit in limba rusa in viata lui. Si m-am dus la fratele Draghinas si i-am spus: „Frate Vasile, il auzi pe copilul acesta cum vorbeste in limba rusa? Eu am facut limba rusa din clasa V-a pana in a XII-a si mai am ceva din limba rusa. Fratele Vasile zice catre mine: „Nu vorbeste in rusa, hai si asculta. Eu am trait printre nemti, acuma vorbeste in germana.” Am zis: „Doamne, slavit sa fie Domnul, ca Domnul isi insoteste lucrarea in chip extraordinar.” Poate sa fie o limba umana, dar in 1 Corinteni 13:1 citim „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti„. Deci sunt si limbi omenesti si limbi ingeresti pe care Duhul le da.

Intrebarea # 5 – Penticostalii sunt foarte atacati cu intrebarea aceasta: A vorbit Domnul Isus Hristos in limbi?

Cum raspundeti la o asemenea intrebare? Nu ma pot pronunta ca a vorbit sau ca nu a vorbit. Dar va spun ce stiu. Am studiat lucrul acesta. In Luca 10:21 scrie „ În ceasul acela, Isus S’a bucurat în Duhul Sfînt, şi a zis: ,,Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului; Te laud pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” In Ioan 11:33 scrie „Isus, cînd a văzut -o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S’a înfiorat în duhul Lui, şi S’a tulburat„. Fiti atenti ce am gasit. Aceasta terminologie, si din Luca si din Ioan este similara cu a te ruga in Duhul Sfant, pe care Pavel o foloseste sa se descrie rugaciunea ca vorbire in limbi. Din 1 Corinteni 14:14 „Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.” Sunt foarte similare  aceste expresii din Luca 10:21 si Ioan 11:33 si 1 Corinteni 14:14. Dar eu nu pot sa certific ca Domnul Isus a vorbit in limbi sau n-a vorbit in limbi, dar aceste pasaje sunt foarte similare.

Dar fiti atenti, oricum, daca Isus n-a vorbit in limbi, daca n-a vorbit in limbi, avem cateva explicatii:

  1. Domnul Isus n-avea nevoie sa vorbeasca in limbi pentru ca este Dumnezeu si El stie toate limbile, si omenesti si ceresti.
  2. In timp ce Domnul Isus Hristos a fost fara pacat, El a avut o comunicare cu Dumnezeu, perfecta. Noi, care suntem inca in trupul acesta uman, corupti de firea umana, de influentele lumii si a diavolului. Avem nevoie de vorbirea in limbi, pentru ca vorbirea in limbi este o vorbire secreta . Diavolul nu o stie. Diavolul nu o cunoaste. De aia nu-i place si face tot posibilul sa nu se vorbeasca in adunare, in biserica Domnului si in viata ta particulara. Nici noi nu stim ce se roaga Duhul Sfant din noi cand vorbim in limbi. Nici diavolul nu stie lucrul acesta. Domnul Isus n-a avut nevoie de asemenea vorbire, pentru ca El cu Tatal vorbea fara nici o problema.
  3. Vorbirea in limbi este in functiune, apare dupa inaltarea Domnului Isus Hristos la cer.

Deci, Domnul Isus e Dumnezeu, Domnul Isus este sfant, si n-a avut nevoie pe pamant de ajutorul vorbirii in limbi, ca Duhul Sfant sa-i dea vorbire in limbi, sa mijloceasca pentru El la tatal. N-a avut nevoie de asa ceva. Si vorbirea in limbi a venit dupa ce Domnul Isus a fost inaltat la cer. Chiar daca Domnul Isus n-a vorbit in limbi, totusi ne-a comunicat ca va fi un semn normativ care-i va insoti pe credinciosi. In Marcu 16:17 –  Inainte de plecare Domnului Hristos la cer, Domnul spune: „Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;” Tot Noul Testament, fac o subliniere aici, tot Noul Testament a fost scris de oameni care au vorbit in alte limbi. Cine ma poate contrazice in aceasta, vreau sa-mi dea dovada. Toti care au scris Noul Testament au fost cei ce au vorbit in alte limbi, cum le da Duhul sa vorbeasca.

Unii argumenteaza ca vorbirea in limbi este cel mai mic dar a Duhului Sfant, ca se poate si fara el. Ati auzit expresia aceasta. Eu am auzit-o, cand am vorbit cu unii. 1 Corinteni 12:8 & 10, in prezentarea darurilor Duhului Sfant, vom vedea ca vorbirea in limbi este pusa la urma. Si talmacirea limbilor. Oare, daca e pusa in ordine cronologica la urma, este cea mai mica, e mai neinsemnata, se poate fara ea? Vreau sa va spun ca aceasta interpretare este inconsistenta, caci ordinea cronologica nu neaparat prezinta importanta-  „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh; altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh; 10 altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor.”

Eu va dau un exemplu: 1 Corinteni 13:13 -„Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” Deci, cand cineva vine sa va spuna: „Uite, e pusa vorbirea in limbi la urma.In urma tuturor celorlalte daruri e pusa si vorbirea in limbi. Nu are importanta, nu ai nevoie de ea.” Da-i exemplul acesta. Un alt exemplu: In Galateni, cand ap. Pavel vorbeste despre Faptele firii pamantesti in cap. 5:19-21, uciderile sunt la urma. Intreb eu, e un pacat mai mic uciderea, crima? E un pacat extraordinar de mare. Vedeti? Nu asezarea in ordine cronologica in prezentare ne arata importanta sau mai putin importanta acestei lucrari sau acestui dar.

In vederea vorbirii in limbi, Pavel, nicidecum nu vrea sa dea impresia ca vorbirea in limbi este mai putin importanta, ci dimpotriva, vrea ca toti sa vorbeasca in limbi. Pavel multumea lui Dumnezeu ca vorbeste in limbi mai mult ca toti ceilalti. 1 Corinteni 14:18 – „Mulţămesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decît voi toţi.” De 3 ori, in Scriptura este mentionat: „Umblati… urmariti… ravniti… pentru lucrurile spirituale. Aceste imperative pentru viata spirituala si vorbirea in limbi este mentionata in pachetul asta. Aici, in 1 Corinteni 12:31 – „Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.”  1 Corinteni 14:1 – „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.” Si in finele cap 14:39 – „Astfel, deci, fraţilor, rîvniţi după proorocire, fără să împedecaţi vorbirea în alte limbi. ” Atentie, sa nu dezonoram niciun dar spiritual. Atentie mare. Ca s-ar putea, atunci, sa lovim in Dumnezeu, sa-L dezonoram pe Dumnezeu. Mare atentie la lucrul acesta.

Lucrarea Duhului Sfant in viata credinciosului ar trebui sa fie o bucurie si nu o teama. Unii zic: „Nu ma duc, ca ma tem. Ce se va intampla cu mine?” Nu, nu, nu. Du-te la staruinta. Staruieste. Nu se intampla nimic rau cu tine. Se intampla numai ce a zis Domnul. Voi veti primi o putere cand Duhul Sfant se va cobora peste voi. Slavit sa fie Domnul. Limbile sau vorbirea in limbi pentru toti, 1 Corinteni 12:30 – toti vorbesc in limbi, toti proorocesc. Aici, repet, la inceput, vorbesc despre darul vorbirii in limbi. Dar, haideti sa va spun ceva. Avem trei feluri de vorbire in limbi prezentata in Noul Testament.

  1. Vorbirea la Botezul cu Duhul Sfant, care-i semnul vorbirii Botezului cu Duhul Sfant
  2. Vorbire in limbi, atunci cand ne rugam prin Duhul Sfant si o gasim in 1 Corinteni 14:2-3 Vorbire in limbi – darul vorbirii in felurite limbi. Asta deja este dar, si la 1 Corinteni 12:30 se argumenteaza acest lucru si se refera la darul vorbirii in limbi.

1. Avem argumente, cand vorbirea in limbi a fost prezenta in adunare si cei necredinciosi nu au fost prezenti. Asa ca nu a fost intentia ap. Pavel sa interzica vorbirea in limbi in adunare. Deci, vorbirea in limbi, zice ap. Pavel in 1 Corinteni 14: Trebuie sa punem o ordine, cum sa se faca, sa se administreze in inchinare vorbirea in limbi. Nu se refera ap. Pavel, aici, la rugaciune. Cand suntem la rugaciune in casa Domnului putem vorbi in limbi, in Romaneste, te poti ruga in spaniola, te poti ruga in limbi pamantesti, omenesti, dar si ceresti, cum da Duhul Sfant sa vorbesti. Vorbeste in limbi. Roaga-te Domnului in limbi. Apostolul Pavel nicidecum n-a vrut sa opreasca, sa interzica in adunare vorbirea in limbi.(48.47) El vine mai tarziu, in vers. 26 zice: „Ce este de facut atunci, fratilor, cand va adunati laolalta, daca unul din voi are o cantare, altii o invatatura, altii o descoperire, altii o vorbire in alte limba? E virgula… „altul o talmacire.” E deosebita de talmacire sau de interpretarea vorbirii in limbi. Aceasta este invatatura mea, este invatatura Bisericii Betel, in adunare, atunci cand ne rugam, lasa Duhul Sfant sa lucreze.

Domnul Isus a zis ca vorbirea in limbi este pentru toti si a aratat in Marcu 16:17 – „Iata semnele care ii vor insoti pe cei ce vor crede.” Toti, ce vor crede.

2. Semnul initial a Botezului cu Duhul Sfant este pentru toti. Toti erau adunati in casa Toti, cei 12 erau sub mainile lui Pavel si au primit vorbirea in limbi. Toti care au fost in casa lui Corneliu au fost botezati cu Duhul Sfant si au vorbit in alte limbi. Toti s-au umplut de Duhul Sfant si au vorbit in alte limbi. Toti s-au umplut cu Duhul Sfant la botezul cu Duhul Sfant.

Pavel a dorit ca toti sa vorbeasca in limbi. A fost aceasta dorinta lui. In Efeseni 6:18 se refera la rugaciuni prin Duhul. Si repet ce am mai spus adineaori, aici este vorba de insotirea rugaciunii noastre, vorbirea in limbi. In Iuda 20 – „Rugati-va prin Duhul Sfant.” Adica, tot prin rugaciunile noastre, zice Pavel, ma voi ruga cu mintea, ma voi ruga si cu Duhul- sa te rogi si cu Duhul, prin Duhul Sfant. Sunt termeni sinonimi in Iuda 20 si Efeseni 6 si ce spune Pavel in 1 Corinteni 14:14, adica, „Ma voi ruga in alte limbi si mintea mea este fara rod.”

1 Corinteni 12:30 e o explicatie la ‘toti vorbesc in limbi’. Toti credinciosii trebuie sa aiba credinta. Toti. Dar numai unii au darul credintei. Toti credinciosii trebuie sa aiba mila. Ce-a zis Isus: „Ferice de cei milostivi.” Dar numai unii au darul milosteniei. Si aceasta o gasim clar scrisa in Romani 12:8 – „Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s’o facă cu bucurie.” Si lista ar putea continua. Toti crestinii trebuie sa vorbeasca in limbi, numai unii au darul vorbirii in limbi. Repet, toti crestinii trebuie sa creada ca Isus Hristos este Domnul. Dar numai unii au darul credintei. Toti crestinii trebuie sa fie milostivi. Dar numai unii au darul de milostenie. Toti crestinii ar trebui sa vorbeasca in limbi, dar numai unii au darul vorbirii in limbi. Pentru ca, darurile, Domnul le foloseste pentru Biserica Domnului.

Si inca ceva. Intreb eu, cu ce am inceput, poate ca ati asteptat raspuns la aceasta intrebare: De ce vorbirea in limbi in adunare, cand Pavel zice ca vorbirea in limbi, in adunare, sa fie 2 sau 3, daca-i talmacire si fiecare pe rand. Daca n-ai talmacire, sa taci in adunare. Mai bine 5 cuvinte intelese decat 10,000 – si cesationistii sau cei care nu vor sa auda vorbirea in limbi in adunare striga. Cand eram pe Valencia, o tanara, intr-o seara de tineret, plina de Duhul Sfant, cum a fost la staruinta si a fost un foc extraordinar atunci in noi, a inceput sa vorbeasca in limbi. Dar, tare. Mai tare ca oricare de acolo in adunare. Si un alt tanar pe vremea aceea, a strigat: „Taci! Vorbirea in limbi, acasa!” Dragii mei, cu prea mult zel din acesta, sa aperi Scriptura…. Nu a aperi tu  Scriptura, in felul gandirii si interpretarii tale. Ca fiecare avem miopiile noastre. Si nu stinge Duhul. Scrie in Scriptura lucrul acesta.

Uitati, am un verset aicea, 1 Corinteni 14:4 „Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş„. Intreb eu: In adunare, n-avem nevoie de zidire sufleteasca? Sau unde asteptam noi cel mai mult sa fim ziditi sufleteste? In adunare. Nu? Aici in adunare. Ei, daca eu as vorbi in limbi aici, de la amvon, jumatate de ora sau 40,50 de minute, cat am predicat in seara aceasta, ce ati zice dvs.? Asa-i ca nu v-ar place? Poate ca primele 4-5 minute, ati zice si voi Slava Domnului, Aleluia, Amin. Dar, dupa aia… VEdeti? La aceasta se refera, mai ales, in focul acesta al dragostei dintai, cand Domnul ne-a botezat cu Duhul Sfant. Pe mine, cand m-a botezat Domnul cu Duhul Sfant, 3 saptamani mi-a fost greu sa vorbesc in Limba Romana. Mi-a fost greu. Mai ales in adunare, sa fi ajuns la amvon, imi era foarte greu sa ma stapanesc. Cam asa erau Corintenii atunci. Se ridicau sa vorbeasca ceva despre Domnul Isus si imediat vorbeau in limbi si  nu mai terminau. Si Pavel vine sa puna randuiala. Predicarea Evangheliei se face in limba inteleasa. Dar, in rugaciune, inca odata repet: Cum iti da Duhul, roaga-te- cu mintea, in limbi omenesti, in limbi ingeresti, roaga-te cu Duhul Sfant.

Beneficiile vorbirii in limbi

  1. Te zideste sufleteste
  2. Dovada ca Duhul Sfant locuieste in tine
  3. Intareste credinta si te ajuta sa te increzi mai mult in Dumnezeu. (Iuda 20)
  4. O cale de a da multumiri lui Dumnezeu cu limba ingerilor, pentru ca a multumi lui Dumnezeu pentru marele har, binele care ti l-a facut, in limba materna, noi suntem limitati. Nu putem vorbi desavarsit. De aceea avem nevoie de vorbirea in limbi, sa multumim lui Dumnezeu pentru harul, indurarea si promisiunile care ni le-a dat. Slavit sa fie Duhul Sfant.
  5. Vorbirea in limbi ne ajuta sa ne infranam limba noastra. Vedeti ce spune in Iacov 3:8 despre limba. Ne ajuta sa infranam tot trupul nostru, ne ajuta la aceasta.
  6. Ne ajuta sa ne rugam in voia lui Dumnezeu , cand nu stim cum sa ne rugam. Duhul Sfant ne ajuta si cand vorbim in limbi. El stie cum sa ne rugam si ce trebuie sa cerem Domnului si care-i voia lui Dumnezeu.
  7. Ne aduce odihna si inprospatarea lui Dumnezeu in vietile noastre. Lucrul acesta este preluat de ap. Pavel, in Isaia 28:11-12. Il transpune aici in cap. 14, dar el, numai o parte din proorocia lui Isaia o pune aici: „In legea voastra este scris: Voi vorbi norodul acestuia prin alta limba.” Dar, in Isaia 28: 11, apune – „”Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bîlbăitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. 12 El îi zicea: ,,Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă! Dar ei n’au vrut să asculte„. Deci, vorbirea in limbi pentru noi aduce odihna si inprospatarea lui Dumnezeu. Si va spun ce am aflat in ultimul timp si am constatat ca e drept. Vorbirea in limbi face bine si fizic. Ajuta la sanatatea trupului. te scapa de stres. La institutul Oral Roberts, Dr. Carl Peterson a facut o experienta pe cei ce vorbesc in alte limbi si a aratat ca vorbirea in limbi face bine la sanatate.

Dragii mei, as vrea ca Duhul Sfant sa va spuna mai mult. Si beneficiile vorbirii in limbi sa fie pentru noi o realitate, nu numai teorie. Botezul cu Duhul Sfant sa fie in Biserica Domnului o experienta reala, si Domnul, din tineretul acesta sa scoata vazatori, prooroci, vorbitori in limbi, in talmacirea limbilor, evanghelisti, pastori si invatatori, aceia care plini de Duhul Sfant se duc cu mesajul Imparatiei Domnului mai departe. Si Domnul sa ne binecuvanteze. Amin.

Vorbirea in Limbi – Pastor Nelu Prunean from Bethel Romanian Church on Vimeo.

J C Ryle – Beware of the leaven of the Pharisees… (What did Jesus mean?)

Photo credit bws.biblista.net

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

In this short tract, J C Ryle explains the four points that will keep christians from being deceived by strange doctrines, as in Jesus’s warning to beware of the leaven of the Pharisees and Sadducees:

I desire to impress these four points upon you:

  1. clear views of the sinfulness of human nature;
  2. clear views of the inspiration of Scripture;
  3. clear views of the Atonement and Priestly office of our Lord and Saviour Jesus Christ;
  4. and clear views of the work of the Holy Ghost.

I believe that strange doctrines about the church, the ministry, and the sacraments,—about the love of God, the death of Christ, and the eternity of punishment,—will find no foothold in the heart which is sound on these four points. I believe that they are four great safeguards against the leaven of the Pharisees. and of the Sadducees by way of practical application. My desire is to make the whole subject useful to those into whose hands these pages may fall, and to supply an answer to the questions which may possibly arise in some hearts,—What are we to do? What advice have you got to offer for the times?

and, lest you think you are immune from the leaven of the Pharisees and Sadducees, Ryle, rightly warns that everyone could deviate and find themselves falling into the temptation to follow false doctrine, and, thus, falling away from the faith:

Finally, beware of supposing that you at any rate are not in danger. “Your views are sound: your feet stand firm: others may fall away, but you are safe!” Hundreds have thought the same, and come to a bad end. In their self-confidence they tampered with little temptations; and little forms of false doctrine ; in their self-conceit they went near the brink of danger: and now they seem lost for ever. They appear given over to a strong delusion, so as to believe a lie.

BEWARE!

by Rev. J. C. Ryle

“Then Jesus said unto them, Take heed, and beware of the leaven of the
Pharisees and of the Sadducees.”
—MATTHEW XVI. 6.

READER,

The title of the tract now in your hands has been chosen with special reference to its subject. It is a tract of warning against one of the greatest dangers of these last days. It is not a warning about things that I fear your doing, but about things that I fear your believing; it is not a warning against vice and immorality, but against false doctrine in religion: and it is a warning founded on the express words of our Lord Jesus Christ Himself. If the Chief Bishop of the Church has thought it good to give men warnings, it cannot be wrong in His ministers to do the same.

Every word spoken by the Lord Jesus is precious. It is the voice of the chief Shepherd. It is the Great Head of the Church speaking to all its members,—the King of kings speaking to His subjects,—the Master of the house speaking to His servants,—the Captain of our salvation speaking to His soldiers. Above all, it is the voice of Him who said, “I have not spoken of Myself: but the Father which sent Me, He gave Me a commandment, what I should say, and what I should speak” (John xii. 49). The heart of every believer in the Lord Jesus ought to burn within him when he hears his Master’s words: he ought to say, This is “the voice of my beloved” (Cant. ii. 8).

And every kind of word spoken by the Lord Jesus is of the greatest value. Precious as gold are all His words of doctrine and precept; precious are all His parables and prophecies; precious are all His words of comfort and of consolation; precious, not least, are all His words of caution and of warning. You and I are not merely to hear Him when He says, “Come unto Me, all ye that labour, and are heavy laden;” we are to hear Him also when He says, “Take heed and beware.”

Reader, I am going to ask your attention to one of the most solemn and emphatic warnings which the Lord Jesus ever delivered. You will find it in the text which stands at the head of this tract: “Take heed and beware of the leaven of the Pharisees and of the Sadducees.” I wish to erect a beacon for all who desire to be saved, and to preserve some souls, if possible, from making shipwreck. The times call loudly for such beacons: the spiritual shipwrecks of the last few years have been deplorably numerous. The watchmen of the Church ought to speak out plainly now, or for ever hold their peace.

In considering the words which form the subject of

this tract, there are four points which I desire to enforce on your notice.

  • I. First of all, I will ask you to observe the persons to whom this warning was addressed.
  • II. Secondly, the dangers against which we are here warned.
  • III Thirdly, the peculiar name under which those dangers are described.
  • IV. Fourthly, some safeguards and antidotes against the dangers of which our Lord Jesus Christ warns us.

I offer up my prayer to God that He with whom alone is all power,—without whom ministers preach, and write, and speak in vain,—may send down the Holy Ghost upon all who read this tract. I pray that every reader may lay it down more thoroughly acquainted with the dangers by which we are surrounded, and the best safeguards against those dangers,—more careful over his own heart, and more thankful for the truth as it is in Jesus.

I. First of all, I ask you to observe who they were to whom the warning of the text was addressed.

You will observe that our Lord Jesus Christ was not speaking to men who were worldly, ungodly, and unsanctified, but to His own disciples, companions, and friends: He addressed men who, with the exception of the apostate Judas Iscariot, were right-hearted in the sight of God; He spoke to the twelve apostles, the first founders of the Church of Christ, and the first ministers of the Word of salvation: and yet even to them he addressed the solemn caution of our text, “Take heed and beware.” There is deep instruction here for all who profess to love the Lord Jesus Christ in sincerity. It tells us loudly that the most decided servants of Christ are not beyond the need of warnings, and ought to be always on their guard. It shows us plainly that the holiest of believers ought to walk humbly with his God, and to watch and pray, lest he fall into temptation, and be overtaken in a fault. None is so holy, but that he may fall,—not finally, not hopelessly, but to his own they are yet in the body, and yet in the world. They are ever near temptation: they are ever liable to err, both in doctrine and in practice. Their hearts, though renewed, are very feeble; their understanding, though enlightened, is still very dim: they have need to live like those who dwell in an enemy’s land, and every day to put on the armour of God. The devil is very busy: he never slumbers or sleeps. Let us remember the falls of Noah, and Abraham, and Lot, and Moses, and David, and Peter; and remembering them, be humble, and take heed lest we fall.

Reader, I know not into whose hands this tract may fall; but as a minister myself, I may be allowed to say that none need warnings so much as the ministers of Christ’s Gospel. Our office and our ordination are no security against errors and mistakes. It is, alas, too true, that the greatest heresies have crept into the Church of Christ by means of ordained men. Neither Episcopal ordination, nor Presbyterian ordination, nor any other ordination, confers any immunity from error and false doctrine. Our very familiarity with the Gospel often begets in us a hardened state of mind: we are apt to read the Scriptures, and preach the Word, and conduct public worship, and carry on the service of God, in a dry, hard, formal, callous spirit; our very familiarity with sacred things, except we watch our hearts, is likely to lead us astray. “Nowhere,” says an old writer, “is a man’s soul in more danger than in a priest’s office.”

The history of the Church of Christ contains many melancholy proofs that the most distinguished ministers may for a time fall away. Who has not heard of Archbishop Cranmer recanting and going back from those opinions he had defended so stoutly, though, by God’s mercy, raised again to witness a glorious confession at last? Who has not heard of Bishop Jewell, signing documents that he most thoroughly disapproved, and of which signature he afterwards bitterly repented? Who does not know that many others might be named, who, at one time or another, have been overtaken by faults, have fallen into errors, and been led astray? And who does not know the mournful fact that many of them never came back to the truth, but died in hardness of heart, and held their errors to the last?

Reader, these things ought to make us all humble and cautious. They tell us to distrust our own hearts, and to pray to be kept from falling. In these days, when we are specially called upon to cleave firmly to the doctrines of the Protestant Reformation, let us take heed that our zeal for Protestantism does not puff us up, and make us proud. Let us never say in our self-conceit, “I shall never fall into Popery or Neologianism: those views will never suit me.” Let us remember that many have begun well and run well for a season, and yet afterwards turned aside out of the right way; let us take heed that we are spiritual men as well as Protestants, and real friends of Christ as well as enemies of anti-Christ; let us pray that we may be kept from error; let us never forget that the twelve apostles themselves were the men to whom the Great Head of the Church addressed these words: “Take heed and beware.”

Photo credit www.randolphcofc.org

II. I now propose, in the second place, to explain what were those dangers against which our Lord warned the Apostles. “Take heed,” He says, “and beware of the leaven of the Pharisees and of the Sadducees.”

The danger against which He warns them is false doctrine. He says nothing about the sword of persecution, or the open breach of the ten commandments, or the love of money, or the love of pleasure: all these things no doubt were perils and snares to which the souls of the apostles were exposed; against these things, however, our Lord raises no warning voice here. His warning is confined to one single point: “The leaven of the Pharisees and of the Sadducees.” We are not left to conjecture what our Lord meant by that word “leaven.” The Holy Ghost, a few verses after the very text on which I am now dwelling, tells us plainly that by leaven was meant the “doctrine” of the Pharisees and of the Sadducees.

Reader, let us try to understand what we mean when we speak of the “doctrine of the Pharisees and of the Sadducees.” Without a clear understanding of this point the whole tract you are now reading will be useless.

The doctrine of the Pharisees may be summed up in three words,— they were formalists, tradition worshippers, and self-righteous. They attached such weight to the traditions of men that they practically regarded them as of more importance than the inspired writings of the Old Testament; they valued themselves upon excessive strictness in their attention to all the ceremonial requirements of the Mosaic law; they thought much of being descended from Abraham,—they said in their hearts, “We have Abraham for our father;” they fancied because they had Abraham for their father that they were not in peril of hell like other men, and that their descent from him was a kind of title to heaven; they attached great value to washings and ceremonial purifyings of the body, and believed that the very touching of the dead body of a fly or gnat would defile them; they made a great ado about the outward parts of religion, and such things as could be seen of men; they made broad their phylacteries, and enlarged the fringes of their garments; they prided themselves on paying great honour to dead saints, and garnishing the sepulchres of the righteous. They were very zealous to make proselytes. They thought much of having power, rank, and pre-eminence, and of being called by men, “Rabbi, Rabbi.” These things, and many such-like things, the Pharisees did.

All this time, remember, they did not formally deny any part of the Old Testament Scripture; but they brought in, over and above it, so much of human invention, that they virtually put Scripture aside, and buried it under their own traditions: and of this sort of religion, our Lord says to the apostles, “Take heed and beware.”

The doctrine of the Sadducees, on the other hand, may be summed up in three words,—free-thinking, scepticism, and rationalism. Their creed was one far less popular than that of the Pharisees, and, therefore, we find them less often mentioned in the New Testament Scriptures. So far as we can judge from the New Testament, they appear to have held the doctrine of degrees of inspiration; at all events they attached exceeding value to the Pentateuch above the other parts of the Old Testament, if indeed they did not altogether ignore the latter; they believed that there was no resurrection, no angel, and no spirit; they tried to laugh men out of their belief in these things, by supposing hard cases, and bringing forward difficult questions. We have an instance of their mode of argument in the case which they propounded to our Lord of the woman who had had seven husbands, when they asked “In the resurrection whose wife shall she be of the seven?” And in this way they probably hoped, by rendering religion absurd, and its chief doctrines ridiculous, to make men altogether give up the faith they had received from the Scriptures.

All this time, remember, we may not say that the Sadducees were downright infidels: this they were not. We may not say they denied revelation altogether: this they did not do. They observed the law of Moses. Many of them were found among the priests in the times described in the Acts of the Apostles. But the practical effect of their teaching was to shake men’s faith in any revelation, and to throw a cloud of doubt over men’s minds, which was only one degree better than infidelity. And of all such kind of doctrine,—free-thinking, scepticism, rationalism, our Lord says, “Take heed and beware.”

Now the question arises, Why did our Lord Jesus Christ deliver this warning? He knew, no doubt, that within forty years the schools of the Pharisees and the Sadducees would be completely overthrown. He that knew all things from the beginning, knew perfectly well that in forty years Jerusalem, with its magnificent temple, would be destroyed, and the Jews scattered over the face of the earth. Why then do we find Him giving this warning about the leaven of the Pharisees and of the Sadducees?

Reader, I believe that our Lord delivered this solemn warning for the perpetual benefit of that Church which He came on earth to found. He spoke with a prophetic knowledge. He knew well the diseases to which human nature is always liable; He foresaw that the two great plagues of His Church upon earth would always be the doctrine of the Pharisees and the doctrine of the Sadducees; He knew that these would be the upper and nether mill-stones, between which His truth would be perpetually crushed and bruised until He came the second time; He knew that there always would be Pharisees in spirit, and Sadducees in spirit, among professing Christians; He knew that their succession would never fail, and their generation never become extinct,—that though the names of Pharisees and Sadducees were no more, yet their principles would always exist. He knew that during the time that the Church lasts, until His return, there would always be some that would add to the Word, and some that would subtract from it,—some that would stifle it, by adding to it other things, and some that would bleed it to death, by subtracting from its principal truths. And this is the reason why we find Him delivering this solemn warning: “Take heed and beware of the leaven of the Pharisees and of the Sadducees.”

And now comes the question, Had not our Lord Jesus Christ good reason to give this warning? I appeal to all who know anything of Church history, Was there not indeed a cause? I appeal to all who remember what took place soon after the apostles were dead. Do we not read that in the Church of Christ there rose up two distinct parties; one ever inclined to err, like the Arians, in holding less than the truth,—the other ever inclined to err, like the relic worshippers and saint worshippers, in holding more than the truth as it is in Jesus? Do we not see the same thing coming out in after times, in the form of Romanism on the one side and Socinianism on the other? Do we not read in the history of our own Church of two great parties, the nonjurors on the one side, and the latitudinarians on the other? These are ancient things. Time and space make it impossible for me to enter more fully into them. They are things well known to all who are familiar with records of past days. There always have been these two great parties,—the party representing the principles of the Pharisee, and the party representing the principles of the Sadducee. And therefore our Lord had good cause to say of these two great principles, “Take heed and beware.”

But, reader, I desire to bring the subject near to you at the present moment. I ask you to consider whether warnings like this are not especially needed in these times in which our lot is cast. We have, undoubtedly, much to be thankful for in England. We have made great advances in arts and sciences: we have much of the form and show of morality and religion. But, I ask anybody who can see beyond his own door, or his own fireside, whether we do not live in the midst of dangers from false doctrine?

We have amongst us, on the one side, a school of men who, wittingly or unwittingly, are paving the way into the Church of Rome; a school that professes to draw its principles from primitive tradition, the writings of the Fathers, and the voice of the Church; a school that talks and writes so much about the Church, the ministry, and the sacraments, that it makes them, like Aaron’s rod, swallow up everything else in Christianity; a school that attaches vast importance to the outward form and ceremonial of religion,—to gestures, postures, bowings, crosses, piscinas, sedilia, credence-tables, rood screens, albs, tunicles, chasubles, altar cloths, and many other like things, about which not a word is to be found in the Holy Scriptures. When we examine the proceedings of that school there can be but one conclusion concerning them. I believe, whatever be the meaning and intention of its teachers, that upon them has fallen the mantle of the Pharisees.

We have, on the other hand, a school of men who, wittingly or unwittingly, appear to pave the way to Socinianism; a school which holds strange views about the plenary inspiration of Holy Scripture,—strange views about the doctrine of sacrifice, and the atonement of our Lord and Saviour Jesus Christ,—strange views about the eternity of punishment, and God’s love to man; a school strong in negatives, but very weak in positives,—skilful in raising doubts, but impotent in laying them,—clever in unsettling and unscrewing men’s faith, but powerless to offer any firm rest for the sole of our foot. And whether the leaders of this school mean it or not, I believe that on them has fallen the mantle of the Sadducees.

These things sound harsh. It saves a vast deal of trouble to shut our eyes, and say, “I see no danger,” and because it is not seen, therefore not to believe it. It is easy to stop our ears, and say, “I hear nothing,” and because we hear nothing, therefore to feel no alarm. But we know well who they are that rejoice over the state of things we have to deplore in some quarters of our own Church. We know what the Roman Catholic thinks: we know what the Socinian thinks. The Roman Catholic rejoices over the rise of the Tractarian party: the Socinian rejoices over the rise of men who teach such views as those lately set forth about the atonement and inspiration. They would not rejoice as they do if they did not see their work being done and their cause being helped forward. The danger, I believe, is far greater than we are apt to suppose: the books that are read in many quarters are most mischievous; the tone of thought on religious subjects, among many classes, and especially among the higher ranks, is deeply unsatisfactory. The plague is abroad. If we love life, we ought to search our own hearts, and try our own faith, and make sure that we stand on the right foundation. Above all, we ought to take heed that we ourselves do not imbibe the poison of false doctrine, and go back from our first love.

I feel deeply the painfulness of speaking out on these subjects. I know well that plain speaking about false doctrine is very unpopular, and that the speaker must be content to find himself thought very uncharitable, very troublesome, and very narrow-minded. Thousands of people can never distinguish differences in religion: to them a clergyman is a clergyman, and a sermon is a sermon, and as to any difference between one minister and another, or one doctrine and another, they are utterly unable to understand it. I cannot expect such people to approve of any warning against false doctrine. I must make up my mind to meet with their disapprobation, and must bear it as I best can.

But I will ask any honest-minded, unprejudiced Bible reader to turn to the New Testament and see what he will find there. He will find many plain warnings against false doctrine: “Beware of false prophets,”—”Beware lest any man spoil you through philosophy and vain deceit,”—”Be not carried about with divers and strange doctrines,”—”Believe not every spirit, but try the spirits whether they are of God.” (Matt. vii. 15; Col. ii. 8; Heb. xiii. 9; 1 John iv; 1). He will find a large part of several inspired epistles taken up with elaborate explanations of true doctrine and warnings against false teaching. I ask whether it is possible for a minister who takes the Bible for his rule of faith to avoid giving warnings against doctrinal error?

Finally, I ask any one to mark what is going on in England at this very day. I ask whether it is not true that hundreds have left the Established Church and joined the Church of Rome within the last thirty years? I ask whether it is not true that hundreds remain within our pale, who in heart are little better than Romanists, and who ought, if they were consistent, to walk in the steps of Newman and Manning, and go to their own place? I ask again whether it is not true that scores of young men, both at Oxford and Cambridge, are spoiled and ruined by the withering influence of scepticism, and have lost all positive principles in religion? Sneers at religious newspapers, loud declarations of dislike to “parties,” high-sounding, vague phrases about “deep thinking, broad views, new light, and the effete weakness of certain schools of theology,” make up the whole Christianity of many of the rising generation. And yet, in the face of these notorious facts, men cry out, “Hold your peace about false doctrine. Let false doctrine alone!” I cannot hold my peace. Faith in the Word of God, love to the souls of men, the vows I took when I was ordained, alike call on me to bear witness against the errors of the day. And I believe that the saying of our Lord is eminently a truth for the times: “Beware of the leaven of the Pharisees and of the Sadducees.”

Photo credit preparingtheway.net

III. The third thing to which I wish to call your attention is the peculiar name by which our Lord Jesus Christ speaks of the doctrines of the Pharisees and of the Sadducees.

Reader, the words which our Lord used were always the wisest and the best that could be used. He might have said, “Take heed and beware of the doctrine, or of the teaching, or of the opinions of the Pharisees and of the Sadducees; “but He does not say so: He uses a word of a peculiar nature. He says, “Take heed and beware of the leaven of the Pharisees and of the Sadducees.”

Now we all know what is the true meaning of the word “leaven.” It is what we commonly call yeast,—the yeast which is added to the lump of dough in making a loaf of bread. This yeast or leaven bears but a small proportion to the lump into which it is thrown; just so, our Lord would have us know, the first beginning of false doctrine is but small compared to the body of Christianity. It works quietly and noiselessly; just so, our Lord would have us know, false doctrine works secretly in the heart in which it is once planted.. It insensibly changes the character of the whole mass with which it is mingled; just so, our Lord would have us know, the doctrines of the Pharisees and Sadducees turn everything upside down, when once admitted into a church or into a man’s heart. Let us mark these points: they throw light on many things that we see in the present day. It is of vast importance to receive the lessons of wisdom that this word “leaven” contains in itself.

False doctrine does not meet men face to face, and proclaim that it is false; it does not blow a trumpet before it, and endeavour openly to turn us away from the truth as it is in Jesus; it does not come before men in broad day, and summon them to surrender. It approaches us secretly, quietly, insidiously, plausibly, and in such a way as to disarm man’s suspicion, and throw him off his guard. It is the wolf in sheep’s clothing, and Satan in the garb of an angel of light, who have always proved the most dangerous foes of the Church of Christ.

I believe the most powerful champion of the Pharisees is not the man who bids you openly and honestly come out and join the Church of Rome: it is the man who says that he agrees on all points with you in doctrine. He would not take anything away from those evangelical views that you hold; he would not have you make any change at all: all he asks you to do is to add a little more to your belief, in order to make your Christianity perfect. “Believe me,” he says, “we do not want you to give up anything. We only want you to hold a few more clear views about the church and the sacraments. We want you to add to your present opinions a little more about the office of the ministry, and a little more about the Prayer-book, and a little more about the necessity of order and of discipline. We only want you to add a little more of these things to your system of religion, and you will be quite right.” But when men speak to you in this way, then is the time to remember what our Lord said, and to “take heed and beware.” This is the leaven of the Pharisees, against which you are to stand upon your guard.

Why do I say this? I say it because there is no security against the doctrine of the Pharisees, unless we resist its principles in their beginnings. Beginning with a “little more about the church,” you may one day place the church in the room of Christ. Beginning with a “little more about the ministry,” you may one day regard the minister as the mediator between God and man. Beginning with a “little more about the sacraments,” you may one day altogether give up the doctrine of justification by faith without the deeds of the law. Beginning with a “little more reverence for the Prayer-book,” you may one day place it above the holy Word of God Himself. Beginning with a “little more honour to bishops,” you may at last refuse salvation to every one who does not belong to an Episcopal Church. I only tell you an old story: I only mark out roads that have been trodden by hundreds of members of the Church of England in the last few years. They began by carping at the Reformers, and have ended by swallowing the decrees of the Council of Trent; they began by crying up Laud and the non-jurors, and have ended by going far beyond them, and formally joining the Church of Rome. I believe that when we hear men asking us to “add a little more” to our good old plain Evangelical views, we should stand upon our guard. We should remember our Lord’s caution: “Of the leaven of the Pharisees take heed and beware.”

I believe the most dangerous champion of the Sadducee school is not the man who tells you openly that he wants you to lay aside any part of the truth, and to become a free-thinker and a sceptic. It is the man who begins with quietly insinuating doubts as to the position that we ought to take up about religion,—doubts whether we ought to be so positive in saying “this is truth, and that falsehood,”—doubts whether we ought to think men wrong who differ from us on religious opinions, since they may after all be as much right as we are. It is the man who tells us we ought not to condemn anybody’s views, lest we err on the side of want of charity. It is the man who always begins talking in a vague way about God being a God of love, and hints that we ought to believe perhaps that all men, whatever doctrine they profess, will be saved. It is the man who is ever reminding us that we ought to take care how we think lightly of men of powerful minds, and great intellects (though they are deists and sceptics), who do not think as we do, and that, after all, great minds are all, more or less, taught of God. It is the man who is ever harping on the difficulties of inspiration, and raising questions whether all men may not be found saved in the end, and whether all may not be right in the sight of God. It is the man who crowns this kind of talk by a few calm sneers against what he is pleased to call “old-fashioned views,” and “narrow-minded theology,” and “bigotry,” and the “want of liberality and charity,” in the present day. But when men begin to speak to us in this kind of way, then is the time to stand upon our guard. Then is the time to remember the words of our Lord Jesus Christ, and “to take heed and beware.”

Once more, why do I say this? I say it because there is no security against Sadduceeism, any more than against Phariseeism, unless we resist its principles in the bud. Beginning with a little vague talk about “charity,” you may end in the doctrine of universal salvation, fill heaven with a mixed multitude of wicked as well as good, and deny the existence of hell. Beginning with a few high-sounding phrases about intellect and the inner light in man, you may end with denying the work of the Holy Ghost, and maintaining that Homer and Shakespeare were as truly inspired as St. Paul, and practically casting aside the Bible. Beginning with some dreamy, misty idea about all religions containing more or less truth, you may end with utterly denying the necessity of missions, and maintaining that the best plan is to leave everybody alone. Beginning with dislike to “Evangelical religion,” as old-fashioned, narrow, and exclusive, you may end by rejecting every leading doctrine of Christianity,—the atonement, the need of grace, and the divinity of Christ. Again I repeat that I only tell an old story: I only give a sketch of a path which scores have trodden in the last few years. They were once satisfied with such divinity as that of Newton, Scott, Cecil, and Romaine; they are now fancying they have found a more excellent way in the principles which have been propounded by the theologians of the Broad school! I believe there is no safety for a man’s soul unless he remembers the lesson involved in those solemn words, “Beware of the leaven of the Sadducees.”

Reader, beware of the insidiousness of false doctrine. Like the fruit of which Eve and Adam ate, it looks at first sight pleasant and good, and a thing to be desired. Poison is not written upon it; like counterfeit coin it is not stamped “bad”: it passes current from the very likeness it bears to the truth.

Beware of the very small beginnings of false doctrine. Every heresy began at one time with some little departure from the truth. There is only a little seed of error needed to create a great tree: it is the little stones that make up the mighty building; it was the little timbers that made the great ark that carried Noah and his family over a deluged world; it is the little leaven that leavens the whole lump; it is the little flaw in one link of the chain cable that wrecks the gallant ship, and drowns the crew; it is the omission or addition of one little item in the doctor’s prescription that spoils the whole medicine, and turns it into poison. We do not tolerate quietly a little dishonesty, or a little cheating, or a little lying: just so, let us never allow a little false doctrine to ruin us, by thinking it is but a “little one,” and can do no harm. The Galatians seemed to be doing nothing very dangerous when they “observed days and months, and times and years; yet St. Paul says, “I am afraid of you” (Gal. iv. 10, 11).

Finally, beware of supposing that you at any rate are not in danger. “Your views are sound: your feet stand firm: others may fall away, but you are safe!” Hundreds have thought the same, and come to a bad end. In their self-confidence they tampered with little temptations; and little forms of false doctrine ; in their self-conceit they went near the brink of danger: and now they seem lost for ever. They appear given over to a strong delusion, so as to believe a lie. Some of them have exchanged the Prayer-book for the Breviary, and are praying to the Virgin Mary, and bowing down to images: others of them are casting overboard one doctrine after another, and bid fair to strip themselves of every sort of religion but a few scraps of Deism. Very striking is the vision in Pilgrim’s Progress, which describes the hill Error as “very steep on the farthest side;” and “when Christian and Hopeful looked down they saw at the bottom several men dashed all to pieces by a fall they had from the top.” Never, never let us forget the caution to beware of “leaven”; and if we think we stand let us “take heed lest we fall.”

Photo credit www.ucg.org

IV. I propose, in the fourth and last place, to suggest some safeguards and antidotes against the dangers of the present day,—the leaven of the Pharisees and the leaven of the Sadducees.

I feel that we all need more and more the presence of Holy Ghost in our hearts, to guide, to teach,

and keep us sound in the faith. We all need to watch more and to pray to be held up, and preserved from falling away. But still, there are certain great truths in a day like this, we are specially bound to keep in mind. There are times when some common epidemic invades a land, when medicines, at all times valuable, become of peculiar value ; there are places where a peculiar malaria prevails, in which remedies, in every place valuable, are more than ever valuable in consequence of it. So I believe there are times and seasons in the Church of Christ when we are bound to tighten our hold upon certain great leading truths, to grasp them in our hands, to press them to our hearts, and not to let them go. Such doctrines I desire to set before you in a few words, as the great antidotes to the leaven of the Pharisees and of the Sadducees. When Saul and Jonathan were slain by the archers, David ordered the children of Israel to be taught the use of the bow.

For one thing, if you would be kept sound in the faith, I charge you to take heed to your doctrine about the total corruption of human nature. Bear in mind that the corruption of human nature is no slight thing. It is no partial, skin-deep disease: it is a radical and universal corruption of man’s will, intellect, affections, and conscience. We are not merely poor and pitiable sinners in God’s sight: we are guilty sinners; we are blameworthy sinners; we deserve justly God’s wrath and God’s condemnation. I believe there are very few errors and false doctrines of which the beginning may not be traced up to unsound views about the corruption of human nature. Wrong views of a disease will always bring with them wrong views of the remedy: wrong views of the corruption of human nature will always carry with them wrong views of the grand antidote and cure of that corruption. Reader, remember this point, and it will do you good.

For another thing, I charge you to take heed to your doctrine about the inspiration and authority of the Holy Scriptures. I would have you boldly maintain, in the face of all gainsayers, that the whole of the Bible is given by inspiration of the Holy Ghost,—that all is inspired completely, not one part more than another,—and that there is an entire gulf between the Word of God and any other book in the world. You need not be afraid of difficulties in the way of the doctrine of plenary inspiration. There may be many things about it far too high for you and me to comprehend: it is a miracle, and all miracles are necessarily mysterious. But if we are not to believe anything until we can entirely explain it, there are very few things indeed that we shall believe. You need not be afraid of all the assaults that criticism brings to bear upon the Bible. From the days of the apostles the Word of the Lord has been incessantly “tried,” and has never failed to come forth as gold, uninjured, and unsullied. You need not be afraid of the discoveries of science. Astronomers may sweep the heavens with telescopes, and geologists may dig down into the heart of the earth, and never shake the authority of the Bible: “The voice of God, and the work of God’s hands never will be found to contradict one another.” You need not be afraid of the researches of travellers. They will never discover anything that contradicts God’s Bible. I believe that if a Layard were to go over all the earth and dig up a hundred buried Ninevehs, there would not be found a single inscription which would contradict a single fact in the Word of God.

Furthermore, I would have you boldly maintain that this Word of God is the only rule of faith and of practice,—that whatsoever is not written in it cannot be required of any man as needful to salvation,—and that however plausibly new doctrines may be defended, if they be not in the Word of God they cannot be worth your attention. It matters nothing who says a thing, whether he be bishop, archdeacon, dean, or presbyter; it matters nothing that the thing is well said, eloquently, attractively, forcibly, and in such a way as to turn the laugh against you: you are not to believe it except it be proved to you by Holy Scripture.

Last, but not least, I would have you use the Bible as if you believed it were given by inspiration. Use it with reverence: read it with all the tenderness with which you would read the words of an absent father. Remember, you must not expect to find in a book inspired by the Spirit of God no mysteries: rather remember that in nature there are many things you cannot understand ; and that as it is in the book of nature, so it will always be in the book of Revelation. Draw near to the Word of God in that spirit of piety recommended by Lord Bacon many years ago. “Remember,” he says, speaking of the book of nature, “that man is not the master of that book, but the interpreter of that book.” And as you deal with the book of nature, so you must deal with the Book of God. Draw near to it, not to teach, but to learn,—not as if you were the master of it, but like a humble scholar, seeking to understand it. Reader, once more I say, remember this point, and it will do you good.

For another thing, I charge you to take heed to your doctrine respecting the atonement and priestly office of our Lord and Saviour Jesus Christ. I would have you boldly maintain that the death of our Lord upon the cross was no common death. It was not the death of one who only died like Cranmer, Ridley, and Latimer, as a martyr; it was not the death of one who only died to give us a mighty example of self-sacrifice and self-denial. The death of Christ was an offering up unto God of Christ’s own body and blood, to make satisfaction for man’s sin and transgression. It was a sacrifice and propitiation; a sacrifice typified in every offering of the Mosaic law, a sacrifice of the mightiest influence upon all mankind. Without the shedding of that blood there could not be,—there never was to be,—any remission of sin.

Furthermore, I would have you boldly maintain that this crucified Saviour ever sitteth at the right hand of God, to make intercession for all that come to God by Him; that He there represents and pleads for them that put their trust in Him; and that He has deputed His office of Priest and Mediator to no man, or set of men on the face of the earth. We need none beside. We need no Virgin Mary, no angels, no saint, no priest, no person ordained or unordained, to stand between as and God, but the one Mediator, Christ Jesus.

Furthermore, I would have you boldly maintain that peace of conscience is not to be bought by confession to a priest, and by receiving a man’s absolution from sin. It is to be had only by going to the great High Priest, Christ Jesus; by confession before Him, not before man; and by absolution from Him only, who alone can say, “Thy sins be forgiven thee: go in peace.”

Last, but not least, I would have you boldly maintain that peace with God, once obtained by faith in Christ, is to be kept up, not by mere outward ceremonial acts of worship,—not by receiving the sacrament of the Lord’s Supper every day,—but by the daily habit of looking to the Lord Jesus Christ by faith,—eating by faith His body, and drinking by faith His blood; that eating and drinking of which our Lord says that he who eats and drinks shall find His “body meat indeed, and His blood drink indeed.” Holy John Owen declared, long ago, that if there was any one point more than another that Satan wished to overthrow, it was the Priestly office of our Lord and Saviour Jesus Christ: Satan knew well, he said, that it was the “principal foundation of faith and consolation of the church.” Right views upon that office are of essential importance in the present day, if men would not fall into error. Reader, once more I say, remember this point, and it will do you good.

One more remedy I must mention. I charge you to take heed to your doctrine about the work of God the Holy Ghost. Settle it in your mind that His work is no uncertain, invisible operation upon the heart: that where He is, He is not hidden; that where He is, He is not unfelt; that where he is, He is not unobserved. You do not believe that the dew, when it falls, cannot be felt, or that where there is life in a man it cannot be seen and observed by his breath. So is it with the influence of the Holy Ghost. No man has any right to lay claim to it, except its fruits,—its experimental effects,—can be seen in his life. Where He is, there will ever be a new creation; where He is, there will ever be a new man; where He is, there will ever be new knowledge, new faith, new holiness, new fruits in the family, in the world, in the church. And where these new things are not to be seen we may well say, with confidence, there is no work of the Holy Ghost. These are times in which we all need to be upon our guard about the doctrine of the work of the Spirit. Madame Guyon said, long ago, that the time would perhaps come when men might have to be martyrs for the work of the Holy Ghost: that time seems not far distant. At any rate, if there is one truth in religion that seems to have more contempt showered upon it than another, it is the work of the Spirit. Reader, once more I say, remember this point, and it will do you good.

Reader, I desire to impress these four points upon you: clear views of the sinfulness of human nature; clear views of the inspiration of Scripture; clear views of the Atonement and Priestly office of our Lord and Saviour Jesus Christ; and clear views of the work of the Holy Ghost. I believe that strange doctrines about the church, the ministry, and the sacraments,—about the love of God, the death of Christ, and the eternity of punishment,—will find no foothold in the heart which is sound on these four points. I believe that they are four great safeguards against the leaven of the Pharisees. and of the Sadducees by way of practical application. My desire is to make the whole subject useful to those into whose hands these pages may fall, and to supply an answer to the questions which may possibly arise in some hearts,—What are we to do? What advice have you got to offer for the times?

1. In the first place, I will ask every reader of this tract to find out whether he has saving personal religion for his own soul. This is the principal thing after all. It will profit no man anything to belong to a sound visible church, if he does not himself belong to Christ: it will avail a man nothing to be intellectually sound in the faith, and to approve sound doctrine, if he is not himself sound at heart. Reader, is this the case with you? Can you say that your heart is right in the sight of God? Is it renewed by the Holy Ghost? Does Christ dwell in it by faith? Oh, rest not, rest not, till you can give a satisfactory answer to these questions! The man who dies unconverted, however sound his views, is as truly lost for ever as the worst Pharisee or Sadducee that ever lived.

2. In the next place, let me beseech every reader of this tract who desires to be sound in the faith, to study diligently the Bible. That blessed book is given to be a light to our feet, and a lantern to our path. No man who reads it reverently, prayerfully, humbly, and regularly, shall ever be allowed to miss the way to heaven. By it every sermon, and every religious book, and every ministry ought to be weighed and proved. Reader, would you know what is truth? Do you feel confused and puzzled by the war of words which you hear on every side about religion? Do you want to know what you ought to believe, and what you ought to be and do, in order to be saved? Take down your Bible, and cease from man. Read your Bible with earnest prayer for the teaching of the Holy Ghost; read it with honest determination to abide by its lessons. Do so steadily and perseveringly, and you shall see light: you shall be kept from the leaven of the Pharisees and Sadducees, and be guided to eternal life. The way to do a thing is to do it. Act upon this advice without delay.

3. In the next place, let me advise every reader of this tract who has reason to hope that he is sound in faith and heart, to take heed to the proportion of truths. I mean by that to impress the importance of giving each several truth of Christianity the same place and position in our hearts which is given to it in God’s Word. The first things must not be put second, and the second things must not be put first in our religion: the church must not be put above Christ; the sacraments must not be put above faith and the work of the Holy Ghost; ministers must not be exalted above the place assigned to them by Christ; means of grace must not be regarded as an end instead of a means. Reader, attention to this point is of great moment: the mistakes which arise from neglecting it are neither few nor small. Here lies the immense importance of studying the whole Word of God, omitting nothing, and avoiding partiality in reading one part more than another. Here again lies the value of having a clear system of Christianity in our minds. Well would it be for the Church of England if all its members read the thirty-nine Articles, and marked the beautiful order in which those Articles state the main truths which men ought to believe.

4. In the next place, let me entreat every true-hearted servant of Christ not to be deceived by the specious guise under which false doctrines often approach our souls in the present day. Beware of supposing that a teacher of religion is to be trusted, because, although he holds some unsound views, he yet “teaches a great deal of truth:” such a teacher is precisely the man to do you harm: poison is always most dangerous when it is given in small doses and mixed with wholesome food. Beware of being taken in by the apparent earnestness of many of the teachers and upholders of false doctrine: remember that zeal and sincerity and fervour are no proof whatever that a man is working for Christ, and ought to he believed. Peter no doubt was in earnest when he bade our Lord spare Himself, and not go to the cross; yet our Lord said to him, “Get thee behind me, Satan”: Saul no doubt was in earnest when he went to and fro persecuting Christians; yet he did it ignorantly, and his zeal was not according to knowledge: the founders of the Spanish Inquisition were no doubt in earnest, and in burning God’s saints alive thought they were doing God’s service; yet they were actually persecuting Christ’s members and walking in the steps of Cain.—It is an awful fact that, “Satan himself is transformed as an angel of light.” Of all the delusions prevalent in these latter days, there is no greater than the common notion that “if good a man is in earnest about his religion he must be a good man!”

Reader, beware of being carried away by this delusion: beware of being led astray by “earnest-minded men.” Earnestness is in itself an excellent thing; but it must be earnestness in behalf of Christ and His whole truth, or else it is worth nothing at all. The things that are highly esteemed among men are often abominable in the sight of God.

5. In the next place, let me counsel every true servant of Christ to examine his own heart frequently and carefully as to his state before God. This is a practice which is useful at all times: it is specially desirable at the present day. When the great plague of London was at its height people remarked the least symptoms that appeared on their bodies in a way that they never remarked them before: a spot here, or a spot there, that in time of health men thought nothing of, received close attention when the plague was decimating families, and striking down one after another So ought it to be with ourselves, in the times in which we live. We ought to watch our hearts with double watchfulness; we ought to give more time to meditation, self-examination, and reflection. It is a hurrying, bustling age: if we would be kept from falling, we must make time for being frequently alone with God.

6. Last of all, let me urge all true believers to contend earnestly for the faith once delivered to the saints. You and I have no cause to be ashamed of that faith. There is no system so life-giving, so calculated to awaken the sleeping, lead on the inquiring, and build up the saints, as that system which is called the Evangelical system of Christianity. It may be spoken against and mocked by some; but so it was in the days of the apostles. It may be weakly set forth and defended by many of its advocates; but, after all, its fruits and its results are its highest praise. No other system of religion can point to such fruits. Nowhere are so many souls converted to God as in those congregations where the Gospel of Jesus Christ is preached in all its fulness, without any admixture of the Pharisee or Sadducee doctrine. We are not called upon, beyond all doubt, to be nothing but controversialists; but we never ought to be ashamed to testify to the truth as it is in Jesus. We have the truth, and we need not be afraid to say so. The judgment-day will prove who is right, and to that day we may boldly appeal.

Passion Week – Wednesday Events and Judas Iscariot,the suicide of Satan and the Salvation of the World

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

(via) Justin Taylor from the Gospel Coalition

Holy Week: What Happened on Wednesday?

Jesus continues his daily teaching in the Temple

Luke 21:37-38

With Passover and the Feast of Unleavened Bread approaching, the chief priests, elders, and scribes plot to kill Jesus

Matthew 26:3-5 Mark 14:1-2 Luke 22:1-2

Satan enters Judas, who seeks out the Jewish authorities in order to betray Jesus for a price

Matthew 26:14-16 Mark 14:10-11 Luke 22:3-6

Luke 22:1-6

Now the Feast of Unleavened Bread drew near, which is called the Passover. 2 And the chief priests and the scribes were seeking how to put him to death, for they feared the people. 3 Then Satan entered into Judas called Iscariot, who was of the number of the twelve. 4 He went away and conferred with the chief priests and officers how he might betray him to them. 5 And they were glad, and agreed to give him money. 6 So he consented and sought an opportunity to betray him to them in the absence of a crowd.

This is the final message in the series called Spectacular Sins and Their Global Purpose in the Glory of Christ. The aim has been to show that over and over in the history of the world, the epoch-making sins that changed the course of history never nullified but only fulfilled the global purposes of God to glorify his Son and save his people.

My prayer is that, as these great historical vistas of God’s sovereignty over sin take their place in your renewed mind, they would have a profoundly practical effect in making you strong in the face of breath-stopping sorrows and making you bold for Christ in the face of dangerous opposition. Christ-exalting strength in calamity and Christ-exalting courage in conflict. I pray that the Lord will weave cords of steel and silk into the fabric of your soul.

History’s Most Spectacular Sin: The Murder of Jesus

The most spectacular sin that has ever been committed in the history of the world is the brutal murder of Jesus Christ, the morally perfect, infinitely worthy, divine Son of God. And probably the most despicable act in the process of this murder was the betrayal of Jesus by one of his closest friends, Judas Iscariot.

Judas was one of the twelve apostles that Jesus had personally chosen and who had been with Jesus during his entire public ministry. He had been entrusted with the moneybag for the whole group (John 13:29). He was close enough to Jesus at the Last Supper to be dipping bread with him in the same cup (Mark 14:20).

“Satan Entered into Judas”

On the night of the Last Supper, Luke tells us in Luke 22:3-6 that “Satan entered into Judas. . . . He went away and conferred with the chief priests and officers how he might betray [Jesus] to them. And they were glad, and agreed to give him money. So he consented and sought an opportunity to betray him to them in the absence of a crowd.” Later he led the authorities to Jesus in the garden of Gethsemane and betrayed Jesus with a kiss (Luke 22:47-48). With that, Jesus’ death was sealed.

When Luke tells us in verse 3 that “Satan entered into Judas,” several questions come to our minds. 1) One is whether Satan simply mastered a good Judas or whether Judas was already walking in line with Satan and Satan simply decided that now is the time. 2) Another question is why Satan would do this since the death and resurrection of Jesus would result in Satan’s final defeat, and there is good reason to think Satan knew that. 3) And the third and most important question is: Where was God when this happened? What was his role or non-role in the most spectacular sin that ever was? So let’s take these questions one at a time.

1) Satan’s Power in Judas’ Sinful Passions

When it says in Luke 22:3 that “Satan entered into Judas,” how are we to think about the will of Judas and the power of Satan? Judas was not an innocent bystander when Satan entered into him. The apostle John tells us in John 12:6 that he was a thief. When Judas complained that Mary had wasted money in anointing Jesus, John comments, “He said this, not because he cared about the poor, but because he was a thief, and having charge of the moneybag he used to help himself to what was put into it.”

If that sounds incredible, just think of the scandalous behavior of so-called Christian leaders today who use ministry gifts to buy $39,000 worth of clothes at one store in a year, and send their kids on a $29,000 trip to the Bahamas, and drive a white Lexus and a red Mercedes. As Judas sat beside Jesus with his pious, religious face and went out and cast out demons in Jesus’ name, he was not a righteous lover of Jesus. He loved money. He loved the power and pleasures that money could by.

Paul tells us how that works together with Satan’s power. Listen to Ephesians 2:1-3: “You were dead in the trespasses and sins in which you once walked, following the course of this world, following the prince of the power of the air [notice the connection: dead in sins, following Satan], the spirit that is now at work in the sons of disobedience—among whom we all once lived in the passions of our flesh, carrying out the desires of the body and the mind, and were by nature children of wrath, like the rest of mankind.” Dead in our sins, walking in the passions of the flesh, fulfilling the desires of body and mind, and therefore following the prince of the power of the air.

Satan does not take innocent people captive. There are no innocent people. Satan has power where sinful passions hold sway. Judas was a lover of money, and he covered it with a phony, external relationship with Jesus. And then he sold him for thirty pieces of silver. How many of his tribe are there still today! Don’t be one. And don’t be duped by one.

2) Satan’s Role in His Own Destruction

The second question is why Satan would lead Judas to betray Jesus. Doesn’t he know that the death and resurrection of Jesus would result in Satan’s final defeat (Colossians 2:13-15; Revelation 12:11)? There’s good reason to think Satan knew that.

When Jesus began his ministry on the way to the cross, Satan tried to turn him away from the path of suffering and sacrifice. In the wilderness, he tempted him to turn stones into bread and jump off the temple and get the rulership of the world by worshipping him (Matthew 4:1-11). The point of all these temptations is: Don’t walk the path of suffering and sacrifice and death. Use your power to escape suffering. If you’re the Son of God, show your right to reign. And I can help you do it. Whatever you do, don’t go to the cross.

Then do you remember the time when Jesus predicted he would suffer many things from the elders and the chief priests and be killed and Peter rebuked him and said, “Far be it from you, Lord! This shall never happen to you” (Matthew 16:22). In other words, I will never let you be killed like that. Jesus did not commend him. He said, “Get behind me, Satan! You are a hindrance to me. For you are not setting your mind on the things of God, but on the things of man” (Matthew 16:23). Hindering Jesus from going to the cross was the work of Satan. Satan did not want Jesus crucified. It would be his undoing.

But here he is in Luke 22:3 entering into Judas and leading him to betray the Lord and bring him to the cross. Why the about face? Why try to divert him from the cross and then take the initiative to bring him to the cross? We are not told. Here is my effort at an answer: Satan saw his efforts to divert Jesus from the cross failing. Time after time, Jesus kept the course. His face was set like flint to die, and Satan concludes that there is no stopping him. Therefore he resolves that if he can’t stop it, he will at least make it as ugly and painful and as heartbreaking as possible. Not just death, but death by betrayal. Death by abandonment. Death by denial (see Luke 22:31-32). If he could not stop it, he would drag others into it and do as much damage as he could. It was a spectacular sequence of sins that brought Jesus to the cross.

3) God’s Role in the Murder of His Son

Which brings us now to the third and final question—the most important one: Where was God when this happened? Or more precisely: What was God’s role or non-role in the most spectacular sin that ever happened—the murder of Jesus Christ?

To answer a question like that we should put our hands on our mouths and silence our philosophical speculations. Our opinions don’t count here. All that counts is what God himself as shown us in his word. And the first thing he shows us is that the details surrounding the death of Jesus are prophesied in God’s word hundreds of years before they happen.

The Scriptures prophesy that evil men will reject Jesus when he comes.

Matthew 21:42: “Jesus said to them (quoting Psalm 118:22), ‘Have you never read in the Scriptures: “The stone that the builders rejected has become the cornerstone; this was the Lord’s doing, and it is marvelous in our eyes”?’”

The Scriptures prophesy that Jesus must be hated.

In John 15:25, Jesus quoted Psalm 35:19 and said, “The word that is written in their Law must be fulfilled: ‘They hated me without a cause.’”

The Scriptures prophesy that the disciples would abandon Jesus.

In Matthew 26:31, he quotes Zechariah 13:7: “You will all fall away because of me this night. For it is written, ‘I will strike the shepherd, and the sheep of the flock will be scattered.’”

The Scriptures prophesy that Jesus will be pierced but none of his bones will be broken.

John quotes Psalm 34:20 and Zechariah 12:10 and says, “One of the soldiers pierced his side with a spear. . . . For these things took place that the Scripture might be fulfilled: ‘Not one of his bones will be broken.’ And again another Scripture says, ‘They will look on him whom they have pierced’” (John 19:34-37).

The Scriptures prophesy that Jesus would be betrayed by a close friend for thirty pieces of silver.

In John 13:18, Jesus cites Psalm 41:9 and says, “I am not speaking of all of you; I know whom I have chosen. But the Scripture will be fulfilled, ‘He who ate my bread has lifted his heel against me.’”

And in Matthew 26:24, Jesus says, “The Son of Man goes as it is written of him, but woe to that man by whom the Son of Man is betrayed!”

And in Matthew 27:9-10, it says, “Then was fulfilled what had been spoken by the prophet Jeremiah, saying, ‘And they took the thirty pieces of silver, the price of him on whom a price had been set by some of the sons of Israel, and they gave them for the potter’s field, as the Lord directed me’” (Jeremiah 19:1-13; Zechariah 11:12-13).

And not only the Scriptures, but Jesus himself prophesies, down to the details, how he will be killed.

In Mark 10:33-34, he says, “See, we are going up to Jerusalem, and the Son of Man will be delivered over to the chief priests and the scribes, and they will condemn him to death and deliver him over to the Gentiles. And they will mock him and spit on him, and flog him and kill him. And after three days he will rise.”

And on that last night, Jesus looked at Peter and said, “Truly, I tell you, this very night, before the rooster crows, you will deny me three times” (Matthew 26:34).

According to His Sovereign Will

From all these prophesies, we know that God foresaw, and did not prevent, and therefore included in his plan that his Son would be rejected, hated, abandoned, betrayed, denied, condemned, spit upon, flogged, mocked, pierced, and killed. All these are explicitly in God’s mind before they happen as things that he plans will happen to Jesus. These things did not just happen. They were foretold in God’s word. God knew they would happen and could have planned to stop them, but didn’t. So they happened according to his sovereign will.

And all of them were evil. They were sin. It is sin to reject, hate, abandon, betray, deny, condemn, spit upon, flog, mock, pierce, and kill the morally perfect, infinitely worthy, divine Son of God. And yet the Bible is explicit and clear that God himself planned these things. It is explicit not only in all the prophetic texts we have seen, but also in passages that say even more plainly that God brought these things to pass.

God Brought It to Pass

For example, in Isaiah 53:6 and 10, it says, “All we like sheep have gone astray; we have turned—every one—to his own way; and the Lord has laid on him the iniquity of us all. . . . It was the will of the Lord to crush him; he has put him to grief.” So behind the spitting and flogging and mocking and piercing is the invisible hand and plan of God.

And I say that carefully and with trembling. This truth is too big and too weighty and too shocking to be glib about or to be cocky about. I choose to say that the invisible hand and plan of God are behind these most spectacular sins in all the universe—more grievous and more spectacular than the fall of Satan or any others. The reason I use these very words is because the Bible says it in those very words.

The Hand and Plan of God

In Acts 4:27-28, we have the clearest, most explicit statement about God’s hand and plan behind the horrific crucifixion of his Son. “Truly in this city there were gathered together against your holy servant Jesus, whom you anointed, both Herod and Pontius Pilate, along with the Gentiles and the peoples of Israel, to do whatever your hand (cheir) and your plan (boule) had predestined to take place.” Those are the two words I am using: the hand of God and the plan of God.

It is a strange way of speaking—to say that God’s hand and plan have predestined something to happen. One does not ordinarily think of God’s “hand” predestining. How does a hand predestine? Here’s what I think it means: The hand of God ordinarily stands for God’s exerted power—not power in the abstract, but earthly, effective exertions of power. The point of combining it with “plan” is to say that it is not just a theoretical plan; it is plan that will be executed by God’s own hand.

This explains Isaiah 53:10: “It was the will of the Lord to bruise him; he has put him to grief.” Or more literally, with the King James Version, “It pleased the Lord to bruise him; he hath put him to grief.” The Lord bruised him. Behind Herod and Pilate and the Gentiles and the people of Israel was Jesus’ own Father who loved him with an infinite love.

The Gospel: God At Work in Death

Why should this matter to you? It should matter because if God were not the main Actor in the death of Christ, then the death of Christ could not save us from our sins and we would perish in hell forever. The reason the death of Christ is the heart of gospel—the heart of the good news—is God was doing it. Romans 5:8: “God shows his love for us in that while we were still sinners, Christ died for us.” If you break God’s activity from the death of Jesus, you lose the gospel. This was God’s doing. It is the highest and deepest point of his love for sinners. His love for you.

Romans 8:3: “Sending his own Son in the likeness of sinful flesh and for sin, he condemned sin in the flesh.” God condemned sin in Jesus’ flesh with our condemnation. So we are free.

Galatians 3:13: “Christ redeemed us from the curse of the law by becoming a curse for us.” God cursed Jesus with the curse that belonged on us. So we are free.

2 Corinthians 5:21: “For our sake [God] made him to be sin who knew no sin, so that in him we might become the righteousness of God.” God imputed our sin to him, and now we go free in God’s righteousness.

Isaiah 53:5: “He was wounded for our transgressions; he was crushed for our iniquities.” God wounded him. God crushed him. For you and me. And we go free.

The Cross of Christ: The Work and Love of God

The reason why this series of messages matters is this. If you embrace the biblical truth (and I pray you will) that God ordains spectacular sins for the global glory of his Son, without in anyway becoming unholy or unrighteous or sinful in that act, then you will not shrink back from the cross of Christ as a work of God. You will not be among the number of those who call the most loving act that ever was “divine child abuse.” You will come to the cross and fall on your face. And you will say: This is no mere human conspiracy. This is the work of God and the love of God. You will it receive as his highest gift. And you will be saved. And Christ will be glorified. And I will not have preached in vain.

© Desiring God

Gicu Stan – Duhul Sfant: Botezul cu Duhul Sfant si Vorbirea in Limbi – Logos Podcast Interviu, realizat de Dan Miclea

Dan Miclea: Bun venit la emisiunea Logos, unde o sa vorbim azi de lucrarea Duhului Sfant, Duhul Sfant ca persoana. Il avem cu noi pe fratele Gicu Stan.

Asculta emisiunea aici:
http://www.logospodcasting.com/gicu-stan-botezul-in-duhul-si-vorbirea-in-limbi

Cincizecimea photo wikipedia

Gicu Stan: Ce este de facut atunci, fratilor, cand va adunati laolalta, daca unul din voi are o cantare, altul o invatatura, altul o descoperire, altul o vorba in alta limba, altul o talmacire. Totul sa se faca spre zidirea bisericii. Stiti ce surprinde aici, din pasajul acesta? Apostolul, si printre altele abordeaza vorbirea intre alte limbi si spune ca daca unul are o vorbire in alta limba, altul o talmacire, cum e cu vorbirea asta in alta limba. Pentru ca in Faptele Ap. 2, citim ca atunci cand Duhul Sfant s-a coborat peste cei aproape 120 care erau in odaia de sus, spune Scriptura ca de-odata toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca. Aici, apostolul spune in continuare in vers. 27: Daca sunt unii care vorbesc in alta limba, – ceea ce intelegem, ca nu toti vorbeau in alta limba. Calatorind si prin tara si in afara tarii,  mi-am dat seama ca in ce priveste lucrarea aceasta a Duhului Sfant, a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant, sunt multe semne de intrebare. Si in cele spirituale, niciodata nu ne vom ridica mai sus decat intelegerea pe care o avem, decat cunoasterea pe care o avem, inclusiv despre credinta.

Apostolul Pavel spune in Romani 10:17  astfel: credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Deci, credinta, ca sa existe in vietile noastre, mai intai trebuie sa avem cunoasterea. Daca avem o baza corecta, cunoastere corecta, atunci, aplicand cunoasterea aceea vietilor noastre,  avem sansa sa ajungem la un crez corect. Dar niciodata in cele spirituale, noi nu ne vom ridica mai sus decat intelegerea pe care o avem, cunoasterea pe care o avem. Ei, calatorind prin tara, calatorind in afara tarii mi-am dat seama ca la capitolul acesta al botezului, al umplerii cu Duhul Sfant e multa confuzie. Am inteles ca sunt cel putin 3 probleme care trebuiesc clarificate in ce priveste lucrarea aceasta a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant.

  1. Cand s-a nascut Biserica Domnului?
  2. Daca exista vreo diferenta intre manifestarea Duhului Sfant  inainte de Cincizecime si dupa Cincizecime,
  3. Si o a treia, poate putin mai delicata. Unde e frontiera care desparte insusirile noastre native, cat si cele pe care noi le dobandim prin instruire de darurile pe care le imparte Duhul Sfant?

Pentru ca gasim cantareti buni si in biserica, dar gasim cantareti buni si in afara bisericii. Gasim oratori buni in afara bisericii, si din cand in cand mai gasim si prin biserici. Nu putini sunt cei care spun: ,,Domnule, asta-i darul pe care Duhul Sfant mi l-a dat mie.” Ba, in acelasi timp, Scriptura ne indreptateste sa credem ca sunt anumite lucrari pe plan spiritual care se pot face fara sa fi trait Cincizecimea, fara ca sa fi trait botezul sau umplerea cu Duhul Sfant, cum o numeste Scriptura. Timpul in seara aceasta nu ne permite sa le abordam pe toate cele 3 aspecte. Dar as vrea, asa sumar, sa trecem peste ele.

(1) Inteleg, bazat pe anumite pasaje in sfanta Scriptura ca Biserica Domnului s-a nascut in seara invierii, nu la Cincizecime. Daca Biserica Domnului s-a nascut la Cincizecime, atunci nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfant sunt doua evenimente care au loc in acelasi timp. Deci, cand m-am intors la Dumnezeu si L-am primit pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor al vietii mele s-a realizat si nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfant. Ori, Evanghelia lui Ioan, cap. 20, care ne vorbeste despre intalnirea Domnului Isus Hristos cu ucenicii in seara invierii, spune acolo Scriptura ca s-au bucurat  cand L-au vazut pe Domnul si Domnul acolo-i trecut cu D mare. Deasemenea, Scriptura ne spune ca dintre cei 11, unul lipsea. Stim ca al 12-lea, Iuda, isi pusese capat zilelor. Dar Toma nu era cu ei. Si se intalnesc astia 10, care fusesera colegi in aceeasi scoala, cea mai buna scoala teologica ce a existat vreodata in lumea noastra. Se intalnesc cu fostul lor coleg de teologie, cu Toma. Si spun: ,,Toma, a inviat Domnul!” Si el spune: ,,Ce? Cum? Nu cred!”
,,Dar noi am stat de vorba cu El. I-am vazut mainile si coasta!”
Si ce zice Toma?: ,,Daca nu voi pune eu mana mea in coasta Lui si degetul meu in rana Lui n-am sa cred.”

Si zece se straduiesc sa-l treaca din tabara necredinciosilor in tabara credinciosilor si nu reusesc. Si dupa 8 zile, din nou ucenicii erau impreuna si era si Toma cu ei. Si vine Domnul. Cand vine Domnul, intotdeauna El vine la mijloc. El nu vine ca spectator [ca] sa vada ce se intampla la biserica. Nu, nu. De multe ori noi Il chemam sa fie musafirul nostru. Nu. Domnul e Stapanul Bisericii. Si El cand vine in Biserica, El vine ca Stapan. Ca Domn. Ca Pastor al Bisericii. A venit si s-a asezat in mijloc. N-are de a face cu ceilalti 10, ci se indreapta spre Toma. Si spune: ,,Toma, vino si fa experimentul.” Nu gasim scris ca a mai avut curajul sa duca mana in semnul cuielor si sa verifice prin simturile lui tactile, sa vada, ii asa sau nu-i asa? Dar a facut doua mari afirmatii acolo despre Domnul Isus Hristos: ,,Esti Domnul meu si esti Dumnezeul meu!”

Prin faptul ca Toma nu credea ca Isus inviase din morti, stiti in ce situatie se gasea el? Pentru el, Isus nu era Fiul lui Dumnezeu, deci nu era ceea ce a spus ca este si anume: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat. Si in al doilea rand, necrezand in invierea Lui, pentru el, jertfa pe care Domnul Isus a dus-o la Golgota nu reprezenta unica solutie randuita de Dumnezeu Tatal pentru mantuirea noastra. Dar cand se intalneste cu El, se prabuseste inaintea Lui si spune: ,,Esti Domnul meu si Dumnezeul meu!” Ce inseamna cand cineva spune despre Domnul Isus Hristos ca-i Dumnezeul lui? El recunoaste ca Isus exista din eternitate cu Dumnezeu, ca la implinirea vremii a venit in lumea noastra, S-a intrupat, a trait printre noi plin de har si de adevar, la timpul stabilit de Dumnezeu Tatal s-a dus la Golgota si a platit pretul mantuirii noastre. Ca dovada faptului ca moartea Lui a fost o moarte reala, a fost coborat si a stat in groapa rece a mormantului. De acolo, Dumnezeu L-a inviat, asa cum spune Romani 1:4: (1) dovedindu-L cu putere ca-I Fiul Lui si (2) ca jertfa care El a adus-o la Golgota este si ramane solutia randuita de Dumnezeu Tatal pentru mantuirea noastra. Si Toma spune: ,,Da, cred asta.” Dar nu numai atat. ,,Nu numai ca esti Dumnezeul meu, esti si Domnul meu!” Atunci cand cineva traieste ceea ce Scriptura numeste nasterea din nou, el trebuie sa faca din Domnul Isus, Dumnezeul lui si in al doilea rand sa faca din El Domnul vietii sale. Adica, din momentul acela frang voia mea in fata vointei Lui si spun:  ,,De azi inainte, 24 din 24 de ore  inima mea va bate pentru Tine.”

Ceilalti 10 erau convertiti? Traisera nasterea din nou, dar au trait-o cu opt seri mai in urma, cand in seara invierii, Domnul a venit si le-a aratat mainile si coasta. Si spune: s-au bucurat cand au vazut pe Domnul. Si acolo spune Scriptura ca Domnul a suflat peste ei si le-a zis: ,,Luati Duh Sfant.” Au luat Duh Sfant? Dar, [tot] la acestia le spune: ,,Sa nu va departati de Ierusalim pana veti fi imbracati cu o putere de sus, si apoi veti fi martori.” Intreband cu ceva vreme in urma pe niste tineri, ca ei sunt mai deschisi pentru dialog: ,,Au primit s-au n-au primit?” –  ,,Da, nu, nu stiu.” Le-am spus: ,,Daca Scriptura spune Da, atunci asa este.” Domnul a suflat peste ei si a zis: ,,Luati Duh Sfant!” Dar ce inteleg de aici? Duhul Sfant pe care ei l-au luat atunci in seara invierii cand Domnul a suflat peste ei, nu-i altceva decat lucrarea Duhului Sfant care prin Cuvantul Scripturilor realizeaza in noi nasterea din nou. Acolo era prezent Cuvantul Intrupat, spune in Ioan 1 ca la inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. Si mai jos spune: Si Cuvantul s-a facut trup si a locuit printre noi plin de har si de adevar. Deci acolo era Cuvantul si acolo era Duhul Sfant.

photo credit vimeo.com

Deci, in seara invierii, Duhul Sfant despre care vorbeste acolo evanghelistul este lucrarea Duhului Sfant care prin Cuvantul Scripturilor realizeaza in noi nasterea din nou. Cincizecimea este o lucrare aparte. Deci, una este nasterea din nou si alta este Cincizecimea. Stand de vorba cu tineri, pentru ca spuneam, ei sunt deschisi dialogului. Ii intrebam: ,,Cum stati? Asta e Cincizecimea?” Dar zice: ,,Frate Gicu, ce vrei sa ne intrebi? Daca vorbim in alte limbi?” Am zis: ,,Nu numai asta. Dar si asta.” Si au spus: ,,Putem sa va punem cateva intrebari?” Am zis: ,,Sigur, aveti toata libertatea!”
Au zis: ,,Frate Gicu, David a avut Duhul Sfant?”
Am zis: ,,Da, spune Scriptura in Psalmul 51 ca la un moment dat, David se roaga: ‘Doamne, nu lua Duhul Tau cel Sfant de la mine.” Zic: ,,A avut, cum sa nu-L aiba?”
Dar zice: ,,A vorbit in alte limbi?”
,,Scriptura tace. Unde Scriptura tace, trebuie sa tacem si noi.”
Au venit mai aproape si au zis: ,,Frate Gicu, Ioan Botezatorul a avut Duhul Sfant?”
Si am zis: ,,O, despre Ioan Botezatorul spune Scriptura ca s-a umplut de Duhul Sfant inca din pantecele mamei lui. Deci a avut.”
,,Da, dar a vorbit in alte limbi?”
,,Scriptura tace.”
,,Mai avem o intrebare: Domnul Isus a avut Duhul Sfant?”

,,O – zic, –  despre Domnul Isus spune Scriptura ca I s-a dat Duhul fara masura!”
Si zice: ,,A vorbit in alte limbi?”
Inclusiv cuvintele care le-a rostit pe cruce, au fost rostite in limba aramaica. Si au zis: ,,Frate Gicu si noi avem Duhul Sfant. Dar eu n-am semnul asta de a vorbi in alte limbi. Eu am un alt semn.”

Fratii mei, noi n-avem voie sa ne zidim crezul nostru pe experientele noastre. Crezul nostru trebuie sa fie zidit pe Cuvantul Scripturilor. Daca experientele se incadreaza in Cuvantul Scripturilor, sunt bune. Daca nu, oricat am fi noi de indragostiti de ele, daca n-au acoperire in Cuvantul Scripturilor trebuie sa avem taria sa le aruncam la cosul de gunoi, pentru ca Dumnezeu n-are nimic de-a face cu ele. Pavel spune in 1 Corinteni 15: ,,ne mantuim dupa Evanghelie.” Ca si mantuiti, trebuie sa ne traim viata dupa Evanghelie si in Romani 2:16 spune ca intr-o zi, Dumnezeu prin Hristos Isus v-a judeca lucrurile ascunse ale oamenilor dupa Evanghelie. Vreau sa va spun ca m-au pus pe jar. Am mai gasit in Scriptura cateva pasaje care au amplificat framantarile mele. In Ioan 7, gasim acolo spunandu-se ca in ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a statut in picioare si-a strigat. Si atat de tare a strigat Domnul ca se aude si astazi. ,,Daca inseteaza cineva,”- spunea Domnul, „sa vina la Mine si sa bea. Celui ce crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie.” Si acolo completeaza evanghelistul si spune: ,,spunea aceste lucruri despre Duhul care aveau sa-l primeasca cei ce vor crede in Isus, fiindca Duhul Sfant nu fusese dat, pentru ca Isus nu fusese proslavit.”

Cum „nu fusese dat Duhul Sfant”? Nu fusese Duhul Sfant si nu fusese peste Domnul Isus Hristos? Citim in Evanghelia lui Luca despre batranul Simion care a adus o viata fara de prihana si Duhul lui Dumnezeu era peste el. Si spune acolo Scriptura despre plinatatea Duhului Sfant. Si Domnul instiintase din timp ca el nu va muri pana cand va vedea pe sfantul lui Israel. Si in ziua cand parintii cu pruncul Isus se duceau la Templu, ca sa implineasca in dreptul Lui ceea ce spunea legea, Duhul Sfant ii spune: ,,Du-te, ca acuma vine Mesia.” Si cand ajung parintii cu pruncul, el e prezent acolo, Il ia pe brate, binecuvanteaza pe Dumnezeu si spune: ,,Doamne, slobozeste acuma in pace pe robul Tau ca ochii mei au vazut mantuirea Ta.” Scriptura vorbeste despre Ana proorocita, care si ea, manata de Duhul Sfant in ceasul acela, a venit la Templu si vorbea oamenilor despre Isus. Ba spune Scriptura tot in Evanghelia dupa Luca despre Zaharia, ca intra in scoala suferintei, a durat intre 9-10 luni scoala aceea. Si cand iese din scoala suferintei, spune Scriptura ca se umple de Duhul Sfant si incepe sa prooroceasca. Si Ioan spune acolo: ,,Duhul Sfant nu fusese dat fiindca Isus nu fusese inca proslavit.”

Cum nu fusese dat Duhul Sfant? Il gasim pe Domnul Isus in Ioan 16 spunandu-le ucenicilor: „Ma duc la Tatal,” si cand a spus asta, spune Scriptura ca inima lor s-a umplut de intristare. Si Domnul revine: „E spre folosul vostru sa ma duc, ca daca nu ma duc Eu, nu vine Mangaietorul.” Cum nu vine Mangaietorul? Cum? Cateva saptamani ma culcam seara cu problema aceasta in mintea mea. Uneori, ma trezeam noaptea si ma intorceam de pe o parte pe alta in pat si ma intrebam: ,,Doamne, ce ai vrut sa spui prin Cuvantul Scripturilor? Ca Duhul Sfant nu fusese dat, ca Domnul Isus nu fusese proslavit, cand Duhul Sfant era in lume in vremea aceea?” Cand Domnul Isus Hristos tinea cuvantarea aceea in ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Duhul Sfant era peste Domnul Isus Hristos. Duhul Sfant fusese peste proorocii Vechiului Testament. Ne spune Scriptura ca Duhul a miscat pe Samson odata intre Ţorea şi Eştaol, i-a pus limitele si acolo il insotea Duhul Sfant si acolo, Duhul Sfant era peste el.

Si spune aici: Duhul Sfant nu fusese dat fiindca Isus nu fusese inca proslavit. Citind Scripturile mi-am pus urmatoarea intrebare: cea de-a doua persoana a divinitatii, Mesia, a mai vizitat lumea noastra pana la intrupare? Da. Gasim pasaje in Vechiul Testament care ne indreptatesc sa credem ca El a mai vizitat lumea noastra pana la intrupare. Dar ascultati-ma, intruparea Domnului Isus Hristos a fost o premiera nu in istoria omenirii, ci a fost o premiera in istoria cosmosului, in felul in care cea de-a doua persoana a divinitatii a vizitat lumea noastra. Cum ne-a vizitat prin intrupare si cum ne-a vorbit Dumnezeu prin Fiul, nu mai facuse pana atunci. Deci a fost ceva, o premiere, ceva ce nu mai fusese pana atunci, in ce priveste felul in care cea de-a doua persoana a divinitatii a vizitat lumea noastra prin intrupare.

Venind la Duhul Sfant al lui Dumnezeu, stiti ce am inteles? Ca Cincizecimea a insemnat o premiera in felul in care Duhul Sfant a venit in Biserica Domnului. Ceva nou, ce nu mai fusese pana atunci. Si stiti ce le-am spus? Nu cautati vorbire in limbi la David, ca n-o veti gasi, asa cum nu gasiti pe Hristosul crucificat inainte de intrupare. Nu cautati vorbire in limbi la Ioan Botezatorul, ca n-o veti gasi pentru ca ea apartine de aici, de la Cincizecime incoace, nu inainte de Cincizecime. E un fel nou in care Duhul Sfant a inceput sa lucreze in Biserica Domnului.

Dar, tot ei spuneau: „Frate Gicu, tu crezi ce spune in Scriptura?”
Si am spus: „Cum sa nu cred ce spune Scriptura?”
Zice: „Stii ce scrie in 1 Corinteni 12?”
Am zis: „Hai sa citim.” Spune Scriptura asa, incepand cu vres. 28: Şi Dumnezeu a rînduit în Biserică, întîi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe ceice au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cîrmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. 29 Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni? 30 Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? 31 Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.
Mi-au sis: „Frate Gicu, daca Scriptura spune aici ca nu toti vorbesc in alte limbi, de ce sustii invatatura ca toti cei care traiesc Cincizecimea, pe langa altele trebuie sa fie prezenta si vorbirea in alte limbi? Cand Scriptura spune ca nu toti vorbesc in alte limbi si nu toti talmacesc.
Si am spus: „Voi aveti dreptate. Da, asa este cum scrie aici. Nu toti vorbesc in alte limbi.

Dar in 1 Corinteni 12 ap. Pavel abordeaza darurile pe care Duhul Sfant le imparte, odata ce El a venit in viata credinciosului. Pentru ca este scris: Duhul Sfant da fiecaruia in parte cum voieste El. Si ceea ce spune el aici in 1 Corinteni 11 si in versetul ce s-a citit din 1 Corinteni 14, e vorba despre darul vorbirii in alte limbi. Nu e vorba despre ‘vorbirea in alte limbi’ din Ziua Cincizecimii. Ascultati ce spune Scriptura in 1 Corinteni 14:2 ‘În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu -l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine.‘ Deci vorbirea aceasta nu-i adresata oamenilor, ci lui Dumnezeu. Asta nu-i vorbirea in alte limbi din 1 Corinteni 12.

In 1 Corinteni 12 ap. Pavel vorbeste despre darurile pe care le imparte Duhul Sfant odata venit in viata credinciosului.(22) Si unul dintre ele este si darul vorbirii in alte limbi. Si cum se manifesta acesta? Sub inspiratia Duhului Sfant  mesajul pleaca din partea lui Dumnezeu. Se manifesta prin cel ce are darul. El trebuie sa se manifeste public; trebuie sa fie talmacit si trebuie sa aduca zidire altora, asa cum spunea aici in 1 Corinteni 14- Toate sa se faca spre zidirea sufleteasca. Invatatura, cantarea, vorbirea in alta limba, talmacirea. Deci toate sa se faca spre zidirea sufleteasca. Cand e vorba de darul vorbirii in alte limbi, deci, sub inspiratia Duhului Sfant, mesajul vine din partea lui Dumnezeu, porneste de acolo, se manifesta prin cel ce are darul. Trebuie sa fie talmacit, trebuie sa se manifeste public si sa aduca zidire altora. Asta-i darul si nu toti vorbesc in alte limbi. Nu toti.

Am avut bucuria in timpul care s-a scurs sa particip la seri de partasie, la servicii de partasie in care s-a manifestat felul acesta de lucrare a Duhului Sfant, prin vorbire in alte limbi si prin talmacire. E atata de frumos. Incepea vorbirea in alte limbi prin unu, prin altul se deda talmacirea. Cand cel care talmacea spunea ‘Amin’, cel ce vorbea in alte limbi s-a oprit. Asta- i darul si nu toti au darul. In Ziua CIncizecimii, cand spune Scriptura: „Si toti, deodata, au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca.” A fost darul vorbirii in alte limbi?” N-a fost talmacit. Da, acolo a fost un mesaj care s-a dat pe intelesul prozelitilor prezenti in Ierusalim. Si cu ceva ani in urma, un profesor de studiu biblic la o scoala crestina din Cluj m-a sunat si mi-a zis: „Frate Gicu, vreau sa stau de vorba cu dvs.” M-am dus intr-una din zile la scoala si-mi zice: „Auzi, am auzit ca esti suparat pe mine.” I-am spus: „Bine ai auzit, pentru ca eu ii invat pe tineri intr-un fel in biserica si tu in scoala ii inveti altfel.”

„Pai,” zice, „uite care-i problema. Am 4 ore care sunt destinate pentru subiectul asta a botezului cu Duhul Sfant. Vino in scoala si ti le ofer tie; vorbesti tu elevilor despre botezul cu Duhul Sfant.” I-am spus: „Nu asta-i solutia. Daca facem asa, cineva v-a fi discreditat in scoala asta ca nu-i competent sa abordeze subiectul asta. Solutia este sa stam la masa, sa luam Scriptura si sa vedem ce spune Scriptura.”  „Frate Gicu, dar a fost prezenta vorbirea in limbi in Fapte 2, pentru ca a fost un mesaj pe intelesul prozelitilor veniti la Ierusalim.” Am zis”Bine, dar in Fapte 10?” „Pai, in Fapte 10 a trebuit sa fie o marturie puternica pentru Petru si pentru cei 6 care-l insoteau, ca Domnul a deschis usa mantuirii si pentru neamuri si de aia a fost rpezenta vorbirea in alte limbi acolo.” Zic: „Sa fie asa cum spui tu. Cu toate ca nu cred asa. Dar, hai sa facem un pas mai departe in Scriptura,” si ne-am dus in Fapte 19. Scriptura ne spune acolo, ca ap. Pavel in timp ce predica Evanghelia ajunge in Efes si acolo ii intalneste pe cei 12 ucenici si-i intreaba: „Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?” Si astia au fost oameni sinceri, n-au vrut sa spuna: ‘L-am primit atunci.’ Nu, nu. Au zis: „Noi nici n-am auzit ca s-a dat un Duh Sfant.” Si cu voi, cu ce botezati?” „Cu botezul lui Ioan.” Eh, ce a facut Pavel? L-a propovaduit pe Domnul Isus Hristos, i-a botezat in numele Domnului Isus Hristos, si cand si-a pus mainile peste ei s-a coborat Duhul Sfant peste ei.(26) Si din context reiese ca toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi si sa prooroceasca.

Si intrebarea mea pentru el a fost urmatoarea: „Daca in Fapte 2, vorbirea in alte limbi a fost necesara pentru prozelitii din Ierusalim, daca in Fapte 10 vorbirea a fost necesara pentru Petru si ceilalti ca sa aiba un argument puternic pentru biserica din Ierusalim, ca Domnul a deschis usa mantuirii pentru oameni in Fapte 19, de ce toti, ca din context reiese ca toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi si sa prooroceasca. De ce toti? Pentru cine trebuia sa fie argumentul asta puternic al botezului cu Duhul Sfant? Pentru cine? Pentru ca, daca cineva era pregatit in sensul acesta, ca poate sa aiba loc botezul cu Duhul Sfant fara vorbiri in alte limbi? Am zis, printre ei trebuia sa se numere si cel care a fost ap. Pavel. De ce toti? De ce?

A ridicat din umeri si a spus: „Ramane o problema de studiu si de cercetare pentru viitor. Eh, ce inteleg ca la botezul cu Duhul Sfant, cand Duhul Sfant vine si se coboara peste credincios, ia in primire duhul credinciosului, mintea lui e fara rod- adica, nu cadem in transa, nu ne pierdem cunostinta si nu mai stim ce se intampla cu noi. Nu. Nu. Noi ramanem perfect constienti. Vine Duhul Sfant, ia in primire duhul nostru, prin gura noastra El se roaga, si mintea n-are nici o contributie la cuvintele care le vorbim. In situatia aceasta, vedeti, sub inspiratia Duhului Sfant, vorbirea porneste de la credincios si se inalta catre Dumnezeu. E exact ce spunea ap. Pavel in 1 Corinteni 14 „In adevar, cine vorbeste in alta limba, nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu. Caci cu Duhul el spune taine si nimeni nu-l intelege.” Asta-i vorbirea de la botezul cu Duhul Sfant. Deci, vine Duhul Sfant, ia in primire duhul meu, mintea mea e fara rod- adica, ea n-are nici o contributie la cuvintele pe care eu le rostesc si de la cel credincios care traieste in lucrarea aceasta a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant si apoi manifestarea acestei vorbiri in viata de credinta care urmeaza, se inalta vorbirea de la credincios la Dumnezeu.

Tongues gift Holy SpiritCand vine darul vorbirii in limbi, sub inspiratia Duhului Sfant, mesajul pleaca din partea lui Dumnezeu sub inspiratia Duhului Sfant se manifesta prin cel ce are darul. Trebuie sa fie talmacit, sa se manifeste public si sa aduca zidire altora. Acesta e darul, dar cealalta e vorbirea. Tot aici in capitolul 14, ap. Pavel scrie Bisericii din Corint, deci le scrie, astia erau indragostiti de vorbirea in alte limbi. Si ap. le scrie ca sa faca randuiala. Si ce le spune printre altele? „Multumesc lui Dumnezeu ca eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti. Dar in biserica voiesc mai bine sa spun 5 cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decat sa spun o mie de cuvinte in alta limba.” E darul [vorbirii in limbi]? Nu cred ca e darul. Ca daca e dar, atunci cel care da vorbirea trebuie sa dea talmacirea sau celuia care vorbeste sau daca nu, da altuia darul acesta al talmacirii. Apostolul Pavel spune: „Nu. Voi toti Corintenii la un loc, voi nu vorbiti in alte limbi asa cat vorbesc eu singur. Dar in biserica, cinci cuvinte intelese, ca sa aduca zidire si altora, decat o mie de cuvinte in alta limba.” Photo credit http://www.smashwords.com

Stiu ca este o problema destul de delicata, aceasta, a botezului cu Duhul Sfant si in special pentru cei care sunt cerebrali, cei pregatiti in stiintele exacte. Ma rog, au multa scoala in spatele lor si… Eram cu ani in urma la niste seri de staruinta si era acolo prezenta si o tanara si studenta in anul IV la studii Europene – Studii Politice si in paralel facea si studii Europene. Nu cu mult timp, in serile alea de rugaciune, de staruinta, ea isi predase viata in mana Domnului si era in perioada asta de pregatire pentru botez. Si a venit intr-o luni seara, luni am inceput serile de rugaciune, dar ea a venit ceva mai tarziu. Si marturisea dupa cateva zile: „Cand am intrat in Casa de Rugaciune si am auzit cum se inaltau rugaciunile catre Dumnezeu, la un moment dat am auzit voci, care au inceput sa spuna: ‘Auzi, tu ce cauti aici? Tu esti o fata inteligenta, citita, rationala, cerebrala. Nu-i auzi? Nu vezi cum se manifesta? Lasa-i si du-te!'” Dar ea si-a zis asa: „Nu plec. Raman aici pentru ca trebuie sa decid ce fac. Mai merg la botez sau ii las in pace?” Si cand a zis lucrurile acestea, toate apasarile la nivelul gandirii si a cugetului ei, toate au parasit-o. Si a ramas acolo pana la orele 11, 11 si ceva seara, cand s-a terminat seara aceea de rugaciune.

Marti a zis: „Ma duc. Dar nu mai stau in spate. Ma duc in fata, ca acolo-i focul. Ma duc sa iau temperatura de acolo, sa vad ce se intampla.” Dar ce si-a zis? Ce si-a zis si Luni seara: „Pastrez totul sub controlul ratiunii mele.Nimic n-am sa las sa iasa. Cum, sa ajung sa vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea? Nu se poate asa ceva; nu se poate asa ceva.” A venit si in seara urmatoare si a venit in fata. Dorinta ei in inima ei era sa fie botezata cu Duhul Sfant, dar marea batalie era: „Cum s vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea?”  A inceput rugaciunea sa curga. Cu noi, in seara aceea la partasie, era si un frate care avea dar de descoperire din partea Domnului. Si in timp ce rugaciunea curgea, Dumnezeu i-a aratat aceasta tanara si Duhul Sfant sub forma de porumbel se asezase pe capul ei si voia sa vorbeasca prin gura ei. Dar ea zicea: „Nu. Nu. Nu se poate. Cum sa vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea?” S-a apropiat de ea si numai atata i-a spus: „Lasa-L pe Duhul lui Dumnezeu sa vorbeasca prin gura ta.” Si dintr-o data a izbucnit in vorbirea in alte limbi. Si in seara aceea, cand s-a terminat serviciul de partasie a sarit in fata si a zis: „Stati. Stati. Nu plecati niciunul de aici pentru ca eu trebuie sa va marturisesc bataliile pe care eu le-am trait seara trecuta si la inceputul acestei seri de partasie si cum Domnul s-a indurat de mine si m-a botezat si pe mine cu Duhul Sfant.(33)

E adevarat. Sunt batalii. La un moment dat, abordand subiectul acesta am ajuns la subiectul asta cu o fata care era ordinata in slujire. A zis: „Frate Gicu, tu creezi teroare in mintile credinciosilor.” „Pai, de ce?” „Pai. le spui ca nu au botezul cu Duhul Sfant daca nu vorbesc si in alte limbi.” Si i-am zis: „Asculta-ma. Nu numai vorbirea in alte limbi, ca daca-i numai vorbirea in alte limbi, s-ar putea sa fie si ceva contrafacut la mijloc. Trebuie sa fie vorbirea in alte limbi, dar trebuie sa fie si ravna aia pentru viata sfanta si curata. Trebuie sa arda focul ala de a duce Evanghelia si de a vorbi altora. Poti sa taci, pentru ca Duhul Sfant, primul scop in care El s-a dat, din care vorbeste Scriptura si le spunea Domnul: „Voi veti fi martori…” dar mai intai ramaneti sa fiti imbracati cu putere de sus.

M-a intrebat cineva: „Frate Gicu, eu sunt mantuit daca n-am trait Cincizecimea, n-am trait botezul cu Duhul Sfant?” Si le-am spus: „Intrebarea nu e corect pusa. Intrebarea nu trebuie pusa ca ‘sunt mantuit/mantuita daca n-am trait Cincizecime.’ Ci altfel trebuie pusa intrebarea si anume: ‘Daca n-am trait Cincizecimea, pot sa fiu martor eficient pentru Domnul? Si pot sa-mi duc mantuirea pana la capat?'” Darul lui Dumnezeu pentru un pacatos e mantuirea. Darul lui Dumnezeu pentru mantuit e botezul cu Duhul Sfant. Nu botezul cu Duhul Sfant ne confirma mantuirea. Mantuirea o castigam prin credinta in Domnul Isus Hristos. Ascultati ce spune Scriptura in Galateni 4:6 Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava„, adică: ,,Tată!` Nu ca sa devenim fii, ci pentru ca suntem fi. Deci darul asta al botezului cu Duhul Sfant, al umplerii cu Duhul Sfant nu-i pentru cei pacatosi. Pentru pacatosi e mantuirea. „Dar la Corneliu?” spunea cineva. Da, la Corneliu. Oamenii acestia au crezut Scriptura propovaduita de Petru. Petru le-a spus: „Isus ne-a poruncit sa le propovaduim norodului ca oricine crede in El, capata in numele Lui iertarea pacatelor. Au crezut si dupa ce a avut loc nasterea din nou, la cateva secunde, sau minute, nu stiu, a avut loc umplerea lor, botezul lor cu Duhul Sfant. Dar niciodata nu poate sa aiba loc botez cu Duhul Sfant inainte de nasterea din nou. Spunea Domnul Isus Hristos: „Vinul nou se pune in burduf nou.” Pai, daca se pune in burduf vechi, spunea Domnul ca se sparge si burduful si se risipeste si vinul.

Sunt unii la care li-e frica. Zic: „Ma duc la staruinta, da daca se intampla ceva rau?” Zic: „Asculta-ma.” Era tatic, dar nu de mult timp. Si-i zic: „Auzi, daca fetita ta, papusa aia vine la tine si-ti cere ceva, iti cere o bucata de paine, ce faci? Ii dai o piatra?” Zice: „Nu. Cum sa-i dau?” Stiti ce a spus Domnul Isus Hristos in Evanghelia dupa Luca cap. 11:11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?12 Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie? Si ascultati ce concluzioneaza acolo Domnul Isus Hristos: „13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!` Nu trebuie sa ne speriem. Problema stiti care trebuie sa fie in atentia noastra? Sa fie curat vasul. De aceea, intotdeauna cand organizam seri de staruinta stam la incemana celor ce vin la staruinta si cu lucrarea marturisirii pentru ca sunt anumite prabusiri spirituale din care nu putem sa iesim decat cu marturisire si pocainta. Da, Domnul da iertare.

Craig Evans Discusses Bart Ehrman’s Book „How Jesus Became God”

photo patheos.com

Craig Evans discusses Bart Ehrman’s assertions against the divinity of Christ in Ehrman’s book ‘How Jesus became God’, as he published in his own book ‘How God became Jesus’.

~~ Bird et al, How God Became Jesus. http://amzn.to/1gJHalo (Canada: http://amzn.to/1jmdez6 )
~~ Ehrman, How Jesus Became God. http://amzn.to/OKT20e (Canada: http://amzn.to/1plFQKP )

VIDEO by AcadiaDivCollege

How God Became Jesus:
The Real Origins of Belief in Jesus’ Divine Nature
–A Response to Bart Ehrman

Book Description via Amazon – In his recent book How Jesus Became God: The Exaltation of a Jewish Preacher From Galilee historian Bart Ehrman explores a claim that resides at the heart of the Christian faith– that Jesus of Nazareth was, and is, God. According to Ehrman, though, this is not what the earliest disciples believed, nor what Jesus claimed about himself.
The first response book to this latest challenge to Christianity from Ehrman, How God Became Jesus features the work of five internationally recognized biblical scholars. While subjecting his claims to critical scrutiny, they offer a better, historically informed account of why the Galilean preacher from Nazareth came to be hailed as ‘the Lord Jesus Christ.’ Namely, they contend, the exalted place of Jesus in belief and worship is clearly evident in the earliest Christian sources, shortly following his death, and was not simply the invention of the church centuries later. (Book – 233 pages) Publisher: Zondervan (March 25, 2014)

Zece Argumente Pentru a Crede Biblia – Carte Online

photo credit jamienunnally.wordpress.com

bible read

10 Argumente pentru a crede Biblia:
Cele Zece Minuni Ale Bibliei

  • Argumentul 1: Inteligenţa Credinţei Prezentate De Biblie
  • Argumentul 2: Planul Bibliei Este Unic
  • Argumentul 3: Supravieţuirea Bibliei
  • Argumentul 4: Biblia Este O Istorie Precisă
  • Argumentul 5: Corectitudinea Ştiinţifică A Bibliei
  • Argumentul 6: Prezicerile Profetice Ale Bibliei
  • Argumentul 7: Dreptatea Bibliei
  • Argumentul 8: Învăţătură Unică A Bibliei
  • Argumentul 9: Personajul Principal Al Bibliei: Isus Christos
  • Argumentul 10: Biblia Are Un Mesaj Ce Transformă Viaţa . Rezumat Şi Concluzie

Sursa http://calvarychapel.com/ (via Marius)
Vezi mai multe carti online aici – Cărţi online

View this document on Scribd

O Viata Eficienta de Rugaciune

Nimic nu e prea greu pentru Dumnezeu. Photo westa.org

O VIATA EFICIENTA DE RUGACIUNE
de Chuck Smith
„Cea mai grozava arma a crestinului este rugaciunea!”
  • 1.  CE ESTE RUGACIUNEA?
  • 2.  SCOPUL RUGACIUNII
  • 3.  PRIVILEGIUL RUGACIUNII
  • 4.  RUGACIUNEA EFICIENTA
  • 5.  PUTERE IN RUGACIUNE
  • 6.  ROAGA-TE, SI EU VOI RASPUNDE
  • 7.  PACATUL LIPSEI DE RUGACIUNE

de la Marius

The Claims of Christ

The Claims Of Christ
by Chuck Smith

Death is not the end of human existence. The Bible states that it is appointed unto man once to die, and after that comes the judgment. After the judgment every person will find themselves forever in heaven or in hell. Your eternal destiny will be determined by whether or not you believe the claims of Jesus Christ.

In John 12:44 we read, „Jesus cried and said, ‘He that believes on Me, believes not on Me, but on Him that sent Me. He that sees Me, sees Him that sent Me. I am come as a light into the world, that whosoever believes in Me should not abide in darkness. If any man hears my words and believes not, I judge him not, for I did not come to judge the world, but to save the world. Whoever rejects Me and receives not My words has one that judges him; the word that I have spoken shall judge him in that last day. For I have not spoken of Myself, but the Father which sent Me, He commanded Me what I should say and what I should speak. I know that His commandment is life everlasting. I speak whatever the Father said unto Me to speak.'”

Let’s look at the radical claims that Jesus has made concerning Himself in these few verses.

  • He said believing upon Him was equivalent to believing the One who sent Him, or upon the Father. Over and over, He avowed that God sent Him.
  • To believe on Him was equivalent to believing in God. He said to see Him was the same as seeing God.
  • He claimed to come as a light into the world.
  • Those who believe in Him do not abide in darkness. He stated that He came to save the world.
  • He claimed that those who do not believe in Him will be judged by the word that He has spoken.
  • He claimed that His teaching did not originate with Him, but that He spoke the words that the Father commanded Him to speak.
  • He declared that His words are life everlasting.

These are the claims of Jesus. There is no denying the fact that they are quite radical. The extreme nature of Jesus statements concerning Himself presents every person with a choice to be made. We must either accept or reject His claims. We must either believe or disbelieve Him. It is not an option to simply ignore or try to evade such radical statements. What Jesus said demands that we form an opinion, and our opinion will ultimately fall into one of two camps. He was either telling the truth or He was lying. He was either the Son of God and the greatest person who ever lived or He was a deceiver and a fraud. You may be more kind and say, „I believe that perhaps He believed those things, but He was deluded and if He were living today, He would probably be institutionalized.” But the issue remains, are His claims true or false? Jesus is who He claimed to be, or He isn’t.

In the New Testament, we read of many signs that Jesus did to substantiate the claims that He was making. In the fourteenth chapter of John, Jesus reiterates some of these things that He has claimed here, but also adds a few more such as, „I am the Way, the Truth, and the Life, and no man can come to the Father except through Me.”; „If you have seen Me, you have seen the Father”; and „Believe that I am in the Father and the Father is in Me, or else believe for the very works sake.” In other words, Jesus not only claimed to be God in human flesh, the perfect source of truth and the One who grants eternal life, but offered conclusive proof through the miraculous deeds or „works” He was doing. In the Gospel of John, Jesus said that John the Baptist bore witness of Him, but that there was a greater witness than that of John. This greater witness was the works that the Father had given Him to do. Among these authenticating signs was Jesus’ power over the elements. He turned the water into wine, He walked on the water, and He calmed a raging storm by His word. He showed His power over disease for He healed the suffering with a touch. He cleansed those with leprosy. He caused the lame to walk, opened the eyes of the blind and even raised the dead. He called upon these works to verify that His teaching was true.

At another time when huge crowds had gathered around Him, Jesus said, „A faithless and perverse generation seeks a sign, but no sign will be given, except that of the prophet Jonah. For as Jonah was three days and three nights in the belly of the whale, so shall the Son of man be three days and three nights in the heart of the earth.” Thus His resurrection would constitute the basic sign to an unbelieving world, that He was all that He claimed to be.

When Jesus cleansed the temple of the money changers, He was asked by the Jews for a sign of authority to do what He had done. His response was, „Destroy this temple, and in three days I will rebuild it.” John tells us that He was referring to His own body as a temple thus the resurrection from the grave three days after His death.

In Acts 1:3 we read that Jesus showed Himself alive after His death by „many infallible proofs.” The resurrection of Jesus from the dead is one of the most factually verifiable events in history. It is confirmed by the testimony of many eyewitnesses such as Mary, Peter, the other Apostles and more than five hundred people at one time. If there is any validity to our system of jurisprudence, which establishes fact on the basis of eyewitness testimony, then the resurrection must be accepted as fact. „But,” you may argue, „there was no cross examination of the witnesses!” Are you certain of that? Let it be noted that the vast majority of these witnesses were violently killed for their testimony, and none recanted, though doing so could have spared their lives. (For more information see Foxe’s Book of Martyrs) So many gave their lives for what they had seen and heard that the Greek word „martus” (which meant one who bore legal testimony) came to mean those who suffered death for the Christian witness.

But along with His miraculous works and His historical resurrection from the dead, we have to also take into consideration the multiplied prophecies concerning the Messiah that Jesus fulfilled. Throughout the Old Testament, there were more than three hundred predictions concerning the Messiah that were fulfilled in the birth, life, death and resurrection of Christ. What would be the odds of one person fulfilling those prophecies by chance? The number is so astronomical, that it puts chance out of the picture. In his book Science Speaks [1], Peter Stoner estimates the odds of one person fulfilling just eight of these Messianic prophecies as being one in ten to the seventeenth power. How overwhelming is this probability? Stoner illustrates this by „supposing that we take ten to the seventeenth power silver dollars and lay them on the face of Texas. They will cover all of the state two feet deep. Now mark one of these silver dollars and stir the whole mass thoroughly, all over the state. Blindfold a man and tell him that he can travel as far as he wishes, but he must pick up one silver dollar and say this is the right one. What chance would he have of getting the right one? Just the same chance that the prophets would have had of writing these eight prophecies and having them come true in any one man, from their day to the present time. It is clear that chance had nothing to do with the fulfillment of these three hundred predictions. It is also important to note that the design spelled out in prophecy was far beyond any one person’s ability to control. From the place of the Messiah’s birth to the amount of money offered for His betrayal, we find factors that were out of any person’s ability to arrange. Jesus could not by chance or by His own personal effort have fulfilled those three hundred predictions. It had to be by God’s design.

Peter lived in close association with Jesus for three years and was with Him on some of the most momentous occasions of His ministry. Many times when the other disciples were excluded, Peter was brought in to see the special work of God. When they came to the house of Jairus, whose little daughter had died, Jesus put all of the people out. Yet He took Peter and John into the room that they might be witnesses of His power to bring her back to life. When He was in the area of Caesarea Philippi, and was transfigured on the high mountain before His disciples, it was Peter, James and John who were selected by the Lord to witness the event. In his second epistle, Peter writes about this experience and describes Jesus with His raiment shining like the sun, and seeing that glory of the eternal God coming forth from Him. He said, „We were not following cunningly devised fables when we declared to you the glory of the Lord.” It wasn’t some cunningly devised story. He said, „We were actual eye witnesses of His glory when we heard the voice of God there on the Mount.” But even as significant as this experience was, Peter pointed to „the more sure word of prophecy” as the secure foundation of our faith.

When predictions are made about the future, there is a governing principle known as the Law of Compound Probabilities. This principle states that the more conditions placed on a prediction, the greater the chance that it will not come to pass.

Let us say that Newport Beach in California is shaken by an earthquake on an average of once every two years. If I should predict that there will be an earthquake in Newport this year, my chances are 1 in 2 of being right. If I said it will happen on June 13th, then there being 365 days in a year, the chances of it happening the 13th of June would be 1 in 365. If I said it would happen this year on June 13th, the chances would be 2 X 365 or 1 in 730. If I then declared it would happen this year, on June 13, at 2:05 in the afternoon, there being 1,440 minutes in a day, the likelihood of accuracy would then be 2 X 365 X 1,440 or 1 in 1,051,200. Now if I wanted to be very daring and say that the quake would strike at 2:05 and 15 seconds, I would increase the chances tremendously, for there are 86,400 seconds in a day x 1,051,200 and thus the chances of it happening as predicted are 1 in 90,823,680,000. This is just considering 4 factors. If I added more factors to the prediction, such as magnitude, epicenter, and the money needed to repair the damage, until I had 300 conditions, can you imagine what the odds against such a prediction being fulfilled would be? If they all came to pass you would have to conclude that I was either a true prophet, or else had inside information. This is exactly the situation we face with the prophecies concerning Jesus. He fulfilled over 300 conditions prophesied of Him. No wonder Peter called it the more sure word of prophecy!

There is certainly sufficient evidence and proof that the claims of Jesus were true. If you do not believe these claims, it is not because they are unbelievable, or because they are lacking in evidence, but because you don’t want to believe them. Why would a person not want to believe the glorious claims of Jesus? He is claiming that He came to save you. He is claiming that His words will bring you everlasting life. But He is also declaring that if you don’t believe, one day you will stand before God in judgment. He would not judge you, but you would be judged by the words that He spoke, because you didn’t believe them. He said that He came that you might have life, and that more abundantly. Why would a person not want to believe that? Jesus loves us and died to save us from the penalty of sin, which is death. He loved us and died in our place that we might have eternal life. Why would a person not want to believe that? Many times a person doesn’t want to believe because faith in Christ would require that they change their lifestyle. They are living after their selfish desires and they love their way of life. The commandments that Jesus gave are not pleasant for a person who wants to live after his fleshly lust. Jesus said if you would come after Him, you should deny yourself and take up your cross and follow Him. He condemned adultery, but many desire to have affairs. He condemned stealing, but so many want to steal. He condemned immoral sexual expression, but so many desire to throw off any and all moral restraints.

This world says, „Indulge yourself!” There is so much emphasis today upon self indulgence. People don’t like to hear that they have to deny what they may want at a given moment. Thus, they don’t want to believe on Jesus because it would require a change of lifestyle. Jesus said that people will not come to the light because one of the characteristics of light is exposing that which is in darkness. The secret hidden things are covered by darkness. Thus He said they will not come to the light because their deeds are evil. They hate the light and don’t want to be exposed by the light. Have you ever noticed how places like bars are kept purposefully dark? People there want to hide. They really don’t want to be seen. They love the darkness rather the light because their deeds are evil. Jesus said that was the reason many will not believe in Him.

If you do not believe in the claims of Jesus, I would be very interested in hearing the reasons why. Why don’t you believe them? Some will say, „Well, I don’t believe those things because if salvation was such a wonderful thing then everyone would be saved.” That sounds rather logical, yet does that mean you don’t believe in soap, because there are a lot of dirty people in the world? Would you like to make an argument that soap is of no value at all? Look at all the dirty people in the world. If soap was so good, why isn’t everyone in the world clean?

Some have said they believed until God failed to answer their prayers. In fact, Ted Turner claims that at one time in his life he was a Christian. His sister was very sick when he was a boy and he prayed that God would heal her, but she died. After that incident, he no longer believed in God. There are many people like Ted Turner, who have been disappointed because God did not answer a particular prayer. When God did not answer, they concluded that He did not exist. Of course, God is not obligated to answer our every prayer. In reality, I would not want God to answer any prayer of mine that wasn’t according to His will. I wouldn’t want to force God to do something that He was reluctant to do. So often we think that God is like a Santa Claus that is suppose to respond to our every whim. To reject God because He didn’t answer a prayer is as childish as saying, „Well if I can’t be the chief of police, I’m not going to play with you anymore! I’m going home! If you don’t do it my way, then you won’t have me for a friend.” This is at best an immature basis for a relationship.

Yet that is the kind of relationship many people try to have with God. „As long as God plays along with my wishes and my desires, I’ll believe in Him and I’ll play along with the game. But let Him cross me once and that’s the end. I won’t believe anymore. I’ll take my marbles and go home.”

Ignorance can also be a factor in rejecting Christ. I heard of a man who said he believed in God and in the Bible until one day he read a section in Leviticus concerning the animals that were unclean to eat. It was telling the factors that determine whether a species was clean or unclean. Mentioned in this section was the hare (which he interpreted to be a rabbit) which according to the passage was a cud chewing animal. Believing that rabbits don’t chew cud, he concluded that the Bible contained an error of fact and was therefore not trustworthy. So he quit believing in God after he read in the Bible that the rabbit chews the cud. Interestingly, a bit of research could of cleared up this problem.

Some Hebrew scholars question whether the word in this passage actually refers to a rabbit. The Hebrew word arnebeth (translated hare) is of uncertain derivation. Biologists have also come to the conclusion that rabbits do exhibit a behavior very similar to chewing cud. But the more important point is to note how easily some people will dismiss the entire message of Scripture based upon the misunderstanding of a relatively insignificant particular. Imagine what it would be like to stand before God on Judgment Day with this kind of attitude. „Well, I used to believe in You until I read in Your Bible that the rabbit chews the cud.” Could you imagine hearing God reply, „That’s not a hare. That’s an arnebeth. It’s not even in the rabbit family.”

I have encountered many people who have tossed out the faith based upon some supposed contradiction or error they have found in Scripture. Many of these problems can be avoided by an understanding of certain rules of biblical interpretation that we need to know and follow. First of all, let me say that I don’t pretend to understand everything that is in the Bible. There are a lot of things in the Bible that I quite frankly will confess to you that I don’t understand. If I were smarter, I might. However, if my interpretation of a passage is blatantly contradictory to another verse of scripture, then my interpretation is wrong. The scripture isn’t wrong, my interpretation is wrong. So many people are ready to say, „Well, the Bible is wrong, because look…” No, the Bible isn’t wrong. The interpretation is at fault.

I have encountered many people with faulty interpretations of scripture. If your interpretation of a scripture would cause it to seem ridiculous or foolish, then your interpretation of that scripture is wrong. God didn’t say anything that was ridiculous or foolish. Rather than pointing the accusing finger at Scripture, it is more helpful to identify the basic problem with my limited understanding. It is far more productive to confess that the meaning of a passage eludes us than to throw up our hands and cry out, „Hopeless contradiction!” We must make every effort to understand what God is saying. We can be assured that when we discover the proper interpretation of a verse it will be reasonable and rational and will not contradict the rest of the Scriptures.

It is crucial to remember that many of our problems with Scripture are a result of our own personal assumptions and biases. For instance, the Bible says, „Spare the rod and spoil the child.” That means that if you don’t spank your child, you’ll spoil him. It’s just a statement of fact, if you spare the rod, you’ll spoil the child. When he was young, my son interpreted that as a commandment. He said, „You’re supposed to spare that rod and spoil me.” Wrong interpretation, son. So there are many passages that can have a dual interpretation based on one’s point of view. We may be looking at it in too limited a fashion, rather than considering the verse in its context. When a person comes up to me with a question about a passage, I immediately read the context. Most generally, I catch in its context the correct interpretation and show them that it reads in an entirely different way than what they were thinking.

Jesus declared that in the last days, those who don’t believe in Him and do not believe His words will have to stand before God to be judged. He said He’s not going to judge them. He didn’t come to judge the world. He came to save the world. This brings to mind His conversation with the religious leader Nicodemus. Jesus told him, „God did not send His Son into the world to condemn the world, but that the world, through Him might be saved. He that believeth on Him is not condemned.” He reiterates the same point here, „I didn’t come to judge the world, I came to save it.” He affirms His mission was that of saving the world. He said in another passage, „I’ve come to seek and save that which was lost.” To believe on Him is to have everlasting life. It is to be saved from the penalty and the consequence of sin. It is to be saved from the judgment and the wrath of God that is to come against all the unrighteousness of men, even those who have held the truth of God in unrighteousness. „He that believeth on Me,” Jesus said, „is not condemned.” Paul the apostle said, „There is therefore now no condemnation to those that are in Jesus Christ” It is important to note that Paul did say to the church, „We must all stand before the judgment seat of Christ.” But the kind of judgment Paul speaks of is one of rewards for the things we have done while we are in these bodies. It is like the judge’s seat at the Olympics, where the various participants come up to receive medals for the victories they have won in the particular event. So we will stand before Christ to receive our rewards.

For those who don’t believe in Jesus, it is a different story. They will stand before the judgment seat of God to receive sentencing for their failure to believe the words of Jesus, and for their failure to receive the forgiveness that God offered them through Christ. I am certain that God will give each person a chance to plead their case. But I’m sure at that time every excuse that people might seek to offer will sound so totally ludicrous, most will be unable to even say a word.

So we have seen the claims of Jesus Christ, radical, spectacular, and glorious. He has claimed that He has come to save you. He has claimed that you can have eternal life through believing His words and following His commandments.

The longer I live and the more I see of what the world has to offer the more vain it seems. I see the emptiness that people experience who seem to have attained more worldly goods than the rest of us. In light of the hopelessness of even the best this world has to offer, Jesus’ offer of life is too good to turn down. I have no intellectual problems with this whatsoever. In fact, I would have great intellectual difficulties in not believing Jesus Christ, because somehow, I would have to rationalize His miracles. I would have to come up with an explanation for His ability to walk on the water, to raise Lazarus from the dead, and His own resurrection. I’d have to explain how one Man could, by accident, fulfill all three hundred of the Messianic prophecies. I would find myself very hard pressed to try to rationalize these things away. I would have tremendous difficulty giving some kind of an explanation that would be rational or plausible.

Many years ago, I, like most people, experienced a time of doubt. I thought, „Well maybe I’m an atheist. Maybe God doesn’t exist. Maybe it is all just the figment of man’s imagination. Man needs something to believe in, so he invented a god, and the Bible is simply a collection of stories expressing man’s concepts and ideas of a supreme being.” That lasted for around a half hour until I started to critically evaluate this point of view. The moment I started thinking, and tried to explain the existence of universe apart from God, I had to yield to reason. To hold on to an explanation of life apart from God would require a mindless state akin to idiocy. I couldn’t put myself in that kind of unreasonable state of mind. I would have to believe all kinds of absurdities. I would have to believe that such patently miraculous features of life such as the marvelous ability to see, were created by thousands of fortuitous accidental circumstances. I would have to buy the idea that the perfect structure and function of the eye began with the sun beating down on a little worm and creating a mutation on its forehead. (I don’t know how a worm would know what was his forehead and what was not.) But gradually over a process of time, through billions of years and countless mutations, this aberration formed into an eye. So then living things gained the ability to see. This same little worm scraped its tissue so often that it formed scar tissue that became legs complete with fully developed feet. Now our worm is a salamander and can see and walk. Is that rational? Give me a break!

The fool has said in his heart there is no God. A person must take a very mindless position to try to argue away the evidence of design in creation. In my own experience, I found it was easier to believe in God than to deny His existence. Not to believe in God brought forth too many difficulties. I believe in the existence of God, which according to scripture proves I’m not a fool. But every man has to make the choice to believe or not to believe. Jesus has made the claim that if you’ve seen Him, you’ve seen the One that’s sent Him. If you believe on Him, you believe on the One who has sent Him. He claims that He came to save, that His words are eternal life and that they are not his words, but the words of the Father. The Father is the One who told him what to say and what to speak to us. If you don’t believe, you’re abiding in darkness and one day you will stand before God at the great judgment. I want to believe! I do believe! I have no problem with my belief.

Father, we thank you that you have provided such an abundance of evidence that any thinking, rational man can be completely satisfied in having faith in Jesus Christ. We can easily believe that He is the Son of God who came to save the world from sin. He came as light into this darkness, and those who hear his words and follow Him, do not walk in darkness but have the light of life. Thank you Lord for the many infallible proofs that confirm the claims of Jesus. Father, we pray for those who have been wrestling with this issue. Help them to see, Lord, that there is no neutral ground. They either believe or they don’t believe. I pray, Father that you will bring them to a solid, strong faith and you will confirm in their hearts that position of faith by your Holy Spirit bearing witness of the truth. In Jesus name we pray. Amen.

Footnotes:
[1] Stoner, Peter W. Science Speaks. Chicago: Moody Press, 1963.

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari